Plângere contravenţională. Sentința nr. 669/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 669/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 669/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 669

Ședința publică de la 11 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. Mitruța C.

Grefier E. A. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent C. A. și pe intimat I. DE P. AL JUDETULUI SIBIU, având ca obiect plângere contraventionala.

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 02.02.2015, care face parte integrantă din prezenta când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 11.02.2015

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin plangerea inregistrata pe rolul acestei instante sub numarul_, petentul Cimpean A. a contestat in contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI SIBIU procesul-verbal . nr_ din 19.06.2014 solicitand anularea acestuia.

In motivare, petentul a aratat ca . giratoriu nu a incomodat nici un autoturism aflat in interiorul sensului giratoriu, iar faptul ca a mentionat ca nu are obiectiuni se justifica prin aceea ca era grabit.

Mai mult, conform jurisprudentei CEDO, petentul se bucura de prezumtia de nevinovatie, intimatului revenindu-i sarcina probei.

S-a depus taxa judiciara de timbru in cuantum de 20 lei, conform art. 19 din OUG80/2013.

Intimatul a depus intampinare (f.16) prin care a solicitat respingerea plangerii aratand ca fapta retinuta in procesul-verbal a fost savarsita de petent.

A fost incuviintata si administrata proba cu inscrisuri, inclusiv inregistrarea video depusa de intimat, aceasta fiind comunicata si petentului.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Prin procesul-verbal . nr_ din 19.06.2014 petentul a fost sanctionat cu amenda in cuantum de 340 lei pentru savarsirea contraventiei prev. de art. 100 alin 3 lit.c din OUG195/2002 rep. Rap. La art. 135 lit d din HG 1391/2006, retinandu-se in sarcina sa ca in data de 19.06.2014, la ora 18.36, a condus auto marca Audi cu nr. de inmatriculare_ pe . Sibiu, iar la intersectia sens giratoriu cu . acorda prioritate de trecere unui autoturism, care circula in interiorul sensului giratoriu, fapta fiind filmata cu aparatura video AUTOVISION montata pe auto MAI_.

Conform art. 111 din OUG 195/2002 rep. S-a dispus suspendarea dreptului de a conduce pe 30 de zile incepand cu 05.07.2014.

Petentul a precizat la rubrica alte mentiuni “ Nu am obiectii”.

In temeiul art. 34 alin1 din OG2/2001, se constata ca plangerea a fost formulata in termen legal.

Referitor la legalitatea procesului-verbal, nu se constata vicii de forma care sa atraga nulitatea procesului-verbal conform art. 17 sau 16 alin7 din OG2/2001.

In ceea ce priveste temeinicia procesului-verbal, instanta are in vedere ca potrivit art. 100 alin3 lit c din OUG 195/2002 rep. constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept.

Totodata, potrivit art. 135 lit d din HG 1391/2006 „ conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și în următoarele situații: când urmează să pătrundă într-o intersecție cu circulație în sens giratoriu față de cel care circulă în interiorul acesteia”

In cauza, din vizionarea inregistrarii video rezulta ca autoturismul petentului a intrat cu viteza in sensul giratoriu fara a acorda prioritate unui alt autoturism care circula deja in interiorul sensului giratoriu si care, din aceasta cauza, nu a putut sa isi continue deplasarea in paralel cu autoturismul petentului, fiind nevoit sa ramana in urma si sa circule dupa petent.

In aceste conditii, este evident ca autoturismul care se afla deja in sensul giratoriu a fost incomodat de faptul ca petentul a intrat in sensul giratoriu fara a acorda prioritate.

De altfel, petentul a si recunoscut aceasta imprejurare aratand ca nu are obiectii, faptul ca era grabit nejustificand recunoasterea unei situatii nereale.

In consecinta, se constata ca prin probele administrate in cauza, prezumtia de neviovatie, de care . petentul, a fost rasturnata.

Asa fiind, in temeiul art. 34 alin1 din OG2/2001, se va respinge plangerea formulata, urmand a se mentine procesul-verbal de contraventie.

Nu se vor acorda cheltuieli de judecata, acestea nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge plangerea contraventionala formulata de petentul Cimpean A. cu domiciliul procesual ales in ., .,, jud. A. in contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI SIBIU, cu sediul în Sibiu, .-6 si, in consecinta:

Mentine procesul verbal de contraventie . nr_ din 19.06.2014.

F. cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare si care se depune la Judecatoria Sibiu.

Pronunțată în ședință publică, azi 11.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. C. MITRUȚA D. E. A.

Red CCM 09.04.2015

Ex 4

..2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 669/2015. Judecătoria SIBIU