Plângere contravenţională. Sentința nr. 464/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 464/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 464/2015
Dosar nr. 13._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 464
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 3.2.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A.-G. L.
GREFIER: C. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petentul DOBAȘ C. și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SIBIU, având ca obiect plângere contravențională.
Cauza a fost dezbătută în fond la data de 20.1.2015, încheierea din ședința publică respectivă făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul instanței la data de 12.8.2014 sub nr. 13._, petentul DOBAȘ C. a contestat procesul-verbal . nr._/26.7.2014 în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SIBIU, solicitând admiterea acțiunii, anularea actului respectiv și exonerarea de la plata amenzii aplicate (în principal) sau înlocuirea sancțiunii stabilite cu avertisment (în subsidiar).
În motivare, petentul a arătat că a fost sancționat contravențional la data de 26.7.2014, pe motiv că ar fi circulat cu autoturismul Citroen pe . cu viteză peste limita prevăzută de lege (72 km/h în zonă cu limitare de 50 km/h). Acesta a arătat că are dubii cu privire la viteza reținută de agentul constatator, motiv pentru care a refuzat semnarea procesului-verbal de contravenție. În subsidiar, petentul a solicitat reindividualizarea sancțiunii aplicate, pe motiv că avertismentul ar fi suficient raportat la circumstanțele concrete de săvârșire a faptei și personale ale petentului (traficul era extrem de redus pe acel sector de drum, la ora 20.23).
În drept, a invocat art. 31 din OG nr. 2/2001.
În dovedirea plângerii, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Plângerea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru potrivit art. 19 din OUG nr. 80/2013 (f. 13).
Prin întâmpinarea din data de 26.9.2014, intimatul a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal atacat.
În apărare, a arătat că petentul a depășit viteza maximă admisă pe sectorul de drum menționat în procesul-verbal și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus. Totodată a susținut că actul nu este lovit de nulitate, iar petentul nu a făcut dovada contrară celor susținute de agentul constatator.
În drept,a invocat art. 205 și 223 C., art. 121 al. (1) din HG nr. 1391/2006, art. 100 al. (2), art. 109 al. (2) și (3) din OUG nr. 195/2002R, și OG nr. 2/2001.
În susținerea apărării, a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri și înregistrare video.
Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 20.1.2015, în baza art. 258 al. (1) rap. la art. 255 al. (1) C. corob. cu art. 34 al. (1) din OG nr. 2/2001, a încuviințat administrarea probelor cu înscrisuri și înregistrare video, considerând că sunt admisibile potrivit legii și că duc la soluționarea procesului.
La dosar au fost depuse înscrisuri: proces-verbal de contravenție și dovadă comunicare (f. 6-7), buletin de verificare metrologică (f. 22), atestat operator radar (f. 21).
De asemenea, a fost depus un CD conținând înregistrarea video a faptei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:
- ÎN FAPT
Petentul DOBAȘ C. a fost sancționat contravențional prin procesul-verbal . nr._/26.7.2014 întocmit de agentul constatator T. G. din cadrul intimatului INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SIBIU.
În sarcina petentului s-a reținut faptul că la data de 26.7.2014, ora 20:23, pe ., a circulat cu autoturismul Citroen_ cu viteza de 72 km/h, într-o zonă cu limitare de 50 km/h. Fapta a fost încadrată juridic în prevederile art. 121 al. (1) din HG nr. 1391/2006, fiind sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 360 lei (4 puncte-amendă) și cu 3 puncte penalizare, în baza art. 100 al. (2) din OUG nr. 195/2002R.
Procesul-verbal poartă semnăturile agentului constatator și martorului-asistent Borzos D., fiind întocmit în lipsa persoanei sancționate contravențional (f. 6).
Reperele spațio-temporale ale faptei reținute au fost confirmate de petent în cuprinsul plângerii contravenționale. Situația faptică expusă în procesul-verbal se coroborează cu înregistrarea video depusă la dosar, din care reiese că petentul a circulat cu autoturismul Citroen_ cu viteza de 72 km/h într-o zonă cu limitare de 50 km/h.
ÎN D.
Cauza de față se subscrie regimului contravențiilor reglementat de OG nr. 2/2001, motiv pentru care procesul-verbal . nr._/26.7.2014 urmează a fi verificat în ceea ce privește legalitatea și temeinicia sa, inclusiv sub aspectul sancțiunilor aplicate.
- Legalitatea procesului-verbal:
Conform art. 17 din OG nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, nulitatea ce se constată și din oficiu.
Examinând procesul-verbal prin prisma cauzelor de nulitate menționate anterior, instanța constată că actul constatator este întocmit corespunzător, cuprinzând: numele, prenumele și calitatea agentului constatator (. rutier Sibiu); numele și prenumele persoanei sancționate contravențional (Dobaș C. I.); fapta săvârșită și data comiterii acesteia („În ziua 26.7.2014, ora 20.23, locul mun. Sibiu, a condus auto Citroen_ . de 72 km/h, într-o zonă cu limitare de 50 km/h, filmat cu auto MAI_.”); semnătura agentului constatator.
În plus, petentul nu a invocat nicio altă cauză de nelegalitate a procesului-verbal.
Prin urmare, instanța reține că actul atacat este legal întocmit.
- Temeinicia procesului-verbal:
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, în sensul că toate mențiunile consemnate în actul respectiv de către agentul constatator apar a fi conforme cu realitatea până la proba contrară, aspect ce rezultă din economia textului art. 34 al. (1) din OG nr. 2/2001, fiind în concordanță cu jurisprudența CEDO în materie.
Această împrejurare nu este în dezacord cu prezumția de nevinovăție a persoanei sancționate contravențional. Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, căruia îi este astfel recunoscută posibilitatea de a reglementa importanța oricărui mijloc de probă în parte. Cu toate acestea, la administrarea și aprecierea probatoriului, instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu (cauza Bosoni c. Franței, hot. 7 sept. 1999).
Potrivit legislației naționale, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru a dovedi că situația faptică reținută în procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor (art. 31-36 din OG nr. 2/2001). Complementară acestui drept este sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hot. din 4 oct. 2007; cauza N. c. României, dec. inadmis. 18 noi. 2008).
Proporționalitatea se analizează pornind de la dublul scop al OUG nr. 195/2002: pe de o parte, asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice; pe de altă parte, ocrotirea vieții, integrității corporale și sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, precum și protecția drepturilor și intereselor legitime ale acestora, respectiv a proprietății publice și private.
Pe scurt, acțiunile antisociale vizând desfășurarea circulației pe drumurile publice trebuie stopate în mod eficient, motiv pentru care procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, întocmit corespunzător, se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie; pentru respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional, aceasta este îndrituită a face proba contrară celor consemnate în actul constatator; în final, prin interpretarea ansamblului probator administrat în cauză, instanței îi rămâne sarcina de a aprecia pertinența constatărilor agentului constatator și apărărilor formulate de petent.
În cazul de față, procesul-verbal . nr._/26.7.2014 constată și sancționează o contravenție surprinsă personal de către agentul de poliție și, mai mult, cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, motiv pentru care se bucură de prezumția simplă că împrejurările reținute corespund adevărului (buletin de verificare metrologică și atestat operator Autovision, f. 21-22). Petentul nu a reușit să facă dovada contrară celor consemnate în actul respectiv, procesul-verbal coroborându-se cu înregistrarea video depusă la dosar, astfel cum rezultă din considerentele anterioare ale hotărârii, la secțiunea în fapt.
Conform art. 121 al. (1) din HG nr. 1391/2006, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare. Potrivit art. 100 al. (1) și (2) rap. la art. 108 al. (1) lit. b) din OUG nr. 195/2002, pentru depășirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, se aplică amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni (4 sau 5 puncte-amendă) și 3 puncte de penalizare.
Fapta săvârșită a fost încadrată juridic corespunzător. Aceasta întrunește cumulativ trăsăturile unei contravenții, fiind tipică (se încadrează în modelul abstract descris în norma de incriminare), antijuridică (aduce atingere valorii sociale ocrotite prin norma legală), prevăzută de lege (art. 121 al. (1) din HG nr. 1391/2006) și săvârșită cu vinovăție (chiar dacă nu sub forma intenției).
D. urmare, instanța reține că procesul-verbal atacat e temeinic sub aspectul faptei reținute.
C. Individualizarea sancțiunilor contravenționale aplicate:
Individualizarea sancțiunilor aplicate se examinează în raport cu dispozițiile art. 21 al. (3) din OG nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Instanța constată că sancțiunile aplicate sunt prevăzute de lege și respectă principiul proporționalității: amenda contravențională este stabilită la nivelul minim prevăzut de lege; aplicarea celor 3 puncte de penalizare este obligatorie față de fapta contravențională săvârșită și în deplină concordanță cu gradul de pericol social al acesteia, în contextul în care OUG nr. 195/2002 protejează valori sociale însemnate, precum asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, ocrotirea vieții, integrității corporale și sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale acestora, protejarea proprietății publice și private; gradul de pericol social al faptei nu este un redus, având în vedere că petentul a depășit cu 22 km/h viteza maximă admisă de lege.
În consecință, procesul-verbal atacat e legal și temeinic și sub aspectul sancțiunilor contravenționale aplicate.
Pentru considerentele anterior expuse, în baza art. 34 al. (1) din OG nr. 2/2001, instanța va respinge plângerea contravențională, ca neîntemeiată, și va menține procesul-verbal . nr._/26.7.2014, ca legal și temeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul DOBAȘ C., CNP_, cu domiciliul procesual ales la av. G. A. în B., .. 14, ., ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SIBIU, CUI_, cu sediul în Sibiu, .-6, jud. Sibiu, ca neîntemeiată.
Menține procesul-verbal . nr._/26.7.2014, ca legal și temeinic.
Cu apel în 30 zile de la comunicare; cererea se va depune la Judecătoria Sibiu.
Pronunțată în ședință publică azi, 3.2.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
A.-G. L. C. D.
Red.Teh. LAG/2.3.2015
Red.Teh. practica CD/2.3.2015
Ex. 4, ef. 2 .>
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 670/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 502/2015. Judecătoria... → |
|---|








