Plângere contravenţională. Sentința nr. 7104/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7104/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 22-12-2015 în dosarul nr. 7104/2015
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECATORIA S.
SENTINȚA CIVILĂ NR.7104
Ședința publică din 22.12.2015
Instanța compusă din :
Președinte: VIRGILIIU C. F. – judecător
Grefier: L.-S. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile privind petentul T. B., CNP_, cu domiciliul în București, .. 92, ., ., în contradictoriu cu intimații C. L. al Municipiului S. - Serviciul Public de Poliție Locală al Municipiului S., cu sediu în S., .-3 și S.C. Piețe S. S.A., cu sediu în S., Calea Șurii M. nr 16A.
Cauza a fost dezbătută în fond la data de 9.12.2015 când cei prezenți au pus concluzii care s-au consemnat în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 06.04.2015, sub nr 4._, petentul T. B. a chemat în judecată pe intimatul C. L. S.-Serviciul Public de Poliție Locală al Municipiului S., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună în principal anularea procesului-verbal de contravenție . nr_ întocmit la data de 8 martie 2015, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate cu măsura avertismentului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, petentul a arătat că la data de 08.03.2015 a parcat autoturismul în zona sălii Transilvania din S., iar când a revenit la locul unde era parcată mașina nu a mai găsit-o, aceasta fiind ridicată, iar pentru restituirea mașinii a achitat suma de 500 lei. Ulterior la data de 16.03.2015 i-a fost comunicat procesul verbal de contravenție contestat prin care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1oo lei iar ca măsură complementară s-a dispus ridicarea, transportarea și depozitarea mașinii.
Petentul a invocat netemeinicia procesului verbal arătând că în materie contravențională revine intimatei sarcina de a proba temeinicia procesului verbal de contravenție. De asemenea, a arătat că fapta contravențională a fost săvârșită fără vinovăție în sensul că nu a prevăzut și nici nu a putut să prevadă dispozițiile legale adoptate de C. local, dispoziții ce contravin unor norme legale cu putere superioară.
Petentul a arătat că va formula în temeiul Legii 554/2004 o plângere prealabilă prin care va solicita Consiliului L. S. revocarea dispozițiilor art. 7 lit. e) din Anexa la HCL 210/2001, iar apoi va promova o acțiune în anulare a acestor dispoziții în fața instanțelor de contencios administrativ.
Petentul a invocat nelegalitatea procesului verbal de contravenție arătând că în cauză constatarea contravenției prin mijloace tehnice nu s-a făcut de către o persoană abilitată în sensul că filmarea s-a realizat de angajatul S.C, Piețe S. S.A. deși art. 109 din O.U.G. nr. 195/2002 prevede că numai polițistul rutier poate constata contravențiile, de unde rezultă că el este singurul care este abilitat să utilizeze mijloacele tehnice pentru constatarea contravenției. Într-adevăr, a arătat că art. 7 lit. h din Legea 155/2010 permite polițistului local să constate contravenția însă nu poate folosi mijloacele tehnice pentru constatarea contravenției.
În privința capătului subsidiar de cerere petentul a arătat că sancționarea cu amendă pentru prima faptă contravențională săvârșită vreodată de acesta este vădit disproporționată. De asemenea, a subliniat lipsa pericolului social al faptei săvârșite în sensul că mașina a fost parcată astfel încât să nu stânjenească în niciun fel circulația pietonilor sau a oricăror alți participanți la trafic.
În drept, au fost invocate prevederile OG 2/2001, OUG 195/2002, HG nr. 1.391/2006, C.proc.civ. și CEDO.
La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu 20 de lei conform art 19 din OUG 80/2013.
La data de 11.05.2015, intimata C. L. S.-Serviciul Public de Poliție Locală a Municipiului S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, intimata arată că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor ar 17 din OG2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Sub aspectul temeiniciei, petentul nu a făcut dovada unei alte situații decât cea prezentată în procesul-verbal, deși avea obligația în temeiul art 249 C., astfel încât procesul-verbal întocmit face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept, sancțiunea fiind stabilită în limitele prevăzute de lege. Se precizează că petentul ar fi trebuit să cunoască actul normativ sancționator, neputându-se apăra prin invocarea necunoașterii legii, iar HCL nr. 210/2001 și HCL nr. 103/2011 sunt afișate la sediul autorității pe suport de hârtie și pe site-ul internet al instituției în format electronic, actele administrative fiind aduse la cunoștința publicului conform prevederilor legale și dobândind caracter obligatoriu.
În drept, intimata a invocat prevederile art. 205-206 C., art 249 C., OG2/2001, HCL 103/2011, HCL 210/2001, OUG 195/2002.
Prin cererea modificatoare formulată la data de 07.09.2015 (f.59) petentul T. B. a arătat că înțelege să cheme în judecată în calitate de intimat și pe intimatul . și a solicitat și obligarea în solidar a celor doi intimați la restituirea către petent a sumei de 500 lei și dobânda legală aferentă calculată de la data achitării sumei (8.03.2015) și până la data efectivă a restituirii. Petentul a invocat ca motive suplimentare pentru anularea procesului verbal faptul că parcarea pe trotuar nu poate fi sancționată prin hotărâri ale autorităților publice locale, iar prin Decizia nr. 435/R din data de 10.04.2015 pronunțată de Curtea de Apel B. au fost anulate dispozițiile art. 22 lit. h) din HCL 210/2001 privind sancționarea parcării autovehiculelor pe trotuar, argumentele enunțate în decizia de anulare aplicându-se mutatis mutandis și în ce privește art. 7 lit. e) din HCL 210/2001, petentul solicitând ca instanța să înlăture de la aplicare această dispoziție legală. Petentul a solicitat anularea măsurii complementare aplicate acestuia în temeiul anexei 3 din HCL nr. 103/2011 arătând că prin Decizia nr. 435/R/2015 au fost anulate dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) și art. 3 din acest act normativ. A invocat de asemenea incidența Deciziei nr. 9/2015 pronunțată de ICCH în soluționarea recursului în interesul legii prin care s-a stabilit că procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale. Petentul a arătat că solicită restituirea sumei de 500 lei de la intimatul . ca efect al anulării procesului verbal de contravenție sau a măsurii complementare, în temeiul principiului restitutio in integrum iar de la intimatul SPPL în temeiul răspunderii civile delictuale. Petentul a solicitat pronunțarea unei hotărâri cu executare provizorie arătând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 449 C.proc.civ. față de temeinicia vădită a dreptului și iminența stării de insolvabilitate a debitorului, neluarea acestei măsuri determinând prejudicierea vădită a petentului, iar obiectul cauzei nu se încadrează în excepțiile prevăzute de art. 449 alin. (2) C.proc.civ.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 204, art. 449 și art. 517 alin. (4) C.proc.civ.
Prin notele de ședință formulate la data de 08.09.2015 intimata C. L. S.-Serviciul Public de Poliție Locală a Municipiului S. a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale.
La data de 23.10.2015, intimata . a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. În motivare, intimata a arătat că RIL 9/2015 produce efecte doar asupra proceselor verbale întocmite ulterior publicării în Monitorul Oficial al României. A solicitat respingerea cererii privind executarea provizorie arătând că nu este o cauză privitoare la bunuri iar insolvabilitatea intimatei nu este iminentă, obiectul său de activitate nefiind reprezentat doar de ridicarea, transportul și depozitarea autovehiculelor parcate neregulamentar.
Intimata a arătat că potrivit HCL.103/2011 anexa 3, ridicarea, transportul și depozitarea vehiculelor, deci măsura complementară, se realizează din punct de vedere tehnic de către PIEȚE S. SA Tarifele pentru activitatea de ridicare, transport și depozitare a autovehiculului staționat neregulamentar, reprezintă o taxă specială care se încasează de PIEȚE S. SA. în vederea acoperirii cheltuielilor ocazionate cu respectivele operațiuni(art.9. pct.4 din HCL.103/2011-anexa 3). Petentul a fost obligat la plata cheltuielilor efectuate cu operațiunile de ridicare, transport, depozitare a autovehiculului, conform art.4 din HCL.103/2011 și în limitele prevăzute de art.9 din anexa 3 la această Hotărâre. Este important a se face distincție intre sumele de bani percepute cu titlul de tarif pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate cu operațiunile de ridicare, transport, depozitare stabilite prin HCL 103/2011. și măsura complementară dispusa
Este de reținut că dispoziția de ridicare a fost dată de agentul constatator al Serviciul Public de Poliție Locală S., . fiind doar executantul ce duce la îndeplinire actul administrativ, act emis în regim de putere publică și executoriu de drept.
În privința legalității procesului verbal intimata a arătat că nu sunt incidente cazuri de nulitate absolută a acestuia iar în privința temeiniciei a arătat că situația reținută de agentul constatator este conformă realității.
În drept, intimata a invocat prevederile art 205-206 C., OG 2/2001, HCL 210/2001 și HCL 103/2011.
La termenul din data de 16.12.2015 instanța a respins excepția tardivității formulării plângerii contravenționale invocată de intimata C. L. S.-Serviciul Public de Poliție Locală a Municipiului S..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr_ din data de 02.02.2015, petentul a fost sancționat cu avertisment, reținându-se că în data de 02.02.2015, ora 12,40 pe . a staționat voluntar cu autoturismul marca Opel Vectra cu nr de înmatriculare_ pe loc rezervat persoanelor cu handicap fără a avea autorizație valabilă de la Primăria Mun. S..
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
I. Asupra legalității procesului verbal de contravenție contestat:
Potrivit art.17 din O.G. nr.2/2001,lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, ….. a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Din interpretarea textului legal precitat, rezultă că mențiunile a căror lipsă se sancționează cu nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție sunt, în cazul contravenientului persoană fizică, următoarele:
- numele, prenumele și calitatea agentului constatator;
- numele și prenumele contravenientului;
- fapta săvârșită;
- data comiterii faptei;
- semnătura agentului constatator.
Analizând procesul verbal de contravenție contestat raportat la mențiunile anterior expuse, instanța constată că acestea se regăsesc în cuprinsul acestuia astfel că instanța constată că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea prevederilor art.17 din O.G. nr.2/2001, de vreme ce conține toate mențiunile a căror lipsă se sancționează cu nulitatea absolută.
Asupra motivului de nelegalitate a procesului verbal invocat de petent privind faptul că agentul constatator în calitate de angajat SPPL sau angajatul . nu aveau dreptul de a utiliza mijloace tehnice pentru a constata contravenția, instanța reține că fapta de a parca pe trotuar nu face parte din contravențiile ce nu pot fi constatate fără mijloace tehnice (cum este în cazul faptei de depășire a vitezei maxime legale), ci se constată prin propriile simțuri ale organului constatator. În acest caz, efectuarea unor filmări sau fotografii, în cazul în care există, au doar rostul de a confirma cele reținute de agentul constatator.
În cazul de față la dosarul cauzei nu au fost depuse filmări sau fotografii, nefăcându-se dovada efectuării acestora, astfel că argumentul petentului în sensul că angajatul SPPL sau . nu aveau dreptul de a utiliza mijloace tehnice pentru a constata contravenția nu poate avea incidență în speță.
Cu privire la încadrarea juridică a faptei contravenționale se rețin următoarele:
Staționarea autoturismului pe trotuare cu excepția locurilor semnalizate ca atare constituie contravenție potrivit art. 7 lit. e) din HCL nr. 210/2001 și este sancționată de art. 23 lit. a) din HCL nr. 210/2001 cu amendă contravențională de la 100 la 200 lei.
Din analiza procesului-verbal de contravenție, instanța reține că agentul constatator realizat o corectă încadrare juridică a faptei arătând că fapta contravențională constituie contravenție potrivit art. 7 lit. e din HCL nr. 210/2001.
În privința dispoziției sancționatoare, se reține că deși fapta reținută în sarcina petentului este sancționată de art. 23 lit. a) din HCL nr. 210/2001, în procesul verbal este menționat că fapta este sancționată cu amenda prevăzută de art. 23 lit. a) din Anexa HCL nr. 210/2001.
Instanța reține că referirea de către agentul constatator la Anexa HCL nr. 210/2001 în loc de HCL nr. 210/2001 nu este prevăzută de art.17 din O.G. nr.2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
De asemenea, se reține că art. 16 din O.G. nr.2/2001 reglementează ca un caz de nulitate relativă expresă doar neindicarea actului normativ prin care se sancționează contravenția, nu și indicarea greșită a temeiului concret din cuprinsul actului normativ a cărui lipsă poate atrage anularea procesului verbal doar dacă se dovedește că prin aceasta s-a cauzat o vătămare persoanei sancționate care nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal în condițiile art. 15 C.proc.civ. (având în vedere că este vorba de o nulitate virtuală relativă).
În cauza de față nu s-a făcut dovada producerii niciunei vătămări petentului, care a putut identifica textul legal care sancționează contravențional fapta descrisă în procesul-verbal, iar în cadrul procesului de față se poate analiza legalitatea actului administrativ raportat la prevederile legale.
Privitor la încadrarea juridică a contravenției, petentul a mai invocat incidența în cauză a Deciziei nr. 9/2015 pronunțată de ÎCCJ în soluționarea recursului în interesul legii privind legalitatea hotărârilor adoptate de consiliile locale în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar prin care s-a stabilit că procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art. 64 și art. 97 alin. (1) lit. d) și alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.
Intanța reține că așa cum rezultă chiar din practicaua și considerentele Deciziei nr. 9/2015, recursul în interesul legii privește legalitatea hotărârilor adoptate de consiliile locale, fiind promovat de avocatul poporului ca urmare a constatării unei practici neunitare a instanțelor de contencios administrativ în soluționarea cererilor în anulare a hotărârilor consiliilor locale, astfel că decizia invocată se adresează doar instanțelor de contencios administrativ chemate să se pronunțe asupra legalității hotărârilor consiliilor locale și nu instanțelor investite cu soluționarea plângerilor contravenționale care nu pot analiza legalitatea actului normativ astfel încât să îl poată înlătura de la aplicare.
Petentul a mai invocat faptul că prin Decizia nr. 435/R din data de 10.04.2015 pronunțată de Curtea de Apel B. au fost anulate dispozițiile art. 22 lit. h) din HCL 210/2001 privind sancționarea parcării autovehiculelor pe trotuar, argumentele enunțate în decizia de anulare aplicându-se mutatis mutandis și în ce privește art. 7 lit. e) din HCL 210/2001, petentul solicitând ca instanța să înlăture de la aplicare această dispoziție legală.
Asupra acestei solicitări instanța reține că Decizia de anulare a unei dispoziții dintr-un act normativ înlătură de la aplicare doar dispoziția atacată și care a fost anulată prin dispozitivul Deciziei, astfel că nu se poate reține că dispozițiile art. 7 lit. e) din HCL nr. 210/2001 ar fi fost anulate prin Decizia nr. 435/R din data de 10.04.2015 pronunțată de Curtea de Apel B..
Instanța investită cu soluționarea plângerilor contravenționale nici nu poate înlătura de la aplicare dispozițiile unui act administrativ normativ în considerarea identității de rațiune cu argumentele expuse de o instanță de contencios administrativ în anularea unei alte dispoziții, nelegalitatea art. 7 lit. e) din HCL nr. 210/2001 putându-se constata doar pe calea unei acțiuni în anulare conform art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
II.Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Referitor la sarcina probei, instanța a avut în vedere principiile jurisprudențiale în materie contravențională expuse de C.E.D.O. în decizia din 13 martie 2012 în cauza H. și alții c. României.Curtea a reamintit cu această ocazie că prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, că ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții.
Pe temeiul jurisprudenței menționate, instanța a apreciat că sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
În cauza de față, dat fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul contator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Din probele administrate în cauză nu rezultă o situație diferită de cea reținută de agentul constatator în cuprinsul procesului verbal, astfel că prezumția de temeinicie a acestuia nu a fost răsturnată.
Se reține de asemenea, că petentul s-a opus amânării cauzei pentru ca intimatul SPPL să depună la dosar planșele foto la care a făcut referire prin întâmpinare, și care ar fi putut dovedi netemeinicia celor reținute în procesul verbal, iar prin plângerea formulată petentul nu a afirmat că nu ar fi parcat autoturismul pe trotuar ci doar a invocat argumente de nelegalitate și s-a prevalat de faptul că a considerat că sarcina probei aparține intimaților, solicitând decăderea acestora din dreptul de a solicita sau administra probele propuse.
Petentul a invocat prin plângerea formulată faptul că fapta nu a fost săvârșită cu vinovăție arătând că nu a prevăzut și nici nu a putut să prevadă dispozițiile legale adoptate de C. local, dispoziții ce contravin unor norme legale cu putere superioară.
A invocat de asemenea faptul că la parcarea automobilului nu a incomodat traficul auto sau pietonal.
Instanța constată că potrivit art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 caracterul contravențional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilității, beției involuntare complete, erorii de fapt, precum și infirmității, dacă are legătură cu fapta săvârșită.
Faptul că petentul nu a cunoscut dispozițiile HCL nr. 210/2001 nu se încadrează în niciunul din cazurile care înlătură caracterul contravențional al faptei datorită lipsei elementului subiectiv (vinovăției), astfel că instanța va respinge ca neîntemeiat acest argument, invocarea necunoașterii legii neputând reprezenta un motiv întemeiat pentru admiterea plângerii contravenționale.
De asemenea, faptul că parcarea automobilului nu a incomodat traficul auto sau pietonal nu este de natură să înlăture caracterul contravențional al faptei, in dispoziția legală de incriminare nefiind prevăzută condiția de a incomoda traficul auto sau pietonal ci fiind sancționată orice faptă de staționare și parcare a autovehiculelor pe trotuar, indiferent de consecințele faptei ce pot fi avute în vedere doar la aprecierea sancțiunii.
Față de argumentele expuse instanța constată că petentul nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora, și nici nu a făcut dovada existenței unei cauze exoneratoare de răspundere, potrivit art. 11 din O.G. nr. 2/2001, astfel că procesul-verbal este legal și temeinic.
III.Verificând legalitatea și proporționalitatea sancțiunii principale și a celei complementare a ridicării autoturismului:
Conform art. 21 alin 3 OG 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Astfel, având în vedere denumirea marginală a capitolului III din OG/2001 “aplicarea sancțiunilor contravenționale”, se apreciază că atât sancțiunea principală cât și cea complementară poate fi verificată sub aspectul legalității de către instanța de judecată.
Primul argument reținut de instanță rezultă din dispozițiilor art.5 alin.5 și alin.6 din O.G. nr.2/2001, potrivit căruia: sancțiunea stabilită trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite; sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și de gravitatea faptei. Textele legale menționate impun respectarea principiului proporționalității și stabilesc că proporționalitatea se evaluează prin raportare la natura și gravitatea faptei contravenționale. Deoarece alin.5 nu face distincție după cum sancțiunea este principală sau complementară, urmează să conchidem în spiritul legii că această aplicare proporțională trebuie să vizeze ambele categorii de sancțiuni.
Obligația aplicării proporționale a sancțiunii, în funcție de natura și gravitatea faptei contravenționale, incumbă atât organului constatator, cât și instanței de judecată sesizată cu o plângere contravențională, cu distincția că, în temeiul art.34 din O.G. nr.2/2001, instanța de judecată are competența de a analiza legalitatea procesului verbal de contravenție contestat din toate punctele de vedere, inclusiv din perspectiva proporționalității sancțiunii.
Al doilea argument pe care îl reține instanța se fundamentează pe jurisprudența CEDO în materie contravențională. În cauza Malige c. Franței, Curtea s-a pronunțat în sensul că deși în dreptul intern (în speță, cel francez) sancțiunea complementară constând din aplicarea punctelor de penalizare se încadrează în dreptul administrativ, ea are totuși caracter penal în sensul art.6 și art.7 din Convenție, de vreme ce, acumularea unui anumit număr de puncte, poate să aibă ca rezultat pierderea dreptului de a mai conduce. Or, Curtea a decis că, în condițiile existenței umane actuale, dreptul de a conduce este foarte util vieții de zi cu zi, precum și vieții profesionale, astfel că, deși aplicarea punctelor de penalizare are caracter preventiv, aceasta dobândește totodată și un caracter punitiv similar unei sancțiuni penale. Aplicând aceste principii la dreptul intern, instanța constată că atâta timp cât sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce are un caracter penal în sensul Convenției, a fortiori se impune individualizarea acestei sancțiuni, excluzându-se o aplicare automată a sancțiunii.
În considerarea celor două argumente anterior expuse, instanța va proceda la individualizarea sancțiunilor principale și complementare aplicate petentului prin procesul verbal de contravenție contestat.
În acest sens, se constată că prin fapta sa contravențională petentul a adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege, neproducându-se prejudicii grave.
Totodată se consideră, că aplicarea sancțiunii amenzii în cuantum de 100 lei și măsura ridicării autoturismului reprezintă o măsură mult prea aspră, iar petentul poate înțelege consecințele faptei sale și prin aplicarea sancțiunii avertismentului.
De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că prin Decizia nr 9/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 128 alin. (1) lit. d), art. 134 alin. (2) și art. 135 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 3 alin. (1), art. 5, art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. d) și alin. (6) lit. a) pct. 13 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 21 lit. b) și art. 24 lit. d) din Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006, procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art. 64 și art. 97 alin. (1) lit. d) și alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale”.
Această Decizie nu poate fi aplicată de instanța care soluționează plângerea contravențională în vederea anulării procesului verbal de contravenție atâta timp cât actul normativ în temeiul căruia s-a încheiat (HCL nr. 210/2001) nu a fost anulat prin promovarea unei acțiuni în contencios administrativ (Decizia fiind adresată instanțelor de contencios administrativ care analizează legalitatea hotărârilor consiliilor locale).
Cu toate acestea, Decizia poate fi avută în vedere ca un argument în circumstanțierea gravității ridicate pe care o prezintă o măsură complementară cum este ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar.
Față de cele menționate mai sus, instanța urmează săadmită în parte plângerea contravențională formulată de petentul T. B. în contradictoriu cu intimații C. L. al Mun S.-Serviciul Public de Poliție Locală al Municipiului S. și .., va dispune înlocuirea sancțiunii principale aplicate a amenzii în cuantum de 100 lei cu sancțiunea avertismentului și va anula sancțiunea complementară a ridicării autoturismului, menținând în rest procesul-verbal . nr._ din data de 08.03.2015 ca fiind legal și temeinic încheiat.
IV.În ceea ce privește cererea de restituire a sumei de 500 de lei .
Petentul a achitat suma de 500 de lei pentru a-și ridica autoturismul la data de 08.03.2015 așa cum rezultă din procesul verbal de restituire și bonul fiscal depuse în copie la fila 16-18 din dosar.
Prin cererea formulată petentul a solicitat obligarea ambilor intimați în solidar la restituirea sumei de 500 lei, iar ca temei juridic a arătat că solicită restituirea de la intimatul . ca efect al anulării procesului verbal de contravenție sau a măsurii complementare, în temeiul principiului restitutio in integrum, iar de la intimatul SPPL în temeiul răspunderii civile delictuale.
Instanța reține că principiul restabilirii situației anterioare (restitutio in integrum) ca principiu al efectelor nulității nu reprezintă în sine un temei suficient pentru admiterea acțiunii în restituirea prestațiilor.
Principiul restabilirii situației anterioare este acea regulă de drept potrivit căreia tot ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acel act juridic nu s-a încheiat.
Temeiul juridic al restituirii prestațiilor este reprezentat însă de îmbogățirea fără justă cauză având în vedere că prin anularea actului juridic dispare însuși fundamentul executării prestațiilor.
Îmbogățirea fără justă cauză este prevăzută de art. 1.345 C.civ. și reprezintă faptul juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic.
Din cele de mai sus rezultă condițiile îmbogățirii fără justă cauză:
-mărirea unui patrimoniu:
-micșorarea unui patrimoniu, ca o consecință a măririi altuia:
-existența unei legături între sporirea unui patrimoniu și diminuarea celuilalt în sensul că atât mărirea cât și micșorarea să fie efectul unei clauze unice.
De asemenea, pentru intentarea acțiunii în restituire trebuiesc îndeplinite următoarele două condiții:
-absența unei cauze legitime a măririi patrimoniului unei persoane în detrimentul alteia;
-absența oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea de către cel care și-a micșorat patrimoniul, a pierderii suferite.
Condiția măririi unui patrimoniu este îndeplinită în cauză, intimatul . mărindu-și patrimoniul cu suma de 500 lei reprezentând contravaloarea operațiunii de ridicare, transport și depozitare a autoturismului petentului.
Condiția micșorării unui patrimoniu este îndeplinită în cauză, petentul micșorându-și patrimoniul prin achitarea sumei de 500 lei.
Condiția existenței unei legături între sporirea unui patrimoniu și diminuarea celuilalt este de asemenea îndeplinită, atât mărirea patrimoniuluiintimatului cât și micșorarea patrimoniului petentului având o cauză unică, achitarea de către petent a sumei de 500 lei reprezentând contravaloarea operațiunii de ridicare, transport și depozitare a autoturismului.
Cu privire la condițiile cerute pentru intentarea acțiunii în restituire, instanța reține că este îndeplinită în cauză condiția absenței unei cauze legitime a măririi patrimoniului unei persoane în detrimentul alteia.
Astfel, având în vedere soluția de anulare a sancțiunii complementare a ridicării autoturismului instanța reține că a dispărut însuși fundamentul obligației petentului de a achita suma de 500 lei pentru recuperarea autoturismului, astfel că în cauză nu există nici o cauză legitimă a măririi patrimoniului intimatului în detrimentul petentului.
Instanța constată că în cauză este îndeplinită și condiția ce derivă din subsidiaritatea acțiunii întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, petentul neputând uza de un alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite.
În consecință, instanța urmează să admită cererea și să oblige intimatul . să plătească reclamantului suma de 500 lei reprezentând contravaloare ridicare, transport și depozitare autoturism achitată de către petent.
În ce privește solicitarea petentului de obligare a intimatului SPPL la plata sumei de 500 lei în solidar cu intimatul ., instanța reține următoarele.
Potrivit dispozițiilor art. 1.443-1.445 C.civ., pentru a exista o obligație solidară între debitori, cei doi debitori trebuie să fie obligați la aceeași, prestație, deci să existe un singur izvor obligațional în temeiul căruia ambii debitori să fie ținuți pentru achitarea aceleiași datorii.
Atunci când se solicită obligarea unuia dintre intimați în temeiul principiului repunerii în situația anterioară (îmbogățire fără justă cauză) iar a celuilalt intimat la plata unei sume de bani echivalente în temeiul răspunderii civile delictuale, nu se poate reține solidaritatea celor doi intimați nefiind obligați la aceeași prestație și în temeiul aceluiași izvor obligațional.
De asemenea, se reține că potrivit art. 1.445 C.civ., solidaritatea dintre debitori nu se prezumă, aceasta existând decât atunci când este stipulată expres de părți ori este prevăzută de lege.
În cauza de față nu s-a invocat nici un caz de solidaritate legală sau contractuală între cei doi intimați, nefiind îndeplinită nici această condiție a cererii formulate de petent.
Asupra fondului cererii de obligare a intimatului SPPL la plata sumei de 500 lei în temeiul răspunderii civile delictuale, instanța reține că potrivit art.1.357 C.civ. (aplicabil în speță având în vedere că săvârșirea fapte ilicite invocate de petent în anul 2015), cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
Din analiza art.1.357 C.civ. jurisprudența a reținut patru condiții cumulative ale răspunderii civile delictuale, respectiv: fapta ilicită, prejudiciul suferit, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția făptuitorului, sub forma intenției (dolului) sau a culpei (neglijenței sau imprudenței).
În cauza de față instanța reține că nu există un prejudiciu cauzat petentului în condițiile în care prin efectul anulării măsurii complementare s-a dispus restituirea de către . a sumei de 500 lei, motiv pentru care instanța va respinge acest capăt de cerere formulat de către petent.
Asupra dobânzii legale solicitate instanța reține că potrivit art. 1.489 C.civ., dobânda este cea convenită de părți sau, în lipsă, cea stabilită de lege.
În cauza de față având în vedere că pretențiile petentului își au temeiul într-un fapt juridic licit ca izvor de obligații (îmbogățirea fără justă cauză), nu se poate pune problema unei convenții a părților asupra cuantumului dobânzii astfel că potrivit dispoziției legale precitate, intimatul datorează petentului dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 13/2011.
Potrivit art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.
În consecință, instanța va obliga intimatul . să plătească petentului și dobânda legală penalizatoare calculată prin raportare la suma de 500 lei începând cu data de 08.03.2015 și până la data plății efective a debitului principal.
V. Asupra cererii de executare provizorie:
Prin cererea formulată petentul a solicitat pronunțarea unei hotărâri cu executare provizorie arătând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 449 C.proc.civ. față de temeinicia vădită a dreptului și iminența stării de insolvabilitate a debitorului, neluarea acestei măsuri determinând prejudicierea vădită a petentului, iar obiectul cauzei nu se încadrează în excepțiile prevăzute de art. 449 alin. (2) C.proc.civ.
Potrivit art. 449 C.proc.civ., instanța poate încuviința executarea provizorie a hotărârilor privitoare la bunuri ori de câte ori va considera că măsura este necesară în raport cu temeinicia vădită a dreptului ori cu starea de insolvabilitate a debitorului, precum și atunci când ar aprecia că neluarea de îndată a acestei măsuri este vădit prejudiciabilă pentru creditor.
Instanța reține că cererea de pronunțare a unei hotărâri cu executare provizorie poate fi încuviințată dacă hotărârea judecătorească este privitoare la bunuri și se constată incidența uneia din situațiile în care măsura este necesară.
Această constatare presupune posibilitatea de apreciere a instanței care urmează să țină seama de caracterul de excepție al normei privitoare la executarea provizorie judecătorească.
Criteriile pe baza cărora instanța apreciază asupra necesității măsurii sunt enumerate limitativ de art. 449 C.proc.civ., și anume în raport cu temeinicia vădită a dreptului ori cu starea de insolvabilitate a debitorului, precum și atunci când ar aprecia că neluarea de îndată a acestei măsuri este vădit prejudiciabilă pentru creditor.
În cauza de față se reține că este îndeplinită condiția ca hotărârea să fie privitoare la bunuri având în vedere că cererea privește capătul de cerere având ca obiect restituirea de către . a sumei de 500 lei.
Cu toate acestea, instanța consideră că în cauză nu este îndeplinită cea de a doua condiție, nefiind incidentă niciuna din situațiile în care măsura este necesară.
Astfel, cu toate că instanța a apreciat ca întemeiată cererea petentului de obligare a intimatului . la restituirea sumei de 500 lei și a admis acest capăt de cerere, această apreciere a instanței privind temeinicia dreptului nu este suficientă pentru a fundamenta executarea provizorie a sentinței. Noțiunea de temeinicie vădită a dreptului presupune că existența acestuia este dincolo de orice îndoială sau contestare din partea celeilalte părți. În cauza de față intimatul . a contestat pretenția formulată de către petent și chiar dacă instanța a respins aceste apărări considerând întemeiată cererea petentului, nu suntem în prezența unui caz în care temeinicia vădită a cererii să poată justifica executarea provizorie judecătorească.
Instanța constată că nu este îndeplinită nici cea de a doua cauză justificativă a necesității măsurii privind starea de insolvabilitate a debitorului având în vedere că în privința intimatului . nu a fost demarată procedura insolvenței, iar temerea petentului că drept urmare a admiterii cererilor de restituire a sumelor încasate și a faptului că intimata nu mai realizează în pre5zent ridicarea autovehiculelor parcate neregulamentar nu reprezintă un argument suficient pentru admiterea cererii.
Se reține de asemenea că față de cuantumul destul de redus al obiectului cererii (500 lei) raportat la posibilitățile materiale ale petentului așa cum rezultă din contractul de colaborare depus la dosar, executarea hotărârii potrivit regulilor comune de procedură civilă după soluționarea apelului (sau după expirarea termenului de formulare al apelului) nu cauzează consecințe vădit prejudiciabile pentru creditor de asemenea natură încât să devină incidentă situația de excepție a executării provizorii judecătorești.
Față de toate argumentele ce preced instanța urmează să respingă solicitarea petentului privind executarea provizorie judecătorească a hotărârii.
VI. Asupra cheltuielilor de judecată solicitate:
Potrivit art. 453 alin.1 NCpcpartea care pierde procesul va fi obligată la cererea părții care a câștigat să-i plătească acesteia cheltuielile de judecată.
În ce privește obiectul cheltuielilor de judecată, art. 451 C.proc.civ. prevede că acestea constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.
Astfel, se constată că sumele ce se pot solicita cu acest titlu trebuie să reprezinte cheltuieli efectiv avansate de parte și dovedite ca atare, nu și suma apreciată de parte că ar putea cuantifica efortul depus de aceasta pentru susținerea propriei cauze.
În acest sens, instanța va respinge cererea petentului privind obligarea intimaților la plata cheltuielilor în cuantum de 4.000 lei reprezentând contravaloarea efortului depus de către petent în prezentul litigiu.
În privința celorlalte cheltuieli solicitate, instanța reține că petentul a efectuat în cauză cheltuieli constând în taxă judiciară de timbru (20 lei f.10) și 233,12 lei reprezentând contravaloare combustibil.
În consecință, instanța va obliga intimații în solidar să plătească petentului suma de 253,12 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul T. B., CNP_, cu domiciliul în București, .. 92, ., ., sector 1, în contradictoriu cu intimații C. L. al Municipiului S. - Serviciul Public de Poliție Locală al Municipiului S., cu sediu în S., .-3 și S.C. Piețe S. S.A., cu sediu în S., Calea Șurii M. nr 16A.
Dispune înlocuirea sancțiunii principale aplicate a amenzii în cuantum de 100 lei cu sancțiunea avertismentului și anulează sancțiunea complementară a ridicării autoturismului, menținând în rest procesul-verbal . nr._ din data de 08.03.2015 ca fiind legal și temeinic încheiat.
Obligă intimatul S.C. Piețe S. S.A. să plătească reclamantului suma de 500 lei reprezentând contravaloare ridicare, transport și depozitare autoturism achitată de către petent.
Obligă intimatul . să plătească petentului dobânda legală penalizatoare calculată prin raportare la suma de 500 lei începând cu data de 08.03.2015 și până la data plății efective a debitului principal.
Obligă intimații în solidar să plătească petentului suma de 253,12 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Respinge în rest cererea formulată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. În caz de exercitare a căii de atac cererea de apel se depune la Judecătoria S..
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22.12.2015
PREȘEDINTE GREFIER
VIRGILIIU C. F. L.-S. C.
Red. V.C.F. 22.12.2015
Tehnored.L.S.C.22.12.2015
Ex. 5 ..12.2015
| ← Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 3665/2015.... | Fond funciar. Sentința nr. 7064/2015. Judecătoria SIBIU → |
|---|
