Pretenţii. Sentința nr. 4403/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 4403/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 07-09-2015 în dosarul nr. 4403/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4403/2015

Ședința din camera de consiliu de la 07 Septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. P.

GREFIER A. N.

Pe rol soluționarea cererii de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamantul H. L. G. cu privire la sentința civilă nr7125/24.11.2014 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul civil nr. _ privind pe reclamant H. L.-G. și pe pârât P. T. V., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu se constată lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

  • Procedura de citare este legal îndeplinită;
  • Cauza are ca obiect pretenții;
  • P. se află la primul termen de judecată, în fața primei instanțe.
  • La dosar a fost depusă, prin serviciul registratură, la data de 21.08.2015, de către reclamant, o cerere de renunțare la judecată (a cererii de îndreptare a erorii materiale).

Instanța, socotindu-se lămurită asupra tuturor împrejurărilor de fapt și asupra temeiurilor de drept ale cauzei, potrivit art. 394 C.pr.civ., reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de23 .06.2015, reclamantul H. L.-G. a chemat în judecată pe pârâul P. T. V. solicitând lămurirea dispozitivului s.c. 7125/24.11.2014 în sensul indicării în concret a dobânzii la care a fost obligat pârâtul .

Prin cererea depusă la data de 21 august 2015, prin registraturăreclamantul a solicitat instanței să ia act de renunțarea la judecata prezentei cereri .

Analizând cererea de renunțare la judecată, instanța constată:

Potrivit art. 406 C.proc.civ.: “(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

În consecință, cererea de renunțare la judecată îndeplinește condițiile prevăzute de art. 406 C.pr.civ.

Față de aceste dispoziții legale și având în vedere poziția procesuală a reclamantului, instanța, în baza art. 406 alin. 6 C.proc.civ, va pronunța o sentință prin care va lua act de faptul că reclamantul a renunțat la judecata cererii formulate .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea la judecata cererii formulată de reclamantul H. L. –G. dom. în Sibiu . nr.1A . în contradictoriu cu pârâtul P. T.-V. dom. în Sibiu . A jud. Sibiu .

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Sibiu.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 septembrie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

M. P. A. N.

Red. M.P. 02.10.2015

TEHNORED. A.N.02.10.2015

EX. 4, .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4403/2015. Judecătoria SIBIU