Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3556/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3556/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 12-06-2015 în dosarul nr. 3556/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3556/2015
Ședința publică de la 12.06.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. T.- judecător
GREFIER: D. S.
Pe rol fiind sesizarea formulata de Biroul executari civile al Judecătoriei Sibiu privind pe petent INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SIBIU și pe intimat B. M. R., intimat P. M. SIBIU PRIN DIRECȚIA TEHNICĂ A PRIMĂRIEI M. SIBIU., având ca obiect reexaminarea sanctiunii contraventionale prescripție/anulare mandat de executare.
Cauza a fost dezbătută în fond la data de 05.06.2015 termen la care instanța a reținut cauza pentru soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 29.01.2015, C. Executări Civile din cadrul Judecătoriei Sibiu a sesizat instanța de judecată pentru constatarea prescripției executării sancțiunii contravenționale-prestarea unei activități în folosul comunității, aplicate intimatului B. M. R. în dosarul nr._/306/2011 al Judecătoriei Sibiu.
În motivare, s-a arătat că s-a împlinit termenul de prescripție prev. de art. 21 ind. 1 pct. 1 din OG 55/1002.
A fost atașat dosarul de fond.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În fapt, prin sentința civilă nr. 197/2012 a Judecătoriei Sibiu, rămasă irevocabilă la data de 03. 05. 2012, s-a admis cererea formulată de petentul IPJ Sibiu împotriva intimatului B. M. R.. S-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată prin procesul-verbal seriaCC nr._ întocmit la data de 01.08.2011 de către IPJ Sibiu, cu sancțiunea prestării de către intimat a 8 de ore de munca în folosul comunității, în domeniul Primăriei Mun. Sibiu.
În baza sentinței civile nr. 197/2012 a Judecătoriei Sibiu s-a emis mandatul de executare nr.230/2012, trimis spre executare Primăriei Sibiu.
Verificându-se în mod repetat stadiul executării mandatului, prin adrese la Primăria Sibiu, se constată că până în prezent contravenientul-intimat nu s-a prezentat la sediul Primăriei pentru executarea mandatului.
În drept, potrivit art. 21^1 alin. 1 din OG 55/1002, executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea.
În speță, nu a intervenit vreo cauză de întrerupere a termenului de prescripție a executării, fiind împlinit termenul de doi ani de la data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 197/2012, impus de dispozițiile art. 21^1 alin.1 din OG nr.55/1002.
Față de considerentele de fapt și de drept arătate, instanța va admite sesizarea și va constata prescrisă executarea sancțiunii obligării intimatului B. M. R. la prestarea unei activități în folosul comunității pe durata de 8 ore de munca în folosul comunității dispusă prin sentința civilă mai sus menționată și în consecință, anulează mandatul de executare nr. 230/2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea formulata de Biroul executari civile al Judecătoriei Sibiu cu sediul in Sibiu, Calea Dumbravii, nr. 30, jud. Sibiu, in contradictoriu cu intimatiii: IPJ Sibiu, cu sediul in Sibiu, .-6, jud. Sibiu; Primaria M. Sibiu – Directia Tehnica, prin Primar, cu sediul in Sibiu, .. 2, jud. Sibiu si B. M. R. cu domiciliul în SIBIU, ., scara C, ., si in consecinta:
Constată că a intervenit prescripția executării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității aplicată contravenientului B. M. R., sancțiune aplicată prin sentința civilă nr. 197/13.01.2012 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr._/306/2011*.
Dispune anularea mandatului de executare nr.230/2012 a muncii în folosul comunității.
Cu drept de apel in 30 de zile de la comunicare .
Pronuntata in sedinta publica din data de 12.06.2015.
P. GREFIER
M. T. D. S.
Red.MT/31.07.2015
tehn.DS/06.08.2015
C..5 ex- 3 ex. se comunică
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2648/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3539/2015. Judecătoria... → |
|---|








