Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 6218/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6218/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 13-11-2015 în dosarul nr. 6218/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
J. S.
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6218
Ședința publică din data de 13.11.2015
Instanța constituită din:
Președinte: S. R. - Judecător
Grefier: G. N.
Pe rol fiind soluționarea sesizării formulate de C. Executări Civile din cadrul Judecătoriei S., privind pe intimații P. ORAȘULUI CISNĂDIE și C. R. J., având ca obiect prescripția sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității/anulare mandat de executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
În temeiul art. 255 și art. 258 C., instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar, considerând că este admisibilă și utilă soluționării cauzei.
Instanța având în vedere actele depuse la dosar, constată cauza în stare de judecată, iar în baza art. 394 C. rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Constată că sub dosar nr._ s-a înregistrat sesizarea formulată de petentul Biroul Executări Civile din cadrul Judecătoriei S. prin care se solicită instanței să se pronunțe cu privire la prescripția sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității aplicată intimatului C. R. J., cu domiciliul în Cisnădie, ., județul S., prin sentința civilă nr. 2615/10.04.2013 pronunțată de J. S. și să se dispună anularea mandatului de executare a sancțiunii contravenționale emis în baza acestei sentințe.
În motivarea sesizării se arată că, prin sentința civilă nr. 2615/10.04.2013 a Judecătoriei S. i-a fost aplicată intimatului sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 64 ore, fiind emis mandatul de executare a acestei sancțiuni nr. 553/2013, ce a fost comunicat spre executare către primăria de domiciliu a contravenientului.
Întrucât până la această dată intimatul nu a început executarea sancțiunii privind prestarea unei activități în folosul comunității, executarea acestei sancțiuni s-a prescris.
În drept, se invocă dispozițiile art. 21^1 alin. 1 din OG nr. 55/2002.
Intimatul S. F., fiind legal citat, nu a formulat întâmpinare în cauză.
Intimatul P. ORAȘULUI CISNĂDIE a formulat întâmpinare prin care arată că este de acord cu constatarea prescripției executării sancțiunii contravenționale, dată fiind imposibilitatea punerii în executare a acestei sancțiuni.
În probațiune, a fost încuviințată proba cu înscrisuri și a fost acvirat dosarul nr._ al Judecătoriei S..
Analizând actele dosarului și soluționând sesizarea, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2615/10.04.2013 pronunțată de J. S. în dosarul nr._ a fost admisă sesizarea formulată de Inspectoratul de Poliție al Județului S. și s-a dispus înlocuirea amenzii aplicată intimatului C. R. J. cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată totală de 64 ore, ce urmează a se efectua la Primăria Orașului Cisnădie.
Sentința civilă indicată mai sus a rămas irevocabilă la data de 07.06.2013 și fost pusă în executare de către J. S. - Biroul Executări Civile prin emiterea mandatelor de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 540-542/14.06.2013, mandate ce au fost comunicate pentru a fi puse în executare Primarului Orașului Cisnădie.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 21^1 alin. 1 din OG nr. 55/2002, executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de doi ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii prin care s-a aplicat sancțiunea.
În cauză, sentința civilă nr. 2615/10.04.2013 a Judecătoriei S. a rămas irevocabilă la data de 07.06.2013, iar termenul de prescripție de doi ani s-a împlinit la data de 07.06.2015.
Având în vedere faptul că în toată această perioadă mandatele de executare a sancțiunii contravenționale nu au putut fi puse în executare, că nu au fost formulate cereri de înlocuire a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității cu amendă, în condițiile art. 21 din OG nr. 55/2002, instanța găsește întemeiată prezenta sesizare.
D. urmare, instanța va admite sesizarea formulată de C. Executări Civile din cadrul Judecătoriei S. și va constata prescrisă executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității aplicată intimatului C. R. J. prin sentința civilă nr. 2615/10.04.2013 pronunțată de J. S. în dosarul nr. 1324/306/ 2012, având drept consecință anularea mandatelor de executare a sancțiunii contravenționale nr. 540-542/14.06.2013 emis pentru punerea în executare a acestei sancțiuni.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea formulată de petentul C. Executări Civile din cadrul Judecătoriei S. în contradictoriu cu intimații P. Orașului Cisnădie și C. R. J., cu domiciliul în Cisnădie, ., județul S..
Constată prescrisă executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității aplicată intimatului C. R. J. prin sentința civilă nr. 2615/10.04.2013 pronunțată de J. S. în dosarul nr._ .
Anulează mandatele de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 540-542/14.06.2013 emis de J. S..
Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. R. G. N.
red. /tehnored. S.R. /19.11.2015
5 ex., 3 .>
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 6075/2015. Judecătoria SIBIU | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6/2015. Judecătoria SIBIU → |
|---|








