Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 5532/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5532/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 16-10-2015 în dosarul nr. 5532/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
J. S.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.5532
Ședința publică din 16 octombrie 2015
Completul constituit din :
PREȘEDINTE: N. F. – Judecător
GREFIER: E. T.
Pe rol fiind soluționarea sesizării privind prescripția sancțiunii prestării muncii în folosul comunității formulată de J. S. – BIROUL EXECUTĂRI CIVILE în contradictoriu cu intimații D. G. O. și V. M. S.,având ca obiect reexaminare sancțiune – prescripție.
La strigarea cauzei și apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care,se constată că s-a acvirat dosarul nr._ al Judecătoriei S..
Față de actele dosarului,instanța,constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
JUDECĂTORIA
Constată că sub nr._ ,s-a înregistrat sesizarea formulată de J. S. – BIROUL EXECUTĂRI CIVILE în contradictoriu cu intimații D. G. O. și V. M. S.,solicitând:
-să se constate prescrisă executarea sancțiunii stabilită prin sentința civilă nr.1538/4.03.2013 a Judecătoriei S. pronunțată în dosar nr._ a Judecătoriei S. și a se dispune anularea mandatului de executare a sancțiunii contravenționale nr.439/9.05.2013;
In motivare,s-a arătat că intimatul nun a prestat muncă la care a fost obligat. Deoarece a intervenit prescripția executării acesteia se impune admiterea sesizării.
Prin întâmpinare,intimatul V. M. S. a fost de acord cu admiterea sesizării.
Intimatul D. G. O. nu a depus întâmpinare și nu s/a prezentat în instanță.
Din actele dosarului,s-a reținut:
Prin sentința civilă nr.1538/4.03.2013 rămasă irevocabilă la data de 29.04.2013 intimatul a fost obligat la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 45 de ore la primăria M. S..
A fost emis mandatul de executare nr.439/2013.
Acesta nu s-a prezentat să presteze activitatea.
Sesizarea este întemeiată. Executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de doi ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii prin care s-a aplicat această sancțiune.
In cauză acest termen s-a împlinit la data menționată anterior.
Ca atare în baza art.21 alin.1 din OG 55/2002,instanța va admite sesizarea.
O copie a hotărârii va fi trimisă la Instituția la care s-a dispus efectuarea muncii.
Pentru aceste motive,
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea formulată de J. S. – BIROUL EXECUTĂRI CIVILE în contradictoriu cu intimații D. G. O. CNP_ domiciliat în S.,.,jud.S. și V. M. S. cu sediul în S.,..2,jud.S..
Constată prescrisă executarea sancțiunii stabilită prin sentința civilă nr.1538/4.03.2013 a Judecătoriei S. pronunțată în dosar nr._ a Judecătoriei S. și dispune anularea mandatului de executare a sancțiunii contravenționale nr.439/9.05.2013.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică,azi,16 octombrie 2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
N. F. E. T.
Red.N.F. 2.12.2015
Dact.E.T.2.12.2015
Ex.5
Ef.3 ..2015
2 intimați + P. Mun.S..
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5492/2015. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 5448/2015. Judecătoria SIBIU → |
|---|








