Contestaţie la executare. Sentința nr. 2597/2016. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 2597/2016 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 06-05-2016 în dosarul nr. 2597/2016

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2597/2016

Ședința publică de la 06.05.2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. G. – judecător

Grefier: E. A.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestatorii H. D. J. R. și H. A. T. și pe intimat S. S. P. M. ., având ca obiect contestație la executare .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru contestatori av. N. S. I., lipsă fiind intimatul .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a depus la dosarul cauzei răspuns din partea Serviciul de Public Comunitar de Evidență Persoanelor – Serviciul de Evidență a Persoanelor Sibiu, după care:

Instanța, față de răspunsul depus cu privire la domiciliul contestatorilor, pune în discuție excepția tardivității.

Reprezentantul contestatorilor, av. N. S. I., solicită respingerea excepției și arată că din actele dosarului rezultă că aceștia au avut domiciliul în Sibiu, pe . . nu mai locuiesc. Cu privire la executare silită au luat cunoștință de acesta în luna decembrie astfel prezenta acțiune a fost formulată în termenul legal.

INSTANȚA

P. contestația la executare înregistrată la această instanță la data de 29. 12. 2015 sub nr. de dosar_, contestatorii H. D. J. R. și H. A. T. au solicitat, în contradictoriu cu intimata S. S., prin mandatar .:

- admiterea contestației și anularea executării silite inițiate, precum și a tuturor actelor de executare din dosarul de executare nr. 550/2015 al B. C. M. I. și M. R. A.;

- cu cheltuielilor de judecată.

Pe cale de excepție, invocă excepția prescripției executării silite, raportat la dispozițiile art. 706 al. 2 NCPC.

În motivare, se arată, în esență, că în anul 2006, contestatorii au încheiat cu CEC BANK SA, Sucursala Județeană Sibiu, un contract de credit, scadent la data de 05. 02. 2011, iar cererea de executare silită a fost formulată în anul 2015, cu depășirea termenului de prescripție.

Contestatorii învederează că în prezent locuiesc în Ungaria, iar despre executarea silită au luat cunoștință doar cu ocazia sărbătorilor de iarnă când au accesat portalul instanței și au constatat că pe rolul Judecătoriei Sibiu există dosarul nr._ de investire cu formulă executorie, având calitatea de debitori.

Se mai arată că nu au avut cunoștință de actele de executare, întrucât ultimul domiciliu l-au avut în Sibiu, ., . părinții contestatorului și nu s-a primit nicio somație sau alt act de executare silită.

Executarea silită a fost începută de S. S., contestatorii invocând excepția lipsei calității de creditor privind urmărirea sumelor rezultate din contractul de credit încheiat cu CEC BANK SA.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 711 și urm. NCPC, art. 453 NCPC.

S-au anexat: contract credit, copie CI, copie somație.

S-a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială.

Contestația la executare a fost legal timbrată.

P. întâmpinare, intimata solicită respingerea contestației la executare, ca fiind netemeinica si nelegala, cu cheltuieli de judecata.

Pe cale de excepție invocă excepția netimbrării potrivit art. 10 al. 2 din OUG 80/2013, lipsei calității de reprezentant, potrivit art. 83 al. 1 teza 1 NCPC, excepția inadmisibilității și excepția tardivității prezentei contestații conform art. 715 alin.l NCPC, contestația la executare se poate face in termen de 15 zile sub sancțiunea decăderii, de la data la care contestatorul a luat la cunoștința de actul de executare pe care îl contesta sau de la data la care cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înștiințarea privind înființarea popririi. Conform art. 715 alin.l lit.c NCPC - (situație regăsita in prezenta cauza), debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație.

În prezenta cauza, executorul judecătoresc a comunicat legal la data de 07. 07. 2015 și 21. 07. 2015 titlul executoriu, încheierea de stabilire cheltuieli de executare, somație mobiliară, depuse chiar de către contestatori la dosarul cauzei. Contestația la executare a fost formulată la data de 29. 12. 2015, peste termenul prevăzut de art. 715 NCPC.

Pe fondul cauzei, se arată că dreptul de a cere executarea silită nu este prescris, prin încheierea actului adițional la contractul de credit la data de 21. 06. 2010 termenul de prescripție a fost întrerupt, la fel și prin plățile voluntare la data de 19. 06. 2013 și 12. 07. 2013 de către contestatori, iar intimata are calitate de creditor prin înscrierea în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare a cesiunii de creanță.

Nu s-a formulat răspuns la întâmpinare.

S-a anexat dosarul execuțional.

Anterior analizării actelor și lucrărilor dosarului, față de excepția tardivității introducerii prezentei contestații la executare, prin prisma dispozițiilor art. 237 al. 2 pct. 1 raportat la art. 247 al. 1 și 248 al. 1 și 2 NCPC, instanța reține că la data de 30. 04. 2015 a fost înregistrată cererea de executare silită împotriva contestatorului la B. Cărja M. I. și M. R. Al., iar prin încheierea din 30. 04. 2015 a fost încuviințată executarea silită a obligației stabilite prin titlul executoriu contractul de credit nr._/06. 02. 2006, investit cu formulă executorie, pentru suma de 3419, 57 lei, reprezentând credit neachitat, dobânda aferentă, comisioane și penalități de întârziere, precum și a cheltuielilor de executare, în cuantum de 836, 03 lei.

La data de 29. 06. 2015 executorul judecătoresc emite somația nr. 550/2015 pentru sumele 4255, 60 lei credit neachitat și cheltuieli executare, comunicată debitorilor-contestatori la data de 07. 07. 2015 pe . nr. 9 din Sibiu, potrivit dovezii de comunicare aflată la fila 146 și la data de 21. 07. 2015, conform dovezii de comunicare aflată la fila 156, prin afișare, pe . din Sibiu. Din Adresa nr._/15. 04. 2016 a SPCEP – Serviciul de Evidență a Persoanelor, rezultă că, prezenții contestatori au avut domiciliul în Sibiu, . nr. 9 până în anul 2007 și nr. 11 până în anul 2003 și reședința în Sibiu, . până în 2013. Totodată, contestatorii figurează cu domiciliul din 2008 și până în prezent în Sibiu, . nr. 9, așa cum rezultă și din copia CI.

P. urmare, comunicarea somației și titlului executoriu s-a efectuat legal, la domiciliul contestatorilor, astfel că susținerile acestora că locuiesc în Ungaria și au aflat despre executare cu ocazia sărbătorilor de iarnă când au consultat Portalul Judecătoriei Sibiu, nu pot fi reținute de către instanță, fiind lipsite de suport juridic, orice schimbare de domiciliu trebuind a fi adusă la cunoștință, în conformitate cu dispozițiile art. 172 NCPC.

P. urmare, primul act de executare a fost comunicat contestatorilor la data de 07. 07. 2015, iar contestația la executare a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 29. 12. 2015, peste termenul prevăzut de art. 715 NCPC, termen de decădere așa cum este prevăzut în dispozițiile art. 184 al. 1 și 185 al.1 NCPC.

Față de aceste considerente, instanța constată că excepția este întemeiată și în consecință o admite, urmând a respinge contestația la executare ca tardiv formulată.

PENTRU ACETSE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția tardivității formulării contestației la executare și pe cale de consecință:

Respinge contestația la executare formulată de contestatorii H. D. R. și H. A. T., domiciliați în Sibiu, ., . și cu domiciliul procesual ales în Sibiu, ., jud. Sibiu la Cabinet av. N. S. I., în contradictoriu cu intimata S. S., prin mandatar ., cu sediul în București, .. 1, sector 4, ca tardiv formulată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Sibiu.

Pronunțată în ședință publică, azi 06. 05. 2016.

PREȘEDINTE GREFIER

D. G. E. A.

Red.D.G.08.06.2016

Teh.E.A.08.06.2016

4 ex, 2 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2597/2016. Judecătoria SIBIU