Plângere contravenţională. Sentința nr. 246/2016. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 246/2016 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 22-01-2016 în dosarul nr. 246/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 246
Ședința publică din data de 22.01.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. R. - Judecător
GREFIER: G. N.
Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul R. E. în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI SIBIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Cauza a fost lăsată la a doua strigare, conform dispozițiilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
La a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței:
- cauza are ca obiect plângere contravențională;
- pricina se află la primul termen de judecată, în fața primei instanțe;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- la data de 20.01.2016, reprezentantul petentului a depus pe e-mail cerere de amânare a cauzei.
Instanța va respinge ca nejustificată cererea de amânare formulată de către reprezentantul petentului și va rămâne în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale invocată de intimat prin întâmpinare.
INSTANȚA,
Constată că sub dosar nr._ s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Sibiu, plângerea contravențională formulată de petentul R. E., cu domiciliul în Râu Sadului, nr. 60, județul Sibiu, cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de avocat H. D. C., în Sibiu, ., județul Sibiu, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SIBIU, cu sediul în Sibiu, .-6, județul Sibiu, prin care se solicită:
- Să se constate nulitatea procesului verbal de contravenție . nr._
întocmit la data de 20.09.2015, întrucât procesul verbal a fost întocmit fără respectarea dispozițiilor art. 16 alin. l din OG nr. 2/2001, în sensul că agentul constatator nu a specificat în procesul verbal posibilitatea de a achita amenda la jumătate din minimul prevăzut de lege, adică suma de 500 lei. Potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 171/2010, contravenientul poale achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii/comunicării procesului verbal jumătate din minimul amenzii prevăzute în lege, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul verbal. Amenda prevăzută la art. 19 din Legea nr. 171/2010 este între 1.000 lei - 5.000 lei, iar contravenientul ar fi avut dreptul de a achita suma de 500 lei.
Un alt motiv de nulitate este faptul că procesul verbal de constatare a contravenției trebuia întocmit pe numele . societate este proprietara autovehiculului și, de asemenea, proprietara mărfii confiscate.
2. Anularea procesului verbal de contravenție . nr._/20.09.2015, exonerarea petentului de plata amenzii aplicate, în cuantum de 5.000 lei și anularea măsurii complementare de confiscare a mărfii, potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 171/2010.
3. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a plângerii petentul arată că, în data de 20.09.2015, orele 04,45, în timp ce se deplasa de la Râu Sadului către județul V., a fost amendat cu suma de 5.000 lei, potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 171/2010, întrucât nu ar fi avut acte de proveniență pentru materialul lemnos pe care îl transporta și, totodată, s-a confiscat întreagă marfă constând în 14 mc material lemnos.
Situația de fapt reținută de agentul constatator nu este reală întrucât petentul i-a prezentat agentului constatator avizul cu . număr_ pentru întreaga marfă, care fiind măsurată s-a constatat că este vorba de cantitatea de 14 mc. Mai mult, transportul a fost înregistrat în sistemul de operare SUMAL, sub nr. 1E7CE5CY3FF41 în data de 20.09.2015, orele 03:53:16, adică înainte de a fi oprit în trafic, fapt ce poate fi confirmat de Garda Forestieră B..
Petentul nu a fost de acord cu întocmirea procesului verbal întrucât deținea avizul de însoțire a mărfii . nr._, pe care l-a prezentat agenților de poliție, aviz care a fost reținut în vederea multiplicării. Avizul a fost înregistrat și în registrul de evidențe al avizelor cu cantitatea de 14 mc.
Consideră petentul că i-au fost afectate grav drepturile fundamentale prevăzute de lege și solicită acesta anularea procesului verbal de contravenție întrucât a fost întocmit abuziv.
În dovedirea celor de mai sus, se solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și cu martori, în măsura în care este necesară această probă, precum și efectuarea unei adrese către Garda Forestieră B. pentru a se comunica data și ora la care a fost înregistrat transportul cu codul unic de înregistrare 1E7CE5CY3FF41 și cu ce cantitate.
În drept, plângerea se întemeiază pe dispozițiile OG nr. 2/2001 și Legii nr. 171/2010.
Plângerea a fost legal timbrată de petent cu suma de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, conform chitanței de plată ce a fost anulată la dosar.
Intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SIBIU a formulat întâmpinare în termenul legal prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și menținerea procesului verbal de constatare a contravenției, iar pe cale de excepție a invocat necompetența teritorială a Judecătoriei Sibiu și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Avrig.
În susținerea excepției se arată că fapta contravențională a fost săvârșită pe raza localității T., care se află în zona de competență a Judecătoriei Avrig, iar potrivit art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, coroborat cu art. 118 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
În motivarea întâmpinării se arată că, petentul a fost sancționat contravențional datorită faptului că a transportat material lemnos cu autoutilitara marca VOLVO cu nr. de înmatriculare_, fără a avea asupra sa aviz de însoțire a materialului lemnos completat corespunzător ori documentele comunitare echivalente acestuia, prevăzute de normele privind circulația materialelor lemnoase în vigoare, fapta fiind prevăzută de art. 19 alin. 1 lit. b din Legea nr. 171/2010 și sancționată conform art. 19 alin. 1 lit. b din lege. Ca urmare a săvârșirii faptei contravenționale, s-a aplicat petentului amenda în valoare de 5.000 lei și s-a dispus confiscarea materialului lemnos transportat.
Starea de fapt reținută în procesul verbal este dovedită cu procesul verbal de constatare a contravenției și probele solicitate în susținerea actului sancționator.
În drept, se invocă prevederile art. 205 și art. 223 C.pr.civ., art. 19 alin. 1 lit. b, art. 22, art. 28 din Legea nr. 170/2010, OG nr. 2/2001.
În probațiune au fost anexate următoarele înscrisuri: procesul verbal de constatare a contravenției silvice, raportul inspectorului de poliție M. M., raportul agentului Tiution V. S., raportul agentului Paros V., declarația petentului R. E., avizul de însoțire secundar . nr._, procesul verbal întocmit ca urmare a verificării sistemului SUMAL.
Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. 1 C.pr.civ., instanța trebuie să se pronunțe mai întâi
asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Prin urmare, instanța va soluționa cu prioritate excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sibiu invocată în cauză de intimat:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției silvice . nr._ întocmit la data de 20.09.2015 de I.P.J. Sibiu - Poliția or. T., petentul R. E. a fost sancționat cu amendă în sumă de 5.000 lei, în temeiul art. 19 din Legea nr. 171/2010, dispunându-se totodată confiscarea cantității de 15 mc material lemnos de lucru, respectiv grinzi rășinoase și cherestea rășinoase. Fapta reținută în sarcina petentului constă în aceea că, în data de 20.09.2015, ora 0445, a transportat cantitatea de 15 mc material lemnos, respectiv grinzi și cherestea rășinoase din . județul V. și fiind oprit de către organele de poliție pe raza localității T., nu a prezentat aviz de însoțire a mărfii valabil și nici un alt document comunitar echivalent prevăzut de normele privind circulația materialului lemnos.
Procesul verbal a fost semnat fără obiecțiuni de către petent și i-a fost înmânat acestuia la data întocmirii lui, iar plângerea contravențională în cauză a fost formulată cu respectarea termenului legal de 15 zile, termen prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001, fiind înregistrată la instanță la data de 06.10.2015.
În materie de plângeri contravenționale, competența materială și teritorială a instanțelor judecătorești este stabilită de art. 32 alin. 1 din OG nr. 2/2001, care prevede că „plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția”.
De asemenea, art. 33 alin. 1 din Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice prevede că, „plângerea, însoțită de copia procesului verbal de constatare a contravenției silvice, se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită fapta, în condițiile legii”.
Dispozițiile legale menționate mai sus reglementează un caz de competență teritorială exclusivă, de la care nu sunt permise derogări, conform art. 129 alin. 2 pct. 3 C.pr.civ. (necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura).
În aceste condiții, dat fiind faptul că locul săvârșirii contravenției ce face obiectul procesului verbal . nr._/20.09.2015 este situat pe raza localității T., județul Sibiu, care se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Avrig, în temeiul art. 132 alin. 1 și 3 C.pr.civ., excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sibiu invocată de intimat este întemeiată și va fi admisă.
Prin urmare, se va declina competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petentul R. E. în favoarea JUDECĂTORIEI AVRIG, județul Sibiu, urmând a se trimite dosarul acestei instanțe de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sibiu, invocată de intimat.
Declină competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petentul R. E., cu domiciliul în Râu Sadului, nr. 60, județul Sibiu, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat H. D. C., în Sibiu, ., județul Sibiu, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SIBIU, cu sediul în Sibiu, .-6, județul Sibiu, în favoarea JUDECĂTORIEI AVRIG - județul Sibiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.01.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. R. G. N.
Red. /tehnored. S.R. /15.02.2016
4 ex., 2 .>
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 132/2016.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 269/2016. Judecătoria... → |
|---|








