Plângere contravenţională. Sentința nr. 236/2016. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 236/2016 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 22-01-2016 în dosarul nr. 236/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 236/2016
Ședința publică din 22.01.2016
Instanța constituită din:
Președinte: D. M. B. - Judecător
Grefier: R.-A. S.
Pentru azi a fost amânată pronunțarea în cauza din materia civil privind pe petent C. I. și pe intimat C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA, având ca obiect plângere contravențională.
Asupra cauzei, instanța a rămas în pronunțare în ședința publică din data de 20.01.2016, prin încheierea care face parte integrantă din prezenta sentință, dată la care s-a amânat pronunțarea pentru azi când,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.08.2015, sub nr. unic de dosar arătat mai sus, petentul C. I. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/06.07.2015 și, în consecință, anularea amenzii aplicate.
În motivare, petentul a arătat, în esență, că autoturismul surprins în trafic că ar fi circulat fără a deține rovinietă valabilă a fost înstrăinat la data de 16.08.2014, fiind scos din evidența fiscală la data de 30.06.2014.
Cererea nu a fost motivată în drept.
La dosar au fost depuse, în copie, procesul-verbal contestat (f. 4), contract de vânzare cumpărare (f. 5), certificat fiscal (f. 6), dovada comunicării procesului-verbal (f. 7).
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 de lei, conform prevederilor art. 19 din OUG nr. 80/2013 (f. 14).
Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal atacat, ca fiind temeinic și legal. Pe cale de excepție, intimata a invocat depunerea tardivă a plângerii contravențională, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de lege.
În drept, au fost invocate prevederile OG 15/2002, OG nr. 2/2001, Ordinul MTI nr. 611/2015.
În probațiune, intimata a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri și planșe fotografice.
Intimata a depus la dosarul cauzei planșa fotografică (f. 23) și copii certificate pentru conformitate cu originalul după autorizație de control (f. 24) și dovada comunicării procesului-verbal (f. 25).
Analizând cu prioritate excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 06.07.2015 (f. 4), petentul C. I. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, reținându-se în sarcina sa că a fost surprins că ar fi circulat la data de 07.02.2015 cu autoturismul cu număr de înmatriculare_ pe DN58 km 28+601m, în loc. Soceni, jud. C. S., fără a deține rovinietă valabilă.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost comunicat petentului prin serviciul poștal, la data de 21.07.2015, astfel cum reiese din înscrisul depus la fila nr. 25 din dosar.
Plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 10.08.2015 (f. 3).
În drept, potrivit prevederilor art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001, act care constituie dreptul comun în materie de regim juridic al contravențiilor, „împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”.
Instanța reține că termenul instituit de art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001 este unul legal, imperativ și de decădere.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei reiese că petentului i-a fost comunicat procesul-verbal de contravenție la data de 21.07.2015 (f. 25), așadar termenul de decădere legal și imperativ de 15 zile prevăzut la art. 31 alin. 1 OG 2/2001, conform regulilor stabilite de art. 181 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ. urma să se împlinească la data de 06.08.2015, aceasta fiind ultima zi în care petentul mai putea depune plângerea contravențională.
Față de considerentele mai sus arătate, în condițiile art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanța va admite excepția tardivității plângerii contravenționale și va respinge cererea petentului, ca fiind tardiv introdusă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția tardivității plângerii contravenționale invocată de intimată prin întâmpinare.
Respinge, ca tardiv introdusă, plângerea contravențională formulată de petentul C. I., domiciliat în Sibiu, ., ., . cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, privind procesul verbal . nr._.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare; cererea de apel se va introduce la Judecătoria Sibiu.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.01.2016.
Președinte, Grefier,
D. M. B. R.-A. S.
Red. DB/08.02.2016
Teh. RS/08.02.2016
2 ex./1 ex dosar, 1 ex mapă, 2 ex .. 1 ex petent/1 ex intimat
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 91/2016.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 132/2016.... → |
|---|








