Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 296/2016. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 296/2016 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 25-01-2016 în dosarul nr. 296/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 296/2016

Ședința publică de la 25.01.2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. C. MITRUȚA - judecător

GREFIER: S. I. R.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta P. C. R. PRIN PRIMAR c/a intimatei F. E., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata personal, lipsă fiind petenta.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

- pricina se află la primul termen de judecată;

- procedura de citare este legal îndeplinită ;

Instanța verifică identitatea intimatei, datele personale ale acestuia fiind consemnate în caietul grefierului, nefiind făcute publice pentru protejarea datelor cu caracter personal.

În baza art.131 NCPC, instanța procedează la verificarea competenței în prezenta cauză,

astfel, în baza art. 9 alin3 din OG 2/2001, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză și în baza art. 249 NCPC acordă cuvântul în probațiune.

Intimata nu solicită probe, arată că este de acord cu înlocuirea sancțiunii amenzii în

cuantum total de 500 lei - aplicată prin procesul verbal de contravenție cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Instanța în baza art. 251-258NCPC încuviințează înscrisurile de la dosar.

Instanța în baza art. 238 NCPC pune în discuție durata necesară cercetării procesului.

Intimata apreciază durata necesară cercetării procesului la un singur termen de judecată.

Instanța în baza art. 238 NCPC estimează durata necesară cercetării procesului,

la un singur termen de judecată, având în vedere obiectul cauzei și probele solicitate.

Instanța în baza art. 244 cpc declară cercetarea procesului încheiată și în baza art. 392 cpc deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Intimata este de acord cu admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, arată că este de

acord cu înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum total de 500 lei - aplicată prin procesul verbal de contravenție cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea formulată de petentul ., și înregistrată la această instanță sub nr._, s-a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate intimatei F. E. prin procesul verbal de contravenție . nr._/08.03.2011 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

În probațiune au fost anexate înscrisuri (f.4-10).

Intimata, legal citată, s-a prezentat în instanță și a fost de acord cu admiterea acțiunii.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut în fapt următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/08.03.2011 intimata a fost sancționată cu amendă totala de 500 lei pentru săvârșirea unei contravenții prevăzute de HCL Sibiu 210/2001.

Contravenienta nu a achitat amenda și procesul-verbal a devenit titlu executoriu, motiv pentru care a fost pus în executare silită, constatându-se lipsa veniturilor și a bunurilor materiale în vederea executării conform procesului-verbal de constatare a insolvabilității din 28.07.2014 (f. 4-5) si notei de constatare de la aceeași dată (f.6).

Mai mult, intimata a dat o declarație olografă prin care a arătat că nu8 dispune de suma necesară pentru plata amenzii și că este de acord să lucreze în folosul comunității.

Potrivit alin. 1 al art. 9 din OG 2/2001, prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și numai pe o durata ce nu poate depăși 300 de ore.

Conform alin. 3 al aceluiași articol, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei rază teritorială domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată, iar, potrivit alin. 5, în cazul în care contravenientul nu achită amenda...instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

Potrivit art. 39¹ introdus și modificat de Legea 293/2009 alin (2) În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.

(4) Urmărirea punerii în executare a sentințelor se realizează de către serviciul de executări civile de pe lângă judecătoria în a cărei rază s-a săvârșit contravenția, în colaborare cu serviciile specializate din primării.”

Așa cum rezultă din dispozițiile mai sus amintite, înlocuirea sancțiunii amenzii cu munca în folosul comunității se poate dispune în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite.

În speță, au trecut mai mult de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii aplicate iar contravenienta nu a achitat amenda și nici nu există posibilitatea executării silite conform mențiunilor din procesul-verbal anterior mentionat.

Având în vedere cele menționate, instanța, în temeiul art. 9 și art. 39¹ din OG nr. 2/2001 va admite cererea și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum total de

500lei - aplicată contravenientei prin procesul verbal de contravenție . nr._/08.03.2011 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pentru o perioadă de 4 ore ce se vor efectua la P. C. R. in domeniile stabilite in acest sens prin hotărâre a Consiliului Local.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de petentul . in contradictoriu cu intimata F. E., domiciliata in com. R., ., jud. Sibiu și, în consecință:

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum total de 500lei - aplicată contravenientei prin procesul verbal de contravenție . nr._/08.03.2011 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pentru o perioadă de 4 ore ce se vor efectua la P. C. R. in domeniile stabilite in acest sens prin hotărâre a Consiliului Local.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare si care se înregistrează la Judecătoria Sibiu.

Pronunțată în ședință publică azi, 25.01.2016.

PREȘEDINTE GREFIER

C. C. MITRUȚA S. I. R.

Red CCM 16.02.2016.

Trd. SR.17.02

4 ex, 2 comunic

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 296/2016. Judecătoria SIBIU