Uzucapiune. Sentința nr. 730/2016. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 730/2016 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 11-02-2016 în dosarul nr. 730/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILA NR.730
Ședința publică din 11 Februarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: F. T. P. - Președinte
GREFIER: D. K.-D.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant V. A., reclamant V. M., pârât D. A., pârât M. M. și pe pârât M. V., având ca obiect uzucapiune/ constatare perimare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că de la ultimul act de procedură a trecut mai mult de un an, judecarea cauzei fiind suspendată la data de 18.09.2014.
F. de actele dosarului, instanta retine cauza spre solutionare .
I N S T A N T A
Asupra acțiunii civile de față introdusă de reclamanții V. A. și V. M., cu petiția înregistrată la nr. _ /18.02.2013.
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 18.09.2014, când cauza a fost suspendată în baza art. 1551 Vechiul Cod de procedură civilă și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.
Potrivit art 248 C., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an sau, in materie comerciala, timp de 6 luni.
Așadar, în conformitate cu acest text legal, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, intervine perimarea. Aceasta are o natură juridică mixtă, în sensul ca este atât o sancțiune procedurală – de aplicație generală – care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței -vreme îndelungată - în judecată.
Intrucât de la data de 18.09.2014 până la termenul de față a trecut mai mult de un an, iar vina pentru rămânerea în nelucrare a cererii de chemare în judecată îi incumbă părților și ținând cont și de faptul că nu se poate reține incidența vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare( în sensul art. 249 – 251 C.), instanța apreciază că devin aplicabile dispozițiile art. 248 C. .
Pe cale de consecință, având în vedere și art.252 alin 1 teza I C.,
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite excepția de perimare a cererii de chemare în judecată,
Constată perimată acțiunea civilă formulată de reclamanții V. A. și V. M., ambii cu dom. în Rîu Sadului .. 201 jud. Sibiu în contradictoriu cu pârâții M. V. cu dom. în Rîu Sadului nr. 5 jud. Sibiu, D. A. cu dom. în Rîu Sadului nr. 249 jud. Sibiu și M. M. cu dom. în Hosman nr. 177 jud. Sibiu, pentru uzucapiune.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.02.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
F. T. P. D. K.-D.
Red.F.T.P.17.02.2016
Tehnored.D.K-D. 17.02.2016
Ex.7/5 . și V. M.
pârâții M. V., D. A. și M. M.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 14/2016.... | Validare poprire. Sentința nr. 778/2016. Judecătoria SIBIU → |
|---|








