Validare poprire. Sentința nr. 778/2016. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 778/2016 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 12-02-2016 în dosarul nr. 778/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 778/2016
Ședința publică de la 12.02.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. G. – judecător
Grefier: E. A.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe creditor O. F. WIERZYTELNOCSI DETALICZNYCH NIESTANDARYZOWANY SEKURYTYZACYJNY FUNDUSZ INWESTYCYJNY ZAMKNIETY INVESTMENT FUND PRIN MANDATAR GETBACK RECOVERY SRL și pe terț poprit R. A. SRL, debitor S. A., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Față de cererea de renunțare la judecată, instanța reține cauza spre a lua act de renunțarea la judecată .
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 27.11.2016 sub nr. dosar_, creditorul O. F. PRIN MANDATAR GETBACK RECOVERY SRL a solicitat, în contradictoriu cu debitor S. A. și terț poprit R. A. SRL, obligarea terțului poprit la poprirea sumelor ajunse la scadență până la concurența sumei de 5621,24 CHF și 2367,91 lei, cu cheltuieli de executare silită
S-a depus la dosar întâmpinare din partea terțului poprit.
Creditoarea, prin cererea depusă la data de 28. 12. 2016, a arătat că raportul contractual dintre debitor și terț poprit a încetat și renunță la judecata cererii.
Potrivit dispozițiilor art. 406 al. 1 NCPC, ca expresie a principiului disponibilității părții în procesul civil, „Reclamantul poate să renunțe oricând la judecata, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă”.
Reclamanta creditoare, prin cererea formulată și atașată la dosar la fila 54 a declarat că renunță la judecarea cauzei, declarație făcută mai înainte de a se intra în dezbaterea fondului drept urmare, cererea este admisibilă, urmând a se lua act de această renunțare la judecată.
Fără cheltuieli de judecată, în temeiul art. 406 al. 3 NCPC, ca urmare a nesolicitării acestora de către pârâtă.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea la judecata cererii de validare poprire formulată de creditoarea O. F. Wierzytelnocsi Detalicznych Niestandaryzowany Sekurytyzacyjny Fundusz Zamkniety Investment Fund, prin mandatar GETBACK RECOVERY SRL, cu sediul în București, .. 5-7, Hermes Business Campus, J_, CUI_, sector 2, în contradictoriu cu debitoarea S. A., domiciliată în Sibiu, .. 30, jud. Sibiu și terțul poprit ., cu sediul în Sibiu, ., jud. Sibiu
Fără cheltuieli de judecată
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Sibiu.
Pronunțată în ședință publică, azi 12. 02. 2016.
PREȘEDINTE GREFIER
D. G. E. A.
Red.D.G.18.02.2016
Teh.E.A.18.02.2016
5 ex, 3 .>
| ← Uzucapiune. Sentința nr. 730/2016. Judecătoria SIBIU | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 307/2016.... → |
|---|








