Investire cu formulă executorie. Încheierea nr. 1544/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA

Încheierea nr. 1544/2015 pronunțată de Judecătoria SIGHIŞOARA la data de 14-12-2015 în dosarul nr. 1544/2015

Operator de date cu caracter personal 3192

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIGHIȘOARA

CC

ÎNCHEIEREA NR. 1544/C

Ședința din camera de consiliu de la 14 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE B. G.

Grefier A. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea S. S.a.R.L, având ca obiect investire cu formulă executorie.

Soluționarea cererii se face în Camera de consiliu, fără citarea părților, conform dispozițiilor art. 6401 alin. 2 Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că s-a atașat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din 19.12.2007, a cărui investire se solicită și dovada achitării taxei judiciare de timbru de 20 lei.

În baza dispozițiilor art. 529 alin. 1 din Codul de procedură civilă, reținând și prevederile art. 6401 alin. 2 din Codul de procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cererii pendinte.

Instanța, în baza actelor existente la dosar, reține cererea spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față deliberând constată următoarele:

Prin cererea din 08.12 înregistrată sub nr._ creditoarea S. S.a.R.L., a solicitat investirea cu formulă executorie a contractului de credit nr._ din 19.12.2007, încheiat între BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA în calitate de creditor și R. I. I., în calitate de împrumutat.

În drept, au fost invocate prevederile art.6401 din NCPC și art.120 din OUG nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, cu modificările și completările ulterioare.

În probațiune a depus copia contractului de credit bancar nr._ din 19.12.2007, împuternicire, dovada achitării taxei judiciare de timbru, acte doveditoare.

Conform art.120 din OUG 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, contractele de credit inclusiv contractele de garanție reală sau personală încheiate de o instituție de credit, constituie titluri executorii.

Potrivit art. 6401 alin. 1 Cod procedură civilă, „Titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie”,contractul de împrumut prezentat constituind titlu executoriu conform textului de lege citat anterior.

Potrivit prevederilor art. 6401 alin. 3 Cod procedură civilă, „Instanța va verifica dacă înscrisul întrunește toate condițiile de formă cerute de lege pentru a fi titlu executoriu, precum și alte cerințe în cazurile anume prevăzute de lege”.

În consecință, instanța va dispune în sensul textelor de lege arătate în cele ce preced, urmând să se dispună admiterea cererii creditoarei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În temeiul art. 640 ind. 1 C.p.c., coroborat cu art. 640 ind. 1 al. 3 C.p.c., admite cererea de învestire cu formulă executorie formulată de S. S.a.RL, în calitate de creditoare, cu sediul procesual ales la B. M. D. G. –Reghin, .. 42, jud. M..

Învestește cu formulă executorie înscrisul Contract de credit bancar pentru persoane fizice nr._ încheiat la data de 19.12.2007 între R. I. I., cu CNP_ și domiciliul în localitatea Șaeș, ., jud. M., în calitate de împrumutat și Banca Comercială Română SA cu sediul în București, str. .. 5, sector 3, în calitate de împrumutător.

Prezenta nu este supusă niciunei căi de atac.

Legalitatea prezentei încheieri poate face obiectul contestației la executare.

Formula executorie având cuprinsul de la art. 640 ind. 1 al. 6 C.p.c., se aplică pe înscrisul menționat mai sus, actul în original.

Pronunțată în ședință publică azi, 14.12.2015.

Președinte Grefier

B. G. B. A.

"Noi, Președintele României,

Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu – contract de credit nr._ din 19.12.2007 între R. I. I. și Banca Comercială Română SA, pentru care s-a pronunțat prezenta încheiere de învestire cu formulă executorie. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii.

PREȘEDINTE

B. G.

GREFIER

B. A.

Red.BG.tehnored.AB.

21.12.2015/3 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Investire cu formulă executorie. Încheierea nr. 1544/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA