Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 208/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA

Sentința nr. 208/2015 pronunțată de Judecătoria SIGHIŞOARA la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 208/2015

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3192

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIGHIȘOARA

CIVIL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 208

Ședința publică de la 09 februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. B.

Grefier A. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul M. SIGHIȘOARA prin reprezentant legal și pe intimatul ȚIMBULAȘ Ș., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Verificând competența conform art.131 C.p.c. rap. la art.9 al.3 din OG 2/2001, instanța constată că este competentă material și teritorial cu judecarea cauzei.

Se constată că intimatul nu a depus întâmpinare.

Instanța în temeiul art.392 C.p.c., închide procedura probatorie și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de dosar_, la data de 18.12.2014, petentul M. SIGHIȘOARA a solicitat instanței ca în contradictoriu cu intimatul Țimbulaș Ș. să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată intimatului prin procesul . nr._/30.06.2011, . nr._/01.06.2009 încheiate de Poliția Sighișoara, cu sancțiunea obligării aceluiași intimat la prestarea de activități în folosul comunității, cu motivarea că amenda contravențională nu a fost achitată și că nu există posibilitatea executării silite a acestuia, după cum a rezultat din verificările efectuate de către reprezentanții Primăriei Sighișoara.

În drept cererea petentei s-a întemeiat de dispozițiile art. 9 al. 3, art. 39 al. 1 și art. 39 ind.1 din OG 2/2001.

La cererea dedusă judecății s-au anexat: procesele verbale de constatare a contravenție, somații, angajament de plată emis de M. Sighișoara, adresa de răspuns emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. către M. Sighișoara, adresa de poprire emisă de Biroul Impozite și Taxe din cadrul Municipiului Sighișoara, adresa de răspuns emisă de I.T.M., adresa de răspuns emisă de I.T.M. M., adresa emisă de SPCLEP Sighișoara către M. Sighișoara (filele 2 - 43 din dosar).

Intimatul, legal citat, nu a depus întâmpinare.

Din înscrisurile de la dosarul cauzei, instanța constată și reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._/30.06.2011 și . nr._/01.06.2009 ale Poliției Sighișoara, intimatul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 700 lei.

Aceste procese-verbale de contravenție nu a fost contestat conform procedurii instituite prin dispozițiile art. 31 și urm. din OG nr. 2/2001/Legea 180/2002, rămânând definitiv și fiind înaintat organului financiar de domiciliu al intimatei în vederea executării silite a sancțiunii pecuniare menționate, însă din notele de constatare emise de Primăria Municipiului Sighișoara, rezultă că intimatul nu a îndeplinit această obligație și nu s-au identificat mijloace materiale ale debitorului pentru executare silită.

Instanța constată că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 9 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor aprobată cu modificări prin Legea 180/2002, ca și cele ale art.1 și următoarele din OG nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, în limitele de constituționalitate determinate prin Decizia 1354/10 decembrie 2008 a Curții Constituționale a României ca și prin Decizia 7/2010 a ICCJ secțiile unite.

Pe cale de consecință, instanța va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii de 700 lei aplicată intimatului cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, avându-se în vedere Decizia 7/2010 a ICCJ, după următorul calcul, ținând seama că în actele normative care reglementează materia nu se prevăd criteriile concrete pe baza cărora se procedează la efectuarea acestei înlocuiri, ca și de limitele speciale ale acestei sancțiuni prevăzute prin dispozițiile art. 3 al.1 din OG nr. 55/2002, ca și prin dispozițiile art. 9 al. 1 din OG 2/2001, conform cu care prestarea unei activități in folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore; 700 lei: 5,059 lei /oră de muncă = aproximativ 116 ore de muncă (costul unei ore de muncă fiind stabilit prin HG 871/2013, în raport de salariul minim pe economia națională, care în prezent este de 900 lei), în consecință intimatul va presta 116 ore de muncă în folosul comunității, la lucrări în domeniile păstrării curățeniei, igienizării localității, curățării spațiilor verzi, șanțurilor și a imobilelor din domeniile public și privat al Primăriei Municipiului Sighișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea reclamantei M. Sighișoara, . nr. 7, jud. M. și înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale de 700 lei, aplicată intimatului Țîmbulaș Ș., CNP_ și domiciliul jud. M. prin procesul verbal de contravenție . nr._/30.06.2011, . nr._/01.06.2009 încheiate de Poliția Sighișoara, cu sancțiunea prestării unui nr. de 116 ore activități în folosul comunității, ce se vor efectua de către intimat la Primăria Municipiului Sighișoara, în domeniile păstrării curățeniei, igienizării localității, curățarea spațiilor verzi, a șanțurilor și a imobilelor aparținând domeniului public și privat al Unității Administrativ Teritoriale, de la domiciliul intimatului.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 09.02.2015.

Președinte,

G. B.

Grefier,

A. B.

Red.B.G.tehnored.A.B.

6ex./17.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 208/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA