Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1060/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1060/2015 pronunțată de Judecătoria SIGHIŞOARA la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 1060/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIGHIȘOARA
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1060/2015
Ședința publică de la 29 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Grefier A. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta PRIMĂRIA COMUNEI ALBEȘTI și pe intimatul S. V., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu s-au prezentat părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța în temeiul dispozițiilor art. 131 C.pr.civ. verifică competența și conform dispozițiilor art. 94 C.pr.civ, art. 107 C.pr.civ. cu referire la art. 9 alin 3 din OG 2/2001 în forma în vigoare la data introducerii sesizării, constată că este competentă general, teritorial și material să soluționeze prezenta cauză.
Avându-se în vedere înscrisurile depuse în probațiune de către petentă, față de dispozițiile art. 248 și urm., art. 255 C.pr.civ., instanța încuviințează proba cu aceste înscrisuri.
În temeiul dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă, instanța declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei și considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 394 alin.1 Cod procedură civilă, închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de dosar_, petenta PRIMĂRIA COMUNEI ALBEȘTI, a solicitat instanței ca în contradictoriu cu intimatul contravenient S. V., să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate intimatului prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 07.09.2014, cu sancțiunea obligării aceluiași intimat la prestarea unei activități în folosul comunității, cu motivarea că amenda contravențională nu a fost achitată și că nu există posibilitatea executării silite a acestuia, după cum a rezultat din verificările efectuate de către reprezentanții Primăriei Albești, jud. M..
În drept, cererea petentei s-a întemeiat de dispozițiile art. 9 al.3 din OG nr.2/2001.
La cererea dedusă judecății s-au anexat următoarele înscrisuri: raport nr. 4659/30.06.2015, nota de constatare nr. 4640/30.06.2015, somație nr. 6254/22.10.2014, titlu executoriu nr. 682/22.10.2014 și în copie procesul verbal de contravenție MS_.
Intimatul legal citat nu a depus întâmpinare, și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și da consimțământul cu privire la prestarea unei activități în folosul comunității.
Din înscrisurile de la dosarul cauzei, instanța constată și reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la 07.09.2014 intimatul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 2000 lei.
Acest proces-verbal de contravenție nu a fost contestat conform procedurii instituite prin dispozițiile art. 31 și următoarele din OG nr.2/2001/Legea 180/2002, rămânând definitiv și fiind înaintat organului financiar de domiciliu al intimatului în vederea executării silite a sancțiunii pecuniare menționate, însă din notele de constatare emise de Primăria comunei Albești rezultă că intimatul nu a îndeplinit această obligație și nu s-au identificat mijloace materiale ale debitorului pentru executare silită.
Instanța constată că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 9 al.3 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor aprobată cu modificări prin Legea 180/2002 și OG 17/2014 potrivit căruia „în cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată”,ca și cele ale art. 1 și următoarele din OG nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, în limitele de constituționalitate determinate prin Decizia 1354/10 decembrie 2008 a Curții Constituționale a României, astfel că găsind cererea petentei întemeiată, o va admite.
Pe cale de consecință, instanța va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate intimatului, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, după următorul calcul, ținând seama că în actele normative care reglementează materia nu se prevăd criterii concrete pe baza cărora se procedează la efectuarea acestei înlocuiri, ca și de limitele speciale ale acestei sancțiuni prevăzute de art. 3 al. 1 din OG nr. 55/2002, ca și prin dispozițiile art. 9 din OG nr. 2/2001, în conformitate cu care înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se poate dispune pe o durată maximă de 300 de ore, modalitatea de calcul a numărului de ore activități în folosul comunității făcându-se ținând seama de disp.art.1 din HG. nr. 1091/2014 din (cuantumul amenzii, respectiv 2000 lei: 6,225 lei/oră de muncă = un nr. de 321 ore de activități în folosul comunității).
În consecință, intimatul va presta 300 de ore de muncă în folosul comunității în domeniul salubrizării spațiilor aparținând domeniului public și privat al unității administrativ teritoriale, curățării șanțurilor, rigolelor, stabilite prin hotărârea Consiliului Local al comunei la Primăria Albești, jud. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea petentei PRIMĂRIA COMUNEI ALBEȘTI, cu sediul în comuna Albești, ., jud. M., în contradictoriu cu intimatul contravenient S. V., cu CNP_ și domiciliul în comuna Albești, ., jud. M., și în consecință:
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale de 2000 lei aplicată contravenientului prin procesul verbal . nr._ din 07.09.2014 încheiat de Ocolul Silvic Sighișoara cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea a 300 ore activități în folosul comunității în domeniul salubrizării spațiilor aparținând domeniului public și privat al unității administrativ teritoriale, curățării șanțurilor, rigolelor, stabilite prin hotărârea Consiliului Local al comunei Albești, jud. M..
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.09.2015.
Președinte, C. P. | ||
Grefier, A. S. |
Red./thred.A.S.
6EX/01.10.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1055/2015.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 498/2015.... → |
|---|








