Validare poprire. Sentința nr. 821/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 821/2015 pronunțată de Judecătoria SIGHIŞOARA la data de 01-07-2015 în dosarul nr. 821/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIGHIȘOARA
CIVIL
SENTINTA CIVILĂ Nr. 821/2015
Ședința publică de la 01 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. V.
Grefier M. M. D.
Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe creditoarea . IFN SA PRIN REPREZENTANT LEGAL și pe debitor C. I., terț poprit . PRIN REPREZENTANT LEGAL, având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 26.06.2015, iar susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când Judecătoria având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi 1.07.2015.
INSTANȚA
La data de 2 iunie 2015 s-a înregistrat la această instanță sub nr._ cererea formulată de creditor E. R. SERVICES IFN SA în contradictoriu cu creditorul C. I. și terțul poprit . Sighișoara, prin care solicită validarea popririi înființată în dosarul de executare nr. 453/2013 al B. T. G. C. până la concurența sumei de 2132,84 RON, la care se adaugă cheltuieli de executare avansate de către creditor în valoare de 187,40 RON și cheltuieli de executare efectuate de către executorul judecătoresc în valoare de 422,82 RON.
În motivarea cererii s-a arătat că în data de 06.09.2013 creditorul a procedat la declararea exigibilă anticipată a creditului și a declarat procedura de executare silită.
Prin încheierea din data de 21.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. M., în dosarul_/320/2013 s-a încuviințat executarea silită împotriva debitorului.
În cadrul executării silite a fost transmisă către . adresa de înființare a popririi din data de 29.04.2015 de către executorul judecătoresc T. G. C. și primită de către terțul poprit la data de 05.05.2015 în scopul producerii efectelor juridice prevăzute de lege, respectiv indisponibilizarea sumelor de bani pe care terțul poprit le datorează, în calitatea sa de angajator al debitului.
Terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau în vederea efectuării popririi, conform art. 786 alin. 1 C.p.c., respectiv de a consemna sau de a plăti suma ce reprezintă obligația de plată a debitorului către creditor și nici nu a comunicat faptul că nu datorează nicio sumă de bani debitorului sau că debitorul nu mai este angajatul societății.
În probațiune sau depus înscrisuri.
Debitorul și terțul poprit nu au formulat întâmpinare.
La cererea instanței, B. T. G. D. a comunicat în copie certificată dosarul de executare nr. 453/E/2013.
Din actele aflate la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Creditorul . IFN SA a formulat cerere de executare silită împotriva debitorului C. I. în baza titlului executoriu constând în contractul de credit nr._&24.12.2004. S-a format dosarul de executare silită 453/E/2013 al B. T. G. S..
Prin încheierea nr.5008/21.10.2013 pronunțată în dosarul_/320/2013 s-a încuviințat executarea silită.
Prin adresa din 29.04.2015, executorul judecătoresc a dispus, în temeiul art. 782 C.p.c. executarea silită prin înființarea unei popriri în cotă de 1/3 din venitul net lunar pe care . Sighișoara, în calitate de terț poprit, îl datorează debitorului până la încasarea sumei de 2555,66 lei.
Potrivit disp. art. 789 Ccivil din Legea 137/2010: „(1) În cazul în care sunt înființate mai multe popriri și sumele pentru care s-a dispus înființarea popririi depășesc suma urmăribilă din veniturile debitorului, terțul poprit, în termenul prevăzut la art. 787 alin. (1), va reține și va consemna suma urmăribilă, înștiințându-i pe executorii judecătorești care au înființat popririle, dispozițiile art. 654 aplicându-se în mod corespunzător, (2) Distribuirea se va face de către executorul judecătoresc competent, potrivit dispozițiilor art. 864 și următoarele.
Prin adresa nr._/05.12.2014 AFP M.-Serviciul Fiscal Municipal Sighisoara a comunicat B. T. G. C. că debitorul C. I. figurează în evidențele fiscale ca plătitor de impozite pe venituri din salarii,locul de muncă pentru anul 2013 fiind la . /f.55).
Nu există dovezi la dosar din care să rezulte că debitorul nu mai este angajatul acestei societăți, acesta, în calitate de terț poprit nu a comunicat faptul că nu datorează nicio sumă de bani debitorului.
Prin urmare în condițiile în care terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi și probatoriul administrat conduce la concluzia că datorează periodic debitorului sume de bani în sensul prevederilor art. 789 alin. 4,6 C.p.c, instanța constată întemeiată cererea creditorului și, în consecință va valida poprirea înființată prin adresa din 29.04.2015 întocmită în Dosarul de executare silită nr. 453/2013 la B. T. G. C., deschis la cererea creditorului contra debitorului și obligă pe terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței de 2132,84 lei, la care se adaugă cheltuieli de executare avansate de către creditor în sumă de 187,40 lei și cheltuieli de executare efectuate de către executorul judecătoresc în sumă de 422, 82 lei, suma datorată debitorului, în cotă de 1/3 din venitul net lunar al debitorului, angajat al terțului poprit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea creditorului E. R. SERVICES IFN SA cu sediul in Bucuresti, .. 6A, parter etaj 3,4, sector 2, în contradictoriu cu debitorul C. I. domiciliat in Sighisoara, ., nr. 31, jud. M. și terțul poprit . cu sediul in Sighisoara, .. 26, ., . și, în consecință:
Validează poprirea înființată prin adresa din 29.04.2015 întocmită în Dosarul de executare silită nr. 453/2013 la B. T. G. C., deschis la cererea creditorului contra debitorului și obligă pe terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței de 2132,84 lei, la care se adaugă cheltuieli de executare avansate de către creditor în sumă de 187,40 lei și cheltuieli de executare efectuate de către executorul judecătoresc în sumă de 422, 82 lei, suma datorată debitorului, în cotă de 1/3 din venitul net lunar al debitorului, angajat al terțului poprit.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare.
Prezenta constituie titlu executoriu împotriva terțului poprit, până la concurența sumelor pentru care s-a făcut validarea, la data rămânerii definitive.
Pronunțată în ședință publică, 01.07.2015.
Președinte, D. V. | ||
Grefier, M. M. D. |
Red. D.V. dacxt. MDM
5 exempl/10.07.2015
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 830/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA | Validare poprire. Sentința nr. 833/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA → |
|---|








