Contestaţie la executare. Sentința nr. 4726/2016. Judecătoria SLATINA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4726/2016 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 23-05-2016 în dosarul nr. 4726/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDSLA:2016:001._
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SLATINA JUDEȚUL O.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4726/2016
Ședința publica din data de 23.05.2016
Instanța compusă din:
Președinte – P. S.
Grefier – D. E. M.
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect „contestație la executare” formulată de contestatorul CABINET M. MEDICINĂ DE F. D. F. A., cu sediul în CRIMPOAIA, jud. O. în contradictoriu cu intimatul C. D. D. A. M., cu sediul în Cîmpina, Castanilor, nr. 16, jud. Prahova.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, verificându-si competenta, in temeiul dispozițiilor art.131 N.C.p.c stabilește competenta materiala si teritoriala a Judecătoriei Slatina in soluționarea cauzei, potrivit art.94 N.C.p.c
In temeiul art.258 N.C.p.c încuviințează pentru parți - proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciindu-o ca fiind concludenta si utila soluționării cauzei.
Instanța, constatând ca nu mai sunt excepții de invocat, cereri de formulat sau probe de administrat retine cauza pentru soluționare.
INSTANȚA:
Asupra contestației de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 19.05.2015, contestatorul CABINET M. M. DE F. D. F. A. a formulat contestație la executare silită în contradictoriu cu intimatul C. D. D. A. M. și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză instanța să se dispună anularea executării silite, anularea formelor de executare (somație emisă la 13.05.2015, înștiințare emisă la 13.05.2015, încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare din 13.05.2015, încheierea privind încuviințarea executării silite din 13.05.2015, încheierea de investire cu formulă executorie a contractului de vânzare-cumpărare nr. 928/2014 SPN M. Dragușin pronunțată în dosarul nr._/215/2015), de acte de înființare a popririi, suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației.
În fapt, a precizat că la data de 18.05.2015 a primit din partea B. T.-N. C. F. și Terpovici L. B. o somație, o înștiințare de plată, precum și o încheiere de încuviințare a executării silite aferente dosarului nr. 105/E/2015 privind titlul executoriu, contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 928/06.06.2014 SNP M. D. în vederea achitării sumei de 18.0007,20 lei.
Actele de executare întocmite de executorul judecătoresc vizează ca debitor CABINET M. M. DE F. D. F. A., cu sediul în ..
A menționat că titlul executoriu îl reprezintă contractul de vânzare-cumpărare-praxis, respectiv praxisul de medicină de familie precum și patrimoniul de afectațiune profesională, autentificat nr. 928/06.06.2014.
A precizat că încuviințarea executării silite prin încheierea din 06.05.2015 pronunțată în dosarul nr._/215/2015 vizează pe debitorul F. A., cu domiciliul în C., ., nr.14, ..2, ., prin urmare calitatea debitorului este de persoană fizică, în timp ce actele de executare silită, inclusiv înființare poprire, vizează forma de organizare a unei profesii liberale desfășurată în baza certificatului de membru cu nr. 727/22.06.2009 emisă de Colegiul medicilor O..
Astfel, prin actul autentic de vânzare-cumpărare creditoarea și-a asumat obligații contractuale ce vizau transmiterea praxisului de medicină de familie prin notificarea către CM O. și către autorități, în realitate aceasta nu și-a îndeplinit aceste obligații, situație în care, practic, contestatoarea nu a preluat acest praxis.
Contestatoarea arată că executarea silită nu poate fi pornită nefiind o creanță certă, lichidă și exigibilă.
În drept a invocat art. 662, art. 711 alin. 2 și urm art. 719 NCPC.
A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus în dovedirea cererii: încheierea de încuviințare executare silită, adresa, contract de vânzare-cumpărare, încheiere dosar exec. 105/E/2015, înștiințare.
La data de 24.06.2015, intimata C. D. D. A. M. a formulat întâmpinare și a precizat că aceasta a fost formulată în termenul prevăzut de lege în temeiul Legii 138/2014.
A precizat că, contestația la executare formulată, de altfel și cererea de suspendare a executării au rămas fără obiect, deoarece prin încheierea T.-N. C. F. și Terpovici L. B. emisă în dosarul 105/E/2015 s-a dispus încetarea executării silite, având în vedere faptul că s-a recuperat în întregime suma, inclusiv cheltuielile de executare, în conformitate cu art. 703 alin. 1 pct. 1 Cod proc civ.
Mai mult, titlul executoriu l-a reprezentat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 728/06.06.2014 întocmit de SPN M. D., contract investit cu formulă executorie de către instanță. Potrivit contractului de vânzare-cumpărare praxis, prețul total al vânzării a fost de 17.600 lei, stabilit a se achita în 3 rate, iar contestatorul nu a respectat obligația de a achita la termenele și în cuantumul stabilit ratele.
Până la începerea executării contestatorul a achitat doar suma de 1800 lei: la data de 21.08.2014 a achitat suma de 1000 lei și la data de 24.12.2014 suma de 800 lei.
A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosarul cauzei: încheiere nr. 105/E/2015.
La data de 08.07.2015, contestatorul a depus răspuns la întâmpinare prin care a precizat că solicită și întoarcerea executării silite în sensul restituirii sumei de 18.007, 20 lei.
Prin încheierea din data de 11.09.2015 instanța a stabilit în sarcina contestatoarei o cauțiune în cuantum de 1400,36 lei.
La data de 06.10.2015, contestatorul a depus la dosarul cauzei un înscris prin care a precizat că întrucât suma consemnată în dosarul de executare nr. 105/E/2015 a fost în totalitate reținută, suspendarea nu mai are obiect drept pentru care nu a mai achitat cauțiunea.
La data de 09.10.2015, instanța a admis excepția necompetenței completului de judecată și a dispus înaintarea cauzei unui complet specializat în soluționarea litigiilor cu profesioniști.
Prin sentința civilă nr. 4626/2016 din data de 25.03.2016, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. și a declinat cauza la Judecătoria Slatina.
Analizând întregul material probator aflat la dosarul cauzei, instanța va reține următoarele:
Potrivit art. 632 noul Cod de proc. civ., executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Iar, art. 711 alin. 1 noul Cod de proc. civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Astfel, pe calea contestației la executare se pot invoca neregularități privind nerespectarea formelor prevăzute de lege pentru încunoștințarea debitorului, alegerea formei de executare, prescripția dreptului de a cere executarea silită, perimarea executării, ordinea de urmărire a bunurilor, urmărirea unor bunuri ce aparțin altor persoane decât debitorului, invocarea compensației legale, precum și alte motive de nulitate a executării silite. Pe calea contestației la executare nu pot fi invocate apărări de fond de natură a pune în discuție fondul pricinii, cu excepția situației în care titlul executoriu a fost emis de un alt organ decât instanța de judecata.
Potrivit încheierii nr. 105 din 15.06.2015 pronunțată în dosarul de executare nr. 105/E/2015 al B. T.-N. C. F. și Terpovici L. B., s-a dispus încetarea executării silite începută împotriva contestatorului, deoarece debitul a fost recuperat, astfel ca instanța nu va mai verifica temeinicia si legalitatea executării, constatând, că cererea a rămas fără obiect.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge contestația ca rămasă fără obiect.
Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Văzând disp. art. 650 alin. 3 și art. 717 alin. 1 noul Cod de proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația formulată de contestatorul CABINET M. MEDICINĂ DE F. D. F. A., cu sediul în CRIMPOAIA, jud. O. în contradictoriu cu intimatul C. D. D. A. M., cu sediul în Cîmpina, Castanilor, nr. 16, jud. Prahova, ca rămasă fără obiect.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 23.05.2016.
P. GREFIER
P. S. D. E. M.
Red./Tehnored. Jud.P.S.
30.05.2016, 4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4613/2016. Judecătoria SLATINA | Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 4315/2016.... → |
|---|








