Contestaţie la executare. Sentința nr. 5172/2016. Judecătoria SLATINA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5172/2016 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 26-05-2016 în dosarul nr. 5172/2016
C. ECLI ECLI:RO:JDSLA:2016:001._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S L A T I N A
C I V I L
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5172
Ședința publică din data de 26.05.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-M. L.
GREFIER: D. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect „contestație la executare”, privind pe contestatoarea S.C. N. C. M. S.R.L., cu sediul în Municipiul Slatina, ., ., C. unic de înregistrare Ro_, în contradictoriu cu intimata A. – Direcția G. R. a Finanțelor P. C., Administrația Județeană a Finanțelor P. O., cu sediul în Slatina, ., județul O..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că prezenta cauza a fost repusă pe rol în vederea discutării din oficiu a perimării, precum și că în cauză a fost întocmit referatul asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea, prevăzut de art. 420 alin. (1) C. de procedură civilă, reținând că prin încheierea de ședință din data de 08.10.2015, instanța a dispus suspendarea judecății, conform art.242 din Codul de procedură civilă.
Instanța, în temeiul art. 172 C. de procedură civilă, constată că procedura de citare cu contestatoarea este legal îndeplinită, având în vedere că aceasta nu a indicat pe parcursul procesului schimbarea locului de citare.
Instanța rămâne în pronunțare asupra sesizării privind perimarea cererii de chemare în judecată.
JUDECATORIA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 15.06.2015 sub nr._, contestatoarea S.C. N. C. Mentro S.R.L. a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală, având nr.A FGJ 4787 din data de 28.05.2015. A solicitat desființarea raportului de inspecție fiscală din data de 28.05.2015 și a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr._/28.05.2015.
În fapt, contestatoarea a menționat că prin raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 28.05.2015 și Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală nr._ din 28.05.2015, s-au stabilit în sarcina societății suma de 223.377 lei, reprezentând impozit de profit și suma de 612.279 lei, reprezentând TVA de plată. Contestatoarea a apreciat că decizia menționată este inechitabilă și injustă, în integralitate.
Cererea de chemare în judecată nu a fost motivată în drept și nu a fost însoțită de dovada achitării taxei judiciare de timbru.
În dovedirea cererii s-au depus înscrisuri (filele nr. 4-9 din dosarul cauzei), în fotocopie, reprezentate de: proces-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr._ din 29.05.2015, emis de Administrația Județeană a Finanțelor P. O., Colectare Contribuabili Mijlocii, precum și Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. A – FGJ4787 din 28.05.2015, emisă de Direcția G. Antifraudă Fiscală, Direcția R. Antifraudă Fiscală 4- Târgu-J..
La termenul de judecată din data de 03.09.2015 intimata Administrația Județeană a Finanțelor P. O. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată.
Au fost atașate întâmpinării înscrisuri, în fotocopie (filele nr.21-199 din dosarul cauzei).
La termenul de judecată din data de 03.09.2015 instanța a pus în vedere contestatoarei să indice actul care se contestă, motivele de contestație, precum și să indice temeiul de drept material, dar și să depună înscrisuri în dovedirea cererii, în lipsa acestor mențiuni, reținând că nu se poate fixa taxa judiciară de timbru, în raport de dispozițiile OUG nr.50/2013 privind taxele judiciare de timbru.
La termenul de judecată din data de 08.10.2015 instanța a dispus suspendarea judecății, conform art. 242 din Codul de procedură civilă, în raport de neîndeplinirea de către contestatoare a mențiunilor fixate in sarcina sa la termenul anterior, din data de 03.09.2015, respectiv nu a indicat actul care se contestă, motivele de contestație, precum și temeiul de drept material și nici nu a depus înscrisuri în dovedirea cererii.
Cauza a fost repusă pe rol din oficiu, la data de 05.05.2016, în vederea discutării perimării cererii de față.
Conform dispozițiilor normative care reglementează instituția perimării, față de data introducerii cererii de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Slatina (15.06.2015):
Potrivit art. 416 C.pr.civ.: „(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță”.
Analizând sesizarea din oficiu privind perimarea cererii din perspectiva textului de lege citat anterior, Judecătoria constată că în cauză sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru constatarea cererii ca fiind perimată, deoarece de la data suspendării judecății în prezenta cauză și până la data sesizării întocmite de grefa Judecătoriei Slatina în vederea declanșării procedurii de constatare a perimării cauzei, a trecut o perioadă de timp mai mare de 6 luni și nu poate fi reținut motiv de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea privind perimarea.
Constată perimată cererea formulată de contestatoarea S.C. N. C. M. S.R.L., cu sediul în Municipiul Slatina, ., ., C. unic de înregistrare Ro_, în contradictoriu cu intimata A. – Direcția G. R. a Finanțelor P. C., Administrația Județeană a Finanțelor P. O., cu sediul în Slatina, ., județul O., având ca obiect „contestație la executare”.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.05.2016.
P R E Ș E D I N T E, G R E F I E R,
A.-M. L. D. D.
Red.A.M.L.
Tehnored. AML/D.D.
4 ex./01.06.2016
| ← Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 5040/2016.... | Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 5201/2016.... → |
|---|








