Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 5201/2016. Judecătoria SLATINA

Încheierea nr. 5201/2016 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 26-05-2016 în dosarul nr. 5201/2016

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SLATINA

.

Dosar nr._

ÎNCHEIERE NR. 5201

Ședința din camera de consiliu de la 26.05. 2016

Instanța constituită din:

Președinte: C. M.-D.

Grefier: O. M.-C.

Pe rol se află cererea formulată de către executorul judecătoresc B. G. A. L. - Dr.Tr. S., C., nr. 100, . privind pe creditorul S. S.A.R.L. L., P. reprezentant K. ROMÂNIA S.R.L.BUCUREȘTI - București, cu sediul în Rue du Laboratorie, nr. 9, L-1911, iar sediul mandatarului în ., parter și ., sector 4 și pe debitorul C. V. - ., J. O. având ca obiect încuviințare executare silită.

La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu, nu se prezintă părțile, cauza soluționându -se fără citarea părților, potrivit art. 666 alin. 2 NCPC.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Verificându-se competența instanței, conform art. 529 alin.1 Cod procedură civilă, se constată că Judecătoria Slatina este competentă general, material și teritorial să judece pricina, potrivit art. 666 alin.1 Cod procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr.1/2016.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA,

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 23.05.2016, executorul judecătoresc B. G. A. L. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. RQ_86/5.09.2008 emis de CEC Bank SA.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 666 alin. 1 C.proc.civ.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

Examinând actele dosarului, instanța reține următoarele:

P. încheierea din 12.05.2016, B. G. A. L. a admis cererea formulată de creditoarea S. S.A.R.L. L., P. reprezentant K. ROMÂNIA S.R.L.BUCUREȘTI, fiind deschis dosarul de executare silită, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. RQ_86/5.09.2008 emis de CEC Bank SA, privindu-l pe debitorul C. V..

Executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite, în baza titlurilor sus-menționate, în vederea recuperării sumei de 1702,84 lei.

Din cuprinsul art. 663 Cod procedură civilă rezultă că executarea silită nu se poate face decât în baza unui titlu executoriu care atestă existența unei creanțe certe, lichide și exigibile. În acest sens, observând titlurile executorii depuse la dosar, instanța constată că actul adițional nr. RQ_86/a din 21.06.2010 la contractul de credit nr. RQ_86/5.09.2008 nu este însușit prin semnătură de către debitor. Sub aspectul acestuia, instanța constată că devin incidente dispozițiile art. 666 alin. 5 pct. 2 C.proc.civ. reținând că nefiind semnat, acesta nu poate constitui titlu executoriu, lipsa semnăturii punând problema asumării sau nu a obligațiilor contractuale de către împrumutat.

Mai mult decât atât, de vreme ce încuviințarea executării a fost solicitată în . 1702,84 lei, unul dintre titluri nefiind însușit prin semnătură, instanța nu mai poate verifica nici certitudinea creanței cu privire la care este chemată a se pronunța, devenind incident și art. 666 alin. 5 pct. 4 C.proc.civ..

În consecință, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de încuviințare a executării silite formulată de B. G. A. L. privind pe creditorul S. S.A.R.L. L., P. reprezentant K. ROMÂNIA S.R.L. și pe debitorul C. V..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de B. G. A. L.- Dr.Tr. S., C., nr. 100, . pentru creditorul S. S.A.R.L. L., prin reprezentant K. ROMÂNIA S.R.L. - București, cu sediul în Rue du Laboratorie, nr. 9, L-1911, iar sediul mandatarului în ., parter și ., sector 4, împotriva debitorului C. V. - ., J. O..

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare, acesta urmând a se depune la Judecătoria Slatina.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.05.2016.

Președinte, Grefier,

C. M.-D. O. M.-C.

Red.- C.M.D

Tehnored. – O.M

3 ex. /10.06.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 5201/2016. Judecătoria SLATINA