Investire cu formulă executorie. Încheierea nr. 9/2016. Judecătoria SLATINA

Încheierea nr. 9/2016 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 05-01-2016 în dosarul nr. 9/2016

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SLATINA

Dosar nr._

ÎNCHEIERE NR. 9

Ședința din Camera de consiliu din data de 05.01.2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. V. V.

GREFIER: R. M.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile, având ca obiect învestirea cu formulă executorie.

Cauza se soluționează în Camera de Consiliu, fără citarea părților, potrivit art. 641 NCPC.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cererii, după care instanța reține cauza spre soluționare.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cererii de învestire cu formulă executorie, reține următoarele:

Potrivit art. 641 alin. (1)NCPC, titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie, iar potrivit art. 641 alin. (3) NCPC, instanța verifică dacă înscrisul întrunește toate condițiile de formă cerute de lege pentru a fi titlu executoriu, precum și alte cerințe în cazurile anume prevăzute de lege.

Constatând că înscrisul pentru care se solicită învestirea cu formulă executorie întrunește toate cerințele de formă cerute de lege pentru a fi titlu executoriu, Judecătoria

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite cererea formulată de creditoarea creditoarea S. "C." CĂLĂTORI SA, prin Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători C., cu sediul în C., ., județul D..

Dispune învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de contravenție ., nr._ din data de 26.03.2013.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.01.2016.

PREȘEDINTE GREFIER

M. V. V. R. M.

Red. – M.V.V

Tehnored. M..R.

Ex. – 3

Data – 05.01.2016

Noi, Președintele României,

Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu reprezentat de procesul verbal de contravenție ., nr._ din data de 26.03.2013 pentru care s-a pronunțat prezenta încheiere de învestirea cu formulă executorie. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii.

Președinte, Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Investire cu formulă executorie. Încheierea nr. 9/2016. Judecătoria SLATINA