Plângere contravenţională. Sentința nr. 145/2016. Judecătoria SLATINA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 145/2016 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 11-01-2016 în dosarul nr. 145/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S L A T I N A
SENTINȚA CIVILĂ NR. 145
Ședința publică din data de 11.01.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. S.
GREFIER: E. T.
Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta V. N. cu domiciliul în Slatina, . nr.28, ..C, . cu reședința în . în contradictoriu cu intimatul I. POLIȚIEI JUDEȚENE O. cu sediul în loc. Slatina, jud. O..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petenta personal și asistată de avocat C. D. care depune delegație la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședință, după care,
Instanța în temeiul art.131 Cod Procedură Civilă, verificându-și din oficiu competența, stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină având ca obiect plângere contravențională în temeiul art.94 pct. 2 raportat la art. 32 din OG. 2/2001.
Instanța acordă cuvântul în vederea propunerii de probe.
Petenta, prin apărător, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale având ca teză probatorie dovedirea faptului că numita V. D., fiica petentei, obișnuiește să efectueze aceste plimbări zilnice și nu este o persoană violentă.
Instanța, în temeiul art. 255-258 C.proc.civ, având în vedere probele solicitate, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind admisibilă și utilă pentru soluționarea cauzei. Totodată, în raport de teza probatorie expusă, instanța respinge ca neutilă soluționării cauzei proba testimonială solicitată.
Instanța atrage atenția petentei asupra necesității supravegherii fiicei sale.
Petenta învederează că, pe viitor, va acorda o atenție sporită acestei obligații.
În temeiul art.244 Cpciv, instanța declară terminată cercetarea judecătorească.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de soluționare și în temeiul art.392 Cpciv acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.
Apărătorul petentei învederează că este adevărat că organele de poliție au găsit-o pe fiica acesteia nesupravegheată, pe raza localității Cîrlogani, însă persoana nu este violentă, obișnuiește să efectueze aceste plimbări, îmbrăcată decent, în apropierea domiciliului. Mai arată avocatul că petenta o supraveghează singură pe fiica sa, soțul fiind decedat. În considerarea faptului că nesupravegherea corespunzătoare a fost un incident care nu se va mai repeta, petenta, prin apărător, solicită, în subsidiar, înlocuirea amenzii aplicate cu avertismentul.
În temeiul art.394 Cpciv, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANTA
Deliberând asupra prezentei acțiuni, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 22.07.2015 sub nr._, petenta V. N. a formulat plângere împotriva procesului-verbal . nr._ emis la data de 16.07.2015 de către agentul de poliție D. I. din cadrul Poliției Cîrlogani, jud O., pe care îl consideră netemeinic și nelegal.
În motivare a arătat că, în urmă cu mai mulți ani, fiica sa a fost diagnosticată cu schizofrenie paranoidă și îi acordă îngrijire permanentă, din cauză că nu se poate gospodări singură, în ciuda vârstei pe care o are. A arătat că aceasta are perioade în care conștientizează faptele și comportamentul său, fără ca ea să intervină în îndrumarea ei. Aproape zilnic, aceasta iese din locuință pentru plimbări de cea 1-2 ore, pe raza localității. Niciodată aceasta nu a creat probleme, în sensul de a intra în conflict cu alte persoane sau să le adreseze cuvinte jignitoare.
La data de 16.07.2015, fiica sa a ieșit, ca de obicei, pentru plimbarea zilnică, fiind îmbrăcată cu un trening și nu cu o pijama cum a menționat agentul de poliție în procesul-verbal. A fost oprită fără nici un motiv de agentul de poliție și acesta observând că nu-i răspunde, a considerat că aceasta nu realizează unde se află, cu toate că, după aceste plimbări zilnice revine de fiecare dată în domiciliu.
A arătat că este o persoană în vârstă și suferă de afecțiuni cardiace, fapt ce nu îi permite să se deplaseze permanent pentru a o însoți pe fiica sa și, de asemenea, nici timpul nu-i permite să o supravegheze permanent pentru că trebuie să îngrijească și gospodăria și să efectueze menajul în domiciliu.
In cazul în care se va considera și o neglijență din partea sa, solicită aplicarea măsurii avertismentului.
În dovedire solicită proba cu un martor, pe care se obligă să-l aducă necitat.
In drept, a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001.
A atașat procesul verbal de contravenție și în copie, referat medical, act de identitate, certificat de deces al numitului V. M..
Plângerea a fost legal timbrată.
Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului O. a depus întâmpinare la data de 19.10.2015, la plângerea formulată de petenta V. N., cu privire la care a solicitat respingerea ca neîntemeiată.
A solicitat să se constatate faptul că actul de sancționare este temeinic și legal întocmit, iar acest act de constatare face dovada deplină a situației de fapt și de drept existente în cauză, până la proba contrară.
Procesul-verbal de contravenție respectă întocmai condițiile de fond și formă impuse de O.G. nr.2/2001, nu este afectat de nicio nulitate, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite.
Potrivit art.269 alin. 1 codul de procedură civilă conform cărora, "înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, după caz, primit și autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma și condițiile stabilite de lege. Autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identității părților, exprimarea consimțământului acestora cu privire la conținut, semnătura acestora și data înscrisului" procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției constituie un înscris autentic.
Prin urmare, petentul are obligația să dovedească cele sesizate în plângerea contravențională adresată instanței de judecată.
În susținerea întâmpinării, a solicitat să se admită ca probă procesul-verbal de contravenție, înscrisurile anexate, precum și orice altă probă a cărei necesitate ar reieși din dezbateri.
In conformitate cu prevederile art. 411, alin. 1, pct. 2 din Codul de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției. A atașat raport.
Petenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat să se respingă apărările formulate de intimata IPJ O. ca neîntemeiate.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 16.07.2015 întocmit de reprezentanții intimatului Inspectoratul de Poliție Județean O.- Postul de Poliție Cîrlogani, petenta V. N. a fost sancționată contravențional pentru că, în calitate de părinte al numitei V. D.- L. care este bolnavă psihic nu a supravegheat-o pe fiica sa, aceasta fiind găsită pe stradă, în pijama, pe raza comunei Cîrlogani, la o distanță de aproximativ 15 km de locuință.
Fapta reținută în sarcina petentei este prevăzută de art.2 pct.34 din Legea 61/1991 potrivit căruia constituie contravenție lăsarea fără supraveghere a unui bolnav mintal periculos, de către persoanele care au îndatorirea de a-l îngriji sau de a-l păzi, precum și neanunțarea organelor sanitare sau ale poliției în caz de scăpare de sub pază sau supraveghere.
În temeiul art. 34 alin.1 din O.G.2/2001 instanța verifică legalitatea si temeinicia procesului-verbal.
Instanța reține că, în ceea ce privește legalitateaprocesului-verbal, petenta nu a invocat nici un motiv de nelegalitate.
Verificând din oficiu legalitatea procesului-verbal de contravenție se reține că procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține faptul că săvârșirea contravenției a fost constatată de agentul de poliție prin propriile simțuri, astfel că procesul-verbal face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, fapta respectivă fiind probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).
Astfel, procesul-verbal se bucură de forța probantă până la proba contrarie, pe care contravenientul este cel care trebuie să o facă, persoana sancționată având dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Față de cele arătate, având în vedere că în fața instanței de judecată petenta a avut posibilitatea de a dovedi lipsa de temeinicie a actului sancționator, în raport de probele administrate în cauză rezultă că fapta a fost descrisă în mod corect de către agentul constatator, reținându-se că petenta V. N., în calitate de părinte al numitei V. D.- L. care este bolnavă psihic de schizofrenie paranoidă, nu a supravegheat-o pe fiica sa, aceasta fiind găsită pe stradă, în pijama, pe raza comunei Cîrlogani, la o distanță de aproximativ 15 km de locuință.
Instanța are totodată în vedere că petenta a semnat procesul-verbal de contravenție menționând că nu are obiecțiuni.
Este evident că semnarea procesului verbal în atare mod nu conferă o prezumție irefragabilă de recunoaștere a faptei, însă persoana sancționată are obligația de a justifica atitudinea substanțial diferită, materializată prin contestarea ulterioară a procesului verbal, în condițiile în care nu a avut nimic de obiectat cu prilejul întocmirii acestuia și aducerii la cunoștință a faptei imputate de agentul constatator, astfel că simpla negare a situației de fapt, nu poate conduce la înlăturarea prezumției de veridicitate a celor expuse în procesul verbal contestat.
Cu toate acestea, instanța reține că sancțiunea trebuie dozată în așa fel încât să se îmbine caracterul punitiv cu cel preventiv și educativ, urmând să aplice prevederile art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001, potrivit cărora „sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”, art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 (potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite) și art. 7 alin. 3 din OG nr. 2/2001 (prin care se prevede că avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor respective nu prevede în mod expres această sancțiune).
Având în vedere cele menționate mai sus, instanța apreciază că amenda de 100 lei aplicată pentru nerespectarea obligației de supraveghere a fiicei sale bolnave psihic, este excesivă, fiind suficientă aplicarea sancțiunii cu avertisment pentru a-i atrage atenția petentului asupra obligațiilor ce-i revin.
Astfel, având în vedere că fapta petentei de pierdere a supravegherii persoanei care are îndatorirea de a-l îngriji sau de a-l păzi, în condițiile în care aceasta este unica persoană care se ocupă atât de bolnavă cât și de gospodărie iar fapta nu a produs alte consecințe, nu poate fi apreciate ca având un grad de pericol social concret ridicat, neexistând indicii cu privire la existența și a altor fapte pentru care să fi fost sancționată petenta, din care să rezulte perseverența acestuia în săvârșirea unor astfel de fapte, formează convingerea instanței că scopul sancțiunii contravenționale care este unul esențialmente educativ și preventiv, poate fi atins și prin aplicarea sancțiunii avertismentului, pentru a-i atrage atenția acesteia asupra obligațiilor ce îi revin și pentru a preveni săvârșirea unor astfel de fapte în viitor.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.34 din OG nr.2/2001 instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de petentă, urmând a dispune modificarea procesul-verbal de contravenție . nr._/16.07.2015 întocmit de reprezentanții intimatului, în sensul că va înlocui amenda contravențională aplicată în cuantum de 100 lei cu avertisment.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta V. N. domiciliată în Slatina, ., nr. 28, . C, ., cu reședința în comuna P., ., legitimată cu CI . nr._ CNP_, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN O., cu sediul în Slatina, .. 19, jud. O..
Modifică în parte procesul-verbal de contravenție . nr._/16.07.2015 întocmit de reprezentanții intimatului, în sensul că înlocuiește amenda contravențională aplicată în cuantum de 100 lei cu avertisment.
Menține celelalte dispoziții ale procesului – verbal.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Slatina.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.01.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. S. E. T.
Red. NS
Tehnored. NS/IM
4 ex./13.01.2016
| ← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 166/2016.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 172/2016.... → |
|---|








