Contestaţie la executare. Încheierea nr. 166/2016. Judecătoria SLATINA

Încheierea nr. 166/2016 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 12-01-2016 în dosarul nr. 166/2016

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SLATINA

DOSAR NR._

ÎNCHEIERE NR. 166

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 12.01.2016

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: A. F. G.

GREFIER: C. P.

Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect „contestație la executare„ formulată de contestatorul P. F. (CNP_), cu domiciliul procesual ales la C.. Av. M. N., din Slatina, ., nr. 28, ., ., în contradictoriu cu intimații S.C. F. DE ÎNTREȚINERE ȘI SERVICII ENERGETICE ELECTRICA SERV SA (J_, CUI RO17329505), cu sediul în București, sector 1, ., nr. 1A și B. E. JUDECĂTORESC P. G., cu sediul în Slatina, .. 29, jud. O..

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 11.01.2016 s-a depus dosarul de executare nr. 102/2015 de catre B. Pavaloiu G., după care:

Având în vedere lipsa părților, instanța dispune lăsarea cauzei la al doilea apel.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 11.01.2016 s-a depus dosarul de executare nr. 102/2015 de catre B. Pavaloiu G., după care:

Instanta, avand in vedere ca s-a depus dosarul de executare de catre B. Pavaloiu G., in temeiul art. 716 alin. 2 C.pr.civ., stabileste in sarcina contestatorului obligatia de a achita suma de 12 lei reprezentand contravaloarea copiilor din dosarul de executare nr. 102/2015.

În temeiul art. 248 rap. la art. 197 C.pr.civ., instanța invocă, din oficiu, excepția netimbrării cererii, având în vedere că deși a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 92,20 lei, necesară soluționării cererii, contestatorul nu și-a îndeplinit această obligație și reține cauza spre soluționare asupra excepției.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 28.08.2015 sub nr._, contestatorul P. F. în contradictoriu cu intimatii . ȘI SERVICII ENERGETICE ELECTRICA SERV SA și B. E. JUDECĂTORESC P. G. a formulat contestatie la executare împotriva actelor de executare emise in Dos executare nr. 102/2015 respectiv încheierea din data de 09.06.2016 de stabilire a cheltuielilor de executare comunicata noua la data de 24.08.2015, si Adresa înființare poprire nr. 102/2015/17.08.2015 pentru următoarele sume: 100 lei reprezentind taxe comunicare acte, 100 lei consultații in dosar si 4,29 lei parte taxa timbre, solicitând anularea acestora precum și obligarea piritilor la plata cheltuielilor de executare.

Contestatorul a invocat exeptia prescripției dreptului de a cere executarea silita avind in vedere faptul ca Sentința civila nr. 9993/2012 a devenit executorie la data de 29.05.2012 recursul casi cale extraordinara de atac neducind la întreruperea sau suspendarea termenului de prescripție cauza fiind sub incidența vechiului Cod de proc civila, executarea fiind pornita la data de 09.06.2015

În motivare contestatorul a arătat că prin actele de executare contestate a fost pornita executarea silita invocindu-se drept titlu de creanța Sent. Civila nr.9993/29.05.2012

Chesitunea ce o ridica este prescrierea dreptului de a cere executarea silita întemeiat pe argumentele expuse anterior.

De asemenea contesta cheltuielile de executare stabilite prin încheiere, respective suma de 100 lei reprezentind taxe comunicare acte, 100 lei consultații in dosar si 4,29 lei parte taxa timbre, cheltuieli ce nu au fost dovedite ca fiind efectuate fiind sume exagerate fata de obiectul executării înrăutățind nejustificat situația debitorului.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 670-alin. 1 si art. 711 si următoarele Cod proc civila.

In sustinerea cererii contestatorul a depus la dosar un set de înscrisuri ( f. 5-9)

Intimata . ȘI SERVICII ENERGETICE ELECTRICA SERV SA a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepția prescripției dreptului de cere executarea silita iar pe fond respingerea acțiunii ca neintemeiata.

La termenul de azi instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii de chemare în judecată.

Analizând prezenta cerere, în considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

La termenul de azi instanta din oficiu a invocat exceptia netimbrării cererii.

Potrivit art.248 al.1 C.pr.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în totul sau în parte, administrarea de probe sau cercetarea în fond a pricinii.

Conform art. 33 din OUG 80/2013 Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.(2) Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, …, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței iar potrivit art. 197 din C.proc. civ. în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.

Constatând că reclamantului i-a fost pus în vedere încă din data de 18.11.2015 să achite taxa de timbru și nu a achitat taxele aferente cererii, având în vedere dispozițiile art. 197 din N.Cod de proc. civilă, coroborate cu disp.art. 33 din OUG nr.80/2013, instanța va admite excepția netimbrării acțiunii invocată din oficiu și va anula ca netimbrată contestația la executare .

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Admite excepția netimbrării cererii, invocată din oficiu.

Anulează contestația la executare formulată de P. F. (CNP_), cu domiciliul procesual ales la C.. Av. M. N., din Slatina, ., nr. 28, ., ., în contradictoriu cu . ȘI SERVICII ENERGETICE ELECTRICA SERV SA (J_, CUI RO17329505), cu sediul în București, sector 1, ., nr. 1A și B. E. JUDECĂTORESC P. G. cu sediul în Slatina, .. 29, jud. O..

Obligă reclamantul la 12 lei către B. E. JUDECĂTORESC P. G..

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea privind calea de atac se depune la Judecătoria Slatina, Județul O..

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.01.2016.

Președinte, Grefier,

A. F. G. C. P.

red:A.F.G.

Tehnored.P.C

4ex/22.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Încheierea nr. 166/2016. Judecătoria SLATINA