Plângere contravenţională. Sentința nr. 925/2016. Judecătoria SLATINA

Sentința nr. 925/2016 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 01-02-2016 în dosarul nr. 925/2016

ROMANIA

Judecătoria SLATINA

Mun. Slatina, ., județul O.

Telefon: 0249/_

Fax: 0249/_

E-mail:_

DOSAR NR._

SENTINȚA NR. 925

Ședința publică din data de 01.02.2016

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: L. C. M.

GREFIER: I. C.

Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect „plângere contravențională„ formulată de petentul Meruț A. –CNP_, cu domiciliul în ., jud. O. în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție O., cu sediul în Slatina, .. 19, jud. O..

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, verificându-și competența, în conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. 1 din codul de procedură civilă în vigoare, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, conform art. 94 pct. 3 din C.p.c. în vigoare și în baza art. 238 din C.p.c. în vigoare, estimează durata cercetării procesului la 1 termen de judecată.

De asemenea constatând că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă, față de dispozițiile art. 255 rap. la art. 258 alin. 1 din Codul de procedură civilă în vigoare, încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri și respinge ca neîntemeiată proba testimonială solicitată de petent, având în vedere plașele foto existente la dosar. Totodată, constatând cauza în stare de judecată o reține spre justă soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 16.09.2015 sub nr._, petentul M. A. a formulat plângere contravenționala împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._, încheiat de IPJ O. – Serviciul Rutier la data de 09.09.2015, pe care îl consideră netemeinic și nelegal.

În motivare arată că în fapt, a fost sancționat cu amendă în valoare de 420 lei, 4 puncte amendă și reținerea permisului de conducere pentru faptul că ar fi condus autoturismul marca Ford cu nr._ pe DN 64, în localitatea Strejești și ar fi depășit un autoturism în zona de acțiune a indicatorului „depășire interzisă”, trecând peste marcajul linii continue. Se menționează totodată că ar fi fost filmat.

A fost oprit de organele de poliție la ora 18.00, unde a fost verificat.

Cele consemnate în procesul-verbal de contravenție contestat nu corespund realității, urmând să facă dovada că situația de fapt a fost alta.

A fost oprit de organele de poliție pentru fapta că ar fi depășit neregulamentar. La „alte mențiuni” l-a întrebat dacă are, spunându-i că nu recunoaște fapta și nu i-a dat posibilitatea să scrie personal, fiind completat de agentul de poliție.

În dovedirea plângerii arată că înțelege să se folosească de probele cu martori și înscrisuri. A atașat procesul verbal contestat și în copii conforme cu originalul dovadă de circulație, act de identitate

Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului O. a depus întâmpinare la data de 29.10.2015, la plângerea formulată de petentul M. A., cu privire la care solicită respingerea ca neîntemeiată.

Solicită să se constatate faptul că actul de sancționare este temeinic și legal întocmit, iar acest act de constatare face dovada deplină a situației de fapt și de drept existente în cauză, până la proba contrară.

Procesul-verbal de contravenție respectă întocmai condițiile de fond și formă impuse de O.G. nr.2/2001, nu este afectat de nicio nulitate, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite.

Potrivit art.269 alin. 1 Codul de procedură Civilă conform cărora, "înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, după caz, primit și autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma și condițiile stabilite de lege. Autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identității părților, exprimarea consimțământului acestora cu privire la conținut, semnătura acestora și data înscrisului" procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției constituie un înscris autentic.

În conformitate cu prevederile art. 270 alin. 1 Cod de procedură civilă „înscrisul autentic face deplina dovadă, față de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condițiile legii".

Prin urmare, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor reprezintă un înscris autentic ce se bucură de prezumția de veridicitate și temeinicie cu privire la cele constatate și consemnate până la declararea sa ca fals sau până la proba contrară ce revine celui care contestă înscrisul respectiv.

În conformitate cu dispozițiile art. 249 Codul de procedura Civilă „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege".

Prin urmare, petentul are obligația să dovedească cele sesizate în plângerea contravențională adresată instanței de judecată.

În susținerea întâmpinării, solicită să se admită ca probă procesul-verbal de contravenție, înscrisurile anexate, precum și orice altă probă a cărei necesitate ar reieși din dezbateri.

In conformitate cu prevederile art. 411, alin. 1, pct. 2 din Codul de procedură civilă, solicită judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției. A atașat în copii conforme cu originalul procesul verbal de contravenție, planșe foto radar, buletin de verificare metrologică, atestat operator, fișa de evidență auto.

Petentul a depus răspuns la întâmpinare, arătând că nu este adevărat ce s-a consemnat în respectiva întâmpinare, dovada făcând-o cu înscrisuri, proba cu martor pe care se obligă să-l aducă necitat la primul termen de judecată.

Analizand procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

Prin procesul verbal . nr._/09.09.2015 petentul a fost sanctionat cu amenda contraventionala in cuantum de 420 lei, retinandu-se in sarcina sa faptul ca in data de 09.09.2015 a efectuat manevra de depasire a unui alt autovehicul in zona de actiune a indicatorului depasirea interzisa.

Potrivit art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 instanta competenta sa solutioneze plangerea verifica legalitatea si temeinicia procesului-verbal si hotaraste asupra sanctiunii aplicate.

Cat priveste legalitatea procesului-verbal, instanta retine ca acesta este intocmit cu respectarea dispozitiilor art. 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificarile si completarile ulterioare, cuprinzand toate mentiunile obligatorii prevazute de art. 17 din acest act normativ, mentiuni a caror lipsa atrage sanctiunea nulitatii actului constatator, nulitate care poate fi constatata si din oficiu de catre instanta.

In ceea ce priveste temeinicia actului sanctionator, instanta retine ca, desi actul de constatare si sanctionare a contraventiei se bucura de o prezumtie de temeinicie relativitatea acesteia permite rasturnarea sa prin administrarea unor probe concludente.

Astfel, dovezile administrate de petent in argumentarea temeiniciei plangerii pot releva o situatie de fapt contrara celei retinute prin actul atacat.

In cauza, petentul nu a facut dovada unei imprejurari exoneratoare de raspundere, desi avea indatorirea de a dovedi cele sesizate prin plangerea contraventionala formulata, insa probele propuse de acesta nu au fost luate in calcul intrucat nu au fost considerate utile.

Plansele foto depuse de intimat la dosar releva contraventia savarsita de petent, acestea cuprinzand momentul in care petentul a efectuat manevra de depasire in zona de actiune a indicatorului depasirea interzisa (a se vedea filele 21-24 dosar).

În ceea ce priveste sanctionarea petentului, instanta va avea în vedere criteriile prevazute de art. 21 lin. 3 din O.G. nr. 2/2001 care prevede ca sanctiunea se aplica în limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei, tinându-se seama de împrejurarile în care a fost savârsita fapta, de modul si mijloacele de savârsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa precum si de circumstantele personale ale contravenientului.

In raport de aceste criterii de individualizare, instanta apreciaza ca sanctiunea aplicata de agentul constatator este individualizata în mod corect, iar scopul sanctiunii contraventionale nu poate fi atins decât prin executarea sanctiunii contraventionale aplicate.

Pentru considerentele astfel expuse, in baza art. 34 din OG 2/2001, instanta urmeaza sa respinga plangerea petentului ca neintemeiata, mentinand procesul verbal de constatare a contraventiei.

Conform art. 453 NC.pr.civ., va lua act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neintemeiata, plângerea formulată de petentul Meruț A. –CNP_, cu domiciliul în ., ., jud. O. în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție O., cu sediul în Slatina, .. 19, jud. O., impotriva procesului-verbal . nr._/09.09.2015.

Ia act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apelul urmând a fi depus la sediul Judecătoriei Slatina.

Pronunțată în ședință publică azi, 01.02.2016.

P., GREFIER,

L.-C. M. I. C.

Red. LCM

Tehnored. LCM/IM

4 ex./16.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 925/2016. Judecătoria SLATINA