Uzufruct. Încheierea nr. 4393/2016. Judecătoria SLATINA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 4393/2016 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 13-05-2016 în dosarul nr. 4393/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDSLA:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SLATINA
CIVIL
Încheierea Nr. 4393/2016
Ședința din Camera de Consiliu de la 13.05.2016
Completul compus din:
Președinte: M. V. D.
Grefier: A. C. C.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamantul P. I. și pe pârâta SF. M. B.-R.. DE S. D., având ca obiect uzufruct.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită, cauza soluționându-se fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind alte cereri, reține cererea spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin cererea având ca obiect ,,uzufruct”, înregistrata pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 28.03.2016, reclamantul P. I., în contradictoriu cu pârâta SF. M. B.-R.. DE S. D., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună instituirea dreptului de uzufruct asupra suprafeței de teren de 5,4 ha, teren proprietatea pârâtei, situat pe raza comunei Brâncoveni cu următoarele vecinătăți: N-drum exploatare, E- izlaz comunal, S- P. I., V- Drum Național DN 64.
Conform dispozițiilor normative privind regularizarea cererii de chemare în judecată:
Art. 200 NCPC – (1) Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifica, de îndată, daca cererea de chemare in judecata îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197.
Art. 200 NCPC – (2) Când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica in scris lipsurile, cu mențiunea ca, in termen de 10 zile de la primirea comunicării, trebuie sa facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anularii cererii. (3) Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.
Prin rezoluția din data de 12.04.2016 s-a dispus comunicarea către petent a lipsurilor cererii, punându-i-se în vedere:
- să motiveze în fapt și în drept în mod corespunzător cererea, având în vedere caracteristicile acțiunii confesorii și situația descrisă; să precizeze clar cine este proprietarul terenului asupra căruia cere instituirea dreptului de uzufruct, cu indicarea dovezilor în acest sens;
- să arate valoarea obiectului cererii, cu indicarea înscrisurilor avute în vedere și cu depunerea unui certificat de atestare fiscală;
- dacă imobilul în cauză (terenul) este înscris în cartea funciară, să arate numărul de carte funciară și numărul cadastral sau topografic, după caz; să anexeze la cererea de chemare în judecată extrasul de carte funciară, cu arătarea titularului înscris în cartea funciară, eliberat de biroul de cadastru și publicitate imobiliară în raza căruia este situat imobilul, iar în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciară, se va anexa un certificat emis de același birou, care atestă acest fapt, precum și certificat de sarcini; în cazul în care formulează cerere către OCPI și se acordă un termen de soluționare, să depună înscrisurile solicitate în cel mult 10 zile de la împlinirea termenului respectiv;
- să depună prezenta precizare și înscrisurile solicitate, în exemplare suficiente pt. instanță și pt. comunicare;
- taxa judiciară de timbru se va calcula după precizările de mai sus.
Comunicarea s-a realizat la data de 15.04.2016, fără ca petentul să se conformeze tuturor obligațiilor stabilite de instanță.
La data de 25.04.2016 reclamantul a depus la dosar un inscris prin care a motivat in fapt si in drept cererea, a apreciat valoarea terenului la suma de 10.000 lei, dovada că s-a adresat la OCPI in vederea obținerii certificatului de sarcini.
Se constată că petentul nu s-a conformat rezoluției în termenul de 10 zile indicat (care s-a împlinit la data de 25.04.2016), respectiv, dacă imobilul în cauză (terenul) este înscris în cartea funciară, să arate numărul de carte funciară și numărul cadastral sau topografic, după caz; să anexeze la cererea de chemare în judecată extrasul de carte funciară, cu arătarea titularului înscris în cartea funciară, eliberat de biroul de cadastru și publicitate imobiliară în raza căruia este situat imobilul, iar în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciară, se va anexa un certificat emis de același birou, care atestă acest fapt, precum și certificat de sarcini.
Se reține și faptul că în rezoluția din data de 12.04.2016 s-a menționat: în cazul în care formulează cerere către OCPI și se acordă un termen de soluționare, reclamantul să depună înscrisurile solicitate în cel mult 10 zile de la împlinirea termenului respectiv. Or, deși s-a acordat acest termen tocmai pentru a se putea lua măsuri de instituția căreia reclamantul i s-a adresat, acesta nu s-a conformat obligației stabilite nici în termenul calculat de la data de 28.04.2016, când s-a acordat termen de soluționare a cererii de către OCPI și împlinit la data de 09.05.2016.
În consecință, în temeiul art. 200 alin 3 NCPC, instanța urmează să dispună anularea cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Anulează cererea privind pe reclamantul P. I., cu CNP_ si cu domiciliul in B., ..78, jud.Brasov și pe pârâta SF. M. B.-R.. DE S. D., cu sediul in ., având ca obiect uzufruct.
Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Slatina.
Pronunțată în ședința publică din data de 13.05.2016.
Președinte, Grefier,
M. V. D. A. C. C.
Red si tehred:MVD/ ACC
06.06.2016/3 ex.
| ← Fond funciar. Sentința nr. 4305/2016. Judecătoria SLATINA | Modificare act constitutiv persoană juridică. Încheierea nr.... → |
|---|








