Anulare act. Sentința nr. 4126/2016. Judecătoria SLATINA

Comentarii

0

Sentința nr. 4126/2016 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 05-05-2016 în dosarul nr. 4126/2016

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDSLA:2016:001._

R.

JUDECĂTORIA S.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4126

Ședința publică din data de 05.05.2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. E. C.

GREFIER: R. M. T.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect ,,anulare act,, formulată de reclamanții I. G. (CNP_) și I. E. (CNP_), ambii cu domiciliul în S., .. 1, ., ., jud. O. în contradictoriu cu pârâta B. T. SA (J_, CUI_), cu sediul procesual ales la B. T. SA-Serviciul Litigii din București, . la B., nr. 1 A, . Airport Tower”), sector 1 pentru ..

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc in ședința din 27.04.2016, susținerile părților fiind consemnate in încheierea de ședința de la acel termen, ce face parte integranta din prezenta hotărâre.

JUDECĂTORIA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 10.06.2014 sub nr._, reclamanții I. G. si I. E. au chemat in judecata si personal la interogatoriu pârâta ..A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună:

-Constatarea si anularea clauzei abuzive prevăzuta ia art. 5 lit. a din convenția de credit nr._/17.03.2008 incheiata cu . S. privind comisionul de risc, si in consecința obligarea paratei la restituirea sumelor incasate în mod abuziv, cu dobânda legala aferenta.

- Constatarea si anularea clauzei abuzive din actul adițional la convenția de credit nr._/17.03.2008 cu privire la comisionul de administrare, care presupune de fapt redenumirea comisionul de risc, să se dispună înlăturarea acestuia si obligarea paratelor la restituirea sumei aferenta impunerii lor la plata acestui comision, cu dobânda legala aferenta.

-Constatarea ca abuziva si înlăturarea din convenția de credit a clauzei prin care împrumutatului i se impune să încheie contract de asigurare cu o societate de

asigurari agreata de banca, precum si comisionul privind monitorizarea poliței de asigurare, datorat anual, conform pct. 3.9 din contractul de credit.

In fapt, arată că a încheiat cu .- S. S., convenția de credit nr._/17.03 2008 centru suna de 37.500 Euro, rambursabili.

La momentul încheierii convenției nu au avut posibilitatea reala de a lua la cunostinta despre toate clauzele contractuale, banca fiind singura care a impus condițiile creditarii, astfel fiind semnatarii unui contract preformulat.

Deși sunt parti contractante cu drepturi si obligații reale, nu au avut niciodată posibilitatea de a negocia vreo clauza contractuala, acționând astfel pe o poziție inegala in raport cu banca.

Referitor la comisionul de risc, arată următoarele:

Prin convenția de credit nr._/17:03.2008 încheiata cu parata s-a impus plata unui comision de risc in conformitate cu condițiile speciale prev. de art. 5 lit a, de 0,55 % aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zilele de scadenta, pe toata perioada de derulare a convenției de credit.

Conform prevederilor art.7 lit. a ale aceleiași convenții de credit, împrumutul este garantat prin ipoteca de rang I constituita pe imobilul apartament, pentru care a fost încheiat contract de garanție reala imobiliara a cărei valoare acoperă valoarea creditului contractat, bunul fiind asigurat la o societate de asigurări agreata de banca, polita de asigurare pentru acoperirea riscurilor fiind cesionata in favoarea băncii conform art. 7,lit.b din convenția de credit.

In luna septembrie 2010 au fost invitați la sediul unde le-a fost solicitat sa accepte transformarea comisionului de risc in comision de administrare, punandu-le in vedere semnarea actului adițional la convenția de credit.

La data de 17.09.2010 au notificat parata referitor la refuzul de a semna si asuma actul adițional la convenția de credit nr._/17.03.2008, intrucat din punctul lor de vedere are o practica abuziva in ceea ce privește derularea convenției de credit.

Potrivit dispoz. Lg. 193/2000 cu modificările si completările ulterioare, acest comision de risc a fost impus fara sa existe o clauza obiectiva care sa necesite plata lui, in conformitate cu secțiunea 13 pct.13.1 din convenția de credit.

Practica judecătoreasca a fost unitara in ceea ce privește declararea ca abuzive a clauzelor contractuale care se contractuale care se contrazic unele prin altele, creaza confuzii si lasă loc de interpretări, ele contravin dispoz. legale, respectiv art. 1, Lg. 193/2000, unde se prevede ca orice contract incheiat intre comercianți si consumatori pentru prestarea de sevicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunostinte de specialitate.

De asemenea, contractul nu a fost negociat cu consumatorul, contractul de credit fiind unul de adeziune in care clauzele sunt prestabilite de către imprumutator.

In ceea ce privește comisionul de administrare, se poate observa indubitabil ca la data contractării creditului, la art.3.6 din convenția de credit încheiata cu parata era prevăzut pe langa comisionul de risc, un comision de administrare.

Actul adițional la convenția de credit a fost conceput exclusiv de către banca, ca urmare a intrării in vigoare a OUG 50/2010, fiind un act preformulat si care menține vechiul cost al comisionului de risc sub o denumire noua, respectiv cea de comision de administrare, cost care creează același dezechilibru intre drepturile si obligațiile pârtilor contractante.

In ceea ce privește obligația împrumutatului de a incheia contractul de asigurare cu o societate de asigurări agreata de banca, apreciază de asemenea ca aceasta clauza este abuziva, si ca atare solicita anularea acesteia din contractul de credit.

Astfel, având in vedere ca alegerea societății de asigurare este exclusiva a băncii, iar pe acest considerent au apărut situații in care s-a plătit mal mult decât ar fi cazul; in acest sens polița este cesionata către banca potrivit art.7 lit b din convenția de credit.

Astfel, orice eventual risc suferit de banca este acoperit, inclusiv in cazul apariției fluctuațiilor aferente ivirii unei inflații. Conform prevederilor legale au notificat banca in sensul refuzului de a semna actul adițional la convenția de credit, notificare înregistrata la V. sub nr. 2900/17.09.2010, insa fara a se ajunge la o înțelegere amiabila in acest sens.

Având in vedere considerentele expuse, solicita admiterea acțiunii asa cum a fost formulata, cu obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

In dovedire solicită proba cu inscrisuri si orice alt mijloc de proba admis de lege.

In drept, invocă dispoz. art. 13 si 14 din Lg. 193/2000, art. 35 si art.16 din OUG 50/2010.

Pârâta S.C V. R. S.A. a depus intampinare solicitând respingerea acțiunii formulată de reclamanți ca neîntemeiată pe fond, iar pe cale de excepție respingerea cererii ca fiind lipsita de obiect. În temeiul art.411 c.pr.civ. solicită obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

I. Pe fondul cauzei:

Clauzele privind comisionul de risc (si comisionul de administrare din actul adițional implementat) nu sunt de natura sa creeze un dezechilibru intre drepturile si obligațiile pârtilor, debitorul băncii, suportând prețul contractului fiind dator in realitate sa suporte cele doua componente ale acestuia: dobânda si comisioanele.

Rațiunea economica ce justifica solicitarea acestui comision este existenta riscului de credit, element de care banca este obligata sa tina cont si sa incerce sa-1 acopere. Prin dispozițiile art.3 alin.l lit.g din Normele BNR nr.l7/18.12.2003, riscul de credit este definit ca fiind: " riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizarii profiturilor preconizate, ca urmare a neindeplinirii de către clienți a obligațiilor contractuale constând in rambursarea creditului si a costurilor aferente acestuia.

Riscul de credit este asumat in urma analizei economico-financiare a solicitantului de credit si a solidarității garanțiilor reale sau personale.

Principala activitate pe care o are o banca, in momentul si ulterior acordării unui credit este aceea de a administra posibilele riscuri pe care le-ar putea intalni pana la recuperarea sumelor acordate.

Deoarece activitatea de monitorizare si gestionare a riscurilor unui credit este principala activitate a băncii, după acordarea unui credit, OUG nr.50/2010 prin art.36 intareste aceasta concluzie, legând comisionul de administrare de operațiunile întreprinse de banca de-a lungul desfășurării creditului pentru monitorizarea utilizării si rambursării creditului.

Asa fiind, clauzele referitoare la dobânda si comisioane sunt elemente care determina costul total al creditului si impreuna cu marja de profit a băncii formează pretiil contractului iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte in măsura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil, asa cum rezulta in cauza, in acest sens fiind si dispozițiile Legii 193/2000 (art.4 alin.5) care au transpus Directiva nr.93/13/C.E.E

P. a se putea trece la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor privind comisionul de risc si dobânda se impune o analiza a prevederilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.

Legea 193/2000 este legea de transpunere in dreptul național a cerințelor Directivei nr.93/13/CEE din 05 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii.

La art.4 alin.6 din lege se prevede ca "Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb acestora, pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil".

Clauzele referitoare la dobânzi si comisioane sunt elemente care determina costul total al creditului si impreuna cu marja de profit formează prețul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naționale si comunitare suscitate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, in raport cu serviciul furnizat, cu condiția ca aceste clauze sa fie clar si inteligibil exprimate.

Astfel, potrivit definițiilor cuprinse la art.3 lit.g si i din Directiva 2008/48/CE din 23.04.2008 privind contractele de credit pentru consumatori si de abrogare a Directivei 87/102/CEE:

(g) "costul total al creditului pentru consumatori inseamna toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legătura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale...."

(i) "dobânda anuala efectiva inseamna costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului..."

Riscul de credit este in strânsa legătura cu riscul de diminuare a valorii creantei, riscul contraprestatiei, riscul de poziție, riscul de decontare, riscul valutar, riscul de marfa, riscul reputational si riscul operațional, cum sunt acestea reglementate de art.126 alin.l din OUG 99/2006 privind instituțiile de credit si adecvarea capitalului.

Din aceasta perspectiva, instituțiile de credit trebuiau sa dispună de un nivel de fonduri proprii care sa se situeze in permanenta cel puțin la nivelul cerințelor de capital stabilite pentru acoperirea acestor riscuri.

Ulterior nașterii raportului juridic dedus judecații, ca o transpunere in legislația naționala a Directivei 2008/48/CE, a fost adoptata Ordonanța de Urgenta a Guvernului 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care elimina conform enumerării cuprinse la art.36, comisionul de risc.

Cu privire la aceasta, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat prin Hotărârea C-602/10, ca un stat membru UE poate limita comisioanele bancare percepute de creditor.

După . OUG 50/2010 băncile au fost obligate a percepe doar patru tipuri de comisioane la credite iar dispozițiile legii sau aplicat atât pentru creditele noi acordate cat si pentru cele in derulare, prin încheierea unor acte adiționale cu clienții.

Prin legea nr.288/2010 insa a fost eliminata obligația băncilor de a limita comisioanele si la creditele in derulare.

Asa cum a argumentat ele constituie un element al prețului si, in speța, prevederea perceperii acestui comision a fost clara si fara echivoc, fiind insusita de consumatori, prin semnarea contractului si a planului de rambursare care face parte integranta din contract, devenind potrivit art.969 cod civil, lege intre parti.

Astfel, acest comision de risc a fost calculat procentual la soldul lunar al creditului iar acest fapt era cunoscut de reclamanți la data încheierii convenției de credit astfel incat nu se poate susține împiedicarea consumatorilor de a aprecia costurile creditului.

Consumatorii nu au fost obligati sa se supună unor condiții contractuale despre care nu au avut posibilitatea reala de a lua la cunoștința la data semnării contractului, fiind in posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor acestora.

Prin urmare, atât comisionul de risc, cat si dobânda, ca si componenta a prețului creditului care reprezintă cea mai mare parte a costului creditului sunt exceptate de la controlul caracterului abuziv potrivit art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000 intrucat clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al convenției de credit, respectiv prețul serviciului de finanțare sunt exprimate fara echivoc, in mod clar, in asa fel incat sa conducă la concluzia ca, la momentul acordului de voința, consumatorilor le-a fost ascunsa inserarea lor in cuprinsul convenției, iar termenii utilizați pentru stipularea lor au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili si apți de a fi intelesi cu ajutorul gândirii logice.

Așadar, potrivit celor mai sus reținute, fiind incidenta in speța excepția prevăzuta de art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000 raportat la art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE, nu se poate trece la controlul asupra caracterului abuziv al celor doua clauze din perspectiva art.4 alin. 1 din lege, cu referire la lipsa negocierii, existenta dezechilibrului semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, precum si absenta bunei credințe.

Reclamanții au cunoscut de existenta comisionului de risc si au negociat cuantumul acestuia la 0,05% pe an atunci când au accesat creditul de 37.500 EURO.

In plus reclamantul I. G. este jurist astfel ca nu poate susține ca nu cunoștea dispozițiile legale cu privire la încheierea convențiilor la data de 17.03.2008.

II. Lipsa de obiect a acțiunii:

Reclamanții nu mai au inserată în Convenția de Creditare clauza prevăzuta la art.5 lit. a) privind comisionul de risc - clauză ce se solicită a fi anulată și înlăturată din convenție.

Convenția inițiala de Creditare având nr._/17.03.2008, a fost modificată in baza dispozițiilor OUG 5Q/20JD0 aprobata prin Legea nr.288/2010. După . acestor dispoziții legale, reclamanților li s-a comunicat Actul Adițional la Convenția de creditare eliberandu-se și un nou grafic de rambursare, anexa a Actului Adițional din care rezultă costul convenției, respectiv comision de administrare, evidențiat distinct, prin rubrică separată fată de rată și față de dobândă. Comisionul de risc a incetat a fi achitat de către reclamanți incepand cu 30.07.2010, de la aceasta data fiind perceput un comision de administrare aplicabil la soldul creditului.

Prin urmare, atâta timp cât reclamanții și-au însușit atât actul adițional cât și noul grafic de rambursare, noile condiții de creditare ce înlocuiesc vechile prevederi contractuale, cererea formulată în instanță este lipsită de obiect deoarece la data promovării acțiunii, aceștia achitau către bancă un comision de administrare si nu comision de risc.

Așa cum rezulta din înscrisuri reclamanții nu a înțeles, ca după . Legii 288/2010 trebuiau sa denunțe actul adițional, în termenul prevăzut de legea nr. 288/2010 si să notifice banca, în mod expres, în sensul că nu doresc implementarea în contractul de creditare a Legii 288/2010 - notificare care potrivit legii era obligatorie și trebuia făcută între 31 decembrie_11.

În această situație, in care reclamanții, au înțeles sa solicite instanței anularea unei clauze care anterior a fost înlăturată din convenția de creditare prin efectul Legii 288/2010 va rugam sa apreciați că prezenta acțiune este lipsita de obiect.

Actele adiționale încheiate si semnate pana la data intrării in vigoare a Legii 288/2010 privind aprobarea OUG 50 / 2010 raman in vigoare si isi produc efectele in conformitate cu termenii contractuali agreați de parti, in timp ce actele adiționale nesemnate de către consumatori si considerate a fi acceptate tacit pana la . Legii 288 / 2010 isi vor produce efectele in conformitate cu termenii in care au fost formulate, cu excepția cazului in care consumatorul sau creditorul notifica cealaltă parte in sens contrar, in termen de 60 de zile de la data intrării in vigoare a Legii 288 / 2010.

OUG 50/2010 nu a oferit posibilitatea consumatorilor de a denunța actul adițional iar aceasta denunțare trebuia făcuta conform Legii nr.288/2010.

Actul adițional este valabil, fiind intocmit cu respectarea dispozițiilor OUG nr.50/2010 iar el isi produce efecte legale intrucat nu a fost denunțata in termenul de decăderea de 60 zile prevăzut de Legea 288/2010.

V. Comisionul de risc nu reprezintă o garanție suplimentara ci un cost al creditului.

Din corpul Legii 193/2000 lipsește transpunerea art.4 a Directivei 93/13/CEE care prevede ca in aprecierea caracterului abuziv al unei clauze contractuale se tine seama de natura bunurilor sau serviciilor care fac obiectul contractului, de toate circumstanțele care privesc încheierea sa si, de asemenea, de toate celelalte clauze ale contractului sau ale altui contract de care acesta depinde. Prin urmare, in materia clauzelor abuzive, ceea ce se urmărește este înlăturarea dezechilibrului contractual, din perspectiva statica, surprins in secvența de timp a incheierii sale si a imprejurarilor care ii preced. Pe de alta parte, o clauza poate fi declarata abuziva in caz de disproporție considerabila si nejustificata intre drepturile si obligațiile pârtilor. Contractul dezechilibrat care reclama intervenția justiției este acela căruia ii lipsește utilitatea sociala si personala.

Directiva 93/13/CEE a Consiliului a exclus din spațiul de incidența a legii clauzele care privesc adecvarea intre preț si remunerație, pe de o parte si serviciile sau bunurile de furnizat in contraprestatie, pe de alta parte, adică a exclus leziunea.

Legea 193/2000 a introdus in ordinea juridica principiul echilibrului contractual si leziunea ca temei al ineficientei contractelor. In viziunea acesteia, absenta echivalentei prestațiilor nu este sinonima cu absenta echilibrului contractual. In sprijinul art.4 par.l din Directiva 93/13/CEE, sancțiunile legale intervin numai daca dezechilibrul este semnificativ, la nivelul intregului contract, capabil sa afecteze insasi utilitatea acestuia (a se vedea sentința nr.241/12.06.2012 pronunțata de Tribunalul D.).

In speța, reclamanții au încheiat cu banca contractul de credit in discuție in data de 17.03.2008, înainte de criza economica si a investit instanța cu cererea in constatarea ca abuziva a unora din clauze in anul 2014, in tot acest timp reclamanții neavand a se plânge ca respectivele clauze sunt abuzive si creează un dezechilibru semnificativ, asa incat contractul insusi sa fie lipsit de utilitate in ceea ce ii privește.

Analiza drepturilor si a obligațiilor reciproce ale părtilor la data formarii contractului nu reliefează existenta unor disproporții considerabile si nejustificate care sa-1 facă lipsit de interes pentru reclamanți. Dimpotrivă, reclamanții au preferat banca in considerarea condițiilor avantajoase de creditare.

Împrejurarea ca reclamanții achita in condițiile prezente o suma mai mare ca rata de credit nu inseamna ca a existat un dezechilibru semnificativ intre părțile contractante, ci doar o lipsa de echivalenta intre prestații care a fost stipulata in clauzele contractuale.

In speța nu s-a probat ca vreuna din clauzele in discuție ar fi fost inserata cu rea credința de către banca, cu atât mai puțin ca determina caracterul nevalabil al cauzei actului juridic si implicit compromite echilibrul acestuia.

Reclamanții nu au arătat în ce constă caracterul abuziv al acestor clauze, care este dezechilibrul semnificativ dintre drepturile si obligațiile părților si în ce mod a fost încălcată buna-credintă, la data semnării convenției de creditare.

Se solicita constatare caracterului abuziv a clauzei contractuale stipulată la.5 lit.a) din convenția de creditare iar temeiul de drept invocat de către reclamant este Legea nr. 193/2000:

Riscul bancar este o noțiune inerentă activității de creditare care are la rândul său sorginte economică și se transpune în variate tehnici juridice, precum împrumutul, descoperitul de cont, scont, acceptare, aval, garanție autonomă, cauțiune. Prin intermediul creditului, băncile își realizează funcția esențială de creație monetară, ce presupune emiterea unei cantități de monedă de cont a băncii care acordă creditul

Astfel, noțiunii de risc bancar i s-au rezervat varii semnificații, în funcție de diferite criterii de clasificare și pornind de la noțiunea de risc care în contextul comercial îmbracă forma unui pericol potențial asupra unei operații comerciale ce se întinde în timp, susceptibil să genereze anumite inconveniente imprevizibile pentru debitorul unei obligații comerciale.

Prin dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. g) din Normele Băncii Naționale Române ( BNR) nr. 17 din 18 decembrie 2003, riscul de credit bancar este definit ca fiind riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor preconizate, ca urmare a neîndeplinirii de către clienți a obligațiilor contractuale constând în rambursarea creditului și a costurilor aferente acestuia.

Totodată menționează ca exista si alte categorii de risc pe care o banca trebuie sa le ia in calcul (riscul de tara, riscul produsului, riscul persoanei contractante a creditului, riscul devalorizării garanțiilor sau a altor piețe cu implicare directa asupra costurilor de creditare).

Condițiile cumulative pe care o clauză trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi apreciată in concret de la caz la caz de către judecător ca fiind abuzivă:

a) să nu fi fost negociată,

b) să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile partilor ca o

consecință a abuzului;

c) să nu se refere la obiectul principal al contractului sau la prețul datorat pentru

prestarea serviciului.

Clauza cuprinsă în contractul de credit încheiat între subscrisa și reclamanți reglementând perceperea comisionului de risc nu îndeplinește nici una din cele trei condiții cumulative.

În opinia sa, instanța nu poate analiza aceasta clauza de cost fiind aplicabile dispozițiile art.4 alin.6 din lege care prevăd ca „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb acestora, pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil” asa cum a statuat ICCJ prin decizia nr.4685 din 27 noiembrie 2012.

Reclamanții au achitat suma de 534,41 EURO cu titlu de comision de risc pe perioada 30.07._10 si suma de 824,82 EURO cu titlu de comision de administrare pe perioada 30.08._14.

In drept, întemeiază prezenta întâmpinare pe dispozițiile art.205 si urm. cod procedura civila, art.969 C.civ., dispozițiile art.4 alin.6 din Legea nr. 193/2000, principiul aplicabilității directe a Directivei nr.93/13/CEE, art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO,

P. aceste motive, solicită respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiata. Probe: înscrisuri, interogatoriu.

Reclamanții au depus răspuns la întâmpinare. Față de motivele invocate de banca prin intampinare inteleg sa răspundă astfel:

- Referitor la comisionul de risc, fata de motivarea paratei pe fondul cauzei arată instanței de judecata ca aceasta este neîntemeiata, in sensul ca sarcina probei negocierii directe a clauzei cu consumatorul revine comerciantului, aceasta fiind inexistenta la data contractării creditului.

Prin convenția de credit încheiata intre ei si parata s-a impus plata unui comision de risc aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zilele de scadenta, pe toata perioada de derulare a convenției de credit.

Practica judecătoreasca a fost unitara in ceea ce privește declararea ca abuziva a clauzelor contractuale care se contrazic unele prin altele, creează confuzii si lasă loc de interpretări.

Astfel, o clauza care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva., dacă prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile partilor.

Mai mult, considera ca nu s-a făcut dovada faptului ca in momentul încheierii contractului consumatorul a avut posibilitatea de a refuza stipularea acestei clauze, iar din cuprinsul întâmpinării rezulta cu prisosința ca societatea bancara considera perceperea acestui comision drept absolut necesar pentru acoperirea unui risc privit ca real si actual, necesitate care face puțin plauzibila ipoteza înlăturării clauzei abuzive, in urma negocierii cu consumatorul.

Practic, indiferent de secțiunea din contract, in care apare stipulata clauza, rezulta ca aceasta are in realitate, un caracter prestabilit in mod unilateral, consumatorul având doar posibilitatea de a accepta sau nu încheierea contractului in condițiile impuse de banca.

Aceasta clauza creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile partilor, intrucat societății bancare nu ii revine, in schimbul acestei obligații, nici o obligație corelativa, situație in care nici nu poate fi vorba despre existenta vreunui echilibru, impunerea acestei obligații având scopul unic de a accentua si mai mult dezechilibrul creat prin efectul comisionului de risc.

Ca atare, clauza privind comisionul de risc creeaza împreuna cu celelalte clauze cuprinse in convenția de credit un dezehilibru semnificativ intre drepturile si obligatiiie partilor, intrucat înclina si mai mult balanta in defavoarea consumatorului siin favoarea societății bancare, ce are astfel posibilitatea de a-i impune consumatorului, in mod unilateral, o cheltuiala ce se adaugă costului total al creditului.

- Referitor la lipsa de obiect a cererii de chemare in judecata, apreciază ca este neîntemeiata, intrucat au solicitat constatarea ca si abuziva a clauzei privind comisionul de risc inserata in convenția de credit pana in septembrie 2010, când s-a produs modificarea privind transformarea comisionului de risc in comision de administrare prin actul aditional la contractual de credit.

Mai mult, asa cum se poate observa din actele atașate la dosar, reclamanții în termenul legal de 60 de zile, conform dispozițiilor Lg. 288/2010, au notificat in scris banca despre refuzul explicit de a semna actul adițional.

Ca atare, sub nici o forma nu se poate retine faptul ca și-au insusit actul adițional la convenția de credit (notificarea a fost înregistrata la banca pe data de 17.09.2010), si implicit comisionul de administrare, care in fond este același comision de risc sub o alta denumire.

F. de toate aspectele invocate, solicita admiterea acțiunii asa cum a fost formulata, cu obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

La data de 18.11.2014 reclamanții au depus precizare la cererea de chemare in judecata, in sensul ca solicită instanței de judecata:

- Constatarea ca fiind abuzivă și înlăturarea clauzei prevăzută la pct.5 lit. e din convenția de credit privind perceperea comisionului de rezerva (MRR ) de 1,85 % p.a. calculat conform pct. 3.11 si restituirea sumelor plătite nejustificat cu titlu de comision de rezervă cu dobânda legala aferenta.

- Stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb EURO - leu la momentul semnării contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derulării contractului;

- Denominarea in moneda naționala a plăților în virtutea principiului din regulamentul valutar ;

- Constatarea ca abuziva a clauzei prevăzute la pct. 3.10 din convenția de credit nr._/17.03.2008, privind comisionul de administrare garanții, să se dipună înlăturarea din contract a acesteia si restituirea sumelor încasate în mod abuziv, întrucât partile au încheiat la data contractării un contact de garanție imobiliara (atașat in copie Xerox la dosarul cauzei).

Conform art. 3 alin. 1 din Regulamentul nr. 4/2005 privind regimul valutar "Plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni între rezidenți, care fac obiectul comerțului cu bunuri și servicii, se realizează numai în moneda națională (leu), cu excepția operațiunilor prevăzute anexa nr. 2”. Achitarea ratelor lunare in temeiul unui contract de credit nu este prevăzuta in anexa nr. 2 a Regulamentului valutar astfel incat se impune ca executarea obligațiilor decurgând din acest contract sa se facă in moneda naționala.

De asemenea, efectuarea plăților în valută implică suportarea unor costuri suplimentare in sarcina consumatorului constând în comisioanele de schimb valutar din leu in euro si din euro in CHF cu consecința împovărării consumatorului, determinând o onerozitate excesivă.

Având în vedere acest aspect, denominarea în moneda națională a plăților constituie o aplicare în fapt a prevederilor legale, precum și a principiului echității.

Față de aceste considerente, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată.

La data de 20.01.2015 pârâta S.C V. R. S.A. a depus întâmpinare, solicitând admiterea excepției invocate, respingerea acestor petite ale cererii ca fiind neîntemeiate, pentru următoarele, motive:

1. Anularea cererii in ceea ce privește petitul referitor la constatarea clauzei abuzive a comisionului de rezervă, prevăzut la art.5 lit.e) din convenția de credit,dar si a petitului privind comisionul de administrare garantii prevăzut la pct. 3.10 din Convenția de credit, pentru lipsa motivelor de fapt, conform dispozițiilor art. 194 lit.d) raportat la art. 196 c.pr.civ si art.200 c.pr.civ.

Conform art. 194 lit. "d " din NCPC, cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea, iar conform art.200 (1),(2),(3) NCPC reclamantul trebuie să îndeplinească obligațiile stabilite în sarcina sa de dispozițiile art.194-197 NCPC sub sancțiunea anulării cererii

În cauză, reclamanții nu au precizat nici temeiul de fapt si nici temeiul de drept al cererii privind constatarea clauzei abuzive a comisionului de rezervă, prevăzut la art.5 lit.e) si nici a comisionului de administrare garanții prevăzut de pct.3.10, din convenția de credit, așa încât cererea acestora trebuie anulată având în vedere că prin această deficiență i-a produs o vătămare prin punerea în imposibilitatea de a formula apărările în condiții procedurale.

2. Referitor la petitul cererii privind "stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb euro-leu la momentul semnării contractului" și "denominarea în moneda naționala a plaților, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor intre rezidenți se plătește în moneda națională", solicita respingerea cererii ca fiind neîntemeiată.

Asa cum rezulta din cererea de acordare credit formulata de reclamanți, dar si din dispozițiile art. 1 lit. c) din convenția de credit, moneda in care a fost acordat creditul este EURO.

Potrivit Condițiilor generale ale convenției de credit încheiate între părți, Secțiunea 2) " Utilizarea Creditului - pct. 2.3 - " Suma principala se va trage în moneda creditului, urmând a fi utilizata de împrumutat conform modului de utilizare stabilit în Condițiile Speciale". Potrivit dispozițiilor art. 2.4 din contract - Condițiile Speciale, " pentru creditele acordate in valută, împrumutatul autorizează banca să efectueze schimbul valutar pentru sumele trase ... eventualele diferente de curs valutar sunt si vor fi suportate de împrumutat."

Din cererea nr. 408 / 03.03.2008 formulata de reclamanți, acestea au solicitat in mod expres acordarea creditului in EURO .

În alta ordine de idei, în ceea ce privește netemeinicia cererii formulată, va rugam sa observați că reclamanții nu solicita constatarea caracterului abuziv a unei anumite clauze din convenția de credit si nici nu indica instanței care este clauza din convenția de credit ce urmează sa fie eliminata din contract in situația in care instanța ar aprecia ca acea clauza ar fi abuzivă.

În primul rând, o astfel de clauză, daca ar exista - ceea ce nu este cazul în convenția încheiata cu reclamanții, este exclusă de la aprecierea caracterului abuziv și nu este aptă de a crea vreun dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, din moment ce rolul acesteia este unul informativ, clauza atacată reprezentând o definiție a riscului valutar, specific creditării în monedă străină.

Clauza în sine nu generează în mod direct drepturi și obligații în sarcina părților, deoarece această clauză are rolul de a informa consumatorii cu privire la riscurile pe care și le asumă și la obligațiile pe care, în mod inevitabil, le generează contractarea unui credit într-o altă monedă decât cea națională.

În al doilea rând, această clauză informează consumatorul asupra obligațiilor ce îi revin în temeiul contractului de credit, care este o specie a contractului de împrumut, guvernat de principiul nominalismului monetar, un principiu legal reglementat la art. 1578 C.civ. 1864, în vigoare la data încheierii convențiilor de credit, potrivit căruia:

"Art. 1578. - Obligația ce rezulta din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract.

Întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății."

În virtutea acestui principiu, împrumutatul are obligația de a restitui aceeași cantitate de monedă, fie ea națională sau străină, cu cea împrumutată, fiind exclusă orice susținere privind denaturarea raportului juridic obligațional prin îngreunarea excesivă a consumatorului și oferirea băncii unui avantaj economic disproporționat.

În realitate, nu se pune problema nici a unui dezavantaj, nici a unui câștig, ci se realizează informarea consumatorului cu privire la obligația de rambursare a creditului contractat, adică a cantității și calității monedei împrumutate.

Din moment ce obligația de rambursare revine împrumutatului, este firesc ca acesta să aibă în vedere la restituire modificările cursului valutar, pentru care banca nu poate fi ținută răspunzătoare, acceptând o sumă mai mică decât cea împrumutată.

Deși clauza analizată nu generează în mod direct și doar prin ea însăși drepturi și obligații în favoarea, respectiv, în sarcina părților, totuși, aceasta reflectă principiul nominalismului monetar n contractele de împrumut ce au ca obiect sume de bani.

Nu mai puțin, în mod cert, în cazul în care banca nu ar fi inserat o astfel de definiție de o transparență totală în contractele sale, soluția ar fi fost aceeași, fiind vorba despre o dispoziție egală, după cum existența riscului valutar este evidentă pentru orice persoană cu o capacitate medie de înțelegere, care contractează un credit în monedă străină și care observă, cel puțin la convertirea creditului încasat în lei, că există o diferență evidentă de curs valutar între moneda creditului și moneda națională. Principiul nominalismului este prevăzut de lege, nicio persoană neputând invoca necunoașterea legii pentru a obține înlăturarea sau eliminarea unei obligații contractuale (nemo censetur ignorare legem).

Prin urmare, clauza asigură consumatorului o protecție suplimentară în raport cu prevederile legale în vigoare la data încheierii convențiilor de credit, motiv pentru care solicita respingerea acestor petite, dar si a acțiunii în integralitatea ei ca fiind neîntemeiată.

Probe: înscrisuri, interogatoriu luat reclamanților, orice probă rezulta din dezbateri.

Reclamanții au depus răspuns la întâmpinare, arătând că, in primul rând in ceea ce privește anularea petitului referitor la constatarea clauzei abuzive a comisionului de rezerva, prevăzut la art. 5 lit.e din convenția de credit pentru lipsa motivelor de fapt si de drept, solicita respingerea ca neîntemeiata pentru următoarele considerente:

In ceea ce privește dispoz. art. 194 lit. d invocat de către parata, menționează ca potrivit art. 200 completul căruia i s-a repartizat cererea verifica daca aceasta "îndeplinește cerințele prevăzute de art. 194-197, iar când nu sunt indefinite aceste cerințe, potrivit alin. 2 din același articol, instanța comunica lipsurile si faptul ca cererea trebuie completata, sub sancțiunea anularii.

Având in vedere ca aceste aspecte nu au fost puse in vedere de instanța de judecata sub sancțiunea anularii, solicita respingerea acestei excepții ca neîntemeiata.

Referitor la clauza privind încasarea comisionului de rezerva(MMR), apreciază ca acesta este abuziv, intrucat acest lucru este interzis potrivit art. 15 din Lg. 190/1999 privind creditul ipotecar, care prevede ca in sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuieli aferente întocmirii documentației de credit si constituirii ipotecii si garanțiilor aferente.

Comisionul de rezerva nu se încadrează in nici una dintre aceste categorii, rezultând ca acesta are natura unei plați nedatorate, plata a cărei returnare poate fi solicitata in temeiul art. 1092 C.civ.

Comisionul de rezerva de 1,85 % p.a. calculat conform pct. 3.11 perceput lunar, disimulează de fapt un procent consistent de dobânda, mărind artificial costul efectiv al creditului. Acest comision nu reprezintă altceva decât o dobânda mascata care, pe lângă faptul ca lezează interesele economice ale clienților, creează băncii un avantaj concurential contrar uzanțelor cinstite fata de celelalte banci.

In drept, invoca dispoz. Lg. 296/2004,Lg. 193/2000, Lg. 363/2007, OG nr. 21/1992, art. 1530 C.civ., art. 1635C.civ., OG 13/2011.

F. de aceste considerente, solicită admiterea acțiunii asa cum a fost precizata.

La data de 12.03.2015 pârâta a depus completare la întâmpinare arătând că prin cererea precizatoare la acțiunea, reclamanții au solicitat instanței si constatarea caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de rezervă prev.la pct. 5 lit. e din convenția de credit cu motivarea că încasarea acestuia este interzis potrivit art.15 din Lg. nr. 190/1999 privind creditul ipotecar și că acest comision disimulează, în fapt, un procent consistent din dobândă nefiind altceva decât o dobândă mascată.

Față de motivația de mai sus, reclamanții consideră că, comisionul de rezervă (MMR) de 1,85% p.a. calculat conform pct. 3.11. perceput lunar are caracter abuziv și solicită și restituirea sumelor plătite cu titlu de comision de rezerva, împreună cu dobânda legală aferentă.

Prin convenția de credit nr._ / 17.03.2008, reclamanții au contractat un împrumut în sumă de 37.500 Euro pentru o perioadă de 30 ani.

La pct. 5.1it.e."Comisioane" din convenția de credit este menționată clauza privind comisionul de rezervă cu următorul conținut :"Comision de rezervă 0 % p.a., aplicat la soldul creditului, până la data de 31.12.2008, plătibil lunar odată cu dobânda la scadența anuităților prevăzute la rubrica "Rambursare" de mai jos. Valoarea comisionului se va modifica în mod corespunzător în condițiile pct.3.11.-"Comision de rezervă" din Condițiile Generale, în cazul rambursării în avans sau a modificării scadenței finale. B. își rezervă dreptul de a modifica în mod corespunzător valoarea sau perioada de aplicare a acestui comision,în cazul în care obligațiile sau condițiile impuse de către B. Națională a României cresc/se diminuează/se elimină, aducând acest lucru la cunoștința împrumutatului".

În ceea ce privește susținerea reclamanților ca li s-au perceput sume de bani cu titlul de comision de rezerva in procent de 1.85 %, susținerea este neântemeiata, intrucat, cu toate ca la momentul contractării creditului banca percepea un astfel de comision, la negocierile precontractuale reclamanții au solicitat si au obținut un comision de rezerva „0 %", acest aspect fiind relevant si in cuprinsul contractului la dispozițiile art. 5 lit. e), care se coroborează si cu graficul de rambursare, in care, pe coloana distincta, comisionul de rezerva este specificat în echivalent 6 Euro / lunar.

În ceea ce privește susținerea reclamanților în sensul că încasarea comisionului de rezervă este abuziv întrucât acest lucru este interzis potrivit art. 15 din Lg.nr. 1990/1999 privind creditul ipotecar, înțelegem să arătăm următoarele:

Invocă excepția lipsei de interes a reclamanților în formularea acestui petit.

Apreciază ca interesul practic este motivul pentru care reclamantul urmărește ca prin intermediul instanței să se constate clauza din convenția de credit inițiala ca fiind abuziva, cu consecința eliminării ei din contract si restituirea sumelor de bani care ar fi fost incasate cu acest titlu.

Cum B. nu a perceput, iar reclamanții nu au achitat, niciodată sume de bani cu titlul de comision de rezerva ( MMR), aprecieaza ca se impune admiterea excepției si respingerea acestui petit ca fiind lipsit de interes pentru reclamanți.

Oricum, la momentul la care s-a implementat în mod tacit la convenția de credit inițiala, pe langa celelalte modificări aduse contractului de credit semnat inițial, modificări ce au vizat dobânda si comisionul de risc, B. a procedat la eliminarea din Contract a clauzei stipulate la art. 5 lit.e) privind comisionul de rezerva minima obligatorie, chiar daca acesta a fost stabilit, cu acordul partilor, a nu fi incasat (0%).

Conform art. 1 din Lg.nr. 190/1999 în forma de la momentul încheierii convenției „în condițiile prezentei legi, creditul ipotecar pentru investiții imobiliare desemnează acel tip de credite acordate de instituții financiare autorizate, destinat să finanțeze construirea, cumpărarea, reabilitarea, consolidarea sau extinderea imobilelor cu destinație locativă, industrială sau comercială" iar conform art. 15 din Lg.nr. 190/1999, în forma în vigoare la acel moment ,"în sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente întocmirii dosarului și constituirii ipotecii".

Simpla existență a clauzei privind comisionul de rezervă într-un contract de credit nu conduce automat la evaluarea ei ca abuzivă, în condițiile în care ea este clar și inteligibil exprimată și de înțeles cu ajutorul gândirii logice, iar profesionistul a respectat obligația de transparență impusă lui de dispozițiile art. 1 (1) din Lg.nr. 193/2000 ("orice contract încheiat între comercianți și consumatori va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate").

Art.4 (1),(2) din Lg.nr.193/2000 instituie condițiile în care o clauză contractuală poate fi caracterizată ca abuzivă prin raportare la toate circumstanțele cauzei ,și anume:

-Caracterul negociat al clauzei presupune prezența posibilității de negociere dar și

demersul consumatorului în sensul negocierii iar acceptarea clauzei în aceste

condiții nu poate fi imputată băncii.

Mai mult ,în măsura în care contractul de credit, în totalitatea lui, este clasificat ca fiind un contract de adeziune, atunci obligația instituită de legiuitor profesionistului nu constă în obligarea acestuia să negocieze fiecare clauză în parte cu fiecare consumator-aderent ,prin art. 5 iin Lg.nr. 193/2000 obligația negocierii este impusă în sarcina consumatorului în cazul contractelor de adeziune, profesionistul având numai obligația "să remită, la cerere, oricărei persoane interesate un exemplar din contractul pe care îl propune" respectiv obligația de informare și de transparență, obligația considerându-se îndeplinită fie prin remiterea unui exemplar al contractului fie prin aducerea informațiilor privind respectivul tip de contract la cunoștință consumatorilor într-un alt mod accesibil cum ar fi pliantele publicitare, afișarea la sediul băncii sau prin mijloace informatice destinate publicului.

-Minima diligentă a consumatorului pentru înțelegerea dispozițiilor contractuale pe

care intenționează să le asume dar și pentru a încerca influențarea acestora este presupusă de dispozițiile art.4(2) din Lg.nr.193/2000, expresia legiuitorului "fără a da posibilitatea de a influența natura ei" fiind relevantă în acest sens.

-Profesionistul nu poate suplini lipsa de diligentă a consumatorului iar

consumatorul, dacă ar fi constatat că o clauză este de neînțeles sau nu este

convenabilă, avea posibilitatea de a formula obiecții cu privire la inserarea ei în

contract sau să renunțe la încheierea contractului. Ori asa cum a arătat mai

inainte, la data acordării creditului, cu ocazia purtărilor negocierilor

precontractuale, reclamanții au solicitat si au obținut o valoare 0, a acestui

comision, la fel s-a intamplat si cu comisionul de risc, care, era perceput de către

banca, in mod obișnuit in procent de 0,22 % sau 0,26 %, iar in urma negocierilor

precontractuale, s-a stabilit, de comun acord ca pentru punerea la dispoziție a

creditului, reclamanții sa achite un comision de risc de 0,05 % in loc de 0,22 % si

o dobânda preferențiala de 5,95 %.

În speță, apreciază că nu sunt îndeplinite nici celelalte condiții cerute de art. 4 din Lg. nr. 193/2000 pentru constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale iar susținerea privind disimularea dobânzii în comisionul de rezervă nu poate fi primită, dobânda și comisionul de rezervă fiind două clauze distincte și nu identice, fiecare fiind având o reglementare distinctă în convenția de credit cu un cuantum și un conținut diferit.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanta a retinut următoarele:

Asupra exceptiei lipsei de obiect invocată de pârâta B. T. Sa pentru pârâta .>

Obiectul cererii reclamantilor a constatat in constatarea ca fiind abuziva a anumitor clauze, iar urmare a constatarii ca fiind abuzive a acestor clauze sa fie obligate parata la restituirea sumelor de bani incasate abuziv.

Unul dintre elementele acțiunii civile este obiectul acesteia, alături de alte două elemente - părțile și cauza acțiunii.

Lipsind unul dintre aceste elemente, acțiunea nu poate fi exercitată.

Obiectul cererii de chemare in judecata reprezinta pretentia concreta dedusa judecatii.

Parata a invocat faptul ca actiunea a ramas fara obiect, urmare a faptului ca pus la dispozitia reclamantilor sumele incasate cu titlu de comision de risc si comision de administrare, renuntand la perceperea comisioanelor de risc si administrare pentru viitor.

Instanta nu poate avea in vedere sustinerea paratei, cu privire la ramanarea fara obiect a actiunii reclamantilor.

Faptul ca parata a pus la dispozitia reclamantilor sumele incasate cu titlu de comision de risc si comision de administrare si a renuntat la percerea acestora, nu poate conduce la concluzia ca actiunea reclamantilor a ramas fara obiect.

Numai instanta de judecata poate constata daca anumite clauze din contractul de credit incheiat intre parti contine clauze abuzive si sa se pronunte asupra cererilor reclamantilor.

In situatia in care instanta nu verifica daca aceste clauze sunt abuzive si nu dispune asupra acestora, nu exista niciun temei ca parata sa restituie reclamantilor anumite sume de bani incasate in trecut.

Chiar parata a aratat faptul ca reclamantii au refuzat diminuarea creditului restant cu sumele de bani incasate cu titlu de comision de administrare si comision de risc, acestia insistand in judecarea prezentei cereri de chemare in judecata.

Prin urmare, exceptia lipsei de obiect invocată de pârâta B. T. SA pentru pârâta ., este neîntemeiată, urmand a fi respinsa.

Asupra exceptiei nulitătii pentru lipsa motivelor de fapt, pentru capătul de cerere privind constatarea ca fiind abuzivă a comisionului de rezervă, invocată de pârâta B. T. SA pentru pârâta .:

Prin cererea formulata la data de 18.11.2014, reclamantii I. G. si I. E. au solicitat constatarea ca fiind abuziva si inlaturarea clauzei privind perceperea comisionului de rezerva (MRR), fara a motiva in fapt acest capat de cerere.

Prin intampinarea formulata la data de 21.01.2015, parata a invocat exceptia nulitatii pentru lipsa motivelor de fapt pentru acest capat de cerere.

La data de 11.03.2015, reclamantii au depus la dosar raspuns la intampinare, aratand motivele in fapt pentru acest capat de cerere.

Dispozitiile art. 177 C.p.c stabilesc: ori de cate ori este posibila inlaturarea unei vatamari fara anularea actului, judecatorul va dispune indreptarea neregularitatilor actului de procedura. Cu toate acestea nulitatea poate fi acoperita daca a intervenit decaderea sau o alta sanctiune procedurala sau daca se produce ori subzista o vatamare. Actul de procedura nu va fi anulat daca pana in momentul pronuntarii asupra exceptiei de nulitate a disparut cauza acesteia.

Avand in vedere aceste dispozitii legale, intrucat pana la data pronuntarii asupra exceptiei reclamantii au motivat in fapt acest capat de cerere, se va respinge exceptia nulitătii pentru lipsa motivelor de fapt, pentru capătul de cerere privind constatarea ca fiind abuzivă a comisionului de rezervă, invocată de pârâta B. T. SA pentru pârâta ., ca neîntemeiată.

Asupra exceptiei lipsei de interes pentru capătul de cerere privind constatarea ca fiind abuzivă a comisionului de rezervă, invocată de pârâta B. T. SA pentru pârâta .:

Conform art. 32 alin. 1 lit. d C. proc. civ., ,,orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia:... justifică un interes”. În ceea ce privește interesul de a acționa, ca și condiție a acțiunii civile, art. 33 C. proc. civ. statuează că acesta ,,trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual”. În cazul în care condițiile privitoare la interes nu sunt întrunite, art. 40 C. proc. civ. statuează că sancțiunea este respingerea cererii ca lipsită de interes.

Așadar, pentru ca o persoană, titulară a unui drept subiectiv, să poată pune în mișcare acțiunea civilă și să o poată exercita, trebuie ca aceasta să aibă un interes determinat, legitim, personal, născut și actual, instanța fiind ținută, în caz contrar, să respingă cererea ca lipsită sau rămasă de interes, după caz.

P. a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acțiunii civile, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii cererii.

Nu este suficient ca interesul să existe la momentul sesizării instanței cu cererea introductivă ci trebuie ca acesta să subziste pe toată durata judecării cauzei, întrucât, așa cum dispune art. 32 alin. 1 C. proc. civ., condițiile de exercitare a acțiunii civile trebuie să existe atât pentru formularea cererii cât și pentru susținerea acesteia, iar interesul trebuie să fie unul actual la momentul pronunțării soluției de către instanța investită cu soluționarea cererii.

In cuprinsul conventiei de credit nr._/17.03.2008, incheiata intre parti, se mentioneaza valoarea comisionului de rezerva ca fiind 0 % /an, aplicat la soldul creditului (art.5 lit.e)

Prin urmare, atâta timp cât parata nu a perceput, iar reclamantii nu au achitat vreun comision de rezerva, o actiune în constatarea ca fiind abuziva si inlaturarea clauzei prevazuta la pct.5 lit.e din contract, privind perceperea comisionului de rezerva este lipsită de interes.

În consecinta, se va admite exceptia lipsei de interes pentru capătul de cerere privind constatarea ca fiind abuzivă a comisionului de rezervă, invocată de pârâta B. T. SA pentru pârâta ..

Se va respinge ca lipsit de interes capătul de cerere formulat de reclamantii I. G. si I. E., privind constatarea ca fiind abuzivă a comisionului de rezervă.

Asupra fondului cauzei:

La data de 17.03.2008, s-a încheiat între reclamantii I. G. si I. E., in calitate de imprumati, si ., in calitate de banca, conventia de credit nr._.

Contractul a avut ca obiect acordarea de către bancă reclamantilor a unui împrumut bancar în cuantum de 37.500 euro, pentru o perioadă de 360 de luni, plătibili în rate lunare.

Intre aceleasi parti, s-a incheiat contractul de garantie reala imobiliara, suma acordată fiind garantata prin constituirea unui drept de ipoteca de rang I, cu notarea interdictiilor de instrainare, grevare si inchiriere asupra apartamentului situat in S., ., ., ..1, in favoarea bancii.

Conform dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 „ Orice contract încheiat între comercianți și consumatori, pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde clauze contractuale, clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștiințe de specialitate”.

În alin. 2 din același articol, se arată „In caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului".

Conform alin. 3 din același articol „se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii".

Din interpretarea dispozițiilor normative citate anterior rezultă faptul că, pentru incidența acestora și constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale existentă într-un contract intervenit între un comerciant și un consumator este necesar să fie îndeplinite cumulativ trei condiții, respectiv:

1. Clauza respectivă să fie conținută într-un contract intervenit între un comerciant și un consumator, în accepțiunea dată de lege acestor termeni;
2. Clauza respectivă să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, înțelegând prin aceasta faptul că respectiva clauză a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei (cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv);
3. Clauza respectivă să creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Aceeași lege, în conținutul art. 4 alin. 5, prevede că: Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.

(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

La 5 lit.a din conventia de credit nr._/17.03.2008 se mentionează faptul că, pentru creditul acordat, împrumutatii vor plăti comision de risc -0,05 %, aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zile de scadenta, pe toata perioada de derulare a Conventiei de Credit;

Comisionul de risc este definit in cuprinsul art.3.5 din conditiile generale: pentru punerea la dispozitie a creditului, imprumutatul datoreaza Bancii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plateste lunar, pe toata perioada creditului, modul de calcul si scadenta/scadentele platii acestuia se stabilesc in conditiile generale.

Art. 2 din Legea nr. 193/2000 - (1) Prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale. (2) Prin comerciant se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia.

Prin urmare, având în vedere faptul că la momentul încheierii contractului de credit pârâta este o societate comercială care a acționat în scopul comercializării serviciilor sale de creditare, iar împrumutată este o persoană fizică care a acționat în scopuri personale (necomerciale), cele două părți au calitatea de comerciant și, respectiv, consumator, fiindu-le aplicabile în consecință dispozițiile Legii nr. 193/2000.

Cu privire la lipsa negocierii directe a clauzelor respective cu consumatorul, instanța reține că, în conformitate cu dispozițiilor normative citate anterior (art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000) o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Instanța apreciază că prima cerință, lipsa negocierii, este îndeplinită în speță. Argumentele pârâtei nu pot fi reținute pentru a decide altfel. Pârâta este în eroare asupra noțiunii de "negociere". Este firesc ca reclamantii, în calitate de consumatori, să se fi informat asupra ofertelor de credite bancare ale altor bănci și chiar ale pârâtei. La fel de firesc este ca reclamanta să fi optat pentru acel contract de credit care i s-a părut cel mai convenabil din perspectiva nevoilor și posibilităților sale materiale. Profesioniștii urmăresc constant realizarea cât mai performantă a intereselor lor. Li se poate reproșa acest lucru consumatorilor? P. a aprecia dacă clauzele unui contract au fost negociate ne raportăm chiar la acel contract, nu la elemente exterioare cum procedează pârâta.

Trebuie analizat dacă reclamantii au putut negocia în mod real clauzele propriului lor contract.

În acest sens, Judecătoria reține și dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, potrivit căruia dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens (probă care nu a fost făcută în cauză, pârâta fiind decăzută din proba cu interogatoriul).

Cu alte cuvinte, negocierea despre care face vorbire art. 4 din Legea 193/2000, presupune o dezbatere efectivă și directă între comerciant și consumator pe marginea fiecărui contract în parte ce urmează a fi încheiat și care este destinat fiecărei operațiuni de creditare aleasă de consumator.

Clauza de la art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale convenției de credit are ca obiect stabilirea unui comision, așadar un element component al creditului, ceea ce aparent ar plasa această clauză sub incidența art. 4 alin. 6 din lege cu consecința imposibilității analizării caracterului abuziv. Totuși, art. 4 alin. 6 nu exclude automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci fac referire la adecvarea prețului cu serviciile sau produsele oferite în schimb, precum și la necesitatea ca respectiva clauză să fie exprimată clar și inteligibil. Or, conform mențiunilor de la secțiunea 3 „Costuri” din Condițiile generale, comisionul de risc se percepe de pârâtă pentru punerea la dispoziție a creditului exact la fel ca și dobânda curentă care este percepută conform pct. 3.1.1 tot pentru creditul acordat. Nicio altă prevedere contractuală nu oferă alte informații cu privire la destinația și justificarea acestui comision de risc.

Evaluarea caracterului inechitabil al condițiilor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de mărfurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, dacă aceste condiții sunt exprimate în mod clar și inteligibil (art. 4 alin.2).

Sub acest aspect, intimata a invocat includerea comisionului de risc în costul total al creditului, susținând drept consecință că, clauza impunând plata acestuia nu poate fi supusă unei evaluări privind eventualul său caracter abuziv, întrucât comisionul face parte din prețul contractului, a cărei justețe și al cărui caracter adecvat nu poate fi cenzurat de către instanțe potrivit articolului 4 alin.2 din Directivă respectiv 4 alin.6 din legea de transpunere, nr. 93/2000.

Or, instanța apreciază că nu se poate susține, în mod întemeiat, că acest comision constituie obiectul principal al contractului, nici din perspectiva societății bancare și, cu atât mai puțin, din perspectiva împrumutatului, noțiunii de obiect principal putându-i-se circumscrie doar suma de bani împrumutată (din perspectiva consumatorului), respectiv, din perspectiva băncii, dobânda încasată. Astfel, nu se poate susține, în mod plauzibil, de către intimată, că la încheierea contractului de credit a avut în vedere, în principal, faptul că împrumutatul va achita comisionul de risc.

Chiar făcând abstracție de acest argument, se observă că, la o privire superficială a textelor enunțate, ar rezulta că instanța nu poate cenzura justețea costului total al creditului (cost ce se pretinde că include și comisionului de risc), raportat la serviciile oferite în schimb de către bancă. Însă, instanța nu poate să nu observe că, în realitate, comisionul de risc nu reprezintă decât în aparență contraprestația pe care o plătește clientul în schimbul punerii la dispoziție a creditului. Acest lucru ar fi fost valabil în cazul dobânzii, care constituie obiectul principal al contractului din perspectiva băncii. Din însăși scopul perceperii acestuia, pe larg explicat în cuprinsul întâmpinării formulate de către intimată, rezultă în mod indubitabil că acest comision ascunde o clauză similară unei clauze penale, cu diferența că suma stabilită cu acest titlu se plătește nu în momentul neexecutării contractului, ci anticipat, prin perceperea lunară, cu acest titlu, a unui procent aplicat soldului creditului, banca evaluând și încasând astfel anticipat prejudiciul cauzat acesteia prin eventuala neexecutare a contractului de către împrumutat și încasând deci fără just temei contravaloarea unui prejudiciu care nu este nici cert nici actual. Ca atare, nu suntem în niciun caz în prezența unui preț al contractului, natura juridică a comisionului de risc fiind cea mai sus arătată.

În consecință, instanța constată că pentru același serviciu, respectiv acordarea creditului, se percep două costuri, fără ca distincția dintre cele două să fie exprimată în mod clar și inteligibil așa cum cer dispozițiile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.

Împrejurarea că reclamanții au avut cunoștință atât de existența cât și întinderea obligațiilor ce le reveneau și sub aspectul valorii și sub cel al perioadei și au fost de acord prin semnarea convenției, cu plata comisionului de risc, nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr. 193/2000. Validarea unui astfel de raționament ar echivala cu ignorarea interdicției instituită de Legea nr. 193/2000 în ceea ce privește clauzele abuzive interdicție menită tocmai să protejeze consumatorii care au încheiat deja astfel de contracte cu comercianții.

Prin urmare, instanța apreciază că poate analiza caracterul eventual abuziv al clauzei prevăzute la art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale convenției de credit, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 193/2000.

Pârâta pretinde că reclamanții au avut cunoștință de clauzele contractuale la care au achiesat de bună-voie și că aceștia nu au dorit negocierea și nu au pus în discuție vreo nemulțumire care să reclame a se negocia.

Instanța reține însă că pârâta nu a făcut nicio dovadă a negocierii comisionului de risc cu reclamanții la data încheierii contractului, în condițiile în care această clauză era una standard preformulată deși sarcina acestei probe revenea acesteia conform art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000.

Astfel, analizând secțiunea Condiții Generale ale convenției de credit intervenită între părți, instanța constată că art.3.5, instituie obligația clientului de a achita un comision de risc. Astfel, se stipulează că, pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează Băncii un comision de risc, aplicat soldului creditului, care se plătește pe toată perioada creditului; modul de calul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale la art. art.5 lit.a. Prin urmare, o eventuală negociere ce a avut loc între părți s-a purtat exclusiv cu privire la modul de plată și termenele scadente, nu și asupra posibilității inserării sau nu a obligației de plată a unei asemenea sume, reclamanții neputând astfel influența nașterea unei asemenea obligații în sarcina lor, conform art. 4 alin.2 din Legea nr.193/2000.

În lipsa dovezii negocierii clauzei, instanța consideră ca îndeplinită condiția lipsei de negociere prevăzută de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000.

P. a fi incidente dispozițiile 4 alin. 1 din lege în privința comisionului de risc, este însă necesar și ca această clauză prevăzută la pct. 5 lit. a să fi creat, în detrimentul reclamanților și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Susține pârâta că, comisionul de risc reprezintă costul perceput de bancă și datorat de client în legătură cu administrarea riscurilor asumate de bancă prin punerea la dispoziție a creditului, întrucât pe parcursul derulării convenției există posibilitatea ca banca să sufere o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor și nesigur cum este cel legat de fluctuațiile pieței sau căderea pieței imobiliare.

Se poate observa că riscurile la care face referire pârâta sunt independente de comportamentul consumatorului și nu pot fi imputate acestuia. Mai mult se acreditează ideea că introducerea comisionului de risc vizează toate contractele, fiind perceput tuturor clienților, și în opinia acesteia este justificat pentru a acoperi pierderile cauzate de acei clienți care nu vor plăti la timp sau în cuantumul stabilit de scadențar.

Instanța reține că, prin această clauză potrivit propriului raționament arătat mai sus pârâta a urmărit să pună în sarcina reclamanților pe lângă riscurile contractului posibile și viitoare, și riscurile posibile ale băncii generate de către alți clienții, ceea ce nu poate fi acceptat fiind instituită o formă de răspundere pentru fapta altuia și penalizat clientul pentru comportamentului unui terț.

P. a fi incidente prevederile art.4 alin.1 din Legea nr. 193/2000 în privința dispozițiilor de la art.5 lit.a din Condițiile speciale ale convenției de credit încheiate de părți, se impune și ca aceste clauze să fi creat, în detrimentul consumatorului, în speță reclamanții, și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Potrivit pârâtei, comisionul de risc prevăzut la pct.5 lit.a din „Condițiile speciale” ale convenției de credit reprezintă un element al costului creditului, prin încheierea convenției pârâta urmărind obținerea numitor prestații:dobândă, comision în schimbul transferării sumelor împrumutate, iar interesul său de a acorda un astfel de împrumut, derivă din obținerea de beneficii de pe urma acestuia, iar instanța nu poate intervenii peste înțelegerea părților, comisionul de risc nu este un echivalent al garanției imobiliare, respectiv al ipotecii, garanția imobiliară nu acoperă riscuri, ci dă un confort creditorului că, în caz de neplată are prioritate în executare.

Instanța nu contestă faptul că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar apreciază că aceste riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avuți în vedere factori precum solvabilitatea probabilă viitoare a clientului sau garanțiile acordate pentru aprobarea împrumutului. Or, în prezenta cauză, executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor, a fost garantată prin constituirea, de către reclamanți, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de rang II asupra unui teren curți construcții, a unei case și anexelor, proprietatea acestora. Se prevede, de asemenea, în contract cesiunea în favoarea băncii pârâte a unei polițe de asigurare a acestui imobil. În aceste condiții, instanța nu poate identifica riscul la care s-ar fi supus pârâta prin acordarea creditului.

Mai mult, nu este stipulată în contract posibilitatea restituirii către împrumutati a valorii, cel puțin parțiale, a comisionului de risc la finalul perioadei de derulare a convenției, dacă se constată că riscurile pentru a căror acoperire a fost prevăzut acest comision nu s-au produs, cum ar fi fost just, pentru a nu se crea o situație de cert dezechilibru în sarcina reclamanților.

Mai mult, clauza în discuție, sub aspectul conținutului și efectelor servesc doar intereselor pârâtei, încălcând principiile previzibilității, bunei-credințe și corectei informări ce guvernează raporturile contractuale.

Nu pot fi admise ca întemeiate susținerile pârâtei că respectiva garanție reală imobiliară nu a fost constituită cu titlu de echivalent al comisionului de risc, că dimpotrivă, comisionul de risc este perceput pentru gestionarea și a altor riscuri decât riscul de neplată și anume riscul de neexecutare a garanției, riscul de urmărire a garanției, riscul de depreciere/pieire a garanției, de neîncasare a valorii asigurării și orice alte riscuri care există în legătură cu un credit acordat.

Prevederile art. 49-64 din Norma Băncii Naționale a României nr.17/2003 privind organizarea si controlul intern al activității instituțiilor de credit si administrarea riscurilor semnificative, precum și organizarea si desfășurarea activității de audit intern a instituțiilor de credit, aplicabilă la momentul semnării convenției de credit intervenite între părți, reprezintă recomandări în sensul asigurării unei bune administrări a riscului de credit, și nu o autorizare a stabilirii tuturor riscurilor în sarcina împrumutatului.

Desfășurarea activității comerciale are ca obiectiv obținerea unui profit, însă implică și suportarea anumitor riscuri și pierderi. Or, din drepturile și obligațiile generate de convenția de credit intervenită între părți, instanța reține că toate riscurile acestui contract au fost stabilite doar în sarcina împrumutaților.

Având în vedere considerentele de mai sus, instanța apreciază că prin stipularea comisionului de risc, raportat la circumstanțele speței, s-a creat, în detrimentul reclamanților și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit deduse analizei.

Totodată, analizând conținutul contractului încheiat de către părți, instanța constată că nu sunt menționate destinația comisionului de risc și nici justificarea perceperii acestuia, astfel încât pentru acordarea creditului, împrumutătorul percepe dobândă și comision fără evidențierea distincției dintre acestea, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 4 alin.6 din Legea nr. 193 din 2000 ce impun exprimarea clauzelor într-un limbaj ușor inteligibil, această interpretare răspunzând și aprecierilor făcute de pârâtă în acest sens.

Prin urmare, instanța va constată ca fiind abuzivă clauza contractuală prevăzută la art.5 lit. a din conditiile speciale ale conventiei de credit nr._/17.03.2008.

Se va constată nulitatea acestei clauze contractuale.

În ceea ce priveste comisionul de administrare, instanta retine urmatoarele:

La data de 15.09.2010, s-a emis de catre banca un act aditional la conventia de credit nr._/17.03.2008. In cuprinsul acestui act aditional s-a mentionat faptul ca se va percepe un comision de administrare (neprevazut in contractul incheiat initial), in cuantum de 0,05% pe luna, aplicat la soldul creditului, datorat si platibil de catre imprumutat bancii, lunar, pe toata durata creditului, la data de scadenta stabilita la pct.6, aratandu-se pentru ce se percepe.

La data de 17.09.2010, sub nr. de inregistrare 2900, reclamantii notificau banca despre refuzul explicit de a semna si asuma actul aditional la conventia de credit, având în vedere existenta unor clauze nelegale, invocând tocmai redenumirea comisionului de risc in comision de administrare, fără a se negocia intre parti.

Dispozitiile art.94 din OUG 50/2010, in vigoare la data intocmirii stabilesc:

(1) P. contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență.  

(2) Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.  

(3) Creditorul trebuie să poată face dovada că a depus toate diligențele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale.  

(4) Se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele din prezenta ordonanță de urgență. Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse de prezenta ordonanță de urgență sunt considerate nule de drept.  

(5) Nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacită.  

Într-adevăr, potrivit dispozitiilor aliniatul 5, art.94 din OUG 50/2010, nesemnarea de catre consummator a actului aditional este considerata acceptare tacită.

Însă, în situatia de fata nu se poate interpreta în acest sens.Nu putem vorbi de o acceptare tacita, atata timp cât reclamantii au refuzat expres forma actului aditional comunicată de bancă, solicitând emiterea unui nou act aditional care sa aiba in vedere solicitarile acestora, iar banca nu s-a conformat.

Prin urmare, în mod nelegal a fost perceput un comion de administrare, neacceptat în mod expres de reclamanti.

Instanța constată, raportat la expunerea de motive pe care legiuitorul a avut-o în vedere în momentul adoptării OUG 50/2010, s-a urmărit, prin promovarea și adoptarea ordonanței, tocmai „insuficienta protecție pentru consumatori”, „dorindu-se crearea unui cadru complex și cuprinzător, astfel încât consumatorii să beneficieze de o înaltă protecție”

Prin implementarea actului adițional, în realitate, pârâta nu a urmărit adaptarea condițiilor contractuale la prevederile OUG 50/2010, condițiile convenției, sub aspectul neperceperii comisionului de risc, comisionul de administrare fiind aceleași cu comisionul de risc, numai denumirea fiind diferită .

Având in vedere cele mai sus aratate, se constata că pentru acest comision de administrare sunt îndeplinite conditiile pentru constatarea acestuia ca fiind abuziva.

Astfel, este evident că reclamantii nu au putut negocia în mod real clauzele propriului lor contract-act aditional, fiind pusi în fața unui contract preformulat și de adeziune.

Clauza respectivă creeaza în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Prin actul aditional, a avut loc practic o redenumire a comisionului de risc in comision de administrare, fara negociere intre parti, iar reau-credinta a paratei rezida si din faptul ca a pus la dispozitia reclamantilor un contract de credit fara a percepe initial comision de administrare iar, ulterior, percepe acest comision.

D. fiind faptul că sumele de bani achitate cu titlu de comision de risc si comision de administrare nu au suport contractual, plata efectuată în acest sens devine o plată nedatorată care este supusă restituirii (repetițiunii), conform dispozițiilor legale în materie:

Art. 1092 C. civ. – Orice plată presupune o datorie; ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii.

Va obliga pârâta să restituie reclamantilor suma de 534,41 euro, încasată cu titlu de comision de risc, în perioada 31.03._10, si suma de 975, 58 euro, încasată cu titlu de comision de administrare, în perioada 30.08._15, cu dobânda legală calculată de la data achitării fiecărei sume cu titlul de comision de risc si cu titlu de comision de administrare, până la data restituirii efective a acestor sume de bani.

Sumele încasate cu titlu de comision de risc si comision de administrare au fost comunicate de către pârâtă, la solicitarea instanței si au fost însușite de către reclamantii.

În ceea ce priveste capătul de cerere privind constatarea ca fiind abuziva si inlaturarea din conventia de credit a clauzei prevazuta la pct.7 lit.b din contract, prin care se impune reclamantilor să încheie un contract de asigurare cu o societate agreata de bancă, acesta este neîntemeiat urmând a fi respins, pentru următoarele motive:

Potrivit art.7 lit.b teza finala din contract: contractul de asigurare (polita) se va încheia cu o societate de asigurare partenera V./agreata de bancă.

Reclamantii au avut posibilitatea de a alege o anumită societate de asigurare, dintre societatile de asigurare partenera V./agreata de bancă.

Instanta retine ca, în privința acestei clauze reclamantii au avut libertatea de a alege cu privire la societatea cu care inteleg să incheie contractul de asigurare impus de bancă si ca au luat decizia în deplină cunoștință de cauză. Astfel, instanța apreciază că nu se poate reține caracterul nenegociat al clauzei prevăzute de art.7 lit.b teza finala din contract.

În ceea ce privește crearea unui dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, instanța reține că trebuie luată în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a încheiat contractul precum și toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului. Astfel, trebuie stabilit un rezultat obiectiv al clauzei, acela al creării unei disproporții a prestațiilor greu suportabilă de către consumator iar din punct de vedere subiectiv, trebuie încălcată cerința bunei credințe.

Cu privire la buna credință, instanța are în vedere faptul că potrivit considerentului 16 al Directivei nr. 93/13/CEE „….la evaluarea bunei credințe, trebuie acordată o atenție deosebită autorității pozițiilor de negociere ale părților, dacă consumatorul a fost influențat să fie de acord cu condiția în cauză și dacă mărfurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului; întrucât condiția de bună credință poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor dacă acesta acționează corect și echitabil față de cealaltă parte, ale cărei interese legitime trebuie să le ia în considerare”.

O eventuală eroare în exprimarea consimțământului nu poate fi analizată în cadrul unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile Legii 193/2000 ci ar putea deschide cel mult calea unei acțiuni în declararea nulității relative a contractului.

Astfel, trebuie să existe și un nivel minim de conștientizare în sarcina consumatorului care nu poate profita de această calitate pentru a obține numai beneficii.

Prin urmare, instanța apreciază că, clauzele contractuale mai sus aratate din contractul de credit nu au creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, motiv pentru care acest capăt de cerere este neîntemeiat, urmând a fi respins.

Asupra capătului de cerere privind denominarea în moneda nationala a platilor, instanta il apreciaza ca neîntemeiat, urmând a fi respins pentru următoarele motive:

Potrivit dispozitiilor art.1584 din vechiul cod civil (aplicabil în spetă, raportat la data încheierii contractului de credit): împrumutatul este dator să restituie lucrurile împrumutate în aceeasi calitate, cantitate si la timpul stipulat.

Dispozitiile art. 1578 din vechiul Cod civil stabilesc: obligatia ce rezultă dintr-un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract și întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată si nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plătii.

Prin urmare, întrucât creditul a fost acordat în moneda euro la scadență trebuie să fie restituită suma împrumutată indiferent de scăderea sau sporirea valorii monedei (principiul nominalismului monetar consacrat expres de art. 1578 Cod civil vechi ).

Astfel cum rezultă din contractul încheiat, reclamantii au optat pentru moneda creditului (EURO), asumându-și riscul variațiunilor de curs valutar al EURO, astfel încât, în lipsa unei dispoziții legale sau contractuale precum și în considerarea principiului nominalismului monetar, acesta va suporta riscul contractual al obligației de executat.

Deși reală afirmația că, în concret, contractul de credit în valută conține un element de risc, cu toate acestea, riscul are ca bază legală nominalismul monetar prevăzut de art.1578 C.civ., articol care, în virtutea jurisprudenței CEJ, nu intră sub incidența evaluării caracterului abuziv, nefiind o clauză contractuală, ci una legală.

Instanța mai reține că nu este dovedită reaua credință a instituției de credit care nu putea prevedea, la momentul încheierii contractului, evoluția situației economice și bancare, astfel încât se menține obligația împrumutatului de a restitui aceeași sumă numerică arătată în contract cu ignorarea sporirii sau scăderii prețului acesteia.

Părtile pot stabili, de comun acord, pe baza unor negocieri directe, în temeiul libertătii contractuale, ca restituirea împrumutului să se facă în lei sau în altă valută, cu stabilirea unor clauze contractuale legate de dobândă, comisioane, etc.

Față de cele arătate în precedente, se va respinge acest capat de cerere.

În temeiul art..406 C.p.c, se va lua act de renuntarea reclamantilor la judecarea capetelor de cerere privind constatarea ca fiind abuzivă a clauzei prevăzută de art.3.9- comisionul privind monitorizarea politei de asigurare si a capătului de cerere privind stabilizarea (înghetarea) cursului de schimb euro-leu, la momentul semnării contractului de credit, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului.

În temeiul art.453 C.p.c, va obligă pârâta să plătească reclamantilor suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, onorariu avocat.

P. ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge exceptia lipsei de obiect invocată de pârâta B. T. SA pentru pârâta ., ca neîntemeiată.

Respinge exceptia nulitătii pentru lipsa motivelor de fapt, pentru capătul de cerere privind constatarea ca fiind abuzivă a comisionului de rezervă, invocată de pârâta B. T. SA pentru pârâta ., ca neîntemeiată.

Admite exceptia lipsei de interes pentru capătul de cerere privind constatarea ca fiind abuzivă a comisionului de rezervă, invocată de pârâta B. T. SA pentru pârâta ..

Respinge ca lipsit de interes capătul de cerere formulat de reclamantii I. G. si I. E., privind constatarea ca fiind abuzivă a comisionului de rezervă.

Admite în parte cererea formulată si precizată de reclamantii I. G. (CNP_) și I. E. (CNP_), ambii cu domiciliul în S., .. 1, ., . în contradictoriu cu pârâta B. T. SA (J_, CUI_), cu sediul procesual ales la B. T. SA-Serviciul Litigii din București, . la B., nr. 1 A, . Airport Tower”), sector 1, pentru pârâta ..

Constată caracterul abuziv al clauzei înscrisă în art.5 lit. a din conditiile speciale ale conventiei de credit nr._/17.03.2008.

Constată nulitatea absolută a acestei clauze.

Constată caracterul abuziv al clauzei înscrise la punctul 5.1 lit.a, privind comisionul de administrare, în actul aditional încheiat la conventia de credit nr._/17.03.2008.

Constată nulitatea absolută a acestei clauze.

Obligă pârâta să restituie reclamantilor suma de 534,41 euro, încasată cu titlu de comision de risc, în perioada 31.03._10, si suma de 975, 58 euro, încasată cu titlu de comision de administrare, în perioada 30.08._15, cu dobânda legală calculată de la data achitării fiecărei sume cu titlul de comision de risc si cu titlu de comision de administrare, până la data restituirii efective a acestor sume de bani.

Respinge ca neîntemeiate celelalte capete de cerere.

Ia act de renuntarea reclamantilor la judecarea capetelor de cerere privind constatarea ca fiind abuzivă a clauzei prevăzută de art.3.9- comisionul privind monitorizarea politei de asigurare si a capătului de cerere privind stabilizarea (înghetarea) cursului de schimb euro-leu, la momentul semnării contractului de credit, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului.

Obligă pârâta să plătească reclamantilor suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecatoria S..

Pronunțată în ședință publică, azi 5 mai 2016.

PREȘEDINTE,GREFIER,

M. E. CIOBANURoxana M. T.

Red. Jud.M.E.C

Data red.5.06.2016

Tehnored. MEC/IM

5 ex./2016

← Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 4051/2016....		Plângere contravenţională. Sentința nr. 4185/2016.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 4078/2016. Judecătoria SLATINA Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4515/2016. Judecătoria SLATINA Pretenţii. Sentința nr. 4197/2016. Judecătoria SLATINA Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 4051/2016. Judecătoria SLATINA Plângere contravenţională. Sentința nr. 4185/2016. Judecătoria SLATINA Pretenţii. Sentința nr. 4474/2016. Judecătoria SLATINA Fond funciar. Sentința nr. 4305/2016. Judecătoria SLATINA Uzufruct. Încheierea nr. 4393/2016. Judecătoria SLATINA