Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 654/2015. Judecătoria STREHAIA

Sentința nr. 654/2015 pronunțată de Judecătoria STREHAIA la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 654/2015

Dosar nr._ Hotarâre act autentic de vanzare-cumparare

ROMANIA

Judecătoria Strehaia-Mehedinti

Sentinta civilă nr. 654

Sedinta publică din 09.06.2015

Instanta constituita din:

P.: G. A.

Grefier: B. C.

Pe rol solutionarea actiunii civile formulata de reclamantul B. I. A., în contradictoriu cu pârâta C. E., pentru hotarâre care sa tina loc de act autentic de vanzare-cumparare. La apelul nominal făcut în sedintă publică au răspuns avocat I. A. pentru reclamant si martorul B. N., lipsă fiind pârâta. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefiera de sedintă, după care s-a audiat martorul B. N.. Nemaifiind alte cereri de formulat si exceptii de ridicat, se constata cauza in stare de judecata si se acorda cuvantul pe fond. Avocat I. A. pentru reclamant, având cuvântul, solicită admiterea actiunii asa cum a fost formulată, validarea chitanței, pronunțarea unei hotărâri care să tină loc de act autentic cu privire la suprafața de 1,50 ha teren cu vegetatie forestieră.

I N S T A N T A

Deliberand asupra actiunii civile, constata urmatoarele:

Prin actiunea civilă înregistrată sub nr._ /2005, reclamantul B. I. A. a chemat în judecată pe pârâta C. E., pentru validarea antecontractului intitulat ‘’chitanță” si pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de contract de vânzare-cumpărare, pentru suprafata de 1,50 ha, teren cu vegetatie forestieră, situată în extravilanul comunei Corcova, ., în T103/2, P 7 si 8, UP I, UA 355C%, 355D% si 335E%, cu vecinătățile: N- drum, E- B. I., S- drum, V- D. G.. În motivarea actiunii, reclamantul a sustinut că la data de 28.08.2013 printr-un înscris sub semnătură privată intitulat “chitanță”, a cumpărat o suprafață de 1,50 ha situată în extravilanul comunei Corcova, ./2, P 7 si 8, UP I, UA 355C%, 355D% si 335E%, cu vecinătățile: N- drum, E- B. I., S- drum, V- D. G., pentru care a plătit suma de 3.000 lei. Pârâta a primit suma de bani cuvenită drept preț si s-a obligat ca până la data de 01.09.2014 să întocmească documentatia cadastrală în vederea încheierii actului în formă autentică. A solicitat pârâtei să încheie contractul autentic pentru suprafata pe care i-a vândut-o de mai multe ori, a întocmit si documentatia cadastrală pe cheltuiala sa, dar pârâta refuză să încheie contractul, cu toate că a depus si oferta de vânzare. A mai arătat că suprafata de 5.000 m.p. cu vecinătătile N- drum, S- drum, E- B. I., V-M. I., situată în T103/2, P 7, UP I UA 355C%, 355D%, 355E%, se află înscrisă în t.p._/27.11.2013 eliberat pârâtei în calitate de mostenitoare a lui M. M., iar suprafata de 10.000 m.p. pădure cu vecinătățile N-drum, S- drum, E- M. M., V- D. G. situată în T103/2, P8, UP I, UA 355C%, 355D%, 355E% este înscrisă în t.p._/02.12.2013 emis pârâtei C. E., ca mostenitoare a lui M. I.. În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 1669 C. civil. Actiunea a fost legal timbrata.

La dosarul cauzei s-au depus: înscrisul sub semnatura privata intitulat ”chitanță”, adeverința nr. 4790/21.08.2014 emisă de Primăria comunei Corcova, t.p. nr_/02.12.2013, t.p. nr_/27.11.2013, ridicare topografică, certificat fiscal.

Pârâta nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță, desi a fost citată la interogatoriu.

La cererea reclamantului, s-a audiat martorul B. N..

Analizand actele dosarului, instanta retine urmatoarele:

La data de 28.08.2013 între reclamantul B. I. A. si pârâta C. E. s-a incheiat un înscris sub semnatura privata intitulat ”chitanță”, privind vanzarea-cumpărarea suprafetei de 1,50 ha situată în extravilanul comunei Corcova, ./2, P 7 si 8, UP I, UA 355C%, 355D% si 335E%, cu vecinătățile: N- drum, E- B. I., S- drum, V- D. G., teren ce se regăsește în prezent în t.p. nr_/27.11.2013- 5000 m.p. si respectiv t.p. nr_/02.12.,2013- 10.000 m.p. Conform chitanței, coroborate cu declarația martorului B. N., cumpărătorul a achitat integral prețul de 3.000 lei. În privința terenului care a făcut obiectul înscrisului de mai sus, s-au emis t.p nr._/02.12.2013, pentru suprafata de 10.000 m.p. teren forestier si t.p.nr._/27.11.2013 pentru suprafata de 5.000 m.p.

Deși legal citată, pârâta nu s-a pezentat la interogatoriu.

Potrivit art 1.669 C.civ, când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite. Forma autentică, este una dintre condițiile necesare, potrivit art. 888 si art. 1244 cod civil pentru ca reclamantul să poată înscrie dreptul de proprietate în cartea funciară în calitate de proprietar. Din administrarea probelor de la dosar, instanța reține că voința reală a părților la data încheierii convenției a fost de a vinde, respectiv a cumpăra suprafata de 1,50 ha teren cu vegetatie forestieră. Obligația contractuală a reclamantului cu pârâta a luat naștere din momentul exprimării consimțământului la încheierea actului juridic, independent de cauze intervenite ulterior. Prin titlul de proprietate nr._/02.12.2013, s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoare pârâtei pentru suprafata de 10.000 m.p. teren cu vegetatie forestieră, cu vecinătățile N-drum, S- drum, E- M. M., V- D. G. situată în T103/2, P8, UP I, UA 355C%, 355D%, 355E%. Prin titlul de proprietate nr_/27.11.2013, s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea pârâtei pentru suprafata de 5000 m.p.teren cu vegetatie forestieră, cu vecinătătile N- drum, S- drum, E- B. I., V-M. I., situată în T103/2, P 7, UP I UA 355C%, 355D%, 355E%. În consecință, instanța apreciază că promitenta vânzătoare era proprietara terenurilor, la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare.

Constatând ca reclamantul si-a indeplinit obligatia asumata prin antecontract cu privire la plata pretului si că până în prezent actul de vânzare cumpărare in forma autentica nu s-a intocmit datorita culpei pârâtei, instanta urmeaza a admite actiunea si a dispune validarea antecontractului de v/c incheiat intre părti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite actiunea civilă formulată de reclamantul B. I. A., CNP_, domiciliat în comuna Corcovam, ., împotriva pârâtei C. E., domiciliată în comuna Corcovam ., pentru hotărâre care sa tina loc de contract de vânzare-cumpărare. Validează antecontractul încheiat la data de 28.08.2013 între reclamant si pârâtă pentru suprafata de 1,50 ha, teren cu vegetatie forestieră, situată în extravilanul comunei Corcova, ., în T 103/2, P 7 si 8, UP I, UA 355C%, 355D% si 335E%, cu vecinătățile: N- drum, E- B. I., S- drum, V- D. G.. Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Cu apel în 30 zile de la comunicare. Pronuntată în sedintă publică, azi 09 iunie 2015, la sediul Judecatoriei Strehaia.

PREȘEDINTEGREFIER G. A. B. C.

Red G.A./ Tehnored.B.C./5 exemplare/30.06.2015/Operator date 4338

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 654/2015. Judecătoria STREHAIA