Partaj judiciar. Sentința nr. 875/2015. Judecătoria STREHAIA

Sentința nr. 875/2015 pronunțată de Judecătoria STREHAIA la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 875/2015

Dosar nr._ ieșire din indiviziune

ROMANIA

JUDECATORIA STREHAIA- MEHEDINTI

Sentința civilă nr. 875

Sedinta publica din data de 16.09.2015

Completul compus din:

P. – A. F.

Grefier –M. D.

Pe rol solutionarea actiunii civile formulata de reclamanta H. L. împotriva pârâților H. I. și H. I., pentru ieșire din indiviziune.

La apelul nominal făcut in ședința publică, a răspuns av. M. A., pentru reclamanta, lipsind părțile.

Procedura indeplinita.

Grefierul face referatul oral al cauzei, dupa care se constată că pârâții nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, se declară încheiată cercetarea procesului și se acorda cuvantul pentru dezbateri asupra fondului.

Av. M. A. pentru reclamanta solicită admiterea acțiunii, omologarea raportului de expertiză în varianta unică, atribuirea terenului către reclamantă, urmând a achita sultă pârâților. Nu solicită cheltuieli de judecată.

INSTANTA

Asupra actiunii civile de fata:

Prin actiunea civila inregistrata la nr._ reclamanta H. L. a chemat in judecata pe pârâta H. I., pentru partajarea suprafeței de 125 m.p. teren curți-construcții, ce face parte din suprafața de 300 m.p. înscrisă în t.p. nr._/2002 în T 142 P 42/1.

In motivarea actiunii, reclamanta a sustinut ca la data de 25.11.1971 a decedat H. I. A., având ca moștenitori pe H. M. și H. A., fii. Masa succesorală se compune din terenurile înscrise în t.p. nr._/2002. Prin actul de împărțeală voluntară autentificat sub nr. 738/1997, s-au partajat terenurile înscrise în titlul provizoriu nr. 42, între H. A. și H. I.( soția supraviețuitoare a defunctului H. M., potrivit certificatului de moștenitor nr. 104/10.10.1996). Din terenul curți-construcții 300 m.p. sit. în T 142 P 42/1, s-a împărțit doar suprafața de 175 m.p., care a revenit lui H. A., rămânând în indiviziune suprafața de 125 m.p. După decesul lui H. A. la data de 18.08.2004, s-a încheiat actul de împărțeală voluntară nr. 2008/30.10.2014, între fiii acestuia: H. L. și H. I.. Suprafața de 175 m.p. sit. în T 142 P 42/1 a revenit reclamantei H. L., împreună cu casa edificată pe teren.

In drept, actiunea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 669 și urm.Cod civil.

La dosarul cauzei s-au depus in copie urmatoarele inscrisuri: titlul de proprietate nr._/2002, certificate de moștenitor nr. 104/1996, 194/2014, acte de filiație, acte de împărțeală voluntară nr. 2008/2014 și 738/1997, titlul provizoriu nr. 42.

În termen legal pârâta nu a formulat întâmpinare.

La data de 16.03.2015, reclamanta a preciza acțiunea, solicitând partajarea suprafeței de 300 m.p. sit. în T 142 P 42/1.

La termenul din 06.05.2015 reclamanta a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a moștenitorului H. I..

Prin încheierea de admitere în principiu din 27.05.2015, s-a admis în principiu acțiunea precizată, s-a constatat că părțile sunt coproprietari în indiviziune asupra terenului de 300 mp curți-construcții, înscris în TP nr._/2002, T 142 P 42/1, s-a dispus ieșirea din indiviziune în cote de 1/2 pentru H. I., 1/4 pentru H. L. și 1/4 pentru H. I..

Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut că la data de 25.11.1971 a decedat H. I. A., având ca moștenitori legali, conform actelor de filiație depuse la dosar, pe H. M. și H. A., fii. Masa succesorală se compune din terenurile înscrise în t.p. nr._/2002, din care moștenitorilor li se cuvine cota de ½ fiecare.

La data de 06.07.1996 a decedat H. M., având ca moștenitori legali, conform certificatului de moștenitor nr. 104/10.10.1996, pe H. I., soție supraviețuitoare. Prin actul de împărțeală voluntară autentificat sub nr. 738/1997, s-au partajat terenurile înscrise în titlul provizoriu nr. 42 ( care este conform cu titlul de proprietate definitiv_/2002), între H. A. și H. I.. Din terenul curți-construcții 300 m.p. sit. în T 142 P 42/1, s-a împărțit doar suprafața de 175 m.p., fără a fi identificată prin dimensiuni și vecinătăți de restul parcelei. Instanța reține că prin actul de împărțeală menționat nu s-a efectuat partajarea suprafeței de 175 m.p., întrucât operațiunea de partaj presupune formarea unor loturi materiale.

La data de 18.08.2004 a decedat și H. A., având ca moștenitori legali, conform certificatului de moștenitor nr. 194/30.10.2014, pe H. L., H. I., fii, și H. A., soție supraviețuitoare, postdecedată la 18.06.2014. Prin actul de împărțeală voluntară nr. 2008/30.10.2014, H. L. și H. I. și-au partajat suprafețele de teren ce au revenit autorului H. A. prin actul de împărțeală voluntară autentificat sub nr. 738/1997. Suprafața de 175 m.p. sit. în T 142 P 42/1 nematerializată din întregul de 300 m.p., a revenit reclamantei H. L., împreună cu casa edificată pe teren.

Suprafața de 300 m.p. teren curți-construcții, ce a aparținut autorului H. I. A., este coproprietatea indiviză a numiților: H. I. –cota de ½ prin retransmitere de la H. M., H. L.- cota de 1/4 prin retransmitere de la H. A., H. I.- cota de 1/4 prin retransmitere de la H. A..

În drept, s-au reținut dispozițiile art. 1143 NCC, conform cărora nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune.

Pentru evaluarea si lotizarea bunului, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice specialitatea topografie și evaluări proprietăți imobiliare. Expertiza a fost efectuată de d-nul P. I.. S-a constatat că în realitate suprafața în litigiu are intinderea de 298 m.p.și valoarea de 1500 lei. S-a propus o singură variantă de lotizare, prin atribuirea bunului reclamantei, cu plata sultelor corespunzătoare valoric cotelor cuvenite pârâților.

Părțile nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză.

Instanța apreciază că varianta de lotizare propusă corespunde criteriilor prev. de art. 988 C.p.civ. Astfel, reclamanta H. L. deține posesia terenului, iar prin actul de împărțeală voluntară autentificat sub nr. 738/1997 construcțiile edificate pe teren au fost atribuite reclamantei.

În consecință, instanța va admite actiunea, va omologa raportul de expertiză întocmit de expert P. I. în variantă unică, va atribui reclamantei suprafața de 300 mp înscrisă în T 142, P 42/1 (în fapt 298 mp), va obliga reclamanta la 750 lei sultă către H. I. și la 375 lei sultă către H. I..

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite actiunea formulata de reclamanta H. L., CNP_, domiciliată în Turceni, ., ., jud. Gorj, împotriva pârâților H. I., domiciliată în București, .. 98, ., ., și H. I., domiciliat în comuna Butoiești, ., pentru ieșire din indiviziune.

Omologhează raportul de expertiză întocmit de expert P. I. în variantă unică.

Atribuie reclamantei suprafața de 300 mp înscrisă în T 142, P 42/1 (în fapt 298 mp).

Obligă reclamanta la 750 lei sultă către H. I. și la 375 lei sultă către H. I..

Ia act că reclamanta a solicitat de cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 16.09.2015, la sediul Judecatoriei Strehaia.

P., Grefier,

A. F. M. D.

red. FA/5ex/18.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 875/2015. Judecătoria STREHAIA