Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 911/2015. Judecătoria STREHAIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 911/2015 pronunțată de Judecătoria STREHAIA la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 911/2015
Dosar nr._ înlocuire sancțiune contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 911
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 30.09.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: F. A.
GREFIER: B. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta U.A.T. O. S. și pe intimatul S. B. M., având ca obiect înlocuirea sancțiunii contravenționale.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că la dosar, prin serviciul registratură al instanței, s-a depus adresa nr_/22.09.2015 a U.A.T.O. S..
Nemaifiind alte cereri, se declară încheiată cercetarea procesului și se retine cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin adresa nr.9271 din 08.06.2015 emisă de către U.A.T. O. S. și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.06.2015, sub numărul de dosar 1026/313/2015, s-a solicitat ca, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. 3 din OUG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună înlocuirea amenzii contravenționale aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/21.10.2013, numitului S. B. M., cu obligarea contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
În scop probator s-a depus la dosarul cauzei certificatul de atestare fiscala nr.80/03.06.2013 emis de către Primaria S., procesul verbal de contravenție . nr._/21.10.2013, adresa nr 588/30.01.2015 a ITM Mehedinti.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/21.10.2013, contravenientul S. B. M. a fost sancționat cu amendă de 160 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 108 al.1. pct 4 din OUG 195/2002. Contravenientul a fost de fata la întocmirea procesului verbal, a luat la cunoștință despre conținutul procesului verbal de contravenție, semnând și primind copia acestuia.
Contravenientul nu a făcut dovada ca a formulat plângere împotriva procesului verbal in termen legal, devenit titlu executoriu, potrivit art. 37 din OG 2/2001.
Conform art. 9 al. 3 din OG 2/2001, în cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
O situație in care executarea silita a amenzii contravenționale nu este posibila, este starea de insolvabilitate a debitorului contravenient care, potrivit art 176 c.p. fiscala, nu are venituri ori bunuri urmăribile sau care ale cărui venituri sau bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligațiile fiscale de plată.
Imposibilitatea executării silite a contravenientului rezultă din certificatul de atestare fiscala privind pe contravenient având ca obiect impozitele, taxele locale si alte venituri ale bugetului local P80/03.06.2015 emis de către Primăria S., care atesta faptul ca numitul S. B. M. nu are bunuri mobile si imobile in patrimoniu .
În consecință se constata ca sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 9 al. 3 din OG 2/2001.
În ceea ce privește perioada pe care urmează sa o presteze contravenientul ca activitate in folosul comunității, instanța o va stabili prin raportare la cuantumul amenzii contravenționale aplicate, limitele speciale ale amenzii prevăzute de legiuitor pentru contravenția săvârșită.
În concluzie instanța va admite cererea formulata de U.A.T. O. S., în contradictoriu cu intimatul S. B. M., urmând a înlocui sancțiunea amenzii contravenționale de 160 lei aplicată prin procesul verbal . nr_/21.10.2013, cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități in folosul comunității, timp de 10 ore, in cadrul Primăriei S., județul M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulata de U.A.T.O. S., cu sediul în S., ., județul M., în contradictoriu cu intimatul S. B. M., domiciliat în S., ., județul M., CNP_.
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale de 160 lei aplicată prin procesul verbal . nr_/21.10.2013, cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități in folosul comunității, timp de 10 ore, in cadrul Primăriei S., județul M..
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la sediul Judecătoriei S..
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.09.2015 la sediul Judecatoriei S..
PREȘEDINTE, GREFIER, F. A. B. C.
Red. F.A/Teh.B.C.
4EX/ 02.10.2015
Operator date 4338
| ← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 900/2015. Judecătoria... | Uzucapiune. Sentința nr. 931/2015. Judecătoria STREHAIA → |
|---|








