Plângere contravenţională. Sentința nr. 928/2015. Judecătoria STREHAIA

Sentința nr. 928/2015 pronunțată de Judecătoria STREHAIA la data de 06-10-2015 în dosarul nr. 928/2015

Dosar nr._ plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA STREHAIA

Sentința civilă nr. 928

Ședința publică de la 06.10.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. V. Ș.

Grefier F. R. J.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . SRL și intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORT RUTIER, având ca obiect – plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns av. G. D., pentru petentă, lipsă fiind reprezentantul intimatei.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Avocat G. D. pentru petentă, solicită instanței încuviințarea administrării probei cu înscrisuri, precum și încuviințarea administrării probei cu un martor, respectiv conducătorul auto O. D., teza probatorie fiind dovedirea stării de fapt. În continuare mai arată că nu se opune probelor solicitate de către intimat.

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse de petentă și intimat, apreciindu-le utile soluționării cauzei și respinge proba testimonială solicitată de petentă, fiind lămurită prin înscrisurile cauzei astfel încât audierea martorului nu se justifică.

Avocat G. D. pentru petentă, având cuvântul arată că nu mai are de formulat alte cereri.

Instanța, în temeiul art.244 alin.1 Cod procedură civilă, se socotește lămurită și declarată cercetarea procesului încheiată.

În temeiul art. 392 alin.1 Cod procedură civilă instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul apărătorului petentei.

Av. G. D. pentru petentă, având cuvântul solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție, exonerarea de la plata amenzii contravenționale iar în subsidiar înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul, fără cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională introdusă pe rolul Judecătoriei Strehaia la data de 02.06.2015, înregistrată sub nr._, petenta . SRL a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/18.05.2015.

În motivarea cererii, petenta a arătat că prin procesul verbal de contravenție contestat s-a dispus sancționarea sa cu suma de 6000 lei pentru contravenția prev. de art.8 alin.2 lit.g din OG 37/2007.

S-a susținut că interpretarea legii de către agentul constatator este greșită și absurdă, având în vedere că șoferul O. D. și-a reluat activitatea de condus pe data de 18.05.2015-o zi de luni, fără să desfășoare activitate duminica și sâmbăta. În interpretarea agentului constatator, conducătorul auto trebuia să-și înceapă activitatea cu 9 ore de odihnă după o zi de duminică care a fost o zi de odihnă și după ce anterior în urmă cu 28 de zile desfășurase altă activitate decât condusul.

Plângerea petentei a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.6 și art.31 din OG 2/2001.

În probațiune, petenta a depus la dosarul cauzei procesul verbal de constatare a contravențiilor contestat,formularul de control în trafic, tichet de cântărire nr._/2015,, anexă certificat de desfășurare a activității, decizia nr.425/03.04.2015, foaie colectivă de prezență.

Plângerea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, conform dispozițiilor art. 19 din OUG 80/2013.

La data de 15.07.2015 intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Se arată că la data de 18.05.2015, ora 12.42, pe DN6, km 270, localitatea Butoiești, jud. M., a fost oprit și verificat în trafic autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, utilizat de către N. T I. SRL, în baza copiei conforme nr._ a licenței de transport, condus de conducătorul auto O. D. în timp ce efectua transport rutier contra cost de mărfuri în trafic național. La momentul controlului s-au constatat următoarele: diminuarea cu 2 ore sau mau mult a perioadei minime de repaus zilnic redus, atunci când este posibilă reducerea acesteia până la 0 ore; astfel: În urma controlului efectuat, a verificării documentelor aflate la bordul vehiculului și a analizei diagramelor prezentate de conducătorul auto O. D. s-a constata faptul că acesta nu deținea la bordul vehiculului decât diagrama din tahograf, pentru cele 28 de zile anterioare zilei în care a avut loc controlul, acesta prezentând un document justificativ al activității sale pe această perioadă din care reieșea faptul că a desfășurat o altă activitate decât condusul. Această activitate nu reprezintă odihnă conf.OG 37/2007 și nu scutește conducătorul auto la efectuarea perioadei de odihnă. Astfel conducătorul auto O., la momentul introducerii diagramei în data de 18.05.2015(08.00) trebuia să-și înceapă programul cu minim 9h de odihnă după care să treacă la activitatea de condus. A fost întocmit formular de control în trafic . nr._ pe care conducătorul auto a refuzat să-l semneze. Fapta a fost încadrată în dispozițiile art.8 alin.2 lit.g din OG 37/2007 și s-a dispus sancționarea societății petente cu suma de 6.000 lei.

În drept, intimatul și-a întemeiat întâmpinarea pe disp. art. 205-208 Cod procedură civilă, HG 69/2012, OG 27/2011, OMTI 980/2011.

La întâmpinare au fost anexate în copie împuternicire nr. 7897/28.03.2014, copia procesului verbal de contravenție contestat, formulat de control în trafic, certificat de desfășurare a activității, CI petent, carnet de conducere petent, copie conformă nr._, copie certificat de înmatriculare, copie dovadă de verificare tehnică a autovehiculului copie aviz de însoțire a mărfii., copie aviz de însoțire a mărfii.

Petenta nu a depus răspuns la întâmpinarea formulată în cauză de către intimat.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._/18.05.2015 petenta . SRL a fost sancționată cu amendă, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin.2 lit. g din OG 37/2007și sancționată de art. 9 alin. 1 lit. c din același act normativ, întrucât s-au constatat următoarele: diminuarea cu 2 ore sau mai mult a periodei minime de repaus zilnic redus, atunci când este posibilă reducerea acesteia până la 9 ore; astfel: In urma controlului efectuat, a verificării documentelor aflate la bordul vehiculului si a analizei diagramelor pezentate de conducătorul auto O. D. s-a constatat facptul că acesta nu deținea la bordul vehiculului decât diagrama de tahograf, pentru cele 28 de ore anterioare zilei în care a avut loc controlul, acesta prezentând un document jutificativ al activității sale pe acestă perioadă, document din care reiese că acesta a desfăsurat o altă activitate decât condusul. Această activitate nu reprezintă odihină portivit OG 37/2007 si nu scuteste conducătorul auto la efectiarea perioadei de odihnă (in acest caz minima zilnică redusă de 9h). Astfel conducătorul auto O. D. la momentul introducerii diagramei în data de 18.05.2015 (08:00), trebuia să își înceapă programul cu minim 9 h de odihnă după care să treacă la activitatea de condus.

Împotriva acestui proces-verbal a formulat plângere contravenienta, criticându-l pentru netemeinicie.

Instanța, fiind învestită cu soluționarea prezentei cereri, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, procedează la verificarea termenului în care a fost introdusă plângerea, constatând că plângerea a fost promovată cu respectarea termenului de 15 zile de la data comunicării prevăzut de art. 31 din același act normativ.

Verificând legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator. Petenta nu a invocat motive de nulitate relativă.

În fapt, cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, din înscrisurile depuse de intimat, corelate cu certificatul de desfășurare a activității, prezentat de petentă, se reține că la data de 18.05.2015, ora 08,00, când conducătorul auto a introdus diagrama, nu a început programul cu minim nouă ore de odihnă, după care să treacă la activitatea de condus, în condițiile în care în perioada 06.04.2015, ora 08,00 – 18.05.2015, ora 08,00, conducătorul auto nu s-a aflat în perioada de repaus zilnic ci a desfășurat o altă activitate decât condusul. Este lipsit de relevanță ce fel de activitate a desfășurat șoferul, esențial pentru a nu se săvârși fapta fiind ca respectivul conducător auto să fi dispus liber de timpul său, după cum se desprinde din prevederile legale incidente care vor fi mai jos expuse.

În drept, conform art. 8 alin. 2 lit. g din OG nr. 37/2007, „Următoarele fapte reprezintă încălcări foarte grave ale dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (UE) nr. 165/2014 și, după caz, ale Acordului AETR și constituie contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni: diminuarea cu 2 ore sau mai mult a perioadei minime de repaus zilnic redus, atunci când este posibilă reducerea acesteia până la 9 ore.”

De asemenea, articolul 4 litera g din Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006 definește perioada de repaus zilnic ca fiind acea perioadă în timpul căreia conducătorul auto poate dispune liber de timpul său. Cu alte cuvinte, șoferul trebuie să nu desfășoare activități remunerate sub controlul oricărui angajator, din orice domeniu și sub orice formă, pentru că în timpul acestor activități el nu poate dispune în mod liber de timpul său.

Perioada de repaus zilnic poate fi perioadă de repaus zilnic normală (orice perioadă de repaus de cel puțin 11 ore ce poate fi luată în două tranșe, din care prima trebuie să fie o perioadă neîntreruptă de cel puțin trei ore și a doua, de cel puțin nouă ore neîntrerupte) și perioada de repaus zilnic redusă (orice perioadă de repaus de cel puțin nouă ore, dar mai puțin de 11 ore).

D. urmare, desfășurând o altă activitate decât condusul, șoferul nu s-a aflat în repaus, pentru că nu a dispus în mod liber de timpul său și în acest mod a încalcat perioada de repaus de 11 ore sau minim 9 ore prevăzută în regulament, petenta săvârșind contravenția.

Conform art. 9 alin. 1 lit. c din OG nr. 37/2007, contravenția se sancționează cu amendă de la 4000 lei la 6000 lei, aplicabilă întreprinderii/operatorului de transport rutier.

Referitor la individualizarea sancțiunii, instanța va avea în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 potrivit căruia sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșita fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

În speță, organul constatator a aplicat amenda maximă prevăzută de lege pentru fapta săvârșită, care nu corespunde gradului de pericol social al contravenției, având în vedere că nu s-a produs vreo urmare periculoasă datorată conduitei culpabile a petentei. Totodată, din actele cauzei nu reiese că petenta a mai comis abateri de acest fel. Intimata a depus la dosar extras din baza de date a ARR, din care se observă că petenta deține 9 autovehicule, deține licență de transport și nu figurează cu sancțiuni.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru asigurarea scopului punitiv-preventiv, urmând a admite în parte plângerea, a dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 6.000 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare a contravențiilor . nr._/18.05.2015, întocmit de I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier – I.S.C.T.R., cu sancțiunea avertismentului și a exonera petenta de la plata amenzii aplicate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea formulată de petenta . SRL, CUI_, cu sediul în C., ., jud. D., în contradictoriu cu intimatul ISCTR- I. Teritorial nr.6, cu sediul procesual ales în Slatina, ..47, jud. O..

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 6.000 lei, aplicată prin procesul - verbal de constatare a contravențiilor . nr._/18.05.2015, întocmit de I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier – I.S.C.T.R., cu sancțiunea avertismentului și exonerează petenta de la plata amenzii aplicate.

Atrage atenția petentei ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Strehaia.

Pronunțată în ședința publică de la 06 octombrie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

N. V. Ș. F. R. J.

Red. N.V.St

Tehnored.SA

4 ex./ 29.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 928/2015. Judecătoria STREHAIA