Plângere contravenţională. Sentința nr. 392/2015. Judecătoria STREHAIA

Sentința nr. 392/2015 pronunțată de Judecătoria STREHAIA la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 392/2015

Dosar nr._ plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA STREHAIA

Sentința civilă nr. 392/2015

Ședința publică de la 17 aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. R. S.

Grefier M. F.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul F. M. și intimatul C.N.A.D.N.R. SA C., având ca obiect-plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/02.05.2012.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petentul personal și asistat de avocat ales Ș. G., lipsind reprezentantul intimatului.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, avocat Ș. G. depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială și copia actului de identitate al petentului.

Instanța, verificând din oficiu competența în temeiul art. 131 C.proc.civ, constată că, față de obiectul cauzei și disp. art.10 ind.1 din OG nr.15/2002, este competentă general, material și teritorial să judece pricina de față.

Instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.

Avocat Ș. G. pentru petent solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosar, precum și emiterea unei adrese către societatea de leasing pentru a comunica data la care a fost ridicat autoturismul de la petent, întrucât la data săvârșirii contravenției acest autoturism nu se mai afla în posesia petentului.

Susține că prin plângerea formulată s-au invocat și motive de nelegalitate a procesului verbal, prescriptia sanctiunii, întrucat actul cosntatator nu i-a fost comunicat în termen legal.

Instanța, în raport de motivele de nelegalitate a procesului verbal contestat, apreciază nu este utilă proba solicitata de petent, privind emiterea adresei către societatea de leasing de unde a fost achizitionat autoturismul.

Constatând că proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei solicitată de către petent este legală, pertinentă și concludentă, putând duce la dezlegarea pricinii, în temeiul dispozițiilor art. 258 Cod procedură civilă, instanța o va încuviința.

Instanța constată că prin întâmpinare intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Avocat Ș. G. pentru petent nu se opune încuviințării probei.

Constatând că proba cu înscrisuri solicitată de către intimat prin întâmpinare este legală, pertinentă și concludentă, putând duce la dezlegarea pricinii, în temeiul dispozițiilor art. 258 Cod procedură civilă, instanța o va încuviința.

Instanța, în temeiul art.244 alin.1 Cod procedură civilă, se socotește lămurită și declarată cercetarea procesului încheiată.

În temeiul art.392 alin.1 Cod procedură civilă instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul pe fond.

Avocat Ș. G. pentru petent solicită admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal de contravenție. În ceea ce priveste excepția tardivității formularii plangerii, invocata de catre intimat, solicită respingerea acesteia. Solicită ca instanța să aibă în vedere recursul în interesul legii pronunțat de ÎCCJ, respectiv decizia nr.6/2015. Nu solicită cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia la data de 12.02.2015, petentul F. M. a solicitat în contradictoriu cu intimatul C. SA, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/02.05.2012 și exonerarea de plata amenzii aplicate.

În motivare, petentul a arătat că a fost sancționat cu amendă pentru faptul că a circulat cu autovehicului cu număr de înmatriculare_, în data de 12.03.2012, pe DN 5, km 28+120 m, în localitatea Călugăreni, jud.GR, fără a deține rovinieta valabilă. Consideră că executarea pedepsei amenzii s-a prescris, având în vedere că procesul verbal de contraventie a fost întocmit la data de 02.05.2012 și i-a fost comunicat la data de 28.01.2015. În plus, petentul susține că autoturismul marca Renault Megane Estate a fost achiziționat la data de 30.05.2007 prin contract de leasing, însă din cauză că nu a mai avut posibilitatea de a achita ratele, la data de 28.08.2011 a predat autoturismul societății de leasing. De la această dată autoturismul nu s-a mai aflat în posesia sa.

Petentul nu și-a întemeiat în drept plângerea.

În dovedirea pretențiilor a anexat procesul verbal de contravenție, contractul de leasing financiar nr._/30.05.2007, copie act identitate.

Plângerea a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei conform OUG nr.80/2013.

La data de 19.03.2015 intimatul a depus întâmpinare prin care a arătat că procesul verbal de constatare a contravențiilor . nr._/02.05.2012 emis de C. SA BUCUREȘTI îndeplinește toate condițiile prevăzute de OG 15/2002 coroborat cu OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. S-au anexat în copie dovada de comunicare a procesului verbal către petent, certificat calificat, planșe foto.

Petentul a formulat la data de 28.03.2015 răspuns la întâmpinarea intimatului.

Din actele si lucrările cauzei, instanta retine următoarele:

Prin procesul verbal de contraventie ., nr._/02.05.2012 întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. S.A. – C., petentului i-a fost aplicată o amendă contraventională de 250 lei, retinându-se că în ziua de 12.03.2012, orele 12.07, a circulat cu vehiculul de categoria A, cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentului, pe DN 5, km 28+120 m., Călugăreni, jud. G., fără a deține rovinietă valabilă, procesul verbal de contraventie fiind semnat în forma electronică de agentul constatator, M. D..

Împotriva acestui proces-verbal a formulat plângere contravenientul, criticându-l pentru nelegalitate și netemeinicie.

Potrivit disp. art.27 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.

Comunicarea prin afisare trebuie precedata de o comunicare prin posta, cu aviz de primire, iar atunci cand persoana sanctionata contraventional, desi avizata, nu s-a prezentat la oficiul postal pentru ridicarea corespondentei ori a refuzat primirea corespondentei, autoritatea din cadrul careia face parte agentul constatator trebuie sa procedeze la comunicarea actului prin afisare la domiciliul sau sediul contravenientului.

În legătură cu constituționalitatea dispoziției cuprinsă în art.27 s-a pronunțat Curtea Constituțională prin decizia nr.303/13.06.2013 în motivarea căreia se arată că prin Decizia nr. 1.254 din 22 septembrie 2011, Curtea a observat că, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1), art. 26 alin. (3) și art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, sunt reglementate două modalități tehnice de realizare a comunicării: prin înmânare și prin poștă sau afișare.

Astfel, procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire

Prin recursul în interesul legii nr.10/2013 Înalta Curte de Casație și Justiției a stabilit în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.

Instanța constată că în cauză intimatul nu a făcut dovada comunicării prin poștă a procesului verbal contestat, către petent. Se constată că la data de 14.05.2012( fila 22) a fost întocmit procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului verbal de contravenție prin afișarea acestuia, în prezența unui martor.

Prin decizia nr.6/16.02.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 14/2014, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului și, în consecință, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1 - 4 și art. 7 din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. 1 lit .a, alin. 2 și alin. 3 din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

Cum deciziile privind admiterea recursurilor în interesul legii au aplicare obligatorie pentru instanțe, conform art.517 alin.4 Cod procedură civilă, iar în speță, se constată că nu s-a făcut dovada comunicării prin poștă a procesului verbal, și în plus acesta poartă semnătură electronică, instanța urmează a admite plângerea și a anula procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._/02.05.2012, întocmit de C. SA, iar pe cale de consecință petentul va fi exonerat de la plata amenzii contravenționale în sumă de 250 lei, aplicate prin procesul - verbal anulat. Prin urmare, instanța va respinge excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, constatând că nu a fost depășit termenul de formulare a plângerii contravenționale.

Față de cele precedente, instanța nu va mai analiza celelalte motive de nelegalitate și netemeincie invocate de petent.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția tardivității plângerii contravenționale, invocată de intimat prin întâmpinare.

Admite plângerea contravențională formulată de petentul F. M., CNP_, domiciliat în Strehaia, ., jud.M. în contradictoriu cu intimatul C.N.A.D.N.R. SA C. BUCURESTI, cu sediul în București, ..401A, sector 6, având ca obiect-plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._/02.05.2012.

Anulează procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._/02.05.2012, întocmit de C. SA.

Exonerează petentul de la plata amenzii contravenționale în sumă de 250 lei, aplicate prin procesul - verbal anulat.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Strehaia.

Pronunțată în sedința publică de la 17 aprilie 2015.

PreședinteGrefier

A. R. SlăvuleteMihaela F.

Red. A.R.S /teh.M.F.

4 ex/22.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 392/2015. Judecătoria STREHAIA