Plângere contravenţională. Sentința nr. 562/2015. Judecătoria STREHAIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 562/2015 pronunțată de Judecătoria STREHAIA la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 562/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA STREHAIA
Sentința civilă Nr. 562/2015
Ședința publică de la 21 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. N. S.
Grefier A. S.
Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de petentul C. A. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE M., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal al părților se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța constată că intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Se constată depus la dosar, răspunsul la adresa solicitata de instanță.
Instanța, în temeiul art.244 alin.1 Cod procedură civilă, se socotește lămurită și declarată cercetarea procesului încheiată.
În temeiul art.392 alin.1 Cod procedură civilă instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul judecătoriei Slatina la data de 28.07.2014 sub nr._, petentul C. A. a contestat procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 22.07.2014 de către un agent constatator din cadrul I.P.J. M., solicitând anularea acestuia ca netemeinic, anularea celor 9 puncte de penalizare și exonerarea de la plata amenzii.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, la data de 22.07.2014, se deplasa cu auto VW Transporter cu nr. de înmatriculare_, pe raza localității T. a fost oprit de un echipaj de poliție pentru nerespectarea vitezei legale.
Cele reținute în procesul-verbal nu corespund realității, necorespunzând cu viteza arătată de ceasurile mașinii.
S-a invocat nelegalitatea procesului verbal întrucât nu a fost menționată nr. și . radar, nu s-a menționat dacă s-a efectuat autotestarea aparatului
De asemenea, petentul a solicitat proba cu înscrisuri.
Plângerea petentului a fost întemeiată in drept pe disp. OG nr. 2/2001, OUG 195/2002 și ordinul 153/29.08.2007 privind modificarea Normei de metrologie legală NML 021-05.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La dosar a fost atașat și procesul-verbal de sancționare a contravenției în original, taxa judiciară de timbru, copie carte de identitate conform cu originalul.
Intimatul, legal citat, a formulat întâmpinare în cauza prin care a invocat excepția de necompetență a Judecătoriei Slatina și pe fond respingerea plângerii petentului ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal ca legal și temeinic, având în vedere că petentul a circulat pe raza localității Tâmna, sector de limitare de 50 km/h, având viteza de 107 km/h. A depus înscrisuri și CD-ul cu înregistrarea video a faptei.
Petentul nu a depus răspuns la întâmpinare.
Instanța, la termenul din 19.01.2015 a rămas în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei Slatina.
Prin sentința civilă nr. 392/19.01.2015, judecătoria Slatina a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Slatina invocată de intimată prin întâmpinare și a declinat cererea în favoarea Judecătoriei Strehaia.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia la data de 26.03.2014, sub nr._ .
În soluționarea cauzei, instanța a dispus emiterea unei adrese către I. M. pentru a înainta la dosar buletinul de verificare metrologică a aparatului radar montat pe auto MAI_.
Analizând materialul probator administrat în cauză instanța retine următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 22.07.2014 de către I.P.J. M., petentul C. A. a fost sancționat contravențional potrivit art. 100 alin. 3 lit. e și art. 101 alin 1 pct 18 din OUG 195/2002 republicată, cu 9 puncte amendă în cuantum de 810 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 100 alin 3 lit e din actul normativ menționat și cu avertisment pentru săvârșirea contravenției prev de art. 101 alin. 1 pct. 18 din același act normativ.
Împotriva acestui proces-verbal a formulat plângere contravenientul, criticându-l pentru nelegalitate și netemeinicie.
Instanța, fiind învestită cu soluționarea prezentei cereri, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, procedează la verificarea termenului în care a fost introdusă plângerea, constatând că plângerea a fost promovată cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 din același act normativ.
Verificând în conformitate cu dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța nu se va limita doar la aspectele invocate de către petent în cererea sa, ci va avea în vedere și acele neregularități care rezultă din cuprinsul actului și care pot fi invocate din oficiu. În concret, acest demers presupune verificarea aspectelor de nelegalitate care sunt stabilite sub sancțiunea nulității exprese, putând fi astfel constatate de instanță din oficiu.
Instanța, analizând conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/21.03.2014, constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator.
În plus, nu poate fi reținută nici susținerea petentului potrivit căreia procesul-verbal ar fi nul, întrucât agentul constatator nu i-a făcut dovada celor consemnate în procesul-verbal de contravenție, neprezentându-i la momentul săvârșirii faptei înregistrarea video, nu doar art. 17 din O.G. nr. 2/2001, dar niciun alt text legal neprevăzând această obligație a polițistului rutier. Chiar dacă am admite că aceasta ar putea constitui o cauză de nulitate relativă, petentul nu a făcut proba vătămării pricinuite și nici a faptului că aceasta nu ar putea fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului.
În ceea ce privește susținerea petentului că agentul constatator nu i-a precizat dacă radarul avea ordin de patrulare instanța reține, de asemenea, că nicio dispoziție legală nu prevede această obligație a polițistului rutier.
Totodată, în procesul-verbal de contravenție se menționează faptul că abaterea a fost înregistrată cu MAI_, intimata depunând la dosar buletinul de verificare metrologică nr._ din data de 17.04.2014 al aparatului radar instalat pe autoturismul menționat în procesul verbal de contravenție, în termenul de valabilitate de 12 luni, făcând prin acesta dovada înregistrării vitezei autovehiculului petentului cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, așa cum prevăd dispozițiile care reglementează contravenția pentru care petentul a fost sancționat. Astfel, datele trecute în procesul verbal de către agentul de poliție, cu privire la autoturismul pe care este montat aparatul radar, MAI_, permit identificarea aparatului radar-cinemometrul de control rutier în baza buletinului de verificare metrologică în care este trecut autoturismul, pentru că atât cinemometrul de control rutier cât și autoturismul fac corp comun. Verificarea metrologică a cinemometrul s-a realizat numai după ce acesta a fost montat pe autoturismul MAI nr._ (conform pct. 5.2.1 din NML 021-05 din 23.11.2005).
Omologarea aparatului radar se stabilește tot prin cercetarea buletinului depus, întrucât în cuprinsul acestuia apare indicativul de aprobare de model (nr. 012/2009).
Astfel instanța constată că motivul de nelegalitate a procesului verbal invocat de petent și anume neconsemnarea datelor de identificare ale aparatului radar nu este întemeiat, întrucât agentul constatator a menționat nr. de înmatriculare al autoturismului pe care acesta a fost montat, aspecte în funcție de care instanța poate verifica dacă cinemometrul este omologat și verificat metrologic.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție contestat, instanța reține că potrivit art. 20 din Constituția României, textul Convenției și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în același timp o forță juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.
Analizând criteriile stabilite pe cale jurisprudențială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza LAUKO vs Slovacia, A. vs România), instanța constată că domeniul contravențional, astfel cum este reglementat prin norma cadru O.G.2/2001, poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art.6 paragraf 1 din CEDO, în latura sa penală.
Instanța, reținând aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 6 paragraf 1 CEDO, în mod evident va fi ținută și de prevederile paragrafului 2 și 3 ale aceluiași articol, care instituie garanții procedurale specifice în domeniul penal. Printre aceste garanții se numără și cea referitoare la obligativitatea respectării prezumției de nevinovăție, prezumție care privește atât atitudinea organelor judiciare față de săvârșirea faptei, cât și sarcina probei.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Potrivit practicii Curții EDO, astfel cum aceasta a fost în mod elocvent descrisă în cauza H. și alții contra României, este corectă și în conformitate cu Convenția Europeană de apărare a drepturilor omului, procedura în care instanțele sesizate prin contestațiile acestora au așteptat ca petenții să răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a proceselor-verbale de contravenție prin proba contrară faptelor consemnate de polițistul rutier. Nu este surprinzătoare o asemenea abordare din partea instanțelor naționale, în măsura în care regimul juridic național aplicabil contravențiilor este completat prin dispozițiile Codului de procedură civilă, căruia i se aplică, în materie de probe, principiul potrivit căruia sarcina probei revine celui care supune o pretenție judecății (A. împotriva României, nr._/03, pct. 45 in fine, 4 octombrie 2007). Curtea a reamintit că, în materie de circulație rutieră, art. 6 § 2 nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumție relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumție fără care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră [Stevens împotriva Belgiei, nr._/00, (dec.), 9 decembrie 2004 și, mutatis mutandis, Bosoni împotriva Franței, nr._/97, decizia din 7 septembrie 1999 și Adoud împotriva Franței, nr._/97, decizia din 7 septembrie 1999].
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Pe fond, instanța reține că a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura contestatorului dreptul la un proces echitabil, însă susținerile acesteia, potrivit cu care ar fi circulat cu o viteză mai mică de 107 km/h, nu au fost dovedite, neexistând vreo probă la dosar care să poată fi coroborată cu cele susținute de petentă, iar această sarcină revenindu-i potrivit art. 249 C.pr.civ.
Din contră, instanța constată că săvârșirea faptei reținută în sarcina petentului a fost constatată printr-un un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic (f.12), potrivit dispozițiilor art. 6 pct. 20 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, acesta fiind dispozitivul destinat măsurării vitezei (aparatul radar), a cărui documentație a fost depusă la dosar.
Între procesul-verbal și probele depuse de intimată în susținerea acestuia există legătură, în sensul că acestea se coroborează. Astfel, din înregistrarea video depusă la dosar (f. 19 dosar declinat) se poate observa, la timpul 16:57:05, că petentul a condus autoturismul înmatriculat sub nr._ în localitate cu viteza de 107 km/h (cadrele 6262-6269 din înregistrarea video), fiind vizibil și numărul de înmatriculare al autovehiculului.
Potrivit art. 50 alin. 1 lit. a din OUG 195/2002, viteza maximă admisă în localități (unde a fost surprins petentul circulând cu 107 km/h), este de 50 km/h, iar în conformitate cu art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maxima admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.
În concordanță cu art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
Instanța mai reține că cerințele metrologice și tehnice ale utilizării cinemometrelor folosite de poliția română la stabilirea vitezei de circulație a autovehiculelor pe drumurile publice sunt stabilite prin Norma de metrologie legală NML-021-05 din 23.11.2005 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 102 bis din 7.12.2005.
Înregistrarea depusă la dosarul cauzei de intimat respectă cerințele prevăzute de art. 3.5.1 din NML-021-05 din 23.11.2005, respectiv cuprinde data și ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate, sensul de deplasare a autovehiculului, imaginea autovehiculului, în care este pus clar în evidență nr. de înmatriculare, iar cinemometrul tip R. Autovision . 119, fabricație TSS Anglia, montat pe auto MAI_ este certificat și măsoară în regim staționar și în deplasare și este verificat metrologic fiind în termenul de valabilitate așa cum rezultă din buletinul de verificare metrologică nr._/17.04.2014 (f. 12).
În ceea ce privește modalitatea în care a fost realizată determinarea vitezei, instanța reține că din probele administrate rezultă că mașina pe care era amplasat aparatul radar se afla în mișcare, iar buletinul de verificare metrologică depus la dosarul cauzei atestă că aparatul funcționa în parametrii optimi, în această modalitate.
Totodată, din atestatul de operator radar calificat nr._/24/21.05.2013 (fila 16 dosar declinat), înaintat de către intimat la dosarul cauzei, rezultă ca agentul R. C. este atestat să folosească și să exploateze echipamentul video de supraveghere a traficului rutier și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.
În ceea ce privește solicitarea petentului de a se face proba că aparatul radar și-a făcut autotestarea, instanța reține că, potrivit modificărilor aduse Normei de Metrologie Legală NML 021-05 prin Ordinul nr. 187/2009, conform pct. 3.5.1 înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: „data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; sensul de deplasare; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia”.
Menționăm că în forma inițială a normei, printre mențiunile ce trebuia să fie prevăzute în înregistrări era și „faptul că a fost efectuată autotestarea”. Acesta a fost modificat inițial prin Ordinul nr. 153/2007, sub forma „faptul că a fost efectuată autotestarea (conform paragrafului 3.2.6.), dacă aparatul poate să treacă în regim de măsurare fără să efectueze autotestarea”. Ulterior, datorită faptului că în România nu se mai utilizează niciun tip de cinemometru care să intre în măsurare fără a-și efectua autotestarea, prin Ordinul nr. 189/2009 această cerință a fost eliminată.
Pe cale de consecință, menționarea că a fost efectuată autotestarea nu este necesară pentru validarea înregistrărilor efectuate, astfel că și aceste susțineri ale petentului urmează a fi respinse.
Cu referire la cealaltă faptă reținută în sarcina petentului - de a nu avea asupra sa documentele de identitate -, instanța constată că acesteia nu i s-au adus niciun fel de critici prin plângere și petentul nici nu a produs niciun fel de probe, precum avea obligația în acord cu dispozițiile art. 249 C.pr.civ.
Mai mult, instanța reține faptul că petentul nu a formulat obiecțiuni cu prilejul întocmirii procesului-verbal de contravenție, semnându-l fără rezerve cu mențiunea „nu are obiecțiuni”, fapt a cărui semnificație nu poate fi decât aceea a acordului cu privire la mențiunile consemnate și sancțiunea aplicată de către agentul constatator.
Este evident că semnarea procesului-verbal în atare mod nu conferă o prezumție irefragabilă de recunoaștere a faptei, însă persoana sancționată are obligația de a justifica atitudinea substanțial diferită, materializată prin contestarea ulterioară a procesului-verbal, în condițiile în care nu a avut nimic de obiectat cu prilejul întocmirii acestuia și aducerii la cunoștință a faptei imputate de către agentul constatator. În lipsa dovedirii unor împrejurări care să ateste că persoana sancționată s-a aflat în eroare sau a fost constrânsă să semneze actul fără obiecțiuni, simpla negare a situației de fapt în astfel de condiții nu poate conduce la înlăturarea prezumției de veridicitate a celor expuse în procesul-verbal contestat.
Coroborând mijloacele de probă administrate în cauză, instanța reține fără niciun dubiu că la data de 22.07.2014 petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe DN 6 –E 70 în localitatea Tâmna, fiind înregistrat cu aparatul radar AUTOVISION montat pe auto MAI_, cu viteza de 107 km/h.
Referitor la individualizarea sancțiunii contravenționale, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Dispozițiile din O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Pentru contravenția comisă de petent, agentul constatator a aplicat acestuia amenda contravențională minimă prevăzută de lege pentru fapta respectivă. Astfel, i-a fost aplicată petentului sancțiunea pecuniară în cuantum de 810 lei (9 puncte amendă x 90 lei), în speță fiind aplicabil, art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, care prevede aplicarea unei amenzi din clasa a IV-a de sancțiuni, de la 9 la 20 puncte amendă în conformitate cu art. 98 alin. 4 lit. d din O.U.G. 195/2002.
Cu privire la aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, instanța reține că potrivit art. 96 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege și se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului.
Sancțiunile aplicate petentului îndeplinesc pe deplin cerințele de legalitate și proporționalitate prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 și O.G. nr. 2/2001, fiind stabilite în limitele prevăzute de lege pentru acest gen de contravenție, sancțiuni pe care instanța, având în vedere depășirea cu 57 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv, sector de drum pe care se afla și o trecere de pietoni, le consideră proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de petent, faptă care aduce o gravă atingere siguranței traficului rutier. În acest sens, nu se poate susține că fapta ar prezenta o gravitate redusă, urmarea faptei ce constă în depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv, constând într-o stare de pericol pentru desfășurarea fluentă și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și pentru ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, nefiind necesară producerea unui rezultat.
Se are în vedere și atitudinea nesinceră a petentului și viteza ridicată cu care acesta a circulat astfel că sancțiunea avertismentului nu se impune, fapta sancționată în cauză neputând fi socotită drept una cu o gravitate redusă în sensul art. 7 alin. 2 din OG nr. 2/2001.
Totodată, față de natura și gravitatea faptei, în conformitate cu disp. art. 5 alin. 6 din O.G. nr. 2/2001, urmează să mențină și măsura complementara luata prin același proces-verbal, respectiv suspendarea permisului de conducere pe o perioada de 90 de zile.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța apreciază că procesul verbal este corect întocmit, iar situația de fapt a fost corect reținută de către agentul constatator, astfel încât urmează să respingă plângerea contravențională și să mențină procesul-verbal de contravenție ca temeinic și legal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul C. A., identificat prin CNP-_, cu domiciliul in București, sector 2, ., ..2 in contradictoriu cu Inspectoratul de Politie al Județului M., cu sediul in Dr.Tr.S., bld. C. I, nr.75, jud. M., ca neîntemeiată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria Strehaia.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.05.2015.
Președinte, C. N. S. | ||
Grefier, A. S. |
Red. S.C.N.
Tehnored. S.A:
4 ex./02.06.2015
| ← Cereri. Sentința nr. 558/2015. Judecătoria STREHAIA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 500/2015.... → |
|---|
