Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4155/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4155/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 11-09-2015 în dosarul nr. 4155/2015
Dosar nr._ - cerere de valoare redusă –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4155
Ședința camerei de consiliu din data de 11 septembrie 2014
Instanța constituită din:
Președinte: M. C.
Grefier: P. C.
La ordine, judecarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. EON E. R. S.A. cu sediul în Tg.M., ., jud.M., cu sediul procesual ales în București, Calea Floreasca nt.39, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul N. B., domiciliat în localitatea Pleșești, jud.Suceava.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordine de pe listă (poziția 1 – Camera de Consiliu), la prima strigare se constată lipsa părților, situație în care potrivit prevederilor art.104 alin.13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr.387/2005, publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr.985/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, când se constată de asemenea lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța rămâne în pronunțare pe perimarea cererii de chemare în judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr._ din data de 11.07.2014, reclamanta S.C. E.ON E. R. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul N. B., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să o oblige pe aceasta la plata sumei de 3.791,17 lei reprezentând contravaloarea facturilor de energie electrică consumată; obligarea pârâtei la plata sumei de 1.592,29 lei majorări de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în calitate de Furnizor de energie electrica a furnizat paratului N. B. în calitate de Consumator, energie electrica la locul de consum pe care aceasta l-a specificat, însă debitorul nu s-a conformat obligației de a plati la scadenta energia electrica consumată. Neachitarea consumului facturat de energie electrica a condus la înregistrarea unui debit restant în contabilitatea furnizorului în valoare de 5.383,46 lei, defalcat astfel: 3.791,17 lei, reprezentând contravaloare facturi neîncasate de energie electrica consumată; 1.592,29 lei reprezentând majorări de întârziere.
A menționat că furnizarea de energie electrică reprezintă o activitate de vânzare-cumpărare a energiei, iar în prezenta cauza raporturile dintre părți s-au desfășurat în baza contractului cadru de furnizare a energiei electrice.
A precizat că debitorul nu a achitat facturile reprezentând consumul de energie electrica la locul de consum indicat, în valoare de 3.791,17 lei conform Situației facturilor pentru energie electrica neîncasate anexat. De asemenea, ca urmare a neplății la scadenta a facturilor, reclamanta a calculat si majorări de întârziere in cuantum de 1.592,29, astfel cum rezulta din Centralizatorul majorărilor de întârziere anexat.
A arătat faptul ca a încercat soluționarea în mod amiabil a prezentului litigiu, însă debitoarea nu a înțeles sa achite debitul restant.
În susținerea celor arătate a anexat înscrisuri doveditoare.
În drept: a invocat art. 1.025-1.032 din Noul Cod de Procedura Civila.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru de 200 lei (fila 7).
Reclamanta a precizat că nu dorește să aibă loc o dezbatere orală.
În dovedirea susținerilor formulate prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie certificată, înscrisuri. (f. 7-34).
Legal citată pârâta nu a depus întâmpinare.
La termenul din data de 24.10.2014 cauza a fost suspendată în baza dispoz. art. 242 alin.1 C.pr.civ, constatându-se neîndeplinirea obligației instituită în sarcina reclamantei de a preciza codul numeric personal al pârâtului B. N., aceasta precizând doar numărul cărții de identitate a acestuia, desfășurarea normala a procesului fiind împiedicată din vina părtii reclamante.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 416 din Codul de procedura civila, orice cerere de chemare in judecata, contestație, apel, recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, daca a rămas in nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.
Așadar, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedura, intervine perimarea, care are o natura juridica mixtă, fiind atât o sancțiune procedurală de aplicație generală, care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât si o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței în judecată.
Instanța reține că prin încheierea de ședință din data de 24.10.2014, prezenta cauză a fost suspendată în baza art. 242 alin.1 C.pr.civ., având în vedere că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa, respectiv de a preciza codul numeric personal al pârâtului B. N., desfășurarea normală a procesului fiind împiedicată din vina acesteia.
Or, în cauza, din verificarea actelor dosarului, reiese că ultimul act de procedura a fost îndeplinit la data de 24.10.2014, când s-a dispus suspendarea judecății cererii, în temeiul art. 242 alin.1 Cod de procedură civilă.
Întrucât, de la aceasta dată și până la termenul de față s-a scurs mai mult de 6 luni, iar vina pentru rămânerea în nelucrare a cererii revine exclusiv reclamantei, neputându-se reține incidența vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, instanța, in temeiul art. 421 alin. 2 din Codul de procedura civila, va constata, din oficiu, perimarea cererii de chemare in judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. EON E. R. S.A. cu sediul în Tg.M., ., jud.M., cu sediul procesual ales în București, Calea Floreasca nt.39, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul N. B., domiciliat în localitatea Pleșești, jud.Suceava.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Cererea de recurs se depune la Judecătoria Suceava.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.09.2015.
Președinte, Grefier,
Red. M.C./Tehnored. P.C./ Ex. 4/ 21.09.2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 4163/2015. Judecătoria... | Anulare act. Sentința nr. 4183/2015. Judecătoria SUCEAVA → |
|---|








