Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2225/2015. Judecătoria SUCEAVA

Sentința nr. 2225/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 2225/2015

Dosar nr._ - cerere de valoare redusă -

R.

JUDECĂTORIA SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2225

Ședința camerei de consiliu din 28 aprilie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: C. A.

Grefier: D. C. C.

Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect „cerere de valoare redusă” formulată de reclamanta O. R. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B. R. A..

Dezbaterile cauzei în fond au avut loc în ședința camerei de consiliu din data de 21 aprilie 2015, încheierea de ședință de la acea dată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 28 aprilie 2015.

După deliberare,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin formularul de cerere completat conform art. 1028 al. 1 din Legea nr. 134/2010, adresat acestei instanțe și înregistrat sub nr._ din 23.12.2014, reclamanta O. R. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul B. R. A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei totale de 7636,66 lei, din care 127 lei reprezintă penalități de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 200 lei.

În motivare, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de furnizare servicii pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice, în baza căruia pârâtul avea obligația de a achita factura emisă de reclamantă în termen de 14 zile calendaristice de la data emiterii, neplata facturii în acest termen putând atrage aplicarea de penalități de întârziere, calculate asupra valorii totale a serviciilor prestate și neachitate până la data achitării integrale a sumelor datorate către reclamantă.

Reclamanta a precizat că, în cazul în care clientul nu a plătit integral sumele datorate, în a 25-a zi calendaristică de la data emiterii facturii reclamanta este îndreptățită, conform prevederilor contractuale, să rezilieze convenția, iar în cazul în care rezilierea are loc înainte de expirarea perioadei minime contractuale, clientul va datora despăgubiri în valoare egală cu valoarea prejudiciului cauzat.

De asemenea, reclamanta a arătat că, înainte de a formula cerere de chemare în judecată, a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, însă demersurile nu au avut nici un rezultat.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1270 și ale art. 1516 C.civ., ale art. 154 alin. 7-8, ale art. 223 alin. 3, ale art. 272-273, ale art. 277, ale art. 453, ale art. 662 și ale art. 1025-1032 C., ale art. 969 și urm., ale art. 1073 și ale art. 1084 C.civ. de la 1864.

În dovedire, reclamanta a depus la dosar înscrisuri (filele 12-120).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 200 lei.

Pârâtul B. R. A., legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima punctul de vedere față de acțiunea formulată de reclamantă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, între reclamanta O. ROMANIA S.A. și pârâtul B. R. A. s-a încheiat la data de 12.12.2012 contractul de furnizare servicii nr._ (filele 59-61) pe o perioadă minimă de 12 luni. De asemenea, între părți s-a încheiat și contractul nr._ din 05.07.2013 (filele 62-63,, 66-67) și contractul nr._ din 02.07.2013 (filele 55-58), ambele pentru o perioadă minimă de 24 luni.

Prin contractele menționate, reclamanta s-a obligat la prestarea serviciilor din pachetul O. achiziționat de client și specificat în partea I a contractului, astfel cum rezultă din clauzele contractuale de bază, iar pârâtul s-a obligat la plata contravalorii abonamentului aferent fiecărei luni în termen de maxim 14 zile calendaristice de la data emiterii facturii, potrivit art. 5din contract. De asemenea, art. 5 prevede că penalitățile de întârziere în cuantum de 0,50% pe zi se percep în caz de neachitare a facturii în termenul stabilit, până la plata integrală a debitului.

În temeiul prevederilor contractuale menționate, în perioada 16.08._13 au fost emise facturi de către reclamantă (filele 26-54).

Potrivit art. 1.9 alin. 6 și 1.16 alin. 1 din termenii și condițiile generale ale contractului în cea de a 25-a zi calendaristică de la data emiterii facturii, în cazul în care clientul nu a plătit integral sumele datorate, O. R. este îndreptățită să rezilieze contractul fără punere în întârziere, fără preaviz, fără intervenția instanței judecătorești și fără îndeplinirea vreunei alte formalități, în aceste cazuri clientul datorând reclamantei despăgubiri în valoare egală cu valoarea prejudiciului cauzat. În plus, în cazul în care rezilierea are loc înainte de expirarea perioadei minime contractuale, clientul va fi obligat la plata unor despăgubiri egale cu valoarea abonamentului înmulțită cu numărul de luni rămase până la expirarea perioadei minime contractuale.

Făcând aplicarea acestor prevederi contractuale reclamanta a reziliat convențiile încheiate cu pârâtul și a stabilit despăgubirile pe care le datorează acesta raportat la umărul de luni rămase până la expirarea perioadei minime contractuale, emițând, pe data de 16.01.2014, facturi în care este menționată valoarea totală a daunelor (filele 20-24)

În drept, cu privire la legea aplicabilă, instanța reține că situația juridică supusă judecății intră sub incidența dispozițiilor Codului civil din 2009 (în continuare C.civ.), în vigoare la momentul încheierii contractelor între părți, având în vedere că art. 5 din Legea de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil stabilește că dispozițiile noului cod civil se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după ., iar, potrivit art. 102, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.

În temeiul art. 1270 C.civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. De asemenea, dispozițiile art. 1516 C.civ. prevăd că creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.

Instanța reține că între cele două părți s-au încheiat contracte de prestări servicii, contracte însușit de ambele părți prin semnătură. Pe cale de consecință, părțile s-au obligat la îndeplinirea sarcinilor ce rezultă din contract: reclamanta la furnizarea serviciilor de telefonie către pârât și pârâtul la plata facturilor emise în temeiul acestui contract. În acest sens, în baza contractului au fost emise facturile depuse la dosarul cauzei (filele 20-53).

Instanța apreciază că reclamanta a făcut dovada existenței convenției (prin contractele și facturile emise), moment din care se prezumă faptul neexecutării culpabile din partea pârâtului. Această prezumție poate fi răsturnată prin proba actului juridic al plății, a unui alt mod de stingere a obligațiilor sau a caracterului neculpabil al neîndeplinirii obligațiilor contractuale. Având în vedere că pârâtul nu a făcut dovada plății și nici nu a contestat facturile și sumele cuprinse în ele, instanța va reține că debitul solicitat de reclamantă este neachitat.

Sub aspectul cuantumului sumei la care poate fi obligat pârâtul, instanța reține că, prin probele administrate, reclamanta a făcut dovada pretențiilor sale. Astfel, cu facturile fiscale depuse la dosar reclamanta a probat în totalitate debitul principal în cuantum de 1197,28 lei reprezentând contravaloare servicii prestate și neachitate. De asemenea, creanța este certă, lichidă și exigibilă, respectiv existența ei rezultă neîndoielnic din contract, constă în plata unei sume de bani determinate și este scadentă prin raportare la art. 5 din contract.

În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere, instanța apreciază că aceste pretenții sunt întemeiate.

Art. 5 din contract prevede că penalitățile de întârziere în cuantum de 0,50% pe zi se percep în caz de neachitare a facturii, părțile inserând astfel o clauză penală.

Dispozițiile art. 1538 alin. 1 C.civ. reglementează clauza penală ca fiind aceea prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale iar alin. 4 prevede că se poate solicita executarea clauzei penale fără a ține creditorul să dovedească prejudiciul suferit.

În temeiul clauzelor contractuale amintite, reclamanta a calculat penalități de întârziere în cuantum total de 127 lei. Ca atare, dat fiind faptul că părțile au convenit modalitatea de calcul a penalităților de întârziere, instanța va da eficiență voinței părților și va obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 127 lei, reprezentând penalități de întârziere.

De asemenea, raportat la clauzele prevăzute în art. 1.9 alin. 6 și 1.16 alin. 1 din termenii și condițiile generale ale contractului, instanța constată întemeiată și solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata de daune reziliere contract în cuantum total de 6439,38 lei.

Față de considerentele expuse, instanța urmează a admite acțiunea formulată de reclamanta O. ROMANIA S.A. și îl va obliga pe pârâtul B. R. A. la plata către reclamantă a sumei de 7763,66 lei, din care 1197,28 lei reprezentând contravaloare servicii prestate și neachitate, 6439,38 lei, reprezentând despăgubiri, iar 127 lei penalități de întârziere.

În temeiul art. 1031 alin. 1 C.proc.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată. Având în vedere că reclamanta a făcut dovada plății taxei judiciare de timbru prin chitanța de la fila 10 dosar, instanța urmează a-l obliga pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta O. R. S.A., cu sediul ales în București, .. 10A, clădirea C3, etaj 7, sector 2, Cod fiscal J40/_/1996, CUI_, cont RO33BRDE450SV_, în contradictoriu cu pârâtul B. R. A., CNP_1, domiciliat în Suceava, ., ., ..

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 7763,66 lei, din care 1197,28 lei reprezentând contravaloare servicii prestate și neachitate, 6439,38 lei, reprezentând despăgubiri, iar 127 lei penalități de întârziere.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Suceava,

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28.04.2015.

Președinte, Grefier,

Red. A.C.

Tehnored. C.D.C./4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2225/2015. Judecătoria SUCEAVA