Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2796/2015. Judecătoria SUCEAVA

Sentința nr. 2796/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 2796/2015

Dosar nr._ - cerere de valoare redusă -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2796

Ședința camerei de consiliu din data de 21 mai 2015

Instanța constituită din:

Președinte: Timiță O. E.

Grefier: M. A.

La ordine, judecarea cererii de valoare redusă formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta N. M..

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu, in ordine de pe listă (poziția 3 CC), la prima strigare se constată lipsa părților, situație în care potrivit prevederilor art.104 alin.13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 958/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată se constată lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța, în temeiul art. 131 alin. 1 din codul de procedură civilă raportat la dispozițiile art. 1027 din Codul de procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina supusă judecății.

Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 238 din Codul de procedură civilă, estimează durata cercetării procesului, apreciind că la prezentul termen cauza poate fi soluționată.

În temeiul art. 258 din Codul de procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Constatând cercetarea judecătorească finalizată, potrivit art. 392 și 394 din Codul de procedură civilă, precum și în temeiul art. 1030 alin. 1 și alin. 2 din Codul de procedură civilă, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, și considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data 24.02.2015 sub nr._, reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta N. M., a solicitat instanței pe calea cererii de valoare redusă obligarea acesteia la plata sumei de 1235,93 lei, din care 108,18 lei reprezintă contravaloare servicii de telecomunicații furnizate și 1127,75 lei reprezintă contravaloarea clauzei penale. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata dobânzii contractuale și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți a fost încheiat contractul de furnizare servicii nr._ din data de 11.07.2011 pentru serviciile specificate în contract (televiziune și telefonie) în schimbul plății tarifelor agreate; serviciile au fost instalate și furnizate pârâtei, acesta având obligația de a achita către reclamantă contravaloarea acestora; pentru a putea beneficia de serviciile contractate, pârâta a primit în custodie un echipament ONT ZTEG7C27DE73 conform procesului verbal de predare de echipament/18.07.2011. A mai arătat că în temeiul contractului, pârâtei i-au fost instalate și furnizate serviciile contractate, conform procesului verbal de instalare din data de 18.07.2011, fără ca aceasta să respecte obligațiile corelative de plată asumate prin contract.

A precizat reclamanta că, în conformitate cu prevederile art. 3 pct. 3.3., 3.4., 3.5. și 3.6. din contractul de furnizare servicii, pârâta era obligată la plata facturilor în termenul de plată înscris în cuprinsul acestora, iar pentru plata cu întârziere, pârâtul datorează penalități de întârziere de 0,2% pe zi, calculate de la data scadenței înscrisă pe fiecare factură, până la data plății efective; de asemenea, pârâta datorează reclamantei contravaloarea echipamentelor predate în custodie și nerecuperate, respectiv un echipament ONT ZTEG7C27DE73 conform prevederilor procesului verbal de predare de echipament din data de 18.07.2011, în cuantum de 1127,75 lei.

Reclamanta a precizat că în temeiul art. 5.2. lit. a) din contractul de furnizare servicii, respectiv în temeiul pactului comisoriu de grad IV inclus în clauzele contractuale amintite, reclamanta a denunțat unilateral contractul în data de 20.08.2013 (televiziune) și 02.09.2013 (telefonie).

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1025-1032 din Codul de procedură civilă.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus, în copie, înscrisuri (filele 7-25).

Cererea a fost legal timbrată (fila 6).

Pârâta nu a înțeles să completeze formularul de răspuns și nici nu a răspuns prin altă modalitate la pretențiile reclamantei.

În cauză, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

În fapt, între reclamanta ., în calitate de furnizor, și pârâta N. M., în calitate de consumator, s-a încheiat contractul de furnizare servicii nr._ din data de 11.07.2011, având ca obiect reglementarea raporturilor dintre furnizor și consumator privind furnizarea, facturarea și plata serviciilor de comunicații electronice (filele 9-10).

În baza convenției părților, pârâta a beneficiat de furnizarea serviciilor de comunicații electronice, fiind emise în acest sens facturile fiscale de la filele 15-19 dosar pentru suma de 108,18 lei, reprezentând contravaloarea facturii nr._ din data de 18.04.2013, a facturii nr._ din data de 18.04.2013, a facturii nr._ din data de 20.05.2013, a facturii nr._ din data de 20.05.2013 și a facturii nr._ din data de 18.06.2013.

În drept, din punctul de vedere al aplicării legii civile în timp, art. 6 alin. 1 și 2 din Noul Cod Civil, care a intrat în vigoare la data de 01.10.2011, stipulează că legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare, acesta nu are putere retroactivă, iar actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.

Având în vedere aceste dispoziții legale și constatând că obiectul litigiului se referă la un contract de prestări servicii încheiat înainte de 01.10.2011, instanța reține că acesta este supus legii în vigoare la data încheierii sale, respectiv prevederilor vechiului cod civil (1864) și ale Codului comercial.

Față de situația de fapt reținută din cererea de chemare în judecată, instanța constată incidența în cauză a principiului forței obligatorii a contractului astfel cum aceasta este reglementat de art. 969 alin. 1 din Codul civil potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Consecința imediată a principiului forței obligatorii a contractului rezidă în aceea că părțile contractante sunt ținute să execute întocmai, una față de cealaltă, obligațiile la care s-au îndatorat. Executarea întocmai a obligațiilor contractuale este consacrată, în mod direct, de prevederile art. 1073 din Codul civil potrivit cărora creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea întocmai a obligației asumate de către debitor prin contract.

De asemenea, instanța reține că reclamantei îi revine obligația de a dovedi existența unui raport juridic între părți, pentru a putea interveni răspunderea contractuală a pârâtului. Astfel, în materia contractelor sinalagmatice, debitorul va putea fi obligat de către instanță la executarea obligațiilor contractuale asumate, ori de câte ori creditorul va face dovada îndeplinirii obligației sale, iar debitorul nu va face proba executării obligațiilor asumate prin contract.

În prezenta cauză, instanța reține că raportul juridic dintre părți are la bază contractul de furnizare servicii nr._ din data de 11.07.2011, în baza căruia au fost emise facturile fiscale depuse la dosar (filele 15-19).

Din probele administrate în prezenta cauză, respectiv contractul de furnizare servicii nr._ din data de 11.07.2011, facturile de fiscale și situația centralizată a datoriei, reiese că pârâta are un debit restant în cuantum de 108,18 lei (fila 7).

Astfel, reclamanta a făcut dovada existenței obligației pârâtei de a plăti suma pretinsă, în schimb acesta nu a făcut dovada plății acestei sume, deși îi incumba sarcina probei. Deși legal citată, pârâta nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat apărări cu privire la pretențiile invocate de către reclamantă. Așadar, având în vedere și poziția procesuală a pârâtei, instanța apreciază ca întemeiate pretențiile reclamantei.

Potrivit art. 3 din condițiile generale pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice la contractul de furnizare servicii nr. 108,18, instanța reține că în cazul neplății contravalorii facturilor până la expirarea termenului de plată, reclamanta poate percepe, începând cu cea de a zecea zi a lunii următoare penalități de 0,2% pe zi de întârziere calculate asupra cuantumului facturilor neachitate.

De asemenea, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 1088 din Codul civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii în cuantumul prevăzut de părți sau stabilit de lege.

Față de dispozițiile legale mai sus menționate, precum și în raport de prevederile contractuale arătate, instanța va obliga pârâta la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, calculate începând cu cea de a zecea zi a lunii următoare pentru fiecare factură în parte (respectiv factura nr._ din data de 18.04.2013, a facturii nr._ din data de 18.04.2013, a facturii nr._ din data de 20.05.2013, a facturii nr._ din data de 20.05.2013 și a facturii nr._ din data de 18.06.2013) și până la achitarea efectivă a debitului.

În ceea ce privește contravaloarea echipamentelor predate în custodie, instanța reține că, prin procesul verbal de predare-primire echipamente de comunicații din data de 18.07.2011, părțile au stabilit ca beneficiarul serviciilor să restituie echipamentul de comunicații primit în custodie sau chirie, în caz contrar acesta trebuind să achite către societatea prestatoare de servicii, cu titlu de clauză penală, echivalentul în lei al sumei de 250 euro pentru fiecare echipamentul ONT ZTEG7 C27DE73 (fila 14).

Prin urmare, având în vedere înțelegerea părților, instanța va obliga pârâta la plata sumei de 1127,75 lei, reprezentând contravaloarea echipamentelor predate în custodie.

Față de considerentele expuse, instanța urmează a admite acțiunea, având ca obiect „cerere de valoare redusă”, formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta N. M. și o va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 1127,75 lei, reprezentând contravaloarea echipamentelor predate în custodie, și a sumei de 108,18 lei, reprezentând contravaloarea facturii nr._ din data de 18.04.2013, a facturii nr._ din data de 18.04.2013, a facturii nr._ din data de 20.05.2013, a facturii nr._ din data de 20.05.2013 și a facturii nr._ din data de 18.06.2013, la această din urmă sumă adăugându-se penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, calculate începând cu cea de a zecea zi a lunii următoare pentru fiecare factură în parte și până la achitarea efectivă a debitului.

Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, pârâta urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei, suportate de către reclamantă cu prilejul soluționării cererii, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar (chitanța nr._(71) din data de 05.02.2015, fila 6).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de către reclamanta ., CUI_, J40/_/1994, cu sediul ales în mun. Bacău, ., nr. 5, jud. Bacău, în contradictoriu cu pârâta N. M., CNP_, cu domiciliul în mun. Suceava, ., jud. Suceava, având ca obiect „cerere de valoare redusă”.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1127,75 lei, reprezentând contravaloarea echipamentelor predate în custodie, și a sumei de 108,18 lei, reprezentând contravaloarea facturii nr._ din data de 18.04.2013, a facturii nr._ din data de 18.04.2013, a facturii nr._ din data de 20.05.2013, a facturii nr._ din data de 20.05.2013 și a facturii nr._ din data de 18.06.2013, la această din urmă sumă adăugându-se penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, calculate începând cu cea de a zecea zi a lunii următoare pentru fiecare factură în parte și până la achitarea efectivă a debitului.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.05.2015.

Președinte, Grefier,

Timiță O. - E. M. A.

Red: T.O.E.

Tehnored: M.A.

4 ex./ 11.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2796/2015. Judecătoria SUCEAVA