Plângere contravenţională. Sentința nr. 1891/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1891/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 1891/2015
Dosar nr._ - plângere contravențională –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1891
Ședința publică din data de 01.04.2015
Instanța constituită din:
Președinte: N. G. A.
Grefier: B. G.
La ordine, judecarea plângerii contravenționale formulate de petenta S.C. H. S. S.R.L., în contradictoriu cu intimatul I. de S. Pentru Controlul Rutier - I.S.C.T.R, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 05.01.2015.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordine de pe listă (poziția 14), la prima strigare se constată lipsa părților, situație în care potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 958/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava și a re’inut cauza spre soluționare prin prisma excepției invocate.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 30.01.2015 sub nr._ (filele 3-6), petenta S.C. H. S. S.R.L. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat la data de 05.01.2015 de către intimatul I.S.C.T.R..
În motivarea plângerii contravenționale, petenta a arătat că a fost sancționată cu amendă în cuantum de 12.000 lei întrucât la data de 17.12.2014 a fost oprit în trafic și în urma controlului efectuat de un echipaj din cadrul ISCTR s-a constatat că angajatul societății nu avea asupra sa scrisoare de transport CMR și de asemenea pe vehiculele aparținând societății nu erau montate plăcuțe din care să reiasă dimensiunile de gabarit, iar în urma acestor deficiențe s-a întocmit procesul verbal. Faptele au fost încadrate la prevederile art.4 pct.57 din H.G. 69/2012 și art.4 pct.61 din H.G. 69/2012. De asemenea, s-a mai constatat și săvârșirea unei alte fapte contravenționale, respectiv conducătorul auto nu ar fi putut prezent decât 11 diagrame tahografice, iar pentru perioada 28.11._14 nu a putut prezenta diagrame tahografice, faptă prevăzută de art. 8 alin. 1 pct. 3 O.G. nr. 37/2007.
A arătat petenta că, în ceea ce privește fapta prevăzută de art. 8 alin. 1 pct. 3 O.G. nr. 37/2007, fie este vorba despre de o greșeală a agentului constatator în redactarea procesului verbal, fie este vorba de o rea – credință din partea acestuia.
A mai menționat petenta că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând societății este dotat cu tahograf digital, diagramele despre care face vorbire agentul constatator vizând tahografele analogice.
În ceea ce privește fapta prevăzută de art. 4 pct. 61 H.G. nr. 69/2012, a arătat că recunoaște această faptă și regretă săvârșirea acesteia, însă solicită comutarea amenzii în „avertisment”. A precizat petenta că a aflat despre existența acestei fapte în momentul sancționării, faptă care a determinat achiziționarea unei astfel de plăcuțe imediat ulterior acelui moment.
Cu privire la lipsa scrisorii de transport CMR, a arătat că recunoaște și regretă această faptă și solicită comutarea amenzii în „avertisment”.
În drept, a invocat prevederile O.G. nr. 2/2001.
În dovedire, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În susținere, petenta a depus la dosarul cauzei procesul-verbal . nr._, încheiat la data de 05.01.2015 (fila 9) și o . înscrisuri doveditoare (filele 10 -23).
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, potrivit chitanței nr. 2476 din data de 09.12.2014 (fila 13).
La data de 16.02.2015 intimatul a formulat întâmpinare (filele 32-42), prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal de contravenție și a sancțiunii aplicate.
În motivarea întâmpinării, a arătat că petenta a fost sancționată întrucât la data de 17.12.2014 pe DN 15D km 9, în localitatea Girov, jud. N. la controlul efectuat în trafic asupra ansamblului de vehicule aparținând societății petente cu nr. de înmatriculare_ /_ s-a constatat neprezentarea de către conducătorul auto a numărului necesar de diagrame tahografice, conform legislației în vigoare, acesta prezentând la control doar 11 diagrame tahografice pentru perioada 28.11._14, neprezentând diagrame și nici un alt document justificativ din care să rezulte că ar fi desfășurat activitate în cele 15 zile în care nu s-a putut verifica activitatea desfășurată, abatere ce constituie contravenție în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 1 pct. 3 O.G. nr. 37/2007.
De asemenea, s-a mai constatat și a altă contravenție săvârșită de către petentă, respectiv nerespectarea de întreprinderea de transport rutier în cont propria obligației de a asigura echiparea autovehiculelor cu plăcuțe din care să rezulte masele și dimensiunile maxime admise, autorizate ale acestora, conform datelor înscrise în certificatul de înmatriculare ., existent la bord pentru vehiculul_, inspecția tehnică periodică a fost efectuată în data de 09.06.2014, acesta fiind obligat ca până la data de 20.06.2014 să doteze autovehiculul cu plăcuțe, depășind termenul de 10 zile calendaristice prevăzut de legislația în vigoare, abatere ce constituie contravenție în conformitate cu dispozițiile art. 4 pct. 61 H.G. nr. 69/2012.
O a treia contravenție constatată, respectiv nerespectarea de către operatorul de transport rutier al obligației de a asigura existența la bordul autovehiculelor cu care efectuează transport rutier de marfă, fără a asigura existența la bord a documentului de transport tip CMR.
În ceea ce privește întocmirea procesului verbal cu încălcarea și ignorarea dispozițiilor art. 19 O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu privire la întocmirea acestuia, nu constituie motiv de nulitate, deoarece procesul-verbal se poate întocmi atât în prezența cât și în lipsa făptuitorului, pe baza constatărilor personale și a probelor administrate de agentul constatator.
A mai arătat intimatul că nu se impune transformarea sancțiunii amenzii în „avertisment”, având în vedere că fapta nu poate fi socotită drept faptă cu o gravitate redusă, în sensul art. 7 alin. 2 O.G. nr. 2/2001.
În drept, intimatul și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 20 –208 C.proc.civ., O.G. nr. 2/2001, H.G. nr. 69/2012, Ordinul MTI nr. 980/2011, Ordinul MTI nr. 995/2011.
În dovedire, intimatul a solicitat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
În susținere, intimatul a depus la dosar, în copii conforme cu originalul, o . înscrisuri (filele 44-54).
La termenul din data de 01.04.2015, instanța a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava, invocată din oficiu.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În temeiul art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei Suceava, invocată de către instanță din oficiu.
Instanța reține că regimul juridic al contravențiilor este reglementat prin Ordonanța nr. 2/2001, care conține norme juridice cu caracter special, derogatoriu de la normele generale prevăzute de Codul procedură civilă (în baza principiului specialia generalibus derogant).
Potrivit art. 32 alin. 1 O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența de soluționare a plângerii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, iar conform alin. 2 al aceluiași text legal, controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare este de competența exclusivăa instanței prevăzute la alin. 1.
Aceste dispoziții au caracter de normă imperativă de ordine publică, de la care părțile nu pot deroga prin voința lor, competența teritorială fiind exclusivă în materie contravențională, astfel cum rezultă din interpretarea art. 32 O.G. nr. 2/2001 coroborat cu art. 126 și art. 130 C.proc.civ.
În raport de textele legale mai sus arătate, instanța constată faptul că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat la data de 05.01.2015 (fila 9) întocmit de către intimatul I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier, petenta H. S. S.R.L. a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 12.000 lei.
Instanța reține că procesul-verbal de contravenție . nr._, a fost încheiat la data de 05.01.2015 (fila 9). La finalul procesului-verbal sunt înscrise mențiunile că, în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Aceste dispoziții completează art. 32 alin. 2 O.G. nr. 2/2001, potrivit căruia plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. În acest context, instanța constată că în cuprinsul procesului-verbal de contravenție este indicat în mod clar faptul că organele de constatare au efectuat controlul în localitatea Girov, județ N., ocazie cu care au constatat neregulile sancționate ulterior. În acest sens, instanța apreciază că locul constatării contravenției este și cel al săvârșirii contravenției în sensul O.G. nr. 2/2001.
Instanța constată că petenta a fost sancționată contravențional pentru neprezentarea în trafic a numărului necesar de cartele tahografice (faptă prevăzută de art. 8 alin. 1 pct. 31 O.G. nr. 37/2007), nerespectarea obligației de a dota autovehiculele cu plăcuțe din care să rezulte masele și dimensiunile maxime admise (faptă prevăzută de art. 4 pct. 61 H.G. nr. 69/2012), respectiv nerespectarea obligației de a asigura existența la bordul autovehiculului a documentului de transport - scrisoarea de transport (faptă prevăzută de art. 4 pct. 57 H.G. nr. 69/2012). Potrivit art. 32 alin. 1 O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența de soluționare a plângerii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, iar, raportat la natura și particularitățile contravențiilor constatate, instanța apreciază că locul săvârșirii contravențiilor este locul la care agenții constatatori au efectuat controlul și au constatat neregulile sancționate.
Astfel, instanța reține că prezumtiva contravenție a fost constatată pe raza comunei Girov, județul N., fapt ce atrage competența de soluționare a plângerii contravenționale a Judecătoriei Piatra N., potrivit dispozițiilor art. 38 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, raportate la prevederile H.G. nr. 337 din 09.06.1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, Judecătoria Suceava nefiind competentă să judece prezenta cauză.
În consecință, în temeiul art. 132 C.proc.civ., cu referire la art. 32 al. 1 și 2 O.G. nr. 2/2001, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava, invocată de intimată și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra N..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a prezentei cauze având ca obiect plângere contravențională, formulată de către petenta S.C. H. S. S.R.L., cu sediul în mun. Gura – Humorului, ., ., jud. Suceava, CUI_ în contradictoriu cu I. DE S. PENTRU CONTROLUL RUTIER – I.S.C.T.R., cu sediul în Suceava, .. 16, jud. Suceava, în favoarea Judecătoriei Piatra N..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01.04.2015.
Președinte,Grefier,
Red: G.A.N./
Tehnored: G.B./
5 ex./
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1890/2015.... → |
|---|








