Plângere contravenţională. Sentința nr. 2800/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2800/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 2800/2015
Dosar nr._ - plângere contravențională -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2800
Ședința publică din data de 21 mai 2015
Instanța constituită din:
Președinte: Timiță O. - E.
Grefier: M. A.
La ordine se află judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul Ș. M. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ emis la data de 24.01.2014 de intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală – Direcția Regionala Antifraudă Fiscală Suceava.
Dezbaterile cauzei în fond au avut loc în ședința publică din data de 30.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 07.05.2015, 14.05.2015 și mai apoi pentru astăzi, 21.05.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.05.2014 sub numărul de dosar_, petentul Ș. M. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ emis la data de 24.01.2014 de intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Antifraudă Fiscală – Direcția Regionala Antifraudă Fiscală Suceava. De asemenea, a solicitat să se dispună anularea măsurii complementare a confiscării luată prin procesul verbal atacat.
În motivarea cererii, petentul a arătat că în data de 24.01.2014, doi agenți constatatori ai DGAF Suceava au desfășurat un control inopinat în Complexul Bazar Suceava, situat în Calea Unirii f.n., Suceava, unde acesta desfășoară activități economice independente, ca persoană fizică autorizată. A mai arătat că a pus la dispoziția agenților constatatori documentele solicitate, iar în urma controlului, aceștia au stabilit ca în perioada iulie 2013 – decembrie 2013 nu ar fi evidențiat veniturile în contabilitate, în partidă simplă; fără niciun fel de justificare, agenți constatatori au consemnat că ar fi obținut venituri în cuantum de 191.760 lei sau 121.760 lei, întrucât nu se înțelege foarte bine prin procesul verbal contestat.
A mai precizat că nu se face vinovat de săvârșirea niciunei contravenții, întrucât a pus la dispoziția organelor financiare toate documentele solicitate. Petentul a susținut că obligația sa de a vira o sumă exorbitantă de 191.760 lei în contul Trezoreriei este halucinantă.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001.
În dovedire, petentul a depus, în copie, înscrisuri (filele 10-14).
Cererea a fost legal timbrată (fila 9).
La data de 25.06.2014, intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale și a solicitat respingerea plângerii ca nefondată.
În motivarea excepției tardivității formulării plângerii, intimata a arătat că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ a fost încheiat la data de 24.01.2014 de DRAF 1 Suceava și înmânat contravenientului în aceeași zi, iar plângerea a fost depusă la instanță în data de 12.05.2014.
Pe fondul plângerii, intimata a arătat că în urma controlului efectuat de inspectorii antifraudă la data de 24.01.2014, în intervalul orar 1000 – 1130, la sediul DRAF Suceava s-a analizat situația contractelor de închiriere înregistrate la AFP Suceava și copiile registrului – jurnal de încasări și plăți. A mai arătat că echipa de control a constatat că petentul a derulat cu regularitate activități economice independente de prestări servicii, în perioada iulie 2013 – decembrie 2013, în scopul obținerii de venituri, acestea constând în închirierea suprafețelor/spațiilor comerciale aflate în incinta Complexului Bazar din Suceava, . Suceava, deținute în proprietate, către 138 de clienți/beneficiari, conform contractelor anexate, încheiate în perioada 2010 – 2013, în sensul dispozițiilor art. 7 alin. 1) pct. 1 și 4 și art. 46 alin. 1 și 2 și art. 61 alin. 2 din Codul fiscal și a pct. 19 și 232 din normele de aplicare a art. 46 din Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, art. 129 alin. 3 lit. a) din Codul fiscal și art. 1 alin. 1, art. 2 lit. a), b) și f), art. 3 alin. 3, art. 4 și art. 6 din O.U.G. nr. 44/2008.
De asemenea, a mai arătat că în mod temeinic și legal s-a constatat că activitățile economice independente au fost efectuate fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de actele normative în vigoare, respectiv fără ca petentul să fie înmatriculat la ONRC ca PFA, ÎI, ÎF și fără a conduce evidența contabilă în partidă simplă așa cum prevăd dispozițiile OMFP nr. 1040/2004, registrul – jurnal de încasări și plăți fiind parafat de organul fiscal abia la data de 17.01.2014 și nefiind completat cu fiecare operațiune de încasare/plată, obținând venituri de 191.760 lei.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 208 din Codul de procedură civilă, Legea nr. 12/1990, O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 44/2008, OMFP nr. 1040/2004.
În dovedire, intimata a depus, în copie, documentația ce a stat la baza emiterii procesului verbal contestat (filele 22-30).
La data de 28.07.2014, petentul a depus răspunsul formulat la întâmpinare (filele 35-40) prin care a solicitat respingerea excepției tardivității și înlăturarea apărărilor formulate de intimați.
Petentul a depus, la data de 08.01.2015, în copie, înscrisuri (filele 60-72).
La solicitarea instanței, intimata a depus la data de 05.02.2015 și 29.04.2015 relațiile solicitate (filele 76-234, 251-253, 254-255).
Petentul a depus înscrisuri în copie (filele 256-276).
Instanța a încuviințat și administrat, în conformitate cu prevederile art. 258 din Codul de procedură civilă, proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză prin prisma excepției tardivității formulării plângerii, instanța constată următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 24.01.2014 întocmit de către intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală – Direcția Regionala Antifraudă Fiscală Suceava, petentul Stefanoaia M. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 1.500 lei și cu sancțiunea complementară constând în confiscarea veniturilor obținute în perioada iulie – decembrie 2013 în cuantum de 191.760 lei (filele 22-23).
Instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de contravenție și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Din analiza procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 24.01.2014, instanța reține că petentul a semnat actul contestat. De asemenea, instanța reține că, la data de 04.02.2014, petentul Turenschi Stefanoaia M. a formulat, în termenul de 15 zile, plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 24.01.2014, cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub numărul de dosar_ .
Prin încheierea din data de 03.03.2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, în temeiul art. 200 alin. 3 din Codul de procedură civilă, a fost anulată plângerea contravențională formulată de către petentul Stefanoaia M..
Prin încheierea de ședință din data de 29.04.2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._ /a1, a fost respinsă cererea de reexaminare formulată de către petentul Stefanoaia M. împotriva încheierii mai sus menționate, ca neîntemeiată.
Instanța constată că petentul a depus o a doua plângere contravențională prin registratură la data de 12.05.2015, aceasta fiind înregistrată sub numărul de dosar_ .
Potrivit dispozițiilor art. 2548 alin. 3 din Codul civil, atunci când realizarea dreptului presupune exercitarea unei acțiuni în justiție, termenul este întrerupt pe data introducerii cererii de chemare în judecată sau de arbitrare ori de punere în întârziere, după caz, dispozițiile privitoare la întreruperea prescripției fiind aplicabile în mod corespunzător. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 2539 alin. 2 teza a II – a din Codul civil, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripția este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiția ca noua cerere să fie admisă.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus menționate, instanța reține că aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 2539 alin. 2 teza a II – a din Codul civil înseamnă că după anularea primei cereri, petentul nu dispune de un termen de 6 luni pentru introducerea noii cereri (ceea ce ar fi un beneficiu nejustificat dacă termenul inițial de decădere este de 15 zile ca în prezenta cauză), ci de un nou termen cu aceeași lungime ca și termenul inițial. Instanța subliniază că ori de câte ori legiuitorul prevede că o anumită dispoziție legală se aplică în mod corespunzător, aceasta nu se aplică ad litteram, ci cu adaptările necesare la instituția juridică asupra căreia își extinde aplicarea.
În prezenta cauză, instanța constată că pentru ca termenul inițial de 15 zile stabilit de lege pentru formularea unei plângeri contravenționale să fie întrerupt, petentul trebuia să introducă în termen de 15 zile de la data când hotărârea de anulare a rămas definitivă o nouă plângere contravențională.
De asemenea, instanța constată că încheierea prin care a fost anulată prima plângere contravențională formulată de către petent a rămas definitivă la data de 29.04.2014, când prin încheierea de ședință din data de 29.04.2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._ /a1, a fost respinsă cererea de reexaminare formulată de către petentul Stefanoaia M. împotriva încheierii mai sus menționate, ca neîntemeiată. Prin urmare, un nou termen de 15 zile a început să curgă la data de 29.04.2014 și s-a împlinit la data de 15.05.2014. Or, instanța constată că petentul a formulat a doua plângere contravențională la data de 12.05.2014.
Prin urmare, instanța constată că termenul inițial de 15 zile pentru formularea plângerii contravenționale a fost întrerupt prin introducerea prezentei plângeri contravenționale.
Pentru considerentele anterioare, instanța va respinge excepția tardivității formulării plângerii contravenționale invocată de către intimata prin întâmpinare.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 24.01.2014 întocmit de către intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală – Direcția Regionala Antifraudă Fiscală Suceava, petentul Stefanoaia M. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 1.500 lei, constatându-se că, în perioada iulie – decembrie 2013, a derulat cu repetativitate activități economice independente de prestări servicii (CAEN 6840 – închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate), în sensul art. 7 alin. 1 pct. 1 și 4, art. 46 alin. 1 și 2 și art. 61 alin. 2 din Codul fiscal și a pct. 19 și 232 din normele de aplicare a art. 46 din Codul fiscal, a art. 129 alin. 3 lit. a) din Codul fiscal și a art. 1 alin. 1, art. 2 lit. a), b) și f), art. 3 alin. 3, art. 4 și art. 6 din O.U.G. nr. 44/2008, constând în închirierea suprafețelor/spațiilor comerciale aflate în incinta Complexului Bazar din Suceava, . Suceava, deținute în proprietate, către 138 de clienți/beneficiari, conform contractelor anexate, încheiate în perioada 2010 – 2013; activitățile economice independente au fost efectuate fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de actele normative invocate, respectiv fără ca petentul să fie înmatriculat la Oficiul Național al Registrului Comerțului ca PFA (persoană fizică autorizată), ÎI (întreprindere individuală) sau ÎF (întreprindere familială) și fără a completa evidența contabilă în partidă simplă (OMFP nr. 1040/2004), registrul – jurnal de încasări și plăți fiind parafat de organul fiscal abia la data de 17.01.2014 și nefiind completat cu fiecare operațiune de încasare/plată, obținând venituri de 191.760 lei, faptă prevăzută de dispozițiile art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990 și sancționată potrivit dispozițiilor art. 2 lit. c) din același act normativ.
Prin același proces-verbal, în temeiul art. 4 alin. 2 din Legea nr. 12/1990, s-a dispus aplicarea sancțiunii complementare a confiscării veniturilor obținute în perioada iulie – decembrie 2013 din activitățile economice independente derulate fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege, respectiv a sumei de 191.760 lei.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 24.01.2014 a fost semnat de către petent, acesta precizând la rubrica „obiecțiuni” că faptele reținute nu corespund adevărului.
Verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 24.01.2014, instanța reține că principiul legalității sancțiunii contravenționale impune în sarcina organului ce aplică sancțiunile contravenționale nu doar obligația de a aplica una dintre sancțiunile generale cuprinse în art. 5 din O.G. nr. 2/2011, ci și obligația de a aplica una dintre sancțiunile stabilite pentru contravenția pe care o sancționează.
Prin urmare, instanța apreciază că principiul legalității sancțiunii contravenționale constă, pe de o parte, în faptul că nicio persoană nu poate să răspundă contravențional în lipsa unei norme care să stabilească împrejurarea că fapta comisă este contravenție, iar pe de altă parte, în faptul că nicio persoană nu poate fi sancționată cu o sancțiune contravențională pe care legea nu o prevede.
Fapta contravențională reținută în sarcina petentului Stefanoaia M. a fost încadrată în dispozițiile art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990, care prevăd că reprezintă activități comerciale ilicite și atrag răspunderea contravențională sau penală, după caz, față de cei care le-au săvârșit, efectuarea de acte sau fapte de comerț de natura celor prevăzute în Codul comercial sau în alte legi, fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege. Contravenientul a fost sancționat potrivit dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 12/1990 conform cărora constituie contravenție fapta prevăzută la art. 1 lit. a) și se sancționează cu prestarea unei activități în folosul comunității sau cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei.
Din descrierea contravenției făcută în cuprinsul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 24.01.2014, instanța constată că în sarcina petentului a fost reținută o contravenție, dar petentului i s-a imputat nerespectarea a două condiții stabilite de lege în activitatea desfășurată, respectiv închirierea unor suprafețe de teren fără ca petentul să fie înmatriculat la Oficiul Național al Registrului Comerțului ca persoană fizică autorizată, întreprindere individuală sau întreprindere familială, și fără a ține evidența contabilă în partidă simplă. Mai exact, fapta reținută în sarcina petentului s-a concretizat în două acte omisive.
În ceea ce privește obligația petentului de a se înmatricula la Oficiul Național al Registrului Comerțului ca persoană fizică autorizată, întreprindere individuală sau întreprindere familială, instanța reține dispozițiile menționate în cuprinsul procesului verbal contestat, respectiv art. 7 alin. 1 pct. 1 și 4, art. 46 alin. 1 și 2 și art. 61 alin. 2 din Codul fiscal și a pct. 19 și 232 din normele de aplicare a art. 46 din Codul fiscal, a art. 129 alin. 3 lit. a) din Codul fiscal și a art. 1 alin. 1, art. 2 lit. a), b) și f), art. 3 alin. 3, art. 4 și art. 6 din O.U.G. nr. 44/2008.
Astfel, potrivit art. 7 alin. 1 pct. 1 și 4 din Codul fiscal, prin noțiunea de activitate se înțelege orice activitate desfășurată de către o persoană în scopul obținerii de venit, iar prin noțiunea de activitate independentă se înțelege orice activitate desfășurată de către o persoană fizică în scopul obținerii de venituri, care îndeplinește cel puțin 4 dintre următoarele criterii: persoana fizică dispune de libertatea de alegere a locului și a modului de desfășurare a activității, precum și a programului de lucru; persoana fizică dispune de libertatea de a desfășura activitatea pentru mai mulți clienți; riscurile inerente activității sunt asumate de către persoana fizică ce desfășoară activitatea; activitatea se realizează prin utilizarea patrimoniului persoanei fizice care o desfășoară; activitatea se realizează de persoana fizică prin utilizarea capacității intelectuale și/sau a prestației fizice a acesteia, în funcție de specificul activității; persoana fizică face parte dintr-un corp/ordin profesional cu rol de reprezentare, reglementare și supraveghere a profesiei desfășurate, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea și exercitarea profesiei respective; persoana fizică dispune de libertatea de a desfășura activitatea direct, cu personal angajat sau prin colaborare cu terțe persoane în condițiile legii.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 46 alin. 1 și 2 din Codul fiscal, veniturile din activități independente cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii libere și veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activități adiacente; sunt considerate venituri comerciale veniturile din fapte de comerț ale contribuabililor, din prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la alin. 3, precum și din practicarea unei meserii. Conform art. 61 alin. 2 din Codul fiscal, persoanele fizice care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere la sfârșitul anului fiscal, începând cu anul fiscal următor califică aceste venituri în categoria venituri din activități independente și le supun regulilor de stabilire a venitului net pentru această categorie; în aplicarea acestei reglementări se va emite ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
În ceea ce privește O.U.G. nr. 44/2008, instanța reține dispozițiile art. 1 alin. 1, potrivit cărora actul normativ menționat reglementează accesul la activitatea economică, procedura de înregistrare în registrul comerțului și de autorizare a funcționării și regimul juridic al persoanelor fizice autorizate să desfășoare activități economice, precum și al întreprinderilor individuale și familiale. Totodată, potrivit art. 2 lit. a) și f), prin activitate economică se înțelege activitatea agricolă, industrială, comercială, desfășurată pentru obținerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani și care sunt destinate vânzării ori schimbului pe piețele organizate sau unor beneficiari determinați ori determinabili, în scopul obținerii unui profit, iar întreprinderea economică reprezintă activitatea economică desfășurată în mod organizat, permanent și sistematic, combinând resurse financiare, forță de muncă atrasă, materii prime, mijloace logistice și informație, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.
Conform art. 3 alin. 3 din O.U.G. nr. 44/2008, dispozițiile ordonanței se aplică pentru activitățile prevăzute de Codul CAEN a căror desfășurare în una dintre formele prevăzute de art. 4 (ca persoană fizică autorizată, întreprindere individuală sau întreprindere familială) nu este reglementată exclusiv potrivit unei legi speciale.
Față de dispozițiile legale mai sus menționate, instanța apreciază că activitatea de închiriere a unor suprafețe de teren efectuată de către o persoană fizică nu este condiționată de înregistrarea acelei persoane la ONRC ca persoană fizică autorizată sau de înființarea de către acea persoană a unei întreprinderi individuale sau familiale. Astfel, instanța constată că art. 61 alin. 2 din Codul fiscal nu face decât să califice veniturile obținute din cedarea folosinței bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere ca venituri din activități independente urmând ca impozitul să fie stabilit în funcție de această categorie de venituri. Cu alte cuvinte, nicio dispoziție din Codul fiscal nu obligă o persoană fizică să se organizeze ca persoană fizică autorizată, întreprindere individuală sau întreprindere familială atunci când încheie un număr mai mare de 5 contracte de închiriere.
În susținerea acestui argument, instanța reține și dispozițiile Ordinului nr. 2333/11.12.2007 pentru aprobarea procedurii privind declararea și stabilirea impozitului pe veniturile din cedarea folosinței bunurilor realizate din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere/subînchiriere.
Potrivit dispozițiilor pct. 1, 3 și 5, persoanele fizice care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere sau subînchiriere la sfârșitul anului fiscal, începând cu anul fiscal următor, califică aceste venituri în categoria veniturilor din activități independente; persoanele fizice care realizează venituri în condițiile de la pct. 1 stabilesc venitul net, în sistem real, potrivit regulilor prevăzute pentru veniturile din activități independente și conduc contabilitate în partidă simplă în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1040/2004 pentru aprobarea normelor metodologice privind organizarea și conducerea evidenței contabile în partidă simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabil în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal; în cazul în care la sfârșitul anului fiscal nu mai sunt îndeplinite condițiile de la pct. 1, începând cu anul fiscal următor persoanele fizice determină și declară venitul net realizat din închiriere/subînchiriere potrivit regulilor aplicabile pentru categoria venituri din cedarea folosinței bunurilor.
Prin urmare, instanța constată că dispozițiile legale folosesc terminologia de „persoane fizice”, iar nu pe cea de „persoană fizică autorizată”, „întreprindere individuală” sau „întreprindere familială”.
În concluzie, instanța apreciază că, atât timp cât dispozițiile legale menționate de către agentul constatator în cuprinsul actului contestat nu prevăd condiția ca, pentru încheierea unor contracte de închiriere, petentul să se înmatriculeze la Oficiul Național al Registrului Comerțului ca persoană fizică autorizată, întreprindere individuală sau întreprindere familială, fapta reținută în sarcina petentului nu reprezintă o contravenție – în ceea ce privește actul omisiv de a nu se fi înregistrat ca ONRC.
Astfel, cu privire la această componentă a faptei, instanța nu va mai proceda la analiza temeiniciei actului contestat de vreme ce s-a constatat că reținerea în sarcina petentului a acestei obligații în vederea desfășurării unei activități economice nu respectă exigențele de legalitate.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumție relativă de veridicitate cu privire la împrejurările constatate de agentul constatator.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecințe incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acestuia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Având în vedere aceste principii, instanța reține că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, atât timp cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală, efectivă de a proba contrariul, prezumția de nevinovăție, astfel cum este conturată în jurisprudența CEDO nu este încălcată.
În prezenta cauză, instanța apreciază că sancțiunea amenzii în cuantum de 1.500 lei și sancțiunea confiscării sumei de 1191.760 lei aplicate unei persoane fizice pentru o contravenție cu privire la relațiile în care se desfășoară activitatea comercială, este suficient de gravă pentru a determina instanța să concluzioneze în sensul că față de petent a fost formulată o „acuzație în materie penală” în sensul dat acestei sintagme de jurisprudența CEDO. Pe cale de consecință, prezumția de nevinovăție de care se bucură petenta, se impune cu forță superioară.
De asemenea, instanța amintește că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Instanța reține dispozițiile pct. I.1 din anexa la Ordinul nr. 1040/2004, potrivit cărora contribuabilii care obțin venituri din activități independente sunt obligați, potrivit prevederilor art. 49 alin. 8 din Codul fiscal, să organizeze și să conducă evidența contabilă în partidă simplă. De asemenea, potrivit aceleiași anexe la Ordinul nr. 1040/2004, registrul-jurnal de încasări și plăți se întocmește într-un singur exemplar de către contribuabili, făcându-se înregistrarea operațiunilor efectuate pe baza documentelor justificative, distinct, pe fiecare operațiuni, fără a se lăsa rânduri libere, după ce a fost numerotat, șnuruit, parafat și înregistrat la organul fiscal teritorial; în registrul – jurnal de încasări și plăți se înregistrează nu numai operațiunile în numerar, ci și cele efectuate prin contul curent de la bancă; acest registru se parafează de către organul fiscal teritorial la începerea și la încetarea activității; registrul, parafat și înregistrat la organul fiscal teritorial, va fi completat lunar, prin preluarea totalului sumelor din registrul-jurnal de încasări și plăți obținut cu ajutorul tehnicii de calcul; se arhivează împreună cu documentele justificative care au stat la baza întocmirii lui.
Instanța reține și dispozițiile pct. 3 din anexa la Ordinul nr. 2333/2007pentru aprobarea procedurii privind declararea și stabilirea impozitului pe veniturile din cedarea folosinței bunurilor realizate din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere/subînchiriere, potrivit cărora persoanele fizice care realizează venituri în condițiile de la pct. 1 stabilesc venitul net, în sistem real, potrivit regulilor prevăzute pentru veniturile din activități independente și conduc contabilitate în partidă simplă în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 1.040/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea evidenței contabile în partidă simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabil în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Analizând înscrisurile depuse la filele 28-30 și 264-273 din dosar, instanța constată că registrul – jurnal de încasări și plăți ținut de către petent a fost parafat și înregistrat la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava în data de 17.01.2014, deși petentul obținea venituri din cedarea folosinței bunurilor realizate din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere din anul 2009 (filele 24-27). De asemenea, instanța constată că o parte din contractele de închiriere depuse la filele 88-234 din dosar nu au fost înregistrate la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava.
Față de aceste aspecte, instanța consideră că nu a fost făcută nicio dovadă care să răstoarne prezumția de legalitate și veridicitate a procesului-verbal contestat, deși petentului îi revenea această obligație potrivit dispozițiilor art. 249 din Codul de procedură civilă. Astfel, instanța consideră că petentul Stefanoaia M. se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa, respectiv aceea de a închiria suprafețe de teren fără ca petentul să respecte obligația de a ține evidența contabilă în partidă simplă, conform dispozițiilor din Ordinul nr. 1040/2004.
În ceea ce privește măsura complementară constând în confiscarea veniturilor obținute în perioada iulie – decembrie 2013 din activitățile economice independente derulate fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege, respectiv a sumei de 191.760 lei, instanța reține dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 12/1990, conform cărora mărfurile sau produsele care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1 lit. a), b), d), e), g) și j), dacă sunt ale contravenientului sau ale operatorului economic, precum și sumele de bani și lucrurile dobândite prin săvârșirea contravenției se confiscă și se valorifică în condițiile legii, contravaloarea lor făcându-se venit la bugetul administrației publice centrale.
De asemenea, potrivit alineatului 2 al aceluiași articol, veniturile obținute ilicit de persoanele fizice sau juridice din activitățile prevăzute la art. 1, precum și încasările în întregime din vânzarea mărfurilor a căror proveniență nu este dovedită se confiscă și se fac venit la bugetul administrației publice centrale.
În prezenta cauză, din înscrisurile depuse la filele 81-84, instanța constată că organul constatator a dispus confiscarea contravalorii chiriilor obținute de către petent în perioada iulie – decembrie 2013 din cele 138 de contracte de închiriere. Or, instanța apreciază că fapta petentului de a efectua acte sau fapte de comerț, fără îndeplinirea condiției stabilite de lege, respectiv fără a parafa registrul – jurnal de încasări și plăți la începerea activității și fără a îl completa cu fiecare operațiune de încasare/plată, nu a generat, prin ea însăși, obținerea unui venit ilicit care să reprezinte contravaloarea chiriilor încasate în perioada iulie – decembrie 2013. Instanța reține și că perioada avută în vedere de către agentul constatator (iulie – decembrie 2013) a fost identificată în mod arbitrar, în condițiile în care petentului nu i s-a imputat că nu ar fi completat registrul – jurnal de încasări și plăți în toată această perioadă.
Mai mult, din adresa nr._ din data de 29.04.2015 emisă de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, instanța reține că petentul a depus la organul fiscal declarații estimative de venit aferente anului 2013 în baza cărora organul fiscal a determinat prin decizia de impunere nr._ din data de 18.04.2013 obligația de plată a sumei totale de 38.400 lei, reprezentând impozitul pe venit datorat anului 2013, sumă ce a fost achitată de către petent în mai multe tranșe (filele 252-253).
Totodată, instanța reține și că, în urma inspecției fiscale efectuate, s-a constatat că, în perioada 2010 – 2013 petentul a obținut venituri din închirierea terenurilor fără a declara și achita în totalitate impozitul pe venit aferent acestora, fiind emisă o decizie de impunere suplimentară pentru anul 2013 pentru suma de 66.577 lei (din care suma de 16.325 lei, reprezintă impozitul pe venit suplimentar stabilit în urma centralizării veniturilor lunare din contractele încheiate și comparării cu veniturile lunare înregistrate în registrul jurnal de încasări și plăți și declarate conform declarației 200; iar suma de 50.242 lei reprezintă impozit pe venitul obținut din contractele de închiriere ce nu au fost înregistrate în evidența contabilă și nu au fost declarate).
Față de aceste aspecte, menținerea confiscării sumei de 191.760 lei apare ca injustă și prin prisma faptului că vizează venituri pentru care petentului i s-a stabilit obligația de a plăti impozit pe venit.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de către petentul Stefanoaia M. în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală – Direcția Regionala Antifraudă Fiscală Suceava, și va anula măsura complementară constând în confiscarea sumei de 191.760 lei dispusă prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 24.01.2014. Pe cale de consecință, instanța va menține celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția tardivității formulării plângerii contravenționale invocată de către intimata prin întâmpinare.
Admite în parte plângerea contravențională formulată de către petentul Stefanoaia M., CNP_, cu domiciliul în mun. Suceava, .. 86, jud. Suceava, în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală – Direcția Regionala Antifraudă Fiscală Suceava, cu sediul în București, ., sector 5.
Anulează măsura complementară constând în confiscarea sumei de 191.760 lei dispusă prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 24.01.2014.
Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.05.2015.
Președinte, Grefier,
Timiță O. - E. M. A.
Red. T.O.E./Tehn. M.A.
5ex./ 14.09.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2759/2015. Judecătoria... | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 2902/2015.... → |
|---|
