Plângere contravenţională. Sentința nr. 4591/2015. Judecătoria SUCEAVA

Sentința nr. 4591/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 02-10-2015 în dosarul nr. 4591/2015

Dosar nr._ - plângere contravențională -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4591

Ședința publică din data de 02.10.2015

Instanța constituită din:

Președinte: T. R.

Grefier: S. M.

La ordine, judecarea cauzei civile având ca obiect plângerea contravențională formulată de petentul Ț. Ș. în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție Harghita.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare au lipsit părțile, situație în care potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din ROI, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se constată, de asemenea, lipsa acestora.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Instanța constată că intimatul a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava și rămâne în pronunțare cu privire la aceasta.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 12.05.2015, petentul Ț. Ș. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ emis la data de 07.03.2015 întocmit de I. Județean de Poliție Harghita, înlăturarea sancțiunilor aplicate, respectiv amenda contravențională în cuantum de 585 lei și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice pentru 60 de zile.

În motivare, petentul a arătat că cele consemnate de către agentul constatator nu corespund realității.

În drept, a invocat prevederile OG nr. 2/2001.

În dovedire a depus copia procesului verbal de contravenție contestat (f. 6) și copia cărții de identitate (f. 7).

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei. (f. 5)

Intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Harghita a depus întâmpinare la dosar (f. 12-13), prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava întrucât faptele contravenționale au fost săvârșite pe raza localității Toplița, în acest caz competența fiind a Judecătoriei Toplița, iar pe fond respingerea cererii ca neîntemeiată.

În dovedire, intimatul a depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal contestat. (f. 14-18).

La termenul din data de 02.10.2015, instanța a rămas în pronunțare cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava, invocată de intimat.

În temeiul art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei Suceava, invocată de intimat.

Instanța reține că regimul juridic al contravențiilor este reglementat prin Ordonanța nr. 2/2001, care conține norme juridice cu caracter special, derogatoriu de la normele generale prevăzute de Codul procedură civilă (în baza principiului specialia generalibus derogant).

Potrivit art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, competența de soluționare a plângerii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, iar conform alin. 2 al aceluiași text legal, controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare este de competența exclusivă a instanței prevăzute la alin. (1).

Examinând în acest context mențiunile procesului verbal de contravenție . nr._ emis la data de 07.03.2015 (f. 6) instanța reține ca loc al săvârșirii presupusei fapte este localitatea Toplița.

Potrivit H.G. nr. 337/9 iulie 1993, modificată și republicată, pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, localitatea Toplița este arondată Judecătoriei Toplița.

Avându-se în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională, instanța constată că este întemeiată excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Suceava în soluționarea prezentei plângeri, față de dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 3 Cod procedură civilă raportate la art. 32 alin. 1și 2 din O.G. nr. 2/2001.

În consecință, în temeiul art. 132 Cod procedură civilă, cu referire la art. 32 al. 1 și 2 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava, invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Toplița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava, invocată din oficiu.

Declină competența de soluționarea a cauzei având ca obiect plângerea contravențională formulată de petentul Ț. Ș., CNP_, cu domiciliul în oras Broșteni, . în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție Harghita, cu sediul in Miercurea-C., .. 34, jud. Harghita, cod de identificare fiscală_, în favoarea Judecătoriei Toplița.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 02.10.2015.

Președinte,Grefier,

R. T. S. M.

Red. T.R./Tehn. S.M.

2 ex.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SUCEAVA

Dosar nr._

CĂTRE,

JUDECĂTORIA TOPLIȚA, jud. Harghita

Vă înaintăm alăturat dosarul nr. _ , având ca obiect plângerea contravențională formulată de petentul Ț. Ș. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ emis la data de 07.03.2015, în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție Harghita, spre competentă soluționare.

Dosarul conține un număr de . file.

Președinte,Grefier,

R. T. S. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4591/2015. Judecătoria SUCEAVA