Pretenţii. Sentința nr. 3755/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3755/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 09-07-2015 în dosarul nr. 3755/2015
Dosar nr._ - pretenții -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
Sentința civilă nr. 3755
Ședința publică din data de 9 iulie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: Cosovăț A.
Grefier: T. C. A.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect pretenții formulată de reclamantul C. S. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. A. S.A..
Concluziile dezbaterilor în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19 iunie 2015 care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise iar mai apoi din lipsă de timp pentru deliberare pronunțarea a fost amânată pentru data de astăzi.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.09.2014, sub nr. de dosar_, reclamantul C. S., a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. A. S.A. – Sucursala Suceava, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 40.000 lei reprezentând despăgubiri morale ca urmare a accidentului suferit în data de 04.03.2012, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că la data de 04.03.2012, potrivit actelor de cercetare penală efectuate de IPJ Suceava – Serviciul Rutier, dosar penal nr. 1019/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, a rezultat că numitul D. Anfilochie, conducând autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare_, pe DJ 209 Dărmănești – Călinești E., în interiorul localității Măriței, jud. Suceava, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare producând rănirea sa.
A arătat reclamantul că, în urma accidentului a suferit vătămări corporale grave, printre care, . luxație monteggia dreapta, disjunctie acromio – claviculară dreapta grad 1. S-a intervenit chirurgical sub anestezie generală practicându-se reducerea sângerândă a fracturii și fixare cu placa înșurubată pe cubitus și reducerea sângerândă a luxației capului radial. În urma acestor vătămări grave s-au stabilit, în mod provizoriu, un număr de 38 – 40 zile îngrijiri medicale. Totodată, a efectuat o examinare psihologică, pentru a evidenția eventualele traume ca urmare a accidentului suferit. S-a recomandat revenirea la control.
Reclamantul a precizat că raportul de expertiză tehnică evidențiază faptul că asiguratul nu a respectat regimul legal de viteză impus pe sectorul de drum, deoarece circula înainte de impact cu viteza de 67,36 km/h, nerespectând art. 49 alin. 1 și art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002. Dacă pârâtul s-ar fi conformat dispozițiilor legale, accidentul ar fi fost mai puțin grav, iar victima ar fi suferit prejudicii mai mici
Reclamantul a mai arătat faptul că apreciază ca fiind dată o culpă comună (de 50%) pentru fiecare din părțile implicate în accident.
În ceea ce privește daunele morale, reclamantul a arătat că evenimentul rutier a avut un rezultat deosebit de grav, atât în plan fizic, cât și în plan psihic, refacerea sănătății necesutând un repaus îndelungat cu incapacitate de muncă, ceea ce are consecințe puternice, atât în plan material, cât și psihic.
A mai precizat reclamantul faptul că, a făcut demersuri pentru a soluționa acest litigiu pe cale amiabilă, demersuri rămase fără rezultat.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1357, 1381 și următoarele, art. 2223 și următoarele din Codul civil, art. 453 Cod procedură civilă.
În dovedire, reclamantul a depus la dosar, în copii conforme cu originalul, o . înscrisuri (filele 7-24; 26-29).
La data de 15.10.2014, reclamantul a formulat precizări (fila 35), prin care a arătat că, obiectul cererii este pretenții (daune morale), temeiul de drept fiind indicat în finalul cererii de chemare în judecată; valoarea obiectului cererii – deși a indicat în petitul acțiunii valoarea obiectului cererii la 40.000 lei, a înțeles să-și mărească câtimea pretențiilor, în temeiul art. 204 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, la suma de 60.000 lei; modul de calcul al sumei de 60.000 lei: s-au avut în vedere durerile fizice (pretium doloris) și psihice suferite de reclamant, atât în momentul producerii accidentului cât și ulterior.
Legal citată, pârâta S.C. C. A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat, cu prioritate, excepția netimbrării acțiunii conform O.U.G. nr. 80/2013, în acest sens arătând că, având în vedere faptul că această acțiune este una civilă, în pretenții, putând fi evaluată în bani, a solicitat să se pună în vedere reclamantului să timbreze acțiunea la valoarea pretențiilor astfel cum prevede O.U.G. nr. 80/2013.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat admiterea în parte a acțiunii, prin reducerea cuantumului despăgubirilor solicitate.
În motivare, pârâta a arătat că, la data de 04.03.2012, numitul D. Anfilochie, în timp ce conducea autoturismul marca WV cu numărul de înmatriculare_ pe DJ 209, pe raza localității Dărmănești, a acroșat un pieton, în persoana reclamantului, care fără a se asigura corespunzător a pătruns pe partea carosabilă prin loc nepermis cu intenția de a traversa. În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală, nr. 1019/P/2013, finalizat de către P. de pe lângă Judecătoria Suceava prin Ordonanța de clasare din data de 10.03.2014, soluție definitivă. Din analiza tuturor probelor administrate în dosarul de cercetare penală, în aprecierea sa, se reține o culpă comună concurentă în producerea evenimentului rutier pentru pieton și pentru conducătorul auto. S-a reținut în materialul de urmărire penală că au fost încălcate prevederile O.U.G. nr. 195/2002 de ambii participanți.
Pârâta a precizat că, autoturismul marca WV cu numărul de înmatriculare_ deținea polița RCA . Nr._ emisă de societatea S.C. C. A. S.A. cu valabilitate din data de 20.10.2011 – 19.04.2012.
Referitor la cuantumul despăgubirilor morale solicitate de către reclamant în cuantum de 40.000 lei, pârâta a solicitat diminuarea acestora corespunzător situației de fapt și în acord cu jurisprudența în materie.
Pârâta a menționat, cu privire la vătămarea corporală a reclamantului, faptul că nu neagă că acesta a suferit leziuni fizice și psihice, însă raportat la gradul său de culpă, consideră că suma pretinsă este prea mare. Analizând actele medicale, a solicitat să se aibă în vedere că partea a fost internată în spital 8 zile (stare la externare: ameliorat), iar medicul specialist i-a recomandat: pansamente 2-3 zile, menține ghips 30 zile, tratament medicamentos 5 zile. Partea nu a rămas cu handicap sau cu sechele, fiind refăcută în totalitate. De asemenea, să se aibă în vedere și vârsta înaintată a părții vătămate, factor ce a contribuit la procesul de vindecare și recuperare.
În drept, pârâta a invocat Legea nr. 136/1995, Ordinul CSA 5/2010, Noul Cod Civil, Codul de procedură civilă, Ghidul pentru soluționarea daunelor morale.
La data de 13.02.2015, reclamantul a depus la dosar precizare la acțiunea formulată, în sensul că a înțeles să cheme în judecată pe . Sibiu – prin Sucursala Suceava, situație față de care a solicitat rectificarea citativului.
La termenul de judecată, instanța a stabilit în sarcina reclamantului taxă judiciară de timbru în cuantum de 2.305 lei (fila 59), însă prin încheierea din data de 08.05.2015 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._ /a1,a fost admisă cererea de reexaminare formulată de reclamant, constatându-se că acesta este scutit de la taxa judiciară de timbru în cuantum de 2305 lei pentru cererea având ca obiect pretenții, care face obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Suceava.
La termenul de judecată din data de 15.05.2015, instanța a introdus în cauză, în calitate de intervenient forțat, pe numitul D. A..
De asemenea, la solicitarea pârâtei, instanța a solicitat de la P. de pe lângă Judecătoria Suceava, dosarul nr. 1019/P/2013, care a fost atașat la prezenta cauză.
La solicitarea reclamantei, instanța a încuviințat și administrat proba testimonială, fiind audiați în calitate de martori numiții H. M. (fila 66) și O. D. (fila 97).
Instanța a încuviințat și administrat, la solicitarea părților, și proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Instanța reține cu prioritate faptul că, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta a solicitat admiterea în parte a acțiunii, în sensul reducerii cuantumului despăgubirilor solicitate de reclamant (fila 40).
Reprezintă aspecte necontestate de părți și confirmate de probele administrate în cauză următoarele:
La data de 04.03.2013 a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicați intervenientul D. Anfilochie (asigurat RCA la societatea pârâtă), aflat la volanul unui autovehicul și reclamantul C. S., eveniment soldat cu vătămarea corporală a reclamantului.
Astfel, la data de 04.03.2013, intervenientul D. Anfilochie, în timp ce conducea autoturismul marca VW (cu nr. de înmatriculare_ ) pe DJ 209 D în localitatea Măriței, pe direcția Dărmănești – Călinești E., în zona locuinței reclamantului, l-a acroșat pe reclamant care se angajase în traversarea drumului.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit de domnul expert tehnic judiciar G. F. în cadrul dosarului nr. 1019/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, viteza cu care se deplasa autoturismul condus de intervenient înainte de impact era de 67,36 km/h ( nerespectând regimul legal de viteză impus pe sectorul de drum). Totodată, expertul a concluzionat în sensul că dacă intervenientul ar fi circulat cu viteza legală de 50 km/h, impactul tot ar fi avut loc, însă cel mai probabil traumatismele ar fi fost altele. În opinia expertului, cauza determinantă a fost traversarea de către reclamant a suprafeței carosabile în fugă rapidă, fără să se asigure (fila 92 dosar și fila 59 din dosarul 1019/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava – atașat spre consultare).
La momentul producerii evenimentului rutier, autovehiculul era asigurat RCA la societatea pârâtă, potrivit poliței de asigurare ./17/_ nr._, cu valabilitate pentru perioada 20.10._13 (fila 61 – dosar nr. 1019/P/2013).
Dosarul nr. 1019/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava a fost finalizat prin ordonanța de clasare din 10.03.2014 prin care s-a dispus „clasarea cauzei având ca obiect săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 alin. 1 Cod penal de către D. Anfilochie, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.”
Potrivit dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, (..) și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil.
Potrivit art. 50 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
Potrivit art. 50 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, în caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului respectiv.
Potrivit art. 51 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, despăgubirile, astfel cum sunt prevăzute la art. 49 și 50, se acordă și în cazul în care cel care conducea vehiculul, răspunzător de producerea accidentului este o altă persoană decât asiguratul.
Potrivit art. 54 din același act normativ, în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
Totodată, potrivit art. 2208 alin. 1 Cod civil, în cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul trebuie să plătească indemnizația de asigurare în condițiile prevăzute în contract (…) iar, potrivit art. 2223 alin. 1 Cod civil, în cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde potrivit legii față de terțele persoane prejudiciate și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil.
Potrivit art. 2224 alin. 2 Cod civil, asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligațiilor ce îi revin acestuia din contractul de asigurare.
Potrivit art. 2226 alin. 1 Cod civil, asigurătorul plătește despăgubirea direct terței persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat.
Analiza sistematică a dispozițiilor legale anterior enunțate impune concluzia confom căreia asigurătorul poate fi obligat la plata de despăgubiri numai dacă și în măsura dovediriirăspunderii civile a asiguratului pentru prejudiciile cauzate unor terțe persoane.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1349 din codul civil, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
Potrivit dispozițiilor art. 1357 Cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai ușoară culpă.
Din interpretarea articolului 1357 din Codul civil pot fi deduse condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv: săvârșirea unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre fapta săvârșită și prejudiciul produs și vinovăția în săvârșirea faptei ilicite.
În cauza dedusă judecății se poate reține săvârșirea unei fapte ilicite de către intervenientul D. Anfilochie, aspect ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză.
Reprezintă un aspect necontestat de părți acela că intervenientul, la data producerii evenimentului rutier, se deplasa cu o viteză superioară limitei legale.
Instanța amintește, însă, și dispozițiile art. 1371 alin. 1 Cod civil, în sensul că, în cazul în care victima a contribuit cu intenție sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.
În cauza dedusă judecății, răspunderea delictuală a asiguratului pârâtei, culpa comună a reclamantului și a intervenientului, obligația pârâtei de a-l despăgubi pe reclamant pentru prejudiciul suferit reprezintă aspecte necontestatate de părți, conforme dispozițiilor legale menționate și confirmate de probele administrate.
Aspectul asupra căruia părțile nu s-au înțeles este acela reprezentat de cuantumul despăgubirilor la care reclamantul ar fi îndreptățit.
În acest sens, reclamantul a solicitat inițial obligarea pârâtei la plata sumei de 40.000 lei, modificându-și ulterior cuantumul pretențiilor și solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 60.000 lei. Pârâta, deși a arătat că ar fi de acord cu acordarea despăgubirilor într-un cuantum diminuat, nu a indicat o sumă care, în opinia sa, ar reprezenta estimarea prejudiciului suferit de reclamant.
Cu privire la suma solicitată de reclamant, din motivarea în fapt a cererii introductive, precum și a cererii precizatoare, instanța reține că acesta apreciază că valoarea prejudiciului moral suferit ar fi de 120.000 lei și că ar fi îndreptățit la 60.000 lei în considerarea unei culpe considerate egale (50%-50%).
Cu privire la întinderea prejudiciului în cazul răspunderii civile delictuale în general și cu privire la întinderea prejudiciului în cazul special al daunelor morale suferite ca urmare a unei vătămări corporale, instanța reține următoarele:
Art. 1385 cod civil consacră principiul reparării integrale a prejudiciului.
Art. 1391 alin. 1 Cod civil prevede posibilitatea ca, în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, să fie acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială.
Este evident din motivarea în fapt a cererii sale, că reclamantul a solicitat repararea unui prejudiciu nepatrimonial, acesta arătând expres că solicită daune morale. Cu privire la natura acestor daune, instanța apreciază că prejudiciul nepatrimonial subsumează acele consecințe dăunătoare/vătămătoare cu conținut neevaluabil din punct de vedere economic, care rezultă din lezarea drepturilor personale nepatrimoniale. Având în vedere că daunele morale nu reprezintă pierderea unor valori patrimoniale, despăgubirile ce ar putea fi acordate pentru acoperirea acestora nu sunt rezultatul unei evaluări de natură economică a prejudiciului, cât rezultatul unui demers de compensare.
Prin acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul nepatrimonial suferit este vizată alinarea suferinței pricinuite prin vătămarea integrității corporale, a sănătății ori de restrângerea posibilităților de viață familială și socială. Ele nu vizează conferirea unui grad de satisfacție persoanei prejudiciate prin sancționarea pe latură civilă a persoanei responsabile pentru producerea prejudiciului. Totodată, despăgubirile pentru prejudiciul nepatrimonial suferit nu sunt menite a constitui un mijloc de îmbogățire pentru acela îndreptățit la obținerea lor,
În lipsa unor criterii legale care să ghideze instanța în stabilirea cuantumului despăgubirilor menite a acoperi prejudicii morale, instanța are obligația de a analiza în cauza dedusă judecății totalitatea implicațiilor nepatrimoniale a evenimentului rutier în care a fost implicat reclamantul și a stabili o compensație materială care să fie echitabilă și relativ proporțională.
Astfel, urmare a evenimentului rutier din 04.03.2013, reclamantul a fost internat la Spitalul Județean „Sf. I. cel Nou” Suceava pentru o perioadă de 8 zile, respectiv 04.03._13 (bilet de externare – fila 8).
Biletul de externare depus la dosar cuprinde următoarele informații relevante cu privire la estimarea compensației materiale ce va fi stabilită de instanță:
Cele 8 zile de internare relevă prin ele însele o restrângere posibilităților de viață familială și socială a reclamantului. Deși starea la externare a reclamantului a fost calificată ca ameliorată, față de intervențiile și tratamentul din perioada internării, se poate presupune în mod rezonabil că acestea au fost însoțite de durere și disconfort fizic și psihic. Acestea au fost suferite de reclamant și ulterior externării, în condițiile în care acestuia i s-au recomandat „pansamente la 2-3 zile până la cicatrizare” și „menținerea ghipsului 30 de zile”.
Certificatul medico-legal nr. 186-SV/A2 din 12.03.2013 relevă starea reclamantului la opt zile de la evenimentul rutier și concluzia în sensul că leziunile suferite de acesta pot necesita 38-40 de zile de îngrijiri medicale.
În ceea ce privește declarațiile martorilor ascultați în cauză, instanța reține că martorul H. M. a declarat că după ce reclamantul a fost externat, a stat o perioadă la pat. Întâlnindu-se cu acesta de câteva ori, reclamantul i-ar fi spus că îl mai dor capul, o mână și un picior și că l-ar fi rugat de mai multe ori să îi aducă o găleată de apă. Martorul a declarat și că, actualmente, reclamantul se simte mai bine (fila 66).
Martora O. D. a declarat că s-a întâlnit cu reclamantul după externare iar acesta i-a spus că îl dor mâna și capul. Martora a declarat că la 2-3 zile după externare l-a văzut pe reclamant muncind în gospodărie și chiar aducând apă. Martora a declarat și că nu a observat schimbări în stilul de viață al reclamantului după accident (fila 97).
Instanța nu poate face abstracție de faptul că declarațiile martorilor vizează evenimente petrecute cu mai mult de doi ani înainte de momentul depozițiilor. Astfel, par mai verosimile declarațiile martorului H. M. referitoare la o perioadă de o lună în care, după externare, reclamantul s-ar fi deplasat cu dificultate și în care de treburile gospodărești s-ar fi ocupat tatăl și sora acestuia decât declarația martorei O. D. în sensul că la 2-3 zile după externare reclamantul ar fi muncit în gospodărie și chiar ar fi cărat și apă.
Oricum, cele 38-40 de zile indicate în certificatul medico-legal ca fiind necesare pentru vindecarea leziunilor precum și perioada de aproximativ o lună în care reclamantul s-ar fi deplasat cu dificultate relevă faptul că, inclusiv după externare, cel puțin câteva săptămâni, reclamantul a suferit o restrângere posibilităților de viață familială și socială precum și durere, disconfort fizic și psihic.
În aceste împrejurări, instanța apreciază că reclamantul a probat faptul că a suferit daune morale în urma evenimentului rutier din 04.03.2013. Pentru estimarea compensației menite a acoperi aceste daune, instanța apreciază că se impun o . precizări cu privire la culpa în producerea evenimentului rutier.
Instanța amintește, că dispozițiile art. 1371 alin. 1 Cod civil sunt în sensul că, în cazul în care victima a contribuit, chiar din culpă, la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.
Or, contrar susținerilor reclamantului, dar fără a realiza o cuantificare a culpelor celor implicați în evenimentul rutier, instanța consideră că partea de culpă a reclamantului îl îndreptățește la mai puțin de jumătate din despăgubirea ce ar fi putut fi stabilită pentru cazul reținerii unei culpe exclusive a șoferului autovehiculului.
În acest sens, instanța reține înseși concluziile raportului de expertiză întocmit în dosarul de urmărire penală, în sensul că, și în situația în care intervenientul ar fi circulat cu viteza legală, impactul tot ar fi avut loc (cu siguranță, cu alte urmări). Însuși expertul a indicat drept cauză determinantă a evenimentului traversarea de către pieton a suprafeței carosabile în fugă rapidă, fără să se asigure.
Așadar, dacă reclamantul s-ar fi asigurat (obligație pe care o avea) înainte să se angajeze în traversarea drumului public, cel mai probabil ar fi văzut autovehiculul condus de către intervenient și ar fi așteptat trecerea acestuia, pentru a traversa în condiții de siguranță. Astfel, impactul nu ar fi avut loc.
Pe de altă parte, dacă intervenientul ar fi circulat cu viteza de 50 km/h (viteză pe care nu o putea depăși, dar cu care îi era permis să se deplaseze), impactul tot ar fi avut loc.
Practic, prin modul în care reclamantul a înțeles să se angajeze în traversarea drumului, acesta l-a pus pe șoferul autovehiculului în situația în care, chiar dacă s-ar fi deplasat cu viteza legală, să nu poată evita implicarea în evenimentul rutier, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.
Mai mult, în timp ce probele administrate nu relevă niciun fel de informații cu privire la frecvența cu care intervenientul se deplasa pe acel sector de drum sau la gradul de cunoaștere de către acesta a regulilor de circulație aplicabile ori a împrejurărilor concrete ce caracterizează traficul pe acel sector de drum, rezultă din acestea că evenimentul rutier a avut loc în zona locuinței reclamantului. Se poate presupune în mod rezonabil că reclamantul a mai traversat . de nenumărate ori, având cunoștință de obligațiile și responsabilitățile presupuse de această acțiune.
În aceste împrejurări, instanța reține că suma solicitată de către reclamant cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit este în mod evident disproporționată prin raportare la daunele morale invocate și probate de acesta și la culpa acestuia în producerea evenimentului rutier.
Având în vedere natura și intensitatea suferințelor reclamantului, durata în timp a acestora, restrângerea posibilităților de viață familială și socială pentru o perioadă de câteva săptămâni precum și culpa determinantă a acestuia în producerea evenimentului rutier, instanța apreciază că suma de 9.000 lei este suficientă pentru compensarea prejudiciului nepatrimonial al reclamantului.
Pentru aceste considerente, instanța va admite în parte acțiunea și va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 9.000 lei, cu titlu de daune morale.
În ceea ce privește cererea privind plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că, potrivit art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, ca o sancțiune a culpei procesuale a acesteia. Însă, potrivit art. 452 Cod procedură civilă, partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei. Or, reclamantul nu a achitat taxă judiciară de timbru în prezenta cauză iar chitanța referitoare la onorariul avocatului a fost depusă ulterior închiderii dezbaterilor (odată cu concluziile scise din 23.06.2015, în condițiile în care dezbaterile au fost închise la 19.06.2015) – fila 201.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul C. S. cu domiciliul ales la Cabinet de avocat “V. B. – A.”, cu sediul în mun. Suceava, .. 28, ., jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. Asigurări S.A. – Sucursala Suceava CUI –_ cu sediul în Suceava, .. 7C, jud. Suceava și cu citarea intervenientului D. Anfilochie CNP-_ domiciliat în .) nr. 540, jud. Suceava.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 9.000 lei, cu titlu de daune morale.
Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.07.2015.
Președinte,Grefier,
Red. C.A.
Tehn. T.C.A.
4 ex/21.12.2015
| ← Uzucapiune. Sentința nr. 3812/2015. Judecătoria SUCEAVA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4951/2015. Judecătoria... → |
|---|
