Pretenţii. Sentința nr. 1979/2015. Judecătoria SUCEAVA

Sentința nr. 1979/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 1979/2015

Dosar nr._ - pretenții -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SUCEAVA

Sentința civilă nr. 1979

Ședința publică din data de 3 aprilie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: Cosovăț A.

Grefier: V. C. P.

Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect pretenții formulată de reclamantul B. Ș. M. în contradictoriu cu pârâta B. M..

Concluziile dezbaterilor în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 6 martie 2015 care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când din lipsă de timp pentru deliberare pronunțarea a fost amânată pentru data de astăzi.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 28.08.2014 sub nr._, reclamantul B. Ș. M., în contradictoriu cu pârâta B. M., a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 3.832 lei reprezentând încasarea necuvenită a pensiei de întreținere și a alocației pentru copilul lor minor, cu cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâta a solicitat reîncredințarea minorei B. L. E., cerere care a făcut obiectul dosarului nr._, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 4645/21.10.2011, prin care i s-a admis cererea, cu sistarea pensiei de întreținere stabilită anterior în sarcina pârâtei și obligarea reclamantului la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 144,5 lei lunar în favoarea minorei, deși aceasta a locuit permanent la reclamant și s-a aflat exclusiv în grija și întreținerea sa.

Reclamantul a precizat că, deși sentința civilă sus-menționată nu era definitivă și a fost promovat apel împotriva sa, dispozitivul ei a fost pus în executare prin ordin judecătoresc, reclamantul fiind obligat la plata sumei de 1.310 lei pensie de întreținere restantă și a sumei de 1.937 lei pensie de întreținere lunară, calculată inclusiv pe luna decembrie 2012.

Reclamantul a mai susținut că pentru perioada noiembrie 2011 – decembrie 2012 pârâta a încasat alocația de stat pentru minoră, în cuantum total de 585 lei.

Totodată, reclamantul a arătat că prin decizia nr. 213/02.10.2012 a Tribunalului Suceava a fost desființată sentința apelată și respinsă cererea pârâtei, decizie care a rămas definitivă la data de 30.01.2013.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 534 și ale art. 1345 Cod civil.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus, în copie, înscrisuri (5-20).

La data de 29.09.2014, reclamantul a formulat cerere de acordare ajutor public judiciar, depunând la dosar înscrisuri (filele 25-30, 35-38).

Prin încheierea pronunțată la data de 24.10.2014 a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de către reclamant, acesta fiind scutit de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 273 lei.

Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare, însă, la termenul din data de 23.01.2015, s-a prezentat în fața instanței de judecată pentru a-și susține apărările.

Instanța a încuviințat, la solicitarea reclamantului, proba cu înscrisurile depuse la dosar.

La termenul din data de 06.03.2015 instanța a audiat martora B. L. E., procesul verbal fiind atașat la dosar (fila 56).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4645 din 21.10.2011 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._ a fost admisă, în parte, acțiunea reclamante B. M. (pârâta din prezenta cauză) în contradictoriu cu pârâtul B. Ș. M. (reclamantul din prezenta cauză), dispunându-se reîncredințarea minorei B. L. E., născută la data de 14.11.1996, spre creștere și educare reclamantei. Totodată, a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 144,5 lei lunar, reprezentând pensie de întreținere în favoarea minorei B. L. E., începând cu data introducerii acțiunii, 08.03.2011 și până la majoratul acesteia, dispunându-se sistarea pensiei de întreținere stabilite în sarcina reclamantei prin sentința civilă nr. 4022 din 15.12.2003 a Judecătoriei Suceava, începând cu data de 08.03.2011. Totodată, a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 510,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (filele 6-11).

Prin decizia civilă nr. 213 din 02.10.2012 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr._ a fost admis apelul declarat de pârâtul B. Ș. M., împotriva sentinței civile nr. 4645 din 21 octombrie 2011. Instanța de control judiciar a schimbat sentința civilă nr. 4645 din 21 octombrie 2011 a Judecătoriei Suceava în sensul că a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată (filele 12-17).

Decizia civilă nr. 213 din 02.10.2012 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr._ a rămas irevocabilă prin nerecurare.

Potrivit adresei nr._ din 07.12.2012 emisă de Casa Județeană de Pensii Suceava, reclamantului i-au fost reținute din pensie decembrie 2011- decembrie 2012 sume de bani, cu titlu de pensie de întreținere (fila 19). Astfel, acestuia i-a fost reținută suma de 1.310 lei cu titlu de pensie de întreținere restantă (pentru perioada 08.03._12) și suma de 1.937 lei cu titlu de pensie de întreținere (datorată în temeiul sentinței civile nr. 4645 din 21.10.2011, până la schimbarea acesteia prin decizia instanței de control judiciar).

Deși reclamantul a solicitat prin cererea introductivă inclusiv obligarea pârâtei la plata sumei de 1.310 lei plătită cu titlu de pensie de întreținere restantă, la termenul de judecată din data de 06.03.2015 acesta a recunoscut că a recuperat această sumă, înțelegând să solicite obligarea pârâtei doar la plata sumei de 1.937 lei precum și la plata sumei de 585 lei pe care pârâta a încasat-o cu titlu de alocație a minorei.

Martora B. L.-E., fiica părților, a declarat că în perioada octombrie 2011 (luna în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 4645 prin care reclamantul a fost obligat la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei) – începutul anului 2015 a locuit împreună cu tatăl său (fila 56).

Așadar, în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, reclamantul a plătit suma de 1.937 lei cu titlu de pensie de întreținere în temeiul în temeiul unei hotărâri judecătorești ulterior desființate și în condițiile în care minora în favoarea căreia fusese stabilită pensia de întreținere locuia cu acesta.

Pentru aceste considerente, instanța va admite cererea de chemare în judecată cu privire la obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 1937 lei, reprezentând pensie de întreținere plătită în perioada decembrie 2011- decembrie 2012.

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata sumei de 585 lei încasată de pârâtă cu titlu de alocație, instanța reține că, potrivit adeverinței nr._ din 03.12.2012 emsiă de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava, începând cu luna noiembrie 2011, alocația de stat pentru minora B. L. E. a fost încasată de către pârâta B. M. (fila 18).

Așadar, deși, potrivit declarației minorei, aceasta a locuit împreună cu tatăl său începând din luna octombrie 2011, mama sa a încasat alocația de stat pentru aceasta începând cu luna noiembrie 2011 și până în luna decembrie 2012, când minora locuia tot cu tatăl său.

Însă, minora a declarat faptul că, după ce s-a mutat cu tatăl său, mama sa a plătit pensie de întreținere și i-a dat și alți bani pe lângă pensia alimentară.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 61/1993, invocat de către reclamant în susținerea acțiunii, alocația de stat pentru copii se plătește unuia dintre părinți pe baza acordului acestora sau, în caz de neînțelegere, pe baza deciziei autorității tutelare ori a hotărârii judecătorești, părintelui căruia i s-a încredințat copilul spre creștere și educare.

În cauză, adeverința nr._ din 03.12.2012 emsiă de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava, poartă mențiunea conform căreia, începând cu luna noiembrie 2011 încasarea pensiei de către reclamantă s-a realizat în temeiul unei cereri a acesteia din 05.12.2011, la a fost anexată hotărârea judecătorească nr. 4645/21.10.2011 (fila 18).

În ceea ce privește modul de întrebuințare a banilor încasați cu titlu de alocație de stat pentru copii, în temeiul art. 10 și art. 249 Cod procedură civilă, instanța apreciază că reclamantul avea obligația de a proba întrebuințarea banilor în alte scopuri decât acelea privind nevoile copilului. Or, reclamantul nu doar că nu a probat acest aspect, dar minora (titular al dreptuului la alocația de stat, în temeiul art. 3 alin. 2 din Legea nr. 61/1993) a declarat că în perioada vizată mama sa i-a dat și „alți bani pe lângă pensia alimentară”.

Pentru aceste considerente, instanța va respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata sumei de 585 lei încasată de pârâtă cu titlu de alocație.

Instanța va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul B. Ș. M., CNP_, domiciliat în Suceava, ., jud. Suceava în contradictoriu cu pârâta B. M., CNP_, domiciliată în Suceava, ., nr. 28, ., . având ca obiect „pretenții”.

Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 1937 lei, reprezentând pensie de întreținere plătită în perioada decembrie 2011- decembrie 2012.

Respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata sumei de 585 lei încasată de pârâtă cu titlu de alocație.

Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.04.2015.

Președinte,Grefier,

Red. C.A.

Tehn. V.C.P.

4 ex/19.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1979/2015. Judecătoria SUCEAVA