Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 4806/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 4806/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 4806/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU M.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4806/2015

Ședința camerei de consiliu din data de 28.10.2015

PREȘEDINTE: R. D.

GREFIER: V. C.

Pe rol se află pronunțarea cauzei civile privind cererea formulată de către reclamanta B. E., în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TÂRGU M., având ca obiect înregistrarea tardivă a nașterii minorei B. C..

Fără citarea părților.

Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 15 octombrie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, fiind amânată pronunțarea pentru data de astăzi, 28 octombrie 2015, când după deliberare a pronunțat următoarea hotărâre.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de fața, constată:

Prin adresa nr._/XIIB 100 din 30.04.2015 emis de Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Târgu M., Serviciul Stare Civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.05.2015 sub nr._, reclamanta B. E. în contradictoriu cu intimata Primăria Mun. Târgu M. a solicitat instanței să dispună înregistrarea ulterioară a nașterii a minorei B. C..

În drept, intimatul a considerat faptul că, cererea este întemeiată, iar în baza art. 18 alin.1 și 2 din Legea nr. 119/1996, cu privire la actele de stare civilă, aceasta a propus admiterea acțiunii civile pentru înregistrarea tardivă a nașterii B. C., fiica lui natural și B. E., născută la data de 24.12.2002 în localitatea Târgu M., în registrele de stare civilă ale acestei instituții.

În probațiune, la dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: referat privind rezultatul verificărilor efectuate pentru înregistrarea tardivă a nașterii minorei B. C. (fila 2), notă internă (f. 3), extras din Registrul de naștere (f. 4), cerere formulată de petenta B. E. (f. 5, 8), certificatul medical constatator al născutului viu nr. 1285/24.12.2002 (f. 6, 9), CI petentă B. E. (f.7, 10).

La data de 22.09.2015, Institutul de Medicină Legală Târgu M. a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză medico-legală pentru stabilirea sexului și vârstei minorei B. C. (f. 26).

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

În baza art. 18 din Legea nr. 119/1996 rep., cu privire la actele de stare civilă, “(1) Când declarația (de naștere) a fost făcută după trecerea unui an de la data nașterii, întocmirea actului se face în baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile, care trebuie să conțină toate datele necesare întocmirii actului de naștere.

(2) Acțiunea se introduce la judecătoria în a cărei rază teritorială are domiciliul persoana interesată sau unde are sediul serviciul de protecție specială a copilului. Cererea se soluționează potrivit dispozițiilor privind procedura necontencioasă din Codul de procedură civilă.

În vederea soluționării cauzei, instanța solicită de serviciului public comunitar de evidență a persoanelor în a cărui rază administrativ-teritorială are domiciliul persoana interesată sau se află sediul serviciului de protecție specială a copilului verificări pentru stabilirea identității, precum și avizul medicului legist cu privire la vârsta și sexul persoanei al cărei act de naștere se cere a fi întocmit. Judecarea cauzei se face cu participarea procurorului.”

În ce priveste prezenta cauză, instanța reține că cererea dedusă judecății în procedura necontencioasă este întemeiată raportat la toate probele administrate în cauză, respectiv cercetările Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanei Târgu-M., ca și certificatul medical constatator al născutului viu nr. 1285 din 24.12.2002 eliberat de Clinica Obstetrică-Ginecologie Târgu M. (fila 6) coroborat cu raportul de expertiză medico-legală antropologică nr. 2521/A9/280 al IML Târgu-M. (fila 26).

Prezenta actiune este întemeiată, iar în baza art.28 alin. 1 și art.31 alin. 2,3 și 4 din Hotărârea nr. 64 din 26.01.2011 pentru aprobarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă, față de care instanța va dispune admiterea acțiunii pentru înregistrarea ulterioară a nașterii minorei B. C., născută la data de 24.12.2002 (aceasta din urmă, fiica lui B. E.), în registrul de stare civilă din cadrul Primăriei Municipiului Târgu M..

Va dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în Registrul de stare civilă al Municipiului Târgu M..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulata de petenta B. E., domiciliată în Târgu M., ., jud. M., CNP_

Dispune înregistrarea ulterioara a nașterii minorei B. C., născută la data de 24.12.2002, fiica lui B. E. CNP_, în registrul de stare civilă din cadrul Primăriei Municipiului Târgu M..

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecatoria Târgu M..

Pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei, în condițiile art.396 alin.2 din C. azi, 28.10.2015.

PREȘEDINTE

D. R.

GREFIER

V. C.

Red. D.R.

tehnored. A.C. 4 ex.

28.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 4806/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ