Obligaţie de a face. Sentința nr. 4982/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4982/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 04-11-2015 în dosarul nr. 4982/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
DOSAR nr._
Sentința civilă nr. 4982/2015
Ședința publică din data de 4 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. I. F.
GREFIER: C. ELIANNE B.
Pe rolul instanței se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul F. J. în contradictoriu cu pârâta S.C. AZOMUREȘ S.A., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamantul asistat de avocat G. V., și reprezentantul pârâtei, avocat R. P..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul societății pârâte depune, în original, la dosarul cauzei, împuternicire avocațială . nr._ din data de 03.11.2015. De asemenea, reprezentantul pârâtei învederează instanței faptul că, începând cu data de 01.10.2015, societatea de avocatură care reprezintă interesele pârâtei S.C. Azomureș S.A. și-a schimbat denumirea din P. N. în SCA P. N., S. & Asociații.
Instanța ia act de faptul că societatea de avocatură care reprezintă pârâta din prezenta cauză și-a schimbat denumirea din P. N. în P. N., S. & Asociații, conform delegației depusă, la dosarul cauzei, de avocat R. P..
Instanța pune în discuție temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, respectiv, art. 1528 cod civil raportat la art. 903 Cod procedură civilă indicat de reclamant prin cererea de chemare în judecată.
Reprezentantul reclamantului arată că temeiul de drept al cererii de chemare în judecată îl constituie art. 1528 Cod civil raportat la art. 903 Cod procedură civilă, precum și art. 7 și art. 10 din Legea nr. 263/2010 actualizată.
La interpelarea instanței cu privire la faptul dacă adeverința în care s-a consemnat vechimea în muncă a reclamantului a fost comunicată acestuia de către pârâtă, reprezentantul reclamantului arată că acesta adeverință a fost comunicată reclamantului la data de 13.08.2014.
Instanța, verificând cele învederate de către reprezentantul reclamantului, constată că adeverința amintită se află la fila 9 la dosarul cauzei.
La interpelarea instanței, reprezentanții părților învederează faptul că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în temeiul dispozițiilor art. 244 Cod procedură civilă instanța, considerându-se lămurită, declară încheiată cercetarea procesului și procedează la dezbaterea fondului, în continuare, în ședință publică, la același termen de judecată.
În temeiul dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă, instanța declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul în dezbateri. Instanța acordă mai întâi cuvântul părților cu privire la excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, respectiv, excepția inadmisibilității cererii de executare silită a obligației de a face, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Instanța pune în discuție excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, respectiv, excepția inadmisibilității cererii de executare silită a obligației de a face și excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Reprezentantul pârâtei solicită admiterea excepției inadmisibilității cererii de executare silită a obligației de a face astfel cum a fost formulată, să se constate că, prin dispozitivul Sentinței Civile nr. 2463/2013 a Tribunalului M., obligația stabilită de către instanță în sarcina pârâtei a fost eliberarea unei adeverințe care să ateste condițiile deosebite de muncă în care a lucrat reclamantul.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, reprezentantul pârâtei solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.
Referitor la excepția inadmisibilității cererii de executare silită a obligației de a fac, reprezentantul reclamantului solicită respingerea acesteia, arătând că obligativitatea instituită prin hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă include obligativitatea recunoașterii de către societatea pârâtă a caracterului muncii pe care a desfășurat-o reclamantul în perioada 01.04.2001 – 22.12.2005, iar emiterea adeverinței, în sine, nu acoperă întreaga obligație pe care instanța a avut-o în vedere, sens în care doar emiterea adeverinței nu poate să conducă la reglementarea întregii situații juridice a raporturilor de muncă dintre societatea pârâtă și reclamant.
În acest sens, reprezentantul reclamantului mai arată că hotărârea judecătorească a avut în vedere atât eliberarea adeverinței, cât și corectarea consecințelor juridice al absenței acestei adeverințe, respectiv, depunerea declarației rectificative. Din considerentele arătate, excepția inadmisibilității, care, în opinia reclamantului, reprezintă mai mult o apărare pe fondul cauzei, urmează să fie respinsă.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, reprezentantul reclamantului solicită respingerea acesteia prin raportare la momentul la care instanța s-a pronunțat în mod irevocabil cu privire la dreptul reclamantului, acțiunea fiind promovată în termenul legal de prescripție.
Pe fondul cauzei, reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și motivată, obligarea societății pârâte la conformarea întru totul dispozițiilor hotărârii definitive și irevocabile, cu toate consecințele care decurg din această hotărâre, arătând că numai emiterea declarației/adeverinței nu este suficientă pentru ca situația juridică a reclamantului să fie reglementată din punctul de vedere al raporturilor de muncă, al consecințelor acestor raporturi de muncă și, respectiv, cu privire la întrunirea condițiilor necesare pentru pensionarea reclamantului. De asemenea, reprezentantul reclamantului solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial.
Reprezentantul pârâtei solicită respingerea cererii de chemare în judecată, să se constate că pârâta și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina acesteia prin Sentința Civilă nr. 2463/2013 și a emis reclamantului adeverința care atestă încadrarea activității desfășurată de reclamant în perioada 01.04.2001 – 22.12.2005 în condiții deosebite de muncă. De asemenea, reprezentantul pârâtei solicită obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, sens în care depune dovada achitării onorariului avocațial.
Instanța, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 394 alin.1 Cod procedură civilă, închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 04.03.2015, ca urmare a declinării de la Tribunalul M., reclamantul F. J. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . prin hotărârea ce se va pronunța instanța să dispună obligarea pârâtei sa se conformeze dispozițiilor cuprinse in Sentința civila nr. 2463 din data de 17.12.2013 pronuntata in Dosarul nr._ al Tribunalului M., astfel cum aceasta a fost mentinuta prin Decizia civila nr. 239 din data de 12.05.2014 a Curții de Apel Tg.-M., in privința modificării stagiului de cotizare si grupei de munca in condiții deosebite statuate de aceste instante, depunand declarația nominala rectificativa la Casa Teritoriala de Pensii M. in acest sens, pentru perioada 01.04._05, cu obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
În motivare, reclamantul a arătat că, prin sentința invocată s-a statuat că acesta a lucrat în condiții deosebite de muncă în perioada 01.04.2001 — 22.12.2005 la S.C. Azomureș S.A., că prin Decizia nr._/14.01.2015 Casa Județeană de Pensii M. i-a respins solicitarea de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, că prin răspunsul primit de la aceasta din urmă i s-a arătat că hotărârea judecătorească nu îi este opozabilă deoarece nu a fost parte în proces și i s-a sugerat să se adreseze angajatorului din perioada în litigiu pentru ca acesta să depună declarația rectificativă cu privire la condițiile deosebite de muncă. Reclamantul a mai arătat că la data de 03.09.2014 a somat¬ei pe pârâtă să se conformeze dispozițiilor luate de instanță, însă aceasta nu a procedat în mod corespunzător, privându-l astfel de posibilitatea de a beneficia de drepturile de pensie.
In drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1528 din Codul civil, raportate la cele ale art. 903 din Codul de procedură civilă.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului M., arătând că atât din dispozițiile legale invocate de către reclamant, art. 903 din Codul de procedură civilă, cât și din modul în care sunt formulate capetele de cerere, reiese că cererea reclamantului este o veritabilă cerere de executare silită a obligației de a face, ori potrivit art. 903 — 904 din codul de procedură civilă competența revine instanței de executare, instanță care, potrivit art. 650 din Codul de procedură civilă este judecătoria în a cărei circumscripție își are sediul debitorul. Pârâta a mai invocat excepția inadmisibilității cererii de executare silită a obligației de a face, arătând că hotărârea judecătorească invocată de reclamant nu cuprinde și obligația indicată de reclamant, iar cu privire la fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare pârâta a arătat că, in raport de temeiul de drept de partea adverse in cuprinsul acțiunii, respectiv dispozițiile art. 903 Cod procedură civilă cererea de chemare in judecata nu poate fi calificata decât drept o cerere privind executarea silita a obligațiilor de a face.
Cu toate acestea, avand in vedere titlul acțiunii părtii adverse, respectiv „acțiune in obligație de a face" dar si petitul ambiguu al acesteia, in ipoteza in care instanta apreciază ca aceasta poate fi calificata si drept o acțiune de drept comun privind o obligație de a face, a apreciat ca se impune ca reclamantul sa isi precizeze cererea de chemare în judecata atat in drept cat si in fapt.
Cu privire la fondul cauzei, arată intimatul că cererea este neintemeiata, deoarece societatea a emis adeverința ce a făcut obiectul obligației din titlul executoriu invocat, obligația astfel instituita a fost intru-totul executata ceea ce nu poate conduce decât la respingerea ca neîntemeiata a cererii de chemare in judecata.
Arată pârâta că, începând cu data de 01.04.2001, in temeiul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, a procedat la incadrarea locurilor de munca de pe platforma A. in categoriile prevăzute de actul normativ sus-mentionat, respectiv in condiții normale sau condiții deosebite.
Reclamantul, fiind incadrat in categoria salariaților ce isi desfasurau activitatea in condiții normale de munca, a introdus, prin intermediul Sindicatului Independent A., o cerere de chemare in judecata si a obtinut prin Sentinta Civila nr. 2463/17.12.2013 a Tribunalului M. („Sentinta"), respectiv Decizia nr. 239/12.05.2014 a Curții de Apel Targu-M. („Decizia"] obligarea societății la eliberarea unei adeverințe care sa ateste ca activitatea sa din perioada 01.04._05 se incadreaza in condiții deosebite de munca.
Societatea a eliberat reclamantului adeverința care atesta ca munca sa a fost efectuata in condiții deosebite de munca, conform dispozițiilor instantei.
Arată pârâta că solicitarea „depunerii declarației nominale de asigurare rectificative" de către reclamantă este neintemeiata prin raportare la Sentinta invocata de reclamant intrucat pârâta a fost obligata de către instanta de judecata doar la eliberarea unei adeverințe, obligație indeplinita prin transmiterea adeverinței înregistrate sub nr. 5002/13.08.2014 (adeverința transmisa personal reclamantului, sub semnătură de primite), nicidecum a depunerii unei declarații nominale rectificative la Casa de Pensii M. in vederea declararii condițiilor deosebite de munca.
Astfel, societatea a respectat intru-totul obligațiile impuse prin hotararea judecătoreasca mai sus-mentionata, fara insa a fi obligata si la efectuarea altor demersuri care nu au fost solicitate de către reclamant instantei de judecata si asupra carora nu exista o hotarare judeatoreasca.
In ceea ce privește capatul de cerere avand ca obiect obligarea societății la daune morale aceste este neintemeiat intrucat reclamantul solicita suma de 501ei/zi de întârziere pentru repararea unui presupus prejudiciu moral provocat de parata, fara a detalia in ce suferințe a constat acest prejudiciu moral.
Acordarea de daune morale de către instanta de judecata este conditionata de producerea unui minimum de probe din care sa rezulte existenta prejudiciului moral, prejudiciu a cărui întindere sa fie probata intrucat nu se poate prezuma nici existenta, nici intinderea prejudiciului personal nepatrimonial dintr-o presupusa întârziere a îndeplinirii unei obligații inexistente.
Reclamantului îi revenea sarcina probării existentei si întinderii prejudiciului, precum si a argumentării lui, simpla emiterea a acestei pretentii nejustificare nefiind suficienta.
Mai mult decât atat, in realitate fiind necesar, astfel cum a precizat mai sus, inclusiv acordul pârtii adverse (prin reprezentanții sai - Sindicatul Alternativa 2002 Azomureș) la modificarea contractului colectiv de munca (actul in temeiul caruia se pot incadra in condiții deosebite anumite locuri de munca) așadar chiar daca acesta ar fi lucrat propriu-zis in condiții deosebite de munca, lipsa incadrarii contractuale a acestei situatii de fapt reprezintă si o culpa a sa.
In drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă.
Reclamantul a depus la dosar răspuns + răspuns la întâmpinare prin care a arătat că își menține acțiunea introductiva de instanta pe coordonatele expuse . a o admite in consecința.
În motivare s-a arătat cu privire la excepția necompententei materiale a
Tribunalului M., ca aceasta excepție este neîntemeiata, competenta de soluționare a pricinii revenind in mod firesc instantei careia i-ar reveni competenta de soluționare a potențialului litigiu derivat din aplicarea defectuoasa, ori neaplicarea ( cum este cazul in speța ) a dispozițiilor adoptate de instantele de judecata in cadrul Sentinței civile nr. 2463 din data de 17.12.2013 pronuntata in Dosarul nr._ de Tribunalului M., astfel cum aceasta a fost mentinuta prin Decizia civila nr. 239 din data de 12.05.2014 a Curții de Apel Tg.-M., in privința modificării stagiului de cotizare si grupei de munca in condiții deosebite statuate de aceste instante, prin care parata a fost obligata sa depună declarația nominala rectificativa la Casa Teritoriala de Pensii M. in acest sens, pentru perioada 01.04._05.
Cum obiectul acestei pricini a fost de competenta Tribunalului M., a apreciat ca si prezenta solicitare, adiacenta, conexa solicitării anterioare este si ramane tot de competenta Tribunalului M. - Secția Civila, astfel cum am dresat acțiunea inițial.
Referitor la excepția inadmisibilitatii acțiunii introductive de instanta, a apreciat ca de asemenea este nefondata.
Excepția invocata apare in opinia sa mai mult ca o aparare de fond, cat o excepția dirimanta de natura sa paralizeze demersul judiciar prezent, astfel incat considera ca s-ar impune unirea ei cu fondul cauzei.
Parata circumscrie obligația inițial statuata de instanta de judecata prin hotararile sus-mentionate la emiterea si eliberarea unei adeverințe de natura sa ateste incadrarea aferenta perioadei sus-mentionate, cu consecința modificării stagiului de cotizare a subsemnatului, astfel incat in urma acestei rectificări, sa se poată pensiona.
Arată reclamantul că simpla emitere a adeverinței mentionate de către parata prin intampinare, afirmata inclusiv in răspunsul adresat Sindicatului Independent A. prin Adresa nr. 589 din data de 03.02.2015, nu acopera întreaga obligație ce-i incumba paratei, in aprecierea sa nefiind necesara (asa cum sugereaza parata), obținerea unei noi hotarari judecătorești prin care, consecutiv constatarii de către instanta de judecata a „ ... incadrarii in condiții deosebite de munca se face in raport de locul de munca si nu de persoana ... „ in mod firesc parata era obligata a remedia integral prejudiciul material adus ca urmare a nerecunoasterii unei stări de fapt si de drept analizate de instanta in mod irevocabil.
Este adevarat faptul ca parata, in urma pronunțării hotararilor judecătorești sus-mentionate, in ipoteza in care ar depune aceste declarații rectificative, va fi obligata la suportatea unor cheltuieli suplimentare aferente contribuțiilor suplimentare de achitat, fata de cele plătite in intervalul de timp vizat de instante, insa aceasta chestiune este una secundara si subsecventa celei principale, statutate de instante.
Prin urmare apare ca absurda pretentia paratei ca el sa promoveze si sa obțină o noua hotarare judecătoreasca, al cărui dispozitiv precis sa vizeze obligarea la depunerea declarației rectificative, urmând ca abia apoi reclamantul sa poată beneficia de drepturile legitime .
In consecința acestei situatii, a apreciat ca parata a avut obligația de a depune declarația rectificativa pana la data de 25.10.2014 (Notificarea nr. 36 din 03.09.2014, fiind inregistrata la parata in cursul acestei luni ), motiv pentru care apreciază ca poziția expusa prin intampinare este vădit neintemeiata.
Parata a mai invocat si excepția prescripției dreptului material la acțiune, pornind de la argumentul potrivit caruia acțiunea de fata fiind circumscrisa prevederilor art. 231 din Codul Muncii, acțiunea ar fi supusa prescripției instituite prin dispozițiile art. 268 din Codul Muncii, respectiv dreptul ar fi trebuit exercitat in termen de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Ori, in raport de momentul constatarii dreptului său, statuat de o instanta de judecata in mod irevocabil, la data de 12.05.2014, acțiunea de fata este in mod evident promovata in termenul legal de prescripție invocat de parata.
Pe fondul cauzei, desi parata face trimitere in argumentația solicitării de respingere a cererii introductive, la prevederile art. 296 ind. 19 alin. 1 din Cod fiscal, privitor la data pana la care declarațiile privind contribuțiile sociale trebuiesc depuse, pe de alta parte isi argumenteaza poziția pe imprejurarea ca prin hotararile judecătorești pronuntate, instantele de judecata nu ar fi constatat existenta unor erori in cuprinsul declarațiilor depuse illo tempore la epoca lor in privința sa, astfel incat problematica dedusa judecații nu ar fi circumscrisa unei obligații aferente prevederilor art. 7 alin. 2 din Legea nr. 239/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, astfel incat parata nu ar avea obligația implicita de a depune aceasta declaratie rectificativa nominala.
Considera ca poziția paratei este una neprincipiala si esentialmente nelegala, atat timp cat, parata omite intentionat sa observe ca instantele de judecata din dosarul anterior nu erau obligate a constata vreo eroare continuta de declarațiile anterior depuse de parata in privința sa, insa consecința fireasca a constatarii incadrarii sale . de munca - aceea de condiții deosebite, genereaza in mod firesc obligația intocmirii si inregistrarii tuturor formalitatilor aferente declararii obligațiilor conexe celor salariale, potrivit prevederilor legale sus-evocate.
Pe de alta parte, trebuie observat ca, in condițiile in care instantele de judecata au statuat irevocabil faptul ca incadrarea reclamantului in grupa de munca de condiții deosebite nu a fost efectuata in mod legal de către parata si, a dispus obligarea acesteia la a se conforma in acest sens dispoziției instantei, hotararile astfel pronuntate beneficiind de autoritatea lucrului judecat, apreciem ca sunt inutile orice fel de discuții si dezbateri referitoare la obligațiile ce-i incumbau potrivit prevederilor H.G. nr. 261/2001 si a Ordinului nr. 352/2001, respectiv de pretinsa necesitate de a se obține acordul I.T.M. M. in acest sens.
Aceste probleme au fost analizate si epuizate de instantele de judecata in precedentul litigiu, ori de buna seama parata ar fi trebuit sa se apere si sa invoce aceste condiționări cu ocazia judecării acelui litigiu, la acest moment aspectele invocate fiind superfluue.
In consecința apararile invocate de parata se impun a fi respinse ca neintemeiate.
In ceea ce privește solicitarea obligarii paratei la plata de daune morale, a apreciat ca aceasta solicitare se prezintă ca fiind justificata si pertinenta, insasi poziția expusa de parata prin intampinare constituindu-se . susținerea solicitării sale.
Consideră ca aceasta conduita nu este de natura decât sa releve instantei de judecata șicana nejustificata pe care parata i-o provoaca. Pe de o parte in epoca analizata de instantele de judecata ( 2001 - 2005 ) a fost lipsit de diferentele de venituri salariale, ca urmare a unei greșite incadrari in grupa de munca ce corespundea muncii prestate, iar pe de alta parte in prezent, prin refuzul inregistrarii declarației rectificative solicitate, parata nu face altceva decât sa-l împiedice sa se pensioneze pentru limita de varsta la momentul la care acest drept l-a obtinut prin efectul hotararii judecătorești mentionate mai sus.
De asemenea, a mai arătat că ar fi trebuit să se pensioneze in luna decembrie 2014, lucru care insa nu a fost posibil, Casa de Pensii M. emițând Decizia nr. 309/53 din data de 14.01.2015 prin care i-a respins solicitarea, motivat tocmai de faptul nedepunerii declarației rectificative ce face obiectul prezentei pricini.
Ca atare consideră ca parata in mod nejustificat, practic „ l-ar obliga „ sa lucreze suplimentar, pentru a-și completa diferența de vechime necesara, conduita care in nici un caz nu poate ci circumscrisa unei bune credințe pe care de altfel si-o clameaza.
Urmare a analizarii argumentelor expuse mai sus, a solicitat in consecința admiterea acțiunii formulata in intregime, sub toate aspectele aceasta fiind fondata.
La dosarul cauzei s-au mai depus următoarele înscrisuri: adresa nr._/15.01.2015 (f. 3), adresa nr. 589/03.02.2015 (f. 4), decizia nr._/14.01.2015, anexă și plic (f. 5-7), adresa nr._/23.01.2015 (f. 8), adeverința nr. 5002/13.08.2014 (f. 9), act de identitate (f. 10), adresa nr. 36/03.09.2014 (f. 11-12), Sentința civilă nr. 2463/17.12,2013 și Decizia civilă nr. 239/A/12.05.2014 (f. 13-23), situația facturilor emise (f.89), factură (f.90); extras de cont (f.91), set înscrisuri (f.92-96), traduceri din limba engleză (f.97-99).
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 2463/17.12.2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ (fila 20-23), a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul Sindicatul Independent Azomureș, în numele și pe seama membrului de sindicat F. I., în contradictoriu cu pârâtul .-a constatat că activitatea desfășurată de reclamant în perioada 01.04._05 se încadrează în condiții deosebite de muncă și a fost obligată pârâta să elibereze în favoarea reclamantului o adeverință care să ateste încadrarea mai sus menționată. Restul pretențiilor reclamantului au fost respinse ca neîntemeiate.
Prin Decizia civila nr. 239 din data de 12.05.2014 a Curții de Apel Tg.-M., pronunțată în același dosar (fila 14-18) a fost respins ca nefondat apelul declarat de . antemenționate.
La data de 13.08.2014 . adeverința nr. 5002, aflată la fila 9 din dosar, în care se menționează că „ în conformitate cu Sentința civilă nr. 2463/17.12.2013 a Tribunalului M., sentință definitivă, activitatea desfășurată de domnul F. I. în perioada 01.04._05 se încadrează în condiții deosebite de muncă”.
Prin cererea ce formează obiectul prezentului dosar, reclamantul solicită obligarea pârâtei de a se conforma dispozițiilor cuprinse în Sentința civilă nr. 2463/17.12.2013 a Tribunalului M., rămasă definitivă, cu plata unor daune morale de 50 lei/zi de întârziere .
În drept, cererea reclamantului s-a întemeiat pe prevederile art. 1528 cod civil, raportat la art. 903 cod pr. Civilă.
Pârâta a invocat prin întâmpinarea depusă excepția inadmisibilității cererii de executare silită, precum si excepția prescripției dreptului material la acțiune.
În susținerea excepției inadmisibilității acțiunii, pârâta a arătat că, prin raportare la prevederile art. 903 cod pr. Civ. Invocate de reclamant în cerere, obiectul acestei acțiuni îl constituie doar obligațiile de a face cuprinse într-un titlu executoriu, iar în lipsa unui astfel de titlu, acțiunea promovată este inadmisibilă.
Analizând excepția invocată, constată instanța că aceasta este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, deoarece Sentința civilă nr. 2463/17.12.2013 a Tribunalului M. se referă la o obligație de a face(„a fost obligată pârâta să elibereze în favoarea reclamantului o adeverință...”), iar această sentință reprezintă titlul executoriu al reclamantului, astfel că acțiunea, sub acest aspect, este admisibilă.
În susținerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, pârâta a arătat că prezenta acțiune este reglemntată de dispozițiile din codul muncii, fiind în consecință supusă regimului de prescripție instituit de art 268 codul muncii, potrivit cu care termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
În analiza excepției prescripției dreptului material la acțiune, reține instanța că reclamantul nu s-a prevalat, în susținerea cererii, de prevederile codului muncii, ci a solicitat obligarea pârâtei de a se conforma dispozițiilor cuprinse în Sentința civilă nr. 2463/17.12.2013 a Tribunalului M., rămasă definitivă, cu plata unor daune morale de 50 lei/zi de întârziere, invocând expres prevederile art. 903 cod pr. Civ., referitoare la executarea silită a obligației de a face, astfel că excepția invocată de pârâta este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
Cu privire la fondul cauzei, reține instanța că, potrivit art. 903 cod pr.civ.,” (1) Dispozițiile prezentei secțiuni sunt aplicabile în cazul executării silite în natură a obligațiilor de a face sau de a nu face în temeiul unui titlu executoriu. Dacă prin titlul executoriu creditorul a fost autorizat ca, pe cheltuiala debitorului, să execute el însuși ori să facă să fie executată obligația de a face sau, după caz, să înlăture ori să ridice ceea ce debitorul a făcut cu încălcarea obligației de a nu face nu mai este necesară obținerea unui nou titlu executoriu prin care să se stabilească despăgubirile datorate de debitor sau, după caz, contravaloarea lucrărilor necesare restabilirii situației anterioare încălcării obligației de a nu face. În aceste din urmă cazuri, sumele respective se determină pe bază de expertiză sau de alte documente justificative de către executorul judecătoresc, potrivit dispozițiilor art. 628.
(2) Dispozițiile art. 1.528 din Codul civil rămân aplicabile.”
Potrivit art. 1528 cod civil, “(1) În cazul neexecutării unei obligații de a face, creditorul poate, pe cheltuiala debitorului, să execute el însuși ori să facă să fie executată obligația. (2) Cu excepția cazului în care debitorul este de drept în întârziere, creditorul poate să exercite acest drept numai dacă îl înștiințează pe debitor fie odată cu punerea în întârziere, fie ulterior acesteia.”
Reclamantul solicită obligarea pârâtei de a se conforma dispozițiilor cuprinse în Sentința civilă nr. 2463/17.12.2013 a Tribunalului M., rămasă definitivă, cu plata unor daune morale de 50 lei/zi de întârziere .
Potrivit înscrisului aflat la fila 9 din dosar, la data de 13.08.2014 . adeverința nr. 5002, în care se menționează că „ în conformitate cu Sentința civilă nr. 2463/17.12.2013 a Tribunalului M., sentință definitivă, activitatea desfășurată de domnul F. I. în perioada 01.04._05 se încadrează în condiții deosebite de muncă”.
Astfel, instanța constată că pârâta s-a conformat întru-totul dispozițiilor sentinței menționate, în sensul că a eliberat pentru reclamantul din cauză o adeverință în care se atestă că activitatea desfășurată de reclamant în perioada 01.04._05 se încadrează în condiții deosebite de muncă.
Solicitarea reclamantului, de a se insera în cuprinsul adeverinței, alte mențiuni, la care sentința civilă nr. 2463/17.12.2013 a Tribunalului M. nu face referire, nu poate fi primită, prin raportare la obictul acțiunii, precum și la temeiul de drept invocat.
În consecință, instanța constată că pârâta și-a îndeplinit de bună-voie obligația instituită în sarcina sa prin sentința civilă nr. 2463/17.12.2013 a Tribunalului M., în sensul că a eliberat reclamantului adeverința specificată, motiv pentru care acest capăt din cererea introductivă va fi respins ca neîntemeiat.
Deoarece capătul doi din cererea introductivă(plata unor daune morale de 50 lei/zi de întârziere), are caracter accesoriu primului capăt de cerere, ca o consecință a respingerii primului capăt de cerere, va fi respins și cel de-al doilea capăt din acțiunea introductivă.
Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, potrivit art. 453, al.1 cod pr. Civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Văzând dovada cheltuielilor de judecată pe care pârâta le-a făcut cu prezenta cauză(fila 88-99), instanța va dispune obligarea reclamantului la plata către pârât a sumei de 2223,15 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția inadmisibilității cererii de executare silită, precum si excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepții invocate de pârâtă.
Respinge acțiunea promovată de reclamantul F. J., CNP_, cu domiciliul în Târgu-M., ., ., în contradictoriu cu pârâtul S.C. AZOMUREȘ SA, CF RO_/1995, cu sediul principal în Târgu-M., .. 300, jud. M., ca neîntemeiată.
Obligă reclamantul la plata către pârât a sumei de 2223,15 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Tg.M..
Pronunțată în ședința publică de astăzi, 04.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. I. F. C. ELIANNE B.
Red. C.
Tehored. CM
4 ex./09.11.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4966/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4989/2015.... → |
|---|
