Pensie întreţinere. Sentința nr. 2827/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 2827/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 2827/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÎRGU-M.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2827

Ședința publică din data de 04 iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. D.

GREFIER: N. S.

Pe rol se află judecarea cererii formulată de reclamanta B. A., în contradictoriu cu pârâtul J. I., având ca obiect majorare pensie de întreținere.

În lipsa părților.

Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 20 mai 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, fiind amânată pronunțarea pentru data de astăzi, 04 iunie 2015, când după deliberare a pronunțat următoarea hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 29.01.2015, sub nr._, reclamanta B. A., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul J. I. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună majorarea pensiei de întreținere datorata de parat minorului J. I. I., raportată la cuantumul veniturilor realizate de acesta, . din veniturile paratului dar numai puțin de 290 lei pensia alimentara deja stabilita, începând cu data introducerii cererii de chemare in judecata si pana la majorat, iar ulterior pana la terminarea studiilor, cu obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.

În motivare reclamanta a arătat că prin Sentința Civila nr. 276/19.03.2009 a Judecătoriei Luduș, rămasa definitiva prin Decizia civila nr. 242/17.11.2009 a Tribunalului M., s-a stabilit in sarcina paratului o pensie de întreținere pentru minorul J. I. I. in cuantum de 290 lei pe luna începând cu data introducerii acțiunii si pana la majoratul acestuia.

Datorita creșterii veniturilor realizate de parat si datorita faptului ca nevoile minorului s-au modificat, acestea fiind mai mari in prezent decât la momentul stabilirii pensiei de întreținere inițiala, reclamanta a solicitat majorarea pensiei de întreținere datorata de parat minorului începând cu data introducerii cererii de chemare in judecata si pana la majoratul acestuia, iar ulterior pana la terminarea studiilor.

Reclamanta a arătat că minorul este elev in clasa a IX-a la Liceul Teoretic Adventist „MARANATIHA" din Cluj-N., astfel ca locuind in Cluj-N. are nevoie de sume mari de bani pentru a plăti cazarea, masa, transportul și rechizite.

In drept a invocat art. 529, 530 alin 3, 531 și urm. Cod civil.

La data de 23.02.2015, pârâtul a depus la dosar întâmpinare, prin care a arătat că apreciază ca fiind întemeiată cererea de chemare în judecată pentru a se stabili pensia de întreținere în raport cu venitul realizat și totodată a solicitat ca să se dispună suportarea cheltuielilor de judecată de către ambele părți.

În probațiune au fost depuse la dosarul cauzei: adeverința de la școală (f.4), acte de stare civilă (f.5,6,7,10), sentința civilă nr. 276/19.03.2009 (f.8-9), decizia civilă nr. 242/17.11.2009 (f.10-11), adeverința de la locul de muncă al pârâtului (f.38).

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Părțile au fost căsătorite, din căsătoria acestora rezultând minorul J. I. I., născut la 06.06.1999 și J. L. A., născută la data de 22.12.1996.

Prin sentința civilă nr. 276/2009 pronunțată de Judecătoria Luduș în dosarul nr._, s-a dispus desfacerea căsătoriei părților, pârâtul fiind obligat la plata sumei de 290 lei lunar, cu titlu de pensie de întreținere în favoarea fiecărui minor.

Potrivit art. 499 alin.1 din Noul cod civil „tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională”.

Astfel, rezultă obligația legală, cu caracter general, ce incumbă fiecărui părinte de a contribui la creșterea, educarea și îngrijirea copilului, precum și prezumția stării de nevoie a copilului minor.

Potrivit dispozițiilor art. 529 C. civ. „întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti”, iar ”când întreținerea este datorată de părinte ea se stabilește până la o pătrime din venitul său net lunar pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii”.

Totodată, potrivit art. 531 C. civ, dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.

La soluționarea prezentei cauze, instanța va avea totodată în vedere principiul interesului superior al copilului consacrat de art. 2 alin. (3), respectiv art. 31 alin. (2) din Legea nr.272/2004, norme potrivit cărora „principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești”, iar „exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului”.

În cauză, instanța reține că nevoile minorului au crescut și că, totodată, s-a modificat și cuantumul veniturilor realizate de pârât, potrivit adeverinței emise de Romgaz nr. 496/19.05.2015, depusă la f. 38 dosar, pârâtul realizând venituri lunare nete în medie de 3648 lei.

Față de cele ce preced și luând în considerare cererea astfel cum a fost formulată cât și faptul că pârâtul mai are în întreținere un copil major (potrivit sentinței civile nr. 2095/2015 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Tg. M.), instanța va dispune majorarea cuantumului pensiei lunare de întreținere de 290 stabilite în favoarea minorului J. I. I. și în sarcina pârâtului prin sentința civilă nr. 276/19.03.2009 a Judecătoriei Luduș, pronunțată în dosarul nr._, obligând pârâtul la plata pensiei de întretinere în cuantum de 1/6 din venitul net lunar realizat dar nu mai puțin de 290 lei, până la majoratul minorului sau schimbarea condițiilor de acordare.

Va respinge capătul de cerere privind majorarea pensiei de întreținere după majoratul minorului, până la data finalizării studiilor, având în vedere că din momentul majoratului copilul este singurul care are calitatea procesuală pentru a formula o astfel de cerere.

În temeiul art. 454 C. pr. civ., va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ținând seama de faptul că pârâtul a recunoscut prin întâmpinarea depusă la data de 23.02.2015 pretențiile reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. A., CNP_, cu domiciliul în ., jud. M., în calitate de reprezentant legal al minorului J. I. I., CNP_, în contradictoriu cu pârâtul J. I., CNP_, cu domiciliul în Iernut ..29 jud. M..

Majorează cuantumul pensiei lunare de întreținere de 290 stabilite în favoarea minorului J. I. I. și în sarcina pârâtului prin sentința civilă nr. 276/19.03.2009 a Judecătoriei Luduș, pronunțată în dosarul nr._, obligând pârâtul la plata pensiei de întretinere în cuantum de 1/6 din venitul net lunar realizat dar nu mai puțin de 290 lei, până la majoratul minorului sau schimbarea condițiilor de acordare.

Respinge în rest cererea ca neîntemeiată.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Tg.M..

Pronunțată în condițiile art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, azi 04.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. D. N. S.

Red. C.D

Tehnored. N.S.

4 ex./03.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 2827/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ