Acţiune în constatare. Sentința nr. 989/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ

Sentința nr. 989/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU NEAMŢ la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 989

Dosar nr._ - perfectare vânzare -

- Cod operator 3076 -

ROMÂNIA

JUDEȚUL N.

JUDECĂTORIA TÎRGU N.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 989

Ședința publică din 16 aprilie 2015

Instanța constituită din:

Președinte – I. N. – judecător

Grefier – M. R.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantul U. M. în contradictoriu cu pârâta D. P., având ca obiect perfectare vânzare-cumpărare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns av. P. E. pentru reclamant și martorul R. P., lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței următoarele:

- obiectul cauzei: perfectare vânzare-cumpărare;

- stadiul procesual: fond, dosarul se află la al doilea termen de judecată.

Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 321 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, procedează la ascultarea martorului, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 323 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, după ce în prealabil i s-a adus la cunoștință faptul că mărturia mincinoasă este pedepsită de lege.Av. P. E. pentru reclamant solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu martorul care a semnat antecontractul de vânzare-cumpărare, R. P. din com. Brusturi, ..

Av. P. E. pentru reclamant depune la dosar în copie autorizația de construire nr. 4/1994 și un memoriu tehnic. Arată că pe terenul ce face obiectul vânzării, așa cum rezultă din schiță, se află o casă de locuit cu anexe, care aparține părinților reclamantului, nefiind proprietatea vânzătoarei D. P., și apreciază că nu se impune în introducerea în cauză a proprietarilor construcției.

Constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat, în baza dispozițiilor art. 392 Noul cod procedură civilă, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul apărătoarei reclamanților.

Pentru reclamant, av. P. E. solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul de a se perfecta vânzarea-cumpărarea intervenită între părți la data de 15.03.2014 având ca obiect suprafața de 3.540 m.p. teren, descris în cererea de chemare în judecată. Fără cheltuieli de judecată.

Instanța, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 alin. 1 din Noul cod de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA ,

După deliberare asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, reclamantul U. M. a chemat în judecată pe pârâta D. P., și a solicitat ca în cauză să fie pronunțată o hotărâre judecătorească prin care să se perfecteze vânzarea-cumpărarea intervenită la data de 15.03.2014 între reclamant în calitate de cumpărător și pârâtă în calitate de vânzătoare, cu privire la suprafața de 3.540 m.p. teren situat în intravilanul satului Târzia, ., (din care 1.185 m.p. teren construcții și 2.355 m.p. teren arabil), sola 6, parcelele 45/1 și 45/2, cu vecinătățile: N – F. A. Th., D. M., E – P. Th. S. P. I., S – drum comunal și V – Patrolea M., conform sentinței civile nr. 1952 din 12.08.2010 a Judecătoriei Tg.N., prețul vânzării fiind de 3.000 lei.

În motivarea cererii, reclamantul arată că la data de 15.03.2014 a încheiat cu pârâta un antecontract de vânzare-cumpărare, prin care aceasta i-a vândut bunul descris în acțiune, a plătit prețul vânzării așa cum acesta a fost convenit cu părțile contractante și a intrat în stăpânirea netulburată a bunurilor, însă pârâta refuză încheierea actului la notar.

În dovedire, a atașat la dosarul cauzei în copie antecontractul de vânzare-cumpărare, acte de identitate, sentința civilă nr. 1952 din 12.08.2010 a Judecătoriei Tg.N., documentația cadastrală, certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice nr. 4926/19.08.2014 emis de Primăria . sarcini nr._/10.09.2014 emis de Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Tg.N..

Cererea a fost legal timbrată la valoarea terenului, astfel cum această valoare a fost prețuită de reclamant.

Legal citată, pârâta nu s-a prezentat în instanță, însă a formulat întâmpinare prin care a recunoscut vânzarea și prețul primit, învederând instanței că nu s-a prezentat la notar din motive financiare și de sănătate, dar este de acord cu perfectarea vânzării.

În cauză s-a dispus și audierea în calitate de martor a numitului R. P., care a semnat convenția încheiată între părți.

Examinând probele administrate în cauză, instanța reține că la data de 15.03.2014 părțile au încheiat un antecontract de vânzare cumpărare, prin care pârâta s-a obligat ca în viitor să transmită reclamantului dreptul de proprietate asupra bunurilor descrise în petitul acțiunii.

Pârâta este proprietara bunurilor înstrăinate, împrejurare care rezultă din cuprinsul sentinței civile nr. 1952 din 12.08.2010 a Judecătoriei Tg.N..

Dacă reclamantul în calitate de cumpărător și-a îndeplinit obligațiile contractuale, respectiv a plătit prețul vânzării și a intrat în stăpânirea netulburată a bunurilor, pârâta vânzătoare nu și-a îndeplinit obligația principală, aceea de a încheia actul în formă autentică, moment de la care operează transferul dreptului de proprietate, împrejurare care îl îndreptățește pe cumpărător să se adreseze instanței de judecată pentru ca aceasta să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Înțelegerea părților îndeplinește condițiile de validitate impuse de art. 948 și urm. Cod civil.

Pe cale de consecință, în baza art. 969, 970, 1073, 1077 Cod civil, art. 5 alin. 2 Titlul X al Legii nr. 247/2005, instanța va admite cererea.

Instanța va lua act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă pentru perfectare vânzare-cumpărare, formulată de reclamantul U. M., CNP_, C.I. . nr._, domiciliat în com. Brusturi, . și domiciliul procedural ales la C..av. P. E. în or. Tg.N. .. 9 jud. N., împotriva pârâtei D. P., CNP_, B.I. ..G. nr._, domiciliată în com. Brusturi, ., și în consecință:

Perfectează vânzarea-cumpărarea intervenită la data de 15.03.2014 între reclamant în calitate de cumpărător și pârâtă în calitate de vânzătoare, cu privire la suprafața de 3.540 m.p. teren situat în intravilanul satului Târzia, ., (din care 1.185 m.p. teren construcții și 2.355 m.p. teren arabil), sola 6, parcelele 45/1 și 45/2, cu vecinătățile: N – F. A. Th., D. M., E – P. Th. S. P. I., S – drum comunal și V – Patrolea M., conform sentinței civile nr. 1952 din 12.08.2010 a Judecătoriei Tg.N., prețul vânzării fiind de 3.000 lei.

Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Ia act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. N. M. R.

Red. I.N.

Tehn.M.R.

29.04.15

- 6 ex.-

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 989/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ