Contestaţie la executare. Sentința nr. 2195/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ

Sentința nr. 2195/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU NEAMŢ la data de 29-10-2015 în dosarul nr. 2195

Dosar nr._ /2014

contestație la executare - DOSAR nr._ Cod operator 3076

ROMÂNIA

JUDEȚUL N.

JUDECĂTORIA TÎRGU N.

SENTINȚA CIVILĂ NRT. 2195

Ședința publică din 29.10.2015

Instanța constituită din:

Președinte –F. S. – judecător

Grefier – A. P. B.

Se examinează cauza civilă formulată de contestatoarea . în contradictoriu cu intimata L. A. având ca obiect contestație la executare - DOSAR nr._

La apelul nominal făcut în ședința publică ,lipsă fiind părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței următoarele:

Stadiul procesual: fond, dosarul se află la primul termen de judecată.

Obiectul cauzei este contestație la executare - DOSAR nr._ Procedura este legal îndeplinită

Având în vedere că pentru termenul de astăzi părțile au fost legal citate și petenta a solicitat în scris judecata în lipsa, în temeiul art.223 cod procedură civilă, instanța va trece la judecarea cauzei.

În baza dispozițiilor art. 1311 din Legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă, instanța, din oficiu, verifică competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei și, constată că, Judecătoria Tîrgu N. este competentă să judece prezenta cerere cu care a fost învestită în conformitate cu dispozițiile art 126 din Consituția României, art 2 din Legea 304/2002, art 94 pct. 3 cod proc civilă și art 9 al 3 din OG 2/2001, art 15 din OG 55/2002.

În temeiul art. 238 alin.1 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, ținând cont de împrejurările cauzei, estimează că nu este necesară stabilirea duratei pentru cercetarea procesului .

Cu privire la proba cu înscrisuri solicitată de creditare, apreciind-o ca fiind, admisibilă, legală, pertinentă concludentă, și utilă în temeiul art.258 raportat la art.255 cod procedură civilă, o încuviințează pentru dovedirea împrejurărilor de fapt ale cauzei.

Nemaifiind probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 392 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, declară dezbaterile închise, și în temeiul art 394 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă,socotindu-se lămurită, și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA ,

După deliberare asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, contestatoarea .. N., a formulat contestație la executare împotriva executării mandatului de executare a sancțiunii obligării contravenientei L. Argintina la prestarea activității în folosul comunității nr. 397/02.06.2015, emis de Judecătoria Tg.N. în baza sentinței civile nr. 854/31.03.2015.

În motivarea contestației la executare, se arată că L. Argintina a decedat la data de 26 mai 2015, sens în care contestatoarea a atașat la dosarul cauzei certificatul de deces . nr._/27.05.2015 (fila 5 din dosar).

În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 711 Cod procedură civilă.

S-a dispus atașarea dosarului civil nr._ .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 542/04.03.2015 a Judecătoriei Tg.N., s-a înlocuit amenda contravențională de 100 lei, aplicată contravenientei L. Argintina prin procesul verbal de contravenție PA nr._, cu 4 ore activitate în folosul comunității la Consiliul Local V.-N..

Această sentință civilă a rămas irevocabilă, fiind astfel emis mandatul de executare a sancțiunii obligării contravenientului la prestarea activității în folosul comunității nr. 252/27.04.2015.

Contravenienta L. Argintina a decedat însă la data de 26 mai 2015.

Survenind decesul contravenientei, rezultă o imposibilitate a executării activității în folosul comunității, răspunderea contravențională fiind una personală.

Decesul contravenientului determină și o stingere a executării sancțiunilor contravenționale neexecutate de persoana a cărei calitate de subiect de drept a încetat.

OG nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității nu reglementează situația în care contravenientul obligat la prestarea unei activități în folosul comunității a decedat, însă potrivit ordonanțelor Guvernului privind regimul juridic al contravențiilor și al prestării unei activități în folosul comunității, aceste acte normative se completează cu dispozițiile Codului de procedura civilă.

În consecință, avându-se în vedere caracterul personal al răspunderii contravenționale și decesul contravenientei, instanța reține că această împrejurare constituie un impediment la executare, urmând ca în baza dispozițiilor art. 712 și urm. Cod procedură civilă să admită contestația la executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația la executare formulată de contestatoarea .. N., și în consecință:

Ia act de decesul contravenientei L. Argintina, CNP_, cu ultimul domiciliu în com. Vînători-N., . nr. 1495, jud. N..

Constată imposibilitatea executării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității.

Dispune retragerea mandatul de executare a sancțiunii obligării contravenientei la prestarea activității în folosul comunității nr. 252/27.04.2015, emis de Judecătoria Tg.N., în baza sentinței civile nr. 542/04.03.2015.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru contestatoare, cerere care se va depune la Judecătoria Tg.N..

Pronunțată în ședința publică azi, 29.10 2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

F. S. A. P. B.

RED/TEHN

F.S./A.B.

4 ex/23.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2195/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ