Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 2039/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2039/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU NEAMŢ la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 2039
Dosar nr._ înlocuire amendă cu muncă în
folosul comunității
Cod operator 3076
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÎRGU N.
JUDETUL N.
SENTINȚA CIVILĂ NR .2039
Ședința publică din data de 14 octombrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte - V. A. - judecător
Grefier - M. C.
La ordine venind spre soluționare cauza civilă privind petenta . în contradictoriu cu intimatul O. D., având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității -proces verbal de contravenție . nr._/07.05.2015
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în încheierea de ședința publică din data de 07.10.2015 ,susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată,care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dispunându-se amânarea pronunțării pentru astăzi, 14.10.2015
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele;
Prin cererea adresată Judecătoriei Tg. N. și înregistrată sub nr._ petenta . primar a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale aplicate intimatului-contravenient O. D. cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea în fapt a sesizării, petenta a arătat că prin procesul verbal . nr._, întocmit de Brigada rutieră din cadrul Direcției generale de Poliție a Municipiului București, intimatul a fost sancționat contravențional cu 170 lei pentru o contravenție prevăzută de OUG nr.195/2002, s-a încercat recuperarea acestei creanțe, dar nu s-au identificat bunuri care să fie supuse executării silite.
Datorită imposibilității de a recupera această creanță, . să se procedeze conform.art.9 al.3 din OG 2/2001.
În dovedirea acțiunii petenta a depus următoarele înscrisuri: copie de pe procesul-verbal, nota de constatare emisă de Primăria comunei Țibucani, somație, adeverință de venit, adresă de înființare a popririi către o societate comercială din Iași, emisă la 18.09.2014, referat întocmit de Serviciul de impozite și taxe din cadrul primăriei Țibucani.
Legal citat, intimatul nu a depus întâmpinare până la termenul stabilit în acest sens, adică până la data de 9 iulie 2015, acțiunea fiindu-i comunicată la 9 iunie 2015 și nu a făcut dovada achitării amenzii.
La primul termen de judecată însă, intimatul a depus la dosar, prin apărătorul ales, întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, a arătat că a achitat amenda de 170 de lei și a depus la dosar chitanța de plată nr._/22.06.2015. A menționat că a făcut cunoscut petentei că a achitat amenda dar cu toate acestea s-a înregistrat acțiunea la instanță pentru a se înlocui amenda cu muncă în folosul comunității. A solicitat și obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 800 lei pentru onorariul de avocat.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de părți și enumerate mai sus, pe care instanța le-a admis considerându-le pertinente, concludente și utile cauzei .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._, întocmit de Brigada rutieră din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, intimatul O. D. a fost sancționat contravențional cu 170 lei pentru o contravenție prevăzută de OUG nr.195/2002, contravenientul-intimat nu a achitat amenda, s-a încercat recuperarea acestei creanțe, dar nu s-au identificat bunuri care să fie supuse executării silite.
Sancțiunea aplicată este definitivă, nefăcându-se dovada contestării acesteia sau a exonerării intimatului de plata amenzii.
Potrivit art.9 alin.3 din OG 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
Având în vedere că petentul a făcut dovada că a achitat amenda cu chitanța de plată nr._/22 06 2015, după ce i s-a comunicat cererea de chemare în judecată, (comunicarea având loc la 9 iunie 2015), urmează a se respinge sesizarea petentei și a se respinge și cererea intimatului cu privire la obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariul pentru avocat în valoare de 800 lei, potrivit chitanței depuse la dosar.
Potrivit prevederilor art.454 cod proc. civilă, pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se află de drept în întârziere”, iar intimatul a primit somații de plată începând cu 20 06 2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge sesizarea pentru înlocuirea amenzii contravenționale cu muncă în folosul comunității formulată de petenta . primar, cu sediul în . în contradictoriu cu intimatul O. D., domiciliat în ., județul N..
Constată că intimatul a achitat amenda contravențională de 170 de lei care i-a fost aplicată prin procesul-verbal . nr._, întocmit de Brigada rutieră din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, cu chitanța de plată nr._/22 06 2015.
Respinge cererea intimatului privind obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 800 lei reprezentând onorariul pentru avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Tg.N..
Pronunțată în ședința publică astăzi, 14.10.2015.
Președinte, Grefier,
V. A. M. C.
Red.V.A.
Tehnored.M.C./26.10.2015
Ex.-4-
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2356/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2101/2015.... → |
|---|








