Plângere contravenţională. Sentința nr. 2101/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ

Sentința nr. 2101/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU NEAMŢ la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 2101

Dosar nr._ plângere contravențională -

Cod operator 3076 Legea nr. 54/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÎRGU N.

SENTINȚA CIVILĂ nr. 2101

Ședința publică din data de 20.0ct.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE –C. I. U.- Judecător

Grefier – G. O.

La ordine venind pronunțarea cauzei civile privind pe petentul P. N. și intimatul G. Națională De Mediu-Comisariatul Județean N., având ca obiect plângere contravențională Legea nr. 54/2012.

În lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:

Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13.0ct.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință și când s-a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 20.0ct.2015, când după deliberare a pronunțat următoarea hotărâre.

INSTANȚA ,

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată la Judecătoria Tg. N. sub dosarul nr._, petentul P. N. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție ., nr._ din 04.05.2015, întocmit de către G. Națională de Mediu- Comisariatul N., solicitând anularea acestuia.

În motivarea plângerii petentul a arătat că a fost sancționat prin procesul verbal menționat mai sus pentru faptul că în data de 03.05.2015 a desfășurat activități de picnic, împreună cu familia, într-un loc neamenajat, însă această chestiune ține de Direcția Silvică N. și nu de petent, instituție care trebuia să amenajeze locuri pentru picnic. A mai arătat petentul că procesul verbal a fost semnat în lipsa acestuia, fără să se menționeze numele vreunui martor, iar în acea zi la picnic erau mai multe persoane. De asemenea, sancțiunea aplicată este împovărâtoare pentru petent astfel încât a solicitat, în subsidiar, aplicarea măsurii avertismentului.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

În dovedire petentul a anexat plângerii procesul verbal de contravenție, acte stare civilă (fila 12-13), solicitând încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale.

Plângerea contravențională a fost legal timbrată, conform chitanței depuse la dosar.

Intimatul G. Națională de Mediu prin Comisariatul Județean N. a formulat întâmpinare (f.19) prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale întrucât motivele invocate de petent sunt neîntemeiate, săvârșirea faptei rezultând din procesul-verbal de constatare a contravenției și din planșele foto. A mai precizat intimatul că fapta comisă de petent este prevăzută de art.7 din Legea nr.54/2012.

La întâmpinarea sa, intimatul a anexat: planșe foto, alte procese verbale (f.29-42).

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de părți și proba testimonială, ca fiind concludente, pertinente și utile cauzei.

A fost audiat martorul O. M. B., depoziția acestuia fiind atașată la dosar (f.57).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal ., nr._ din 04.05.2015, întocmit de către G. Națională de Mediu- Comisariatul N., petentul a fost sancționat cu amendă în valoare de 1000 lei, pentru că a desfășurat activități de picnic într-o zonă neamenajată în acest sens, în aval de Mănăstirile S. și Sihăstrie, de-a lungul pârâului S., în Parcul Natural Vânători. Fapta a fost încadrată juridic la art. 7 lit.q și d din Legea 54/2012, sancționată de către art.8 din aceiași lege.

Instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională este învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat.

Sub aspectul legalității, instanța apreciază că, în cauză, nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, acesta fiind încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Motivul invocat de petent este nefondat, întrucât nesemnarea procesului verbal de către un martor poate fi cel mult un motiv de nulitate relativă, în condițiile în care se dovedește că i s-a cauzat petentului o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal de contravenție.

Ori, petnetul nu a invocat și nici nu a demonstrat ve vătămare i s-a produs prin nesemnarea procesului verbal de către un martor.

Sub aspectul temeiniciei procesului - verbal, instanța reține că, din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în raport de dispozițiile art. 6 CEDO, deși necalificată în dreptul intern ca fiind de natură penală, contravenția este subsumată noțiunii de ,,acuzație în materie penală,, având în vedere câmpul de aplicare general al normei, cât și preeminența caracterului represiv al sancțiunii contravenționale.

Din acest punct de vedere se impune în mod necesar respectarea garanțiilor specifice recunoscute persoanei acuzate, între care și prezumția de nevinovăție a petentei, ce privește și aspectul sarcinii probațiunii în cadrul soluționării unei plângeri contravenționale, care fără îndoială profită persoanei acuzate și incumbă intimatului.

Astfel, procesul verbal de contravenție trebuie să aibă la baza întocmirii sale mijoacele de probă temeinice în ceea ce privește vinovăția petentei în săvârșirea faptei, mențiunile agentului constatator inserate în actul sancționator neputând servi drept temei pentru aplicarea sancțiunii contravenționale în absența altor mijloace de probă.

În analizarea temeiniciei plângerii formulate, instanța va avea în vedere întregul ansamblu probator depus la dosar de către părți, precum și legislația în vigoare la momentul constatării faptei contravenționale.

Astfel, referitor la îndeplinirea conditiilor de fond, se observă că fapta contravențională a fost corect încadradă, nereținându-se o încadrare generică. Astfel, potrivit art. 7 lit.d și q din legea nr. 54/2012 ,, Persoanele fizice care desfășoară activitatea de picnic au următoarele obligații:(…) să aprindă focul doar în locurile special amenajate și să îl supravegheze în permanență;….. q) să nu desfășoare activități de picnic în afara zonelor special amenajate pentru activitățile de picnic și/sau a zonelor indicate pentru activitățile de picnic.

Iar, potrivit art. 3 lit. c și d din legea nr. 54/2012 sunt zone special amenajate pentru activitățile de picnic ,,zonele aparținând domeniului public ori privat al statului și/sau al unităților administrativ-teritoriale, dotate cu utilități și facilități pentru desfășurarea activităților de picnic și în care aprinderea focului este permisă,,. De asemenea, sunt zone indicate pentru activitățile de picnic ,,zonele indicate în planurile de zonificare ale parcurilor aflate în intravilanul localităților, precum și zonele limitrofe pădurilor situate în intravilanul localităților, în care sunt permise activități de picnic, cu excepția aprinderii focului,,.

Referitor la procesul-verbal, instanța reține că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.

Faptul ca petentul a săvârșit fapta contravențională pentru care a fost sancționat este probat cu procesele verbale depuse la dosar de către intimat privind sancționarea și a altor persoane, nu numai a petentul (astfel că susținerea petentului și a martorului audiat este nefondată), precum și cu planșele foto, de unde retultă că zona nu era special amenajată pentru picnic și că s-a aprins focul într-un loc neamenajat.

Martorul audiat în cauză a confirmat că în zona unde petentul a fost la picnic nu sunt grupuri sanitare și nu sunt grătare special amenajate. A menționat că în zonă există două bănci cu câte o masă, însă amplasarea acestor 2 bănci în zonă nu fac din zona respectivă un loc special amenajat pentru picnic.

Petentul din poziția în care se afla trebuia să demonstreze că zona în care a fost la picnic era special amenajată în acest sens, ori în dosar nu s-a probat acest fapt.

Rezultă, așadar, că forța probantă a procesul-verbal de contravenție nu a fost înlăturată, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa, iar aspectele relatate de petent sunt irelevante în speța de față.

Analizând, în baza art.34 din O.G. nr.2/2001, modul de individualizare a sancțiunii aplicate, prin prisma art. 5 alin.5 din OG nr.2/2001 si a art.21 alin. 3 din același act normativ, ce prevede ca sancțiunea se aplica în limitele prevazute de actul normativ și trebuie să fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei săvârsite, tinându-se seama de împrejurarile în care a fost savârsită fapta, de modul și mijloacele de săvârsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal, instanta apreciază că sanctiunea aplicata este proportională cu gradul de pericol social al faptei savârsite.

Pentru considerentele ce preced, instanța va respinge, ca nefondată plângerea contravențională.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondată, plângerea contravențională formulată de petentul P. N. cu domiciliul în Tg. N., ..13, .. B, ., în contradictoriu cu intimatul G. Națională de Mediu- Comisariatul N., împotriva procesului-verbal de contravenție ., nr._ din 04.05.2015.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Tg. N..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.10.2015.

Președinte, Grefier,

C. I. U. G. O.

Red/tehnored/CIU

Tehnored/GO

23.10.2015/ 4 expl.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2101/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ