Acţiune în constatare. Sentința nr. 102/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 102/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU NEAMŢ la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 102
Dosar nr._ perfectare vânzare-cumpărare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÎRGU N.
JUDETUL N.
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr.102
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - V. A. - judecător
Grefier - M. C.
Se examinează cauza civilă având ca obiect „perfectare vânzare-cumpărare” privind pe reclamantul ȘALARU V. împotriva pârâților G. A. I., T. T. C., G. T. T., G. A. G., Ț. A. E. și G. A. T. .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru reclamantă av.H. N. în baza împuternicirii avocațiale ./_/2015, emisă de Baroul de Avocați N., lipsă reclamantul și pârâții.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează instanței următoarele:
- obiectul cauzei – „perfectare vânzare-cumpărare „-
- Procedura de citare legal îndeplinită .
- cauza se află la primul termen de judecată.
- în urma verificării în baza de date a programului ECRIS, nu au fost identificate alte cauze înregistrate pe rolul instanței, urmare unei cereri formulate de același reclamant, având același obiect și părți.
Față de dispozițiile art. 131 din Noul cod de procedură civilă, instanța verifică din oficiu competența generală, teritorială și materială, constatând că este competentă sub toate aspectele să soluționeze prezenta cauză cu care a fost investită
În temeiul art. 238 alin. 1 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, ținând cont de împrejurările cauzei, respectiv de faptul că părțile și-au manifestat acordul cu privire la perfectarea vânzării estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind de 1 zi, astfel încât procesul să fie soluționat într-un termen optim și previzibil.
Nemaifiind alte cereri, excepții de formulat la dosarul cauzei, instanța acordă părților cuvântul la probe.
Reclamantul prin reprezentantul convențional av.H. N. înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri care sunt depuse la dosarul cauzei.
Instanța, în temeiul art.258 raportat la art.255 din Noul cod de procedură civilă încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisuri, solicitată prin cererea de chemare în judecată,(fila 3 dosar), apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă în dezlegarea pricinii.
Nemaifiind de administrat probe sau de formulat alte cereri,instanța constată cauza în stare de judecată și se acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Pentru reclamant av. H. N. solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în sensul de a se perfecta vânzarea cu privire la suprafața de teren situată în ..
Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu dispozițiile art. 244 din Noul Cod de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față ,constată următoarele;
Constată că prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamantul Șalaru V. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții G. A.I., T. T.C., G. T.T., G. A.G. și G. A.T. să se constate perfectă vânzarea-cumpărarea intervenită între ei cu privire la o suprafață de teren situată în ..
În motivare a arătat că la 10.05.2011 s-a înțeles cu F. E., autoarea pârâților, decedată la 24.04.2014 să cumpere de la aceasta cu prețul de 6.000 lei suprafața de 6400 m.p. de teren fânețe, situată în intravilanul satului Oglinzi ., sola 2, . vecinii: N-A. P.G., S-drum sătesc, E-F. P., V-A. P., că s-a încheiat un act sub semnătură privată denumit “contract de vânzare-cumpărare”, urmând să se încheie și act autentic, a plătit prețul și a luat în stăpânire bunul, însă actul autentic nu s-a mai încheiat din cauză că a intervenit decesul vânzătoarei, astfel că reclamantul a chemat în judecată pe moștenitorii acesteia pentru a recunoaște vânzarea bunului.
În dovedire a depus la dosar copii după înscrisul întocmit la vânzare, documentație cadastrală, titlu de proprietate nr._, sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale, certificat de deces, certificate de moștenitor, cărți de identitate, certificat fiscal, certificat de sarcini și dovada achitării taxei de timbru în valoare de 405 lei.
În drept, s-au invocat prevederile art.1179, 1270 și 1669 cod civil.
Pârâții nu s-au prezentat în instanță, au formulat întâmpinare prin care au arătat că sunt de acord cu acțiunea.
Având în vedere probele dosarului constată următoarele:
La data de 10.05.2011 reclamantul a convenit cu F. E., autoarea pârâților, decedată la 24.04.2014 să cumpere de la aceasta cu prețul de 6.000 lei teren situat în ., convenția de vânzare - cumpărare fiind constatată printr-un înscris sub semnatură privată denumit ”contract de vânzare-cumpărare”.
Reclamantul a luat în stăpânire terenul, iar pârâta s-a obligat prin înscrisul sub semnătură privată întocmit la încheierea convenției de vânzare să facă demersurile legale pentru încheierea la notariat a contractului de vânzare-cumpărare în termen de 30 de zile însă actul nu s-a mai încheiat iar ulterior vânzătoarea a decedat.
Din înscrisurile depuse la dosar de către reclamant rezultă că pârâții sunt proprietari în indiviziune asupra imobilului care face obiectul convenției de vânzare intervenită între reclamant și autoarea lor, că plătesc impozitele și taxele legale pentru teren și că terenul nu este înscris în Registrele de publicitate imobiliară ale Biroului de cadastru și publicitate imobiliară Tg.N..
Deși reclamantul a achitat prețul convenit și a intrat în stăpânirea bunului imobil cumpărat, actul autentic nu s-a încheiat în termen de 30 de zile așa cum s-au obligat vânzătoarea prin promisiunea de vânzare, situație în care reclamantul este îndreptățit să se adreseze instanței pentru perfectarea vânzării-cumpărării, hotărârea care se va pronunța urmând să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Art.1669 din codul civil prevede cu privire la promisiunea de vânzare și promisiunea de cumpărare:
„(1) Când una dintre părțile care au încheiate promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.”
De asemenea, art.1244 din codul civil prevede că: “ În afara altor cazuri prevăzute de lege, trebuie să fie încheiate prin înscris autentic, sub sancțiunea nulității absolute, convențiile care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară“.
Constatând că înscrisul sub semnătură privată încheiat de părți întrunește condițiile de validitate ale unei convenții privind vânzarea și că pârâții și-au dat acordul privind constatarea vânzării, conform înscrisului sub semnătură privată întocmit, față de cele de mai sus, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea acțiunii întrucât reclamantul a făcut dovada existenței unui antecontract valabil încheiat, dovada acestuia facându-se în condițiile dreptului comun; că reclamantul și-a îndeplinit obligațiile asumate prin antecontract și în consecință se va admite acțiunea.
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli d ejduecată de către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea pentru perfectarea vânzării-cumpărării de bunuri imobile formulată de reclamantul Șalaru V., născut la data de 16.09.1962, cu domiciliul în .,judetul N., împotriva pârâților G. A.I.,născut la data de 24.11.1955,cu domiciliul în .,judetul N., T. T.C.,născută la data de 16.03.1930, cu domiciliul în .,judetul N., G. T.T.,născut la data de 09.08.1927,cu domiciliul în .,judetul N., G. A.G.,născut la data de 20.09.1959, cu domiciliul în . și G. A.T.,născută la data de 07.04.1962, cu domiciliul în Tg.N., ., ., . și Ț. E.,născută la data de 13.06.1957 cu domiciliul în Tg.N.,., ..22,jud.N..
Constată perfectă vânzarea-cumpărarea intervenită între reclamant și F. E., autoarea pârâților, decedată la 24.04.2014, potrivit convenției constată prin înscris sub semnătură privată, prin care reclamantul a cumpărat la 10.05.2011, de la F. E., cu prețul de 6.000 lei, suprafața de 6400 m.p. de teren fânețe, situată în intravilanul satului Oglinzi ., sola 2, . vecinii: N-A. P.G., S-drum sătesc, E-F. P., V-A. P..
Constată că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Tg.N..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21.01.2014.
Președinte,Grefier,
V. AvasilcăiMariana C.
Red.V.A.
Tehnored.M.C./02.02.2015
Ex.- 11-
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 370/2015.... → |
|---|








