Plângere contravenţională. Sentința nr. 2003/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ

Sentința nr. 2003/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU NEAMŢ la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 2003

Dosar nr._ - plângere contravențională

- Cod operator 3076 - OUG 34/2008 -

ROMÂNIA

JUDEȚUL N.

JUDECĂTORIA TÎRGU N.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2003

Ședința publică din 8 octombrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte – I. N. – judecător

Grefier – M. R.

Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată în baza OUG 34/2008 de către petenta I. M. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 03.09.2014, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI N..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită cu părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței următoarele:

- obiectul cauzei: plângere contravențională OUG 34/2008 împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 03.09.2014;

- stadiul procesual: fond, dosarul se află la al treilea termen de judecată.

Se prezintă soțul petentei, care arată că soția sa s-a întors din Italia, unde este plecată la muncă, însă a fost nevoită să plece din nou. Soțul petentei arată că aceasta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, arată că au doi copii minori în întreținere și beneficiază doar de ajutor social.

Instanța, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 alin. 1 din Noul cod de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA ,

După deliberare asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub nr._, petenta I. M. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul IPJ N., anularea procesului verbal de contravenție . nr._/03.02.2014, prin care a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 500 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 32 alin. 1 lit. a din OUG nr. 34/2008, constând în aceea că la data de 30.08.2014 a apelat abuziv SNUAU 112, precizând că numitul I. G. a fost lovit, fără a se confirma situația sesizată.

În motivarea plângerii, petenta arată în esență că nu se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, că la data de 30.08.2014 întorcându-se la domiciliu, l-a găsit în curte pe soțul său I. G., care fiind lovit nu se putea deplasa; astfel, s-a speriat și a solicitat la numărul 112 prezența ambulanței la fața locului.

În dovedirea plângerii, a atașat la dosarul cauzei în copie procesul verbal de contravenție contestat, act de stare civilă, rețetă medicală.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

Plângerea contravențională a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

Petenta a solicitat judecata plângerii în lipsa sa, învederând instanței că este plecată la muncă în Italia.

Prin întâmpinare (fila 22), agentul constatator a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal de contravenție ca fiind temeinic și legal întocmit; în apărare, a atașat la dosarul cauzei în copie procesul verbal de contravenție contestat, raportul agentului B. R., fișa intervenției la eveniment.

La termenul de judecată de astăzi, s-a prezentat soțul petentei, care a învederat instanței că soția sa este plecată în Italia la muncă și că au trei copii minori în întreținere.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/03.02.2014, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 500 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 32 alin. 1 lit. a din OUG nr. 34/2008.

Pentru a dispune sancționarea petentei, agentul constatator a reținut că aceasta la data de 30.08.2014 a apelat abuziv SNUAU 112, precizând că numitul I. G. a fost lovit, fără a se confirma situația sesizată.

Având în vedere dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța este datoare să verifice legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal evocat, instanța reține că acesta a fost legal întocmit în raport de prevederile art. 17 din OG nr. 2/2001, care prevede elementele a căror lipsă atrage nulitatea actului ce poate fi analizată și din oficiu.

Analizând cel de-al doilea aspect propus de prevederile art. 34 alin. 1, se constată că procesul-verbal, beneficiind de o prezumție relativă de autenticitate și veridicitate, face dovada deplină a celor reținute de agentul constatator. Relativ la prezumțiile evocate, instanța amintește că, potrivit jurisprudenței instanței de contencios european al drepturilor omului, ar fi lipsit de logică să le fie recunoscut statelor parte la Convenție dreptul de a învesti organe administrative cu competența de sancționare a unor fapte minore (a se vedea in acest sens cauza Lauko împ. Slovaciei, hotărâre din 2 septembrie 1998, § 64), fiind conformă Convenției procedura de aplicare și executare a unei sancțiuni contravenționale pe baza unui act necontestat în fața unei instanțe, având implicit și valoare probatorie, iar în momentul formulării unei contestații judiciare împotriva unui alt act de același gen, acordarea unei relevante probatorii acestuia sa contravină CEDO.

Petenta nu a produs probe din care să rezulte o altă situație de fapt decât cea reținută în procesul verbal de contravenție contestat.

Față de acestea, se reține faptul că intimatul și-a îndeplinit obligația a de a proba existența faptelor antisociale, săvârșite de petentă, obligație ce îi incumbă, având în vedere că aceasta din urmă beneficiază de prezumția de nevinovăție, față de caracterul deopotrivă sancționator și preventiv, nedestinat acoperirii vreunui prejudiciu, al amenzii aplicate, astfel cum s-a stabilit în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Totuși, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

La aprecierea gradului de pericol social al faptei instanța va ține cont de împrejurarea că fapta nu a produs urmări grave.

În ceea ce privește circumstanțele personale ale contravenientei, instanța va ține cont de împrejurarea că petenta muncește în străinătate și are trei copii minori în întreținere.

Prin raportare la criteriile de individualizare prevăzute de articolul menționat, instanța reține că sancțiunea contravențională a amenzii de 500 lei este de natură să pună în pericol întreținerea petentei și a familiei acestuia.

Sub acest aspect, instanța consideră că menținerea sancțiunii amenzii în speța dată, ar fi pur arbitrară, nefiind susceptibilă de a conduce la vreo finalitate practică, precum și faptul că înlocuirea acestei sancțiuni cu una nepecuniară este în măsură să creeze convingerea petentei că săvârșirea de noi fapte similare va determina repercusiuni considerabile pentru acesta.

Pentru aceste considerente, instanța va admite plângerea și va înlocui sancțiunea amenzii cu sancțiunea contravențională a avertismentului, atrăgând totodată atenția petentei că această hotărâre poate fi luată în considerare pentru caracterizarea periculozității sociale a acestuia, generând aplicarea unei sancțiuni mai severe în cazul săvârșirii unei noi fapte contravenționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta I. M., domiciliată în ., jud. N., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/03.02.2014, în contradictoriu cu intimatul IPJ N., cu sediul în Piatra N. . jud. N., și în consecință:

Înlocuiește cu avertisment sancțiunea amenzii contravenționale de 500 lei, aplicată petentei prin procesul verbal de contravenție mai sus indicat, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 32 alin. 1 lit. a din OUG nr. 34/2008.

Atenționează pe petentă cu privire la pericolul social al faptei și-i recomandă ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Tg.N..

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 oct. 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. N. M. R.

Red. I.N.

Tehn.M.R.

27.10.15

- 4 ex.-

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2003/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ