Succesiune. Sentința nr. 1306/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1306/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU NEAMŢ la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 1306
Dosar nr._ - succesiune -
Cod operator 3076
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÎRGU N.
JIUDETUL N.
SENTINȚA CIVILĂ NR.1306
Ședința publică din data de 27 mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - V. A. - Judecător
Grefier – I. P.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect succesiune privind pe reclamanta C. IF. VERUȚA în contradictoriu cu pârâții C. V., C. B.-E..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pentru reclamantă reprezentantul convențional, av.H. N. din cadrul Baroul de avocați N., lipsă fiind părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- obiectul cauzei este „ succesiune”;
- stadiul procesual: dosarul se află la al 5-lea termen de judecată, primă instanță;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
Reprezentanta reclamanților, av. H. N., depune la dosarul cauzei chitanța . nr._ dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 300 lei și documentația cadastrală, în urma încheierii tranzacției încheiate între părți
Nemaifiind cereri de formulat și incidente de soluționat, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 392 Cod de procedură civilă, acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Pentru reclamantă, av. H. N., solicită admiterea acțiunii, instanța să ia act de tranzacția încheiată între părți și pronunțarea unei hotărâri de expedient. De asemenea, arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța, în temeiul art. 394 Cod de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
După deliberare, asupra cauzei civile de față:
Constată că prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamanta C. If.Veruța a chemat în judecată pe pârâții C. V.-C. și C. B.-E. pentru partajul averii rămase de pe urma defunctului C. C. (decedat la 11 08 2012), cu ultimul domiciliu în Tg.N., ..
În motivare a arătat că de pe urma defunctului au rămas cota de 1/2 din casă, o anexă și terenul aferent casei în suprafață de 750 mp precum și un autoturism, bunuri situate în Tg.N., că moștenitori ai defunctului sunt părțile din acțiune, reclamanta în calitate de soție supraviiețuitoare, iar pârâții în calitate de descendenți direcți ai defunctei.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.953, 963 și 1143 din codul civil, art.453 cod proc. civilă.
În dovedire s-au depus la dosar înscrisuri: certificate de stare civilă, acte de identitate, anexa 24, certificat de înmatriculare pentru autoturism, certificat fiscal, documentație cadastrală, încheiere de verificare a registrelor notariale și titlu de proprietate nr._/2011 emis pe numele defunctului C. C. C..
Acțiunea s-a taxat cu 300 lei, potrivit valorii impozabile a bunurilor supuse partajului.
La termenul de judecată din 19 05 2015 părțile s-au prezentat în instanță cu o tranzacție și au solicitat ca instanța să ia act de aceasta.
Având în vedere acestea urmează ca în baza art.438-440 din codul de procedură civilă să se admită acțiunea de partaj succesoral conform tranzacției părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea de partaj succesoral formulată de reclamanta C. If. Veruța cu domiciliul în Tîrgu N., ., județul N., în contradictoriu cu pârâții C. V.-C. cu domiciliul în . Drehuța, județul N. și C. B.-E. cu domiciliul în Tîrgu N., ., județul N., conform tranzacției încheiate de părți după cum urmează:
T R A N Z A C Ț I E:
Încheiată astăzi, 19 mai 2015
Între subsemnații:
1.Reclamant:C. Veruța, C. V.-C. și C. B.-E., în calitate de moștenitori ai defunctului C. C. (decedat la 11 08 2012), părți în dosarul civil nr._, înțelegem să stingem litigiul dintre noi prin încheierea prezentei tranzacții cu următorul cuprins:
1. Eu, subsemnata C. B.-E., înțeleg să primesc cu drept de uzufruct pentru mama mea C. If.Veruța imobilul situat în Tg.N., în suprafață de 106 mp, construit în anul 1966, o anexă în suprafață de 20 mp construită în anul 1966, împreună cu terenul aferent construcțiilor în suprafață de 750 mp situate în . județul N., învecinat la N- I. I./C. V., E-moșt.T. E., S-H. P., V-. de 8000 lei;
De asemenea, înțeleg să primesc din masa bunurilor de partajat un autoturism marca Opel Astra C. Break, an fabricație 31 08 2009, în valoare de 2000 lei.
2. Eu, subsemnatul C. V.-C. înțeleg să nu am nicio pretenție la masa bunurilor de partajat și sunt cu totul de acord cu cele consemnate în prezenta tranzacție.
Această înțelegere scrisă corespunde realității ți reprezintă voința noastră liberă, neviciată, fără a mai avea alte pretenții, act citit cuvânt cu cuvânt, compus din două pagini pe care îl depunem în instanța de judecată cu rugămintea de a pronunța o hotărâre judecătorească definitivă, ce va deveni actul nostru de proprietate, în temeiul art.438-441 cod de procedură civilă.
Urmează semnăturile părților.
Definitivă. Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare; cererea de recurs se depune la Judecătoria Tg.N..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 mai 2015.
Președinte, Grefier,
V. A. I. P.
Pentru judecător aflat în concediu de odihnă Pentru grefier aflat în concediu de odihnă
Semnează președintele instanței Semnează înlocuitor grefier șef
I. T. P. B. A.
Red.V.A./02.07.2015
Tehnored.E.G./02.07.2015
Ex.7
| ← Aplicare amendă civilă. Sentința nr. 654/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 1307/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ → |
|---|








